Narodni List d.d. v. Croaţia – 2782/12
Hotărârea din 8.11.2018 [Secția I]
Articolul 10. Libertatea de exprimare
Obligarea ziarului să plătească despăgubiri în urma publicării unui articol, constatând că defăima un judecător:încălcare
În fapt – Compania reclamantă a fost obligată să plătească despăgubiri pentru defăimarea unui judecător în publicaţia sa săptămânală. Cu doi ani înainte de publicarea articolului judecătorul în cauză a emis un mandat pentru efectuarea percheziției la sediul societății reclamante, fapt care a fost considerat de către angajaţi o încălcare a libertăţii de activitate jurnalistică. Judecătorul le-a atras din nou atenția asupra sa, când a participat la o petrecere pentru a sărbători lansarea unui alt ziar, înfiinţat de către un antreprenor local controversat. Aceasta a determinat publicarea articolului care sugera că judecătorul s-a pus într-o situație de potențial conflict de interese, reamintind despre emiterea mandatului de percheziţie cu doi ani înainte, susținând că acesta ar trebui să fie „legat de stâlpul rușinii”.
În drept – Articolul 10: Cazul s-a referit la libertatea presei de a critica judecătorii cu privire la modul în care își îndeplineau atribuţiile lor. Un nivel ridicat de protecție a libertății de exprimare ar fi acordat, în mod normal, în cazul în care observațiile vizau o chestiune de interes public. Totuşi, trebuie de luat în considerare rolul special al sistemului judiciar în societate. Ca garant al justiției, o valoare fundamentală într-un stat guvernat de supremaţia legii, ar trebui să se bucure de încrederea publică dacă şi-ar îndeplini cu succes îndatoririle sale.Prin urmare, poate fi necesar de a proteja această încredere împotriva atacurilor care afectează grav şi care erau, în esență, nefondate, în special având în vedere faptul că judecătorii care erau criticați, fiind supuși obligației de discreţie, nu li se permitea să dea replici. Totuşi, ei pot fi supuşi criticii personale în limitele admise și nu doar în mod teoretic și general. Atunci când acționează în calitatea lor oficială, aceştia pot fi supuşi unor limite mai largi de critici acceptabile, decât cetățenii obișnuiți.
Articolul în cauză urmărea să atragă atenția publicului asupra problemelor legate de funcționarea sistemului judiciar. Pentru a distinge între afirmațiile factuale și judecăți de valoare, era necesar să se țină cont de circumstanțele cauzei și de tonul general al remarcilor, având în vedere că afirmațiile cu privire la chestiuni de interes public ar putea, în acest sens, să constituie judecăți de valoare, mai degrabă, decât declarații de fapt. Curtea a acceptat constatarea instanțelor naționale că articolul în cauză conținea judecăți de valoare. Totuşi, deoarece instanțele naționale au considerat că articolul este ofensator și constituie un atac personal nejustificat asupra judecătorului, ei nu au examinat în continuare dacă judecățile de valoare conținute în articol aveau o bază faptică suficientă.
Curtea a respins argumentele Guvernului potrivit cărora scopul articolului în litigiu era să discrediteze în mod public judecătorul în cauză. Era adevărat că articolul a fost „colorat” dat fiind experiența personală, dar și nemulțumirea jurnalistului față de acel judecător, totuşi în circumstanțele date nu a fost pus în discuţie faptul dacă articolul se referea la o chestiune de interes public. Deși, articolul era sarcastic, conținând critici destul de grave, exagerări și o metaforă dură, acesta nu era insultător. Utilizarea unui ton sarcastic în afirmaţiile care vizează un judecător nu era, în principiu, incompatibil cu prevederile articolului 10 din Convenție.
Cazul se referea la o situație în care un jurnalist – în contextul unei dezbateri privind o chestiune de interes public legitim – a exprimat judecăți de valoare prejudiciabile pentru reputația unui judecător. Compania reclamantă a fost obligată să plătească 6,870 EUR cu titlu de prejudiciu moral. A fost dificil să se accepte că prejudiciul cauzat reputației judecătorului a fost de un nivel atât de grav încât să fi justificat o compensaţie de o aşa mărime. Mărimea acestei compensaţii ar putea descuraja discuțiile cu privire la chestiuni de interes public.
Ingerinţa în libertatea de exprimare a societății reclamante nu a fost „necesară într-o societate democratică”.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 41: 5,000 EUR cu privire la prejudiciul moral suferit; cerinţa cu titlu de prejudiciu material respinsă.
(Vezi de asemenea Morice contra Franței [MC], 29369/10, 23 aprilie 2015, Nota informativă 184)
Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova.