September 3, 2026

0 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

Candidații la funcția de procuror-șef al procuraturii specializate vor trebui să dețină atât experiență profesională, cât și managerială

    Joi, 14 aprilie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat proiectul care prevede modificarea Legii cu privire la Procuratură și introducerea unor criterii noi de eligibilitate a candidaților la funcția de procuror-șef al procuraturii specializate a fost adoptat de către deputați, potrivit unui comunicat.

    Modificările legislative au scopul de a clarifica unele proceduri de preselecție și selecție a candidaților la funcția de procuror al procuraturilor specializate, pentru asigurarea unor proceduri mai transparente.

    Documentul mai stabilește că faza de preselecție a candidaților constă din două etape – verificarea primară a eligibilității candidaților care și-au manifestat interesul de a participa la concurs, precum și intervievarea și evaluarea candidaților rămași.

    Legea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    HEXAGONUL Facultăților de Drept 2027 – preselecție pentru echipa de Drept civil a Facultății de Drept USM

    Când conformitatea devine litigiu: ce se întâmplă atunci când protecția datelor ajunge în instanță

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Canal Telegram

    Primește cele mai importante știri juridice direct pe Telegram.

    @juridice_moldova

    MĂRIME TEXT:

    DOMENII JURIDICE

    Canal Telegram Juridice Moldova

    Abonează-te pe Telegram

    Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

    @juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.