Kryževičius v. Lituania – 67816/14
Hotărârea din 11.12.2018 [Secția a IV-a]
Articolul 8
Articolul 8-1
Respectarea vieții de familie
Soț obligat să depună mărturii în cadrul unor proceduri penale în care soția sa avea statut de „martor special”: încălcare
În fapt – Reclamantul era director al unei companii care presta servicii de contabilitate , iar soția sa – directorul ei financiar. În decembrie 2013, soția reclamantului a dobândit statut de „martor special” în legătură cu o anchetă prejudicială privind plățile pe care aceasta le-a efectuat din partea unui client. În aprilie 2014, reclamantul a fost citat în calitate de martor în cadrul aceleiași anchete penale, însă acesta a refuzat să depună mărturie în privința acțiunilor soției sale, invocând confidențialitatea maritală. În consecință, el a fost amendat cu 188 EUR. Reclamantul a contestat decizia și a cerut trimiterea cauzei la Curtea Constituțională, susținând că articolul 31 din Constituție interzicea obligarea unei persoane de a depune mărturie împotriva membrilor familiei sale. Recursul său a fost respins, pentru că excepția de la depunerea de mărturii în baza Codului de procedură penală se referea doar la membrii de familie ai unui suspect sau acuzat, nu și la „martorii speciali”. Cererea de trimitere a fost considerată „subiectivă și nefondată din punct de vedere juridic”.
În septembrie 2014, reclamantul a depus mărturie în calitate de martor în cadrul anchetei, care a încetat ulterior, pentru că nu fusese comisă nicio faptă penală.
În drept – articolul 8
(a) Cu privire la aplicabilitate – Curtea a reținut anterior că încercarea de a obliga o persoană să depună mărturie în cadrul procedurilor penale împotriva cuiva cu care aceasta avea o relație care făcea incidentă viața de familie constituia o ingerință în dreptul ei la respectarea vieții de familie. Pentru a stabili dacă a existat o asemenea ingerință în acest caz, Curtea a trebuit să examineze dacă statutul de „martor special” acordat soției reclamantului fusese suficient de asemănător cu statutul unui suspect, în măsura în care se putea afirma că procedurile penale erau întreptate „împotriva” sa.
În această privință, Curtea a notat că acordarea statutului de „martor special” către soția reclamantului în cadrul anchetei prejudiciale a reprezentat un indiciu potrivit căruia autoritățile aveau cel puțin câteva motive să o suspecteze că a luat parte într-o activitate cu caracter penal, fapt care îi obliga să nu o interogheze ca pe un martor obișnuit. S-ar părea că statutul de „martor special” sau de suspect în cadrul procedurilor penale în discuție nu i-a fost acordat altcuiva, acest fapt indicând semnificația rolului soției reclamantului în cadrul anchetei. Cu privire la argumentul Guvernului potrivit căruia reclamantul a fost chemat să depună mărturie doar cu privire la structura și la activitățile companiei sale și nu cu privire la circumstanțele „legate în mod direct” de soția sa, Curtea a notat că mărturiile obținute în mod forțat care păreau să nu aibă un caracter incriminator puteau fi utilizate în cadrul procedurilor penale în sprijinul acuzației procurorilor, de exemplu, pentru a contrazice sau pentru a ridica dubii în privința afirmațiilor acuzatului sau a probelor prezentate în timpul procesului, sau pentru a submina credibilitatea sa. Pedepsirea reclamantului pentru că a refuzat să depună mărturie în cadrul procedurilor penale în cadrul cărora soția sa avea statut de „martor special” a constituit, așadar, o ingerință în dreptul său la respectarea vieții de familie, fiind aplicabil articolul 8 din Convenție.
(b) Cu privire la fondul cauzei – Ingerința a fost prevăzută de lege și a urmărit realizarea scopurilor legitime ale prevenirii comiterii de infracțiuni și protecției drepturilor și libertăților altor persoane.
În baza dreptului lituanian, statutul „martorului special” era apropiat de cel al unui suspect sub mai multe aspecte importante, cum ar fi existența a cel puțin câtorva suspiciuni potrivit cărora persoana a comis acte care constituie activități cu caracter penal, precum și exonerarea acesteia de răspundere pentru refuzul de a depune mărturii sau pentru declarații false. Totuși, niciunul dintre instrumentele juridice naționale referitoare la statutul „martorilor speciali” nu aborda problema confidențialității membrilor de familie au a rudelor apropiate. Mai mult, nici raportul explicativ la proiectul de amendare a Codului de procedură penală, nici recomandările adoptate de către Procurorul general nu oferea vreun argument referitor la limitarea acestui privilegiu al confidențialității doar la membrii de familie și la rudele apropiate ale suspecților – în ciuda similarităților dintre statutul de „martor special” și cel de suspect.
În cazul reclamantului, nici procurorul superior, nici tribunalul districtual nu au analizat în substanță argumentele sale potrivit cărora cele două statute erau suficient de similare, și că privilegiul confidențialității membrilor de familie trebuia să-i fie aplicabil și acestuia. În schimb, ei au făcut trimitere doar la textul Codului de procedură penală și au observat că acolo nu se făcea trimitere la membrii de familie ai „martorilor speciali”. Mai mult, autoritățile nu au făcut nicio încercare să explice de ce le era refuzat privilegiul confidențialității persoanelor aflate în situația reclamantului, în special în lumina interdicției din Constituție de a obliga pe cineva să depună mărturie împotriva unui membru al familiei sale. Tribunalul districtual a respins, de asemenea, cererea reclamantului de a trimite cauza la Curtea Constituțională. În fine, Guvernul nu a oferit vreun argument privind limitarea privilegiului confidențialității la membrii de familie și la rudele apropiate ai suspecților. Din contra, el pare să fi recunoscut similitudinile dintre cele două statute, afirmând că, „în practică”, privilegiul confidențialității le era garantat și membrilor de familie și rudelor apropiate ale „martorilor speciali”.
Având în vedere cele menționate, autoritățile au eșuat să demonstreze că obligarea reclamantului de a depune mărturie în cadrul procedurilor penale în care soția sa avea un statut de „martor special” a fost „necesară într-o societate democratică”, în înțelesul articolului 8 din Convenție.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 41: 3,000 EUR în privința prejudiciului moral și 357 EUR în privința prejudiciului material.
(Vezi și Van der Heijden v. Olanda [MC], 42857/05, 3 aprilie 2012, Nota informativă 151)
Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova.