September 4, 2026

0 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

Arabia Saudită interzice practica flagelării și a pedepsei cu moartea împotriva minorilor

    Arabia Saudită a abolit pedeapsa cu moartea pentru infracţiunile comise de către minori, potrivit unui oficial al monarhiei saudite. Această măsură este adoptată la câteva zile după ce regatul a renunțat la pedeapsa cu flagelarea, solicitând magistraților să o înlocuiască cu condamnarea la închisoare, amenzi sau muncă în folosul comunității, potrivit perol.ro.

    Diminuarea restricțiilor regimului juridic conservativ islamic, cunoscut sub denumirea de wahhabism, este o mișcare a reformei de modernizare a Regatului Arabiei Saudite, în încercarea de a-și reconstrui o imagine în fața actorilor internaționali după criticile dure adresate în ultimii ani pentru executarea celor care au comis mișcări antipopuliste.

    Președintele Comisiei pentru drepturile omului a guvernului saudit, Awwad Alawwad, a confirmat duminică ultima decizie într-o declarație, afirmând că ajută regatul să stabilească „un cod penal mai modern și demonstrează angajamentul regatului de a continua reformele cheie”.

    Se crede că în spatele acestor decizii stă fiul regelui Salman, prințul moștenitor Mohammed bin Salman, care a căutat să modernizeze țara, să atragă investiții străine și să reînnoiască reputația Arabiei Saudite la nivel global.

    Decretul regal ordonă procurorilor să reexamineze cazurile unor infracțiuni comise de cetățeni din comunitatea musulmană șiită, atunci când inculpații erau minori  și să renunțe la pedepsele capitale în schimbul executării a cel mult 10 ani de închisoare.

    Amnesty International a publicat un raport privind condamnările la pedeapsa capitală decise anul trecut la nivel global, în care Arabia Saudită a înregistrat cel mai mare număr de execuții de până în prezent, anume 184. Hotărârea de condamnare la moare poate fi pronunțată pentru omor, viol, apostazie, furt armat, trafic de droguri, vrăjitorie, adulter, sodomie ori homosexualitate.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    HEXAGONUL Facultăților de Drept 2027 – preselecție pentru echipa de Drept civil a Facultății de Drept USM

    Când conformitatea devine litigiu: ce se întâmplă atunci când protecția datelor ajunge în instanță

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Canal Telegram

    Primește cele mai importante știri juridice direct pe Telegram.

    @juridice_moldova

    MĂRIME TEXT:

    DOMENII JURIDICE

    Canal Telegram Juridice Moldova

    Abonează-te pe Telegram

    Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

    @juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.