noiembrie 14, 2026

15 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting GLADEI & Partners CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting GLADEI & Partners CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

Ministerul Justiției anunță demararea ulterioară a exercițiului de revizuire (inventariere) a tuturor tratatelor internaționale de asistență juridică în materie civilă și penală, încheiate de Republica Moldova la nivel bilateral sau multilateral, implementarea cărora este pusă în sarcina instituției, întru garantarea eficientizării procedurii de asistență internațională cu statele terțe și/sau organizațiile internaționale.

De asemenea, ministerul planifică inițierea procedurilor de negociere a unor noi instrumente internaționale, inclusiv pentru a facilita procedurile de asistență juridică reciprocă, astfel încât autoritățile statului să nu aibă impedimente la soluționarea spețelor, indiferent de natura lor (penal, civil).

În raport cu statele care nu sunt parte la acordurile de asistență adoptate sub egida organizațiilor internaționale și cu care Republica Moldova nu are încheiate acorduri bilaterale de asistență juridică, Ministerul Justiției va constitui un grup de lucru pentru a identifica vulnerabilitățile în aplicarea principiului reciprocității.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dovedește că ești om: 2   +   4   =  

DOMENII JURIDICE

Canal Telegram Juridice Moldova

Abonează-te pe Telegram

Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

@juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.