septembrie 16, 2026

18 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting GLADEI & Partners CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting GLADEI & Partners CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

10 ani închisoare pentru o fostă contabilă ANSA: a prejudiciat Agenția cu 2 milioane lei

    MĂRIME TEXT:

    Procuratura Edineț anunță obținerea în instanța de judecată a condamnării la ispășirea pedepsei cu închisoarea, pentru termenul de 10 ani, a unei inculpate cu vârsta de 61 de ani, pentru că și-ar fi însușit peste 2 milioane de lei care trebuiau să fie depuși în contul special al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), în perioada 2013-2017.

    Fosta funcționară a fost numită în funcție de conducere în contabilitatea Direcției raionale pentru Siguranța Alimentelor Edineț, prin ordinul din 2013 al directorului ANSA.

    Oamenii legii au stabilit că aceasta, chiar din anul în care a fost numită în funcție, și-a însușit ilegal sute de mii de lei în fiecare an de la companii și diverse persoane, pentru care Direcția presta servicii. Astfel, timp de 4,5 ani, valoarea sumelor delapidate în fiecare an era în progresie semnificativă: de la peste 300.000 lei pe an, la circa 500.000 lei. Mai exact, aceasta încasa banii de la beneficiarii serviciilor prestate, le oferea certificatele solicitate, dar banii primiți nu ajungeau să fie depuși la bancă, în folosul statului.

    Neregulile au fost depistate în anul 2018, de către Direcția teritorială inspectare financiară Bălți din subordinea Ministerului Finanțelor, după ce noul superior al inculpatei a solicitat de la autoritățile abilitate cercetarea situației, în repetate rânduri. Acesta a început să aibă îndoieli în perioada în care subordonata acuzată era pe foaie de boală și, prin urmare, situația necesita o atenție sporită din partea noii conduceri.

    Sentința a fost pronunțată în lipsa inculpatei, care a fost anunțată în căutare internațională, după ce anterior fusese spitalizată în țară, ceea ce a făcut imposibilă plasarea acesteia în arest. Instanța de judecată a admis demersul procurorilor și a dispus încasarea sumei prejudiciate de peste 2 milioane lei de la inculpată. Anterior, la demersul procurorilor, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor imobile deținute de aceasta, ceea ce a făcut posibilă recuperarea a peste 45.000 lei în contul statului.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Dezbatere: EDUCAȚIE, LEGE, DREPT, DREPTATE | Lansare de carte: Ghișeul de libertăți – Ora închiderii de Florentin Țuca

    HEXAGONUL Facultăților de Drept 2027 – preselecție pentru echipa de Drept civil a Facultății de Drept USM

    Când conformitatea devine litigiu: ce se întâmplă atunci când protecția datelor ajunge în instanță

    Canal Telegram

    Primește cele mai importante știri juridice direct pe Telegram.

    @juridice_moldova

    MĂRIME TEXT:

    DOMENII JURIDICE

    Canal Telegram Juridice Moldova

    Abonează-te pe Telegram

    Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

    @juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.