În Hotărârea Haqbin (C-233/18), la 12 noiembrie 2019, Marea Cameră a Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat pentru prima dată asupra întinderii dreptului conferit prin articolul 20 alineatul (4) din Directiva 2013/331 statelor membre de a stabili sancțiunile aplicabile în cazul în care un solicitant de protecție internațională se face vinovat de o încălcare gravă a regulilor centrului de cazare în care este primit sau de un comportament deosebit de violent.

Curtea a statuat: această dispoziție, interpretată în lumina art.1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, nu permite statelor membre să aplice în aceste cazuri o sancțiune care constă în a retrage, chiar și temporar, beneficiul condițiilor materiale de primire a solicitantului care au legătură cu cazarea, cu hrana sau cu îmbrăcămintea.

În speță, un resortisant afgan, Zubair Haqbin, care a sosit în Belgia în calitate de minor neînsoțit, a introdus o cerere de protecție internațională, astfel că ulterior a fost primit într-un centru de primire. În acest centru, el a fost implicat într-o încăierare între rezidenți de origini etnice diferite. În urma acestor evenimente, directorul centrului de primire a decis să îl excludă, pentru o perioadă de 15 zile, de la beneficiul ajutorului material într-o structură de primire. Pe durata acestei perioade de excludere, domnul Haqbin a petrecut nopțile, potrivit propriilor declarații, într-un parc din Bruxelles și la prieteni.

Primă instanță: a respins acțiunea lui Haqbin împotriva deciziei de excludere.

Instanța de trimitere, sesizată cu un apel a adresat Curții întrebări cu privire la:

• posibilitatea autorităților belgiene de a-i retrage sau de a-i limita beneficiul condițiilor materiale de primire unui solicitant de protecție internațională aflat în situația domnului Haqbin;
• având în vedere situația particulară a acestuia din urmă, s-a pus problema condițiilor în care a asemenea sancțiune poate fi aplicată unui minor neînsoțit.

Curtea a precizat:

1. Sancțiunile prevăzute la articolul 20 alineatul (4) din Directiva 2013/33 pot privi, în principiu, condițiile materiale de primire. Cu toate acestea, asemenea sancțiuni trebuie, conform articolului 20 alineatul (5) din aceeași directivă, să fie obiective, imparțiale, motivate și proporționale cu situația particulară a solicitantului și ele trebuie, în toate împrejurările, să mențină un nivel de trai demn. Or, o retragere, chiar și parțială, a beneficiului ansamblului condițiilor materiale de primire sau al condițiilor materiale de primire care au legătură cu cazarea, cu hrana sau cu îmbrăcămintea ar fi ireconciliabilă cu obligația de a garanta solicitantului un nivel de trai demn. Astfel, o asemenea sancțiune l-ar lipsi pe acesta de posibilitatea de a face față celor mai elementare nevoi. În plus, ea ar încălca cerința proporționalității.
   
2. Statele membre au obligația de a asigura în permanență și fără întrerupere un nivel de trai demn și că autoritățile însărcinate cu primirea solicitanților de protecție internațională trebuie să asigure, în mod încadrat și pe proprie răspundere, un acces la condițiile de primire de natură să garanteze acest nivel de trai. Ele nu pot, așadar, să se mulțumească, astfel cum preconizau autoritățile belgiene, să înmâneze solicitantului exclus o listă cu centre private pentru persoane fără adăpost susceptibile să îl primească.
3. În ceea ce privește o sancțiune care constă în a limita beneficiul condițiilor materiale de primire, precum o retragere sau o reducere a alocației zilnice, Curtea a precizat că autorităților competente le revine sarcina să asigure în orice împrejurări că o asemenea sancțiune este, având în vedere situația particulară a solicitantului, precum și ansamblul circumstanțelor cauzei, conformă cu principiul proporționalității și nu aduce atingere demnității acestui solicitant.
4. În cazurile prevăzute la articolul 20 alineatul (4) din Directiva 2013/33, statele pot să prevadă alte măsuri decât cele privind condițiile materiale de primire, cum ar fi:
   • menținerea solicitantului într-o parte separată a centrului de cazare;
   • transferul acestuia într-un alt centru de cazare;
   • plasarea solicitantului în detenție, cu respectarea condițiilor prevăzute de această directivă.
5. În cazul în care solicitantul este un minor neînsoțit și, prin urmare, o persoană vulnerabilă în sensul Directivei 2013/33, autoritățile statelor membre trebuie, cu ocazia adoptării unor sancțiuni în temeiul articolului 20 alineatul (4) din această directivă, să țină seama în mod deosebit de situația particulară a minorului, precum și de principiul proporționalității.
6. Aceste sancțiuni trebuie, având în vedere, printre altele, articolul 24 din Carta drepturilor fundamentale, să fie adoptate luând în considerare îndeosebi interesul superior al copilului. Directiva 2013/33 nu împiedică, pe de altă parte, aceste autorități să decidă să încredințeze minorul serviciilor sau autorităților judiciare însărcinate cu protecția tinerilor.