Vlad Bercu

Conform Codului Civil al RM art. 667 alin. (1), Părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor imperative de drept, contracte şi pot stabili conţinutul lor. Dacă, în scopul protecţiei intereselor prioritare ale societăţii sau ale unui individ, efectele unui contract depind de încuviinţarea autorităţilor statului, limitările şi condiţionările trebuie reglementate prin lege. Libertatea contractuală este definită similar, însă într-un mod mai laconic în Codul Civil Român la art. 1169: Părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunurile moravuri.

Domnul Alin-Adrian Moise afirmă, idee cu care nu ai cum să fii în dezacord, că voința constituie un factor esențial al contractului, iar libertatea contractului decurge în mod firesc din preeminența acesteia[1]. Primele concepții de contract formându-se însăși în jurul autonomiei de voință, întemeiate pe teoriile filosofice ale lui Immanuel Kant, ce presupun că forța obligatorie a contractului se datorează voinței părților, existenței depline a libertății contractuale, ce impune ulterior contractării respectarea principiului pacta sunt servanda.

Important pentru sesizarea caracterului personal și solitar al formării voinței este teoria liberului arbitru, prin termenul în cauză înțelegem capacitatea omului de a acționa numai după voința sa, independent de orice altă influență; concepție idealistă ce este opusul total al determinismului. Intuitiv sesizăm un raport între cele două noțiuni liberul arbitru și libertatea contractuală, o relației de la Abstract (utopic practic) – la Concret, sau General – Special. În scopul de a lega cele afirmate până la acest moment cu tema cercetării, aș dori să-l citez pe domnul profesor Gheorghe Piperea, care afirmă că nu există libertate contractuală când rațiunea ce ar sta la baza opțiunii de a contracta este neutralizată sau pusă în umbră de emoții ori de mecanisme mentale automate[2] (mai jos vom aduce unele exemple).

Totuși, ce înțelegem prin publicitate și ce reprezintă în ideal? Termenul dat provine de la cuvântul francez „publicité”, rădăcina fiindu-i „public”, conceptul având țintă masele populație. Oxford Dictionary definește publicitatea drept distribuirea informației despre un produs sau companie cu scopul înștiințării sau promovării[3] (traducerea ne aparține, n.a.). Această definiție este una destul de vagă pentru a înțelege cerințele ce urmează a fi întrunite de publicitate. În acest sens ne vine în ajutor Legea RM nr. 1227/1997 cu privire la publicitate care reglementează la art. 1 că publicitatea (reclama) este o informație publică despre persoane, mărfuri (lucrări, servicii), idei sau inițiative (informație publicitară, material publicitar) menite să suscite și să susțină interesul public față de acestea, să contribuie la comercializarea lor și să ridice prestigiul producătorului. Acest articol urmează a fi privit în coroborare cu art. 8 din Lege, care stipulează anumite cerințe generale pentru publicitate, precum: să fie loială și onestă; ușor de identificat fără cunoștințe speciale și fără utilizarea mijloacelor tehnice; nu trebuie să inducă în eroare și să prejudicieze interesele consumatorului, publicitatea SUBLIMINALĂ este interzisă (!); publicitatea MASCATĂ este interzisă; să conțină informații autentice, ș.a.; ulterior un alt criteriu introdus în Lege prin art. 11¹ este că nu trebuie să fie SEXISTĂ. Legea română nr. 148/2000 privind publicitatea reglementează la art. 5 că publicitatea trebuie să fie decentă, corectă și să fie elaborată în spiritul responsabilității sociale (o afirmație ce mi se pare confuză, dat fiind faptul că ulterior nu se explică modul de transpunere în practică al criteriului calitativ dat, însă, raportând la înțelesul lato senso, prin responsabilitate socială trebuie să înțelegem că beneficiarul și furnizorul publicității urmează să respecte cerințele generale pentru amplasarea reclamei, rămânând tot timpul a fi de bună-credință în raport cu statul și, mai ales, populația). În continuare vom analiza trei cerințe care mi se par cele mai însemnate pentru studiul nostru, adică: publicității îi este prohibit de a fi subliminală, mascată și sexistă.

Art. 12 Legea RM nr. 1227/1997: Publicitatea subliminală se consideră publicitatea camuflată utilizarea procedeelor care exercită o influență mascată asupra consumatorului: video- (cadrul 25) și audion- serțiuni (infra- și ultrasonore) speciale, alte procedee interzise. Publicitatea camuflată este interzisă. Legea RO nr. 148/2000 reglementează la art. 4 lit. d) publicitate subliminală – orice publicitate care utilizează stimuli prea slabi pentru a fi percepuți în mod conștient, dar care pot influența comportamentul economic al unei persoane. Pentru a înțelege de ce un asemenea procedeu este interzis, trebuie să înțelegem unele subtilități ale funcționării creierului nostru, în acest scop pe scurt vă vom aduce la cunoștință că orice persoană are atât conștient, cât și subconștient, dacă conștientul nostru reprezintă partea „trează” a minții, adică noi îl controlăm, încercăm să-l canalizăm în direcția de care avem nevoie, atunci subconștientul este mai rebel și autonom, în primul rând, este, practic, imposibil de controlat și, în al doilea rând, lucrează ca un depozit, unde stochează toate informațiile pe care le consideră de cuviință și de cele mai dese ori ulterior acesta influențează majoritatea deciziilor noastre. Publicitatea subliminală este cea care încearcă să influențeze subconștientul, să îl pună să creeze camere de păstrare al produsului ce îl furnizează producătorul sau distribuitorul, cu titlul de exemplu: afișul filmului „Pirații din Caraibe” are în prim-plan un craniu, iar în spate două torțe, silueta acestor obiecte formând aspectul familiar și arhicunoscut al personajului Mickey Mouse, care cu siguranță este întipărit în subconștientul nostru încă din copilărie și nu mai trebuie să menționez că ambele producții sunt marca Disney[4]. În baza acestui concept, companiile de marketing abuzează de mecanismul nostru psihic, în favoarea clientului (adică beneficiarilor de pe urma contractării unor raporturi civile: vânzare-cumpărare, prestări servicii, creditare etc.) În acest context, cum am putea vorbi despre libertate contractuală, când prin intermediul publicității și acționării pe ușile din dos[5] ale minții individului uman fiindu-ne dictată alegerea ce urmează a fi făcută tot pentru „binele” nostru. Art. 8 din Legea RM publicitatea mascată este interzisă. Imaginați-vă cum stați relaxați seara în fața ecranelor și vizionați talk-showul preferat, iar moderatorul fără să observați face comparații cu produsul X încontinuu, pe ecran mai apar căni cu simboluri ale produsului ș.a. Toate aceste lucruri sunt menite să vă influențeze viitoarea alegere când veți sta la dubii în fața raftului din magazine și vă veți gândi ce să alegeți produsul X sau oricare altul, desigur că veți recunoaște în produsul X un aspect cunoscut, confundându-l cu senzația de experimentarea anterioară a acestuia și siguranța în el.

După cum observați, publicitatea vicioasă nu este îndreptată în a vă oferi oportunitatea de a alege între mai multe produse similare, prezentându-vă plusurile și minusurile fiecăruia, lăsându-vă la latitudinea dumneavoastră dreptul de a alege, dreptul de a contracta cu scopul de a obține cel mai bun produs, ci v[ sustrage această libertate, impunându-vă prin tehnici subliminale de a procura bunul, serviciul oferit de ei.

O reglementare specială avem în cadrul art. 23 din Legea nr. 1227/1997 alin. (2) lit. c) cu privire la minori, unde se stipulează că este interzis insuflarea ideii că posedare unor mărfuri ar acorda acestora anumite avantaje față de semenii lor. Interesul pentru acest articol din Lege reiese din faptul că nu găsim o reglementare similară vis a vis de restul persoanele ce au atins majoratul, ceea ce mi se pare o omisiune, pentru ca astfel de procedee sunt utilizate pe larg și în reclamele adresate în principal adulților. Pericolul unei asemenea publicități este că divizează societate în pături sociale (fapt ce în secolul XXI ar părea absurd, fiind în secolul bazat pe principiul meritocrației) și creează o viziune distorsionată publicului larg despre ce reprezintă succesul, în goana aceasta cei ce la un moment dat nu au posibilitatea să achiziționeze bunurile ridicate la nivelul „Sfântului Graal” se creditează și își vând viitorul pentru iluzia impusă de aceleași materiale publicitare, gustând din amarul dezamăgirii la scurtă perioadă după ce preferințele modei se schimbă.

Art. 11¹ din aceeași Lege interzice publicitatea sexistă, în același timp caracterizează ce urmează să înțelegem prin termenul de sexist:

– prezintă femeia sau bărbatul ca obiect sexual, în situații umilitoare, violente și care ofensează demnitatea umană; încă psihologul Sigmund Freud afirma „Sexualitatea este motivaţia principală pentru o mare parte a comportamentului uman”, fapt de care profită agenții comerciali pentru a-și vinde bunurile. Întrebare retorică: pe care dintre bunuri le veți procura dumneavoastră, a. un costum negru; b. un costum negru pe o persoană cu un corp atletic f/m, la braț cu reprezentatul sexului f/m care ți se întipărește pentru următoarele câteva zile în memorie?

– promovează stereotipuri sexiste în scop discriminatoriu, cu menținerea percepții tradiționale asupra femeii drept o ființă slabă, vulnerabilă și dependentă, având o poziție socială inferioară. Cred că toți v-ați imaginat reclamele unde protagonistul principal este un Macho înconjurat de o sumedenie de femei, care mai nu se lupta pentru atenția acestuia. Astfel de materiale publicitare nu doar că influențează consumatorul masculin în alegere produsului, dar și promovează o percepție discriminatorie față de femei. Iar bărbații, mai ales tinerii neexpermentați, care (ei fiind target grupul) nolens volens vor empatiza pe protagoniștii reclamelor vizionate, își reconstrui comportamentul după modelul prezentat.

Apare întrebarea – cum ne protejăm? Legea nr. 1227/1997 stabilește în această privință atribuții Consiliului Concurenții, la cap. V, care la art. 28 are următoarele atribuții, în urma constatării neregularităților:

a) efectuează expertiza publicităţii în ceea ce priveşte corespunderea acesteia prevederilor legislaţiei cu privire la publicitate;

b) expediază agenţilor de publicitate prescripţii de încetare a încălcărilor legislaţiei cu privire la publicitate;

c) expediază organelor procuraturii, altor organe de drept, respectând principiul teritorial şi cel al competenţei, materialele pentru soluţionarea problemelor privind intentarea de acţiuni referitoare la domeniul publicităţii.

d) Consiliul Concurenţei este în drept să intenteze acţiuni în instanţa judecătorească, inclusiv în interesele unui cerc nedeterminat de consumatori de publicitate, în legătură cu încălcarea legislaţiei cu privire la publicitate comisă de agenţii de publicitate, precum şi privind anularea tranzacţiilor ce ţin de publicitatea neadecvată.

În ce privește consecințele agenților publicitari, Legea stipulează la cap. VI, următoarele posibilități:

– dezmințirea prin aceleași mijloace informaționale;

– sistarea publicității integral sau parțial;

– tragerea la răspundere contravențională;

– tragerea la răspundere penală dacă publicitatea neadecvată a cauzat daune esențiale intereselor publice sau a condus la lezarea drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale cetățenilor.

Cât de efective sunt aceste metode de protecție, după părerea mea nu prea, mergând pe strada și uitându-te la multitudine de panouri publicitare ce încalcă flagrant legea și încearcă să îți infiltreze în minte o idee străină de propriile gânduri (în acest sens putem trage o paralelă cu filmul Inception, tradus Începutul în română, unde personajul jucat de Leonardo DiCaprio încearcă prin intermediul viselor să introducă o idee străină de conștientul victimei sale în scopuri meschine și beneficiul companiei concurente).

În concluzie, într-o epocă unde cantitatea de informații abundă capacitatea noastră limitată de a percepe, trebui să fim atenți și să construim bariere conștiente împotriva atacurilor subconștientului, libertatea de a alege și consecințele ei fiind ceea ce ne face individuali pe fiecare în parte și unici în continuul spațiu-timp.

[1] FL.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1295.
[2] GH. Piperea, Cap, câștig Eu, Pajură pierzi Tu (Ia-ți un lag), Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 109.
[3] A se vedea aici.
[4] Top 5 reclame subliminale: a se vedea aici.
[5] GH. Piperea, op. cit.

Vlad Bercu