BNM a publicat raportul de stabilitate financiară 2018
02.12.2019 | JURIDICE MOLDOVA

Banca Națională a Moldovei a publicat Raportul de stabilitate financiară 2018.

Conform raportului, pe parcursul anului 2018, sistemul financiar al Republicii Moldova a fost caracterizat de un nivel înalt de reziliență și, în același timp, de evoluții neuniforme ale riscurilor cu care se confruntă.

Pe fundalul unei creșteri economice marcate de vulnerabilități interne (majorarea deficitului balanței de plăți, inflație volatilă) și externe (tensiuni comerciale internaționale, Brexit-ul), sistemul financiar contribuie destul de modest la redresarea situației economice. Totodată, asistăm la revenirea procesului de creditare din partea băncilor pe un trend pozitiv. Creditarea populației (persoanelor fizice) a avut dinamici ascendente, finanțările fiind acordate atât de sectorul bancar, cât și de cel nebancar. De asemenea, pe parcursul anului a luat amploare fenomenul creditării ipotecare.

Sectorul bancar a realizat performanțe financiare satisfăcătoare, menținându-și pozițiile solide de profitabilitate și solvabilitate. Băncile și-au păstrat  gradul de capitalizare adecvat în procesul de tranziție la cerințele Basel III. În această perioadă au avut loc modificări în structura acționariatului bancar, la trei bănci au venit acționari internaționali de calitate.

Pe parcursul anului 2018, băncile au înregistrat un nivel favorabil de lichiditate, iar excedentul de lichiditate din sectorul bancar nu a crescut semnificativ pe fondul activizării direcționării activelor lichide pentru creditare, astfel, anul precedent  reprezentând o perioadă de revenire a gradului de intermediere bancară la tendințe pozitive. Cu toate acestea, nivelul ridicat al lichidităților duce la persistența unor riscuri complementare, în consecință, menținerea mijloacelor disponibile în active lichide în detrimentul creditării economiei reale are efecte pe termen mediu asupra creșterii economice și ar putea determina materializarea riscurilor inflaționiste viitoare, legate de posibila accelerare a creditării cu direcționarea mijloacelor respective în economie într-o perioadă scurtă de timp.

Evoluția accelerată a sectorului de creditare nebancară a continuat, iar creditarea nebancară a populației a crescut într-un ritm superior creditării bancare și creșterii economiei naționale. Această tendință creează premise pentru acumularea riscurilor în sectorul de creditare nebancară și pentru creșterea nivelului general de îndatorare a populației. Riscul de credit aferent creditelor atașate la valută străină rămâne a fi un risc major care poate contribui la creșterea expunerii debitorilor, la fragilizarea situației lor financiare și, respectiv, la creșterea riscului de nerambursare a împrumuturilor în cazul fluctuațiilor nefavorabile a cursului valutar.

Condițiile stabilite pe piața financiară denotă importanța alinierii cerințelor de reglementare și supraveghere aplicabile sectoarelor bancar și nebancar la standardele și practicile internaționale din domeniu. Per general, anul 2018 este caracterizat prin numeroase realizări în contextul consolidării stabilității financiare. Printre acestea putem enumera ajustarea cadrului de reglementare și supraveghere bancară la Basel III, aprobarea Legii cu privire la Comitetul Național de Stabilitate Financiară, îmbunătățirea schemei de garantare a depozitelor bancare și creșterea plafonului de garantare la 20 mii lei în prezent și la 50 mii din anul 2020 și aprobarea Legii cu privire la organizațiile nebancare de creditare.

Raportul de stabilitate financiară 2018

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [3.42 MB]


Aflaţi mai mult despre , ,


Lasă un răspuns

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.