Alina Lavirc

Te-ai obișnuit să semnezi contracte fără să le citești?

Marile companii obișnuiesc să nu negocieze contractele pe care le încheie cu consumatorii sau cu clienții, încercând să facă același lucru și cu angajații, care nu îndrăznesc să negocieze un contract întrucât nu-și cunosc drepturile, iar majoritatea nici nu consideră că ar fi prea oportun, din considerentul că adoptă o poziție fatalistă: “oricum vor fi încălcate”.

Astfel, etica, integritatea, deontologia, moralitatea se vând la pachet cu orele de muncă, transpuse printr-un contract psihologic confuz și neclar, pe care mulți nici nu-l contestă. Soluția este de a stabili clar ce dorești și ce oferi în fiecare relație contractuală în care te angajezi, apoi să negociezi pentru a obține cea mai bună ofertă de muncă.

Conceptul “contract psihologic” nu este o inovație pentru arealul resurselor umane. Înrădăcinat în teoria schimbului social, contractul psihologic este definit ca percepția potrivit căreia salariatul are obligații reciproce, economice și relaționale, care stau la baza raportului juridic de muncă, astfel încât, guvernat de un standard de reciprocitate, acesta este dinamic și condiționează contribuțiile salariatului. Într-o altă măsură, contractul psihologic definește caracterul detaliat al muncii și este diferit de contractul individual de muncă, care, în mare parte, identifică „doar” obligațiile și responsabilitățile reciproce.

Reprezentând, inițial, așteptările pe care atât angajatorul cât și angajatul le au de la raportul juridic de muncă, mai exact valorile, dorințele, aspirațiile și obligațiile, care există și afectează acest raport dincolo de contractul oficial, ulterior, contractul psihologic a fost detaliat de către Jean-Jacques Rousseau pentru a surprinde diverse nivele de manifestare și, îndeosebi, pentru a reflecta încărcătura subiectivă a modului în care angajatul se raportează la angajator, reprezentând credințele reciproce, percepțiile și obligațiile neoficiale, nescrise, morale dintre cele două părți. În ansamblu, contractul psihologic și contractul individual de muncă definesc relația angajator-salariat.

Pe măsură ce trece timpul, contractul psihologic tinde să evolueze și să devină din ce în ce mai abstract. Astfel, raportul juridic de muncă include atât norme, cât și ideologii. Acesta este motivul pentru care contractul psihologic se referă la componentele imaginare ale psihicului uman.

Conținutul acestuia, adică promisiunile și obligațiile, reflectă subiectul propriu zis pe care-l abordăm.  Astfel, elementele de conținut pot fi împărțite în cinci clase fundamentale contractului, precum: dezvoltarea carierei, valoarea muncii, recompensele financiare, climatul social și respectarea vieții private. Aceste clase înglobează obiectul mai multor studii și au demonstrat o bună fiabilitate pe parcursul studierii esenței contractului psihologic.

Cu certitudine, angajamentul este la baza filozofiei „contractului”, atunci când oamenii decid să se lege prin obligații reciproce, interdependențe pe care le acceptă voluntar pentru realizarea unui proiect comun. În contexte democratice, această implicare este poate mai complexă, deoarece este mai puțin mecanică, de unde și interesul unei teorii a contractului psihologic de a descrie comportamentele salariaților, dar și ale angajatorilor în momentul angajării. Totuși, acesta poate fi  privit drept un instrument valoros pentru managementul angajatorului, care vizează luarea de măsuri preventive în contextul reajustării sau impunerii preocupărilor și tendințelor economice actuale.

În lumina celor expuse, studiul curent redă importanța promisiunilor făcute de ambele părți ale raportului juridic de muncă, reflectând o realitate juridică a contractului psihologic.