AmCham a expediat o scrisoare autorităților solicitând aplicarea unui tratament corect și echitabil față de avocați
28.04.2020 | JURIDICE MOLDOVA

Asociația Patronală „Camera de Comerț Americană din Moldova” a expediat la 25 aprilie o scrisoare către prim-ministrul Republicii Moldova, Ministru Finanțelor și Ministru Justiției prin care au solicitat aplicarea unui tratament corect și echitabil față de persoanele ce practică activitate profesională în sectorul justiției, cu precădere avocați, în special în perioadă de criză socială și economică pronunțată asociată COVID-19. În special, s-a pus accent pe provocările de ordin fiscal întâmpinate de către reprezentanții profesiei de avocat pe timp de stare de urgență.

Prin Dispoziția Comisiei de Situații Excepționale (CSE) nr. 6 din 26 martie 2020 (pct. 19) avocații, notarii, executorii judecătorești au fost obligați, pe perioada stării de urgență, să asigure continuitatea activității, cu respectarea normelor sanitar-epidemiologice. Începînd cu data de 27 martie 2020, nerespectarea acestei obligații pe întreaga durată a stării de urgență, constituie abatere disciplinară care se sancționează cu excluderea din profesie, în condițiile și în conformitate cu procedura stabilită de legislație, aplicabile fiecărei profesii.

Dispoziția CSE nr. 3 din 23 martie 2020 stabilește la pct. 26 subpunctul (2) că achitarea impozitului pe venit din activitatea de întreprinzător în rate pentru primul trimestru al anului 2020 se va efectua pînă la data de 25 iunie 2020.

Dispoziția CSE nr. 16 din 10 aprilie 2020, la pct. 6.1 stabilește că subiecții subvenției sunt întreprinderile și organizațiile necomerciale, rezidenți ai Republicii Moldova, care au instituit șomaj tehnic și/sau staționare, conform prevederilor art. 80 și 801 din Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003.

Activitatea de avocat a fost, în opinia membrilor AmCham, discriminată comparativ cu alte activități din economia Moldovei, cu precădere, activități economice.

Astfel, avocații nu pot, de rând cu alți subiecți listați în respectivele dispoziții, să beneficieze de unele măsuri economice dedicate diminuării efectelor COVID-19, și anume: posibilitatea de amânare cu un trimestru a achitării impozitului pe venit aferent anului 2020 (în rate în cazul agenților economici) ori posibilitatea de a beneficia de subvenții pentru salariile achitate angajaților aflați în șomaj tehnic sau staționare.

Aceasta în contextul în care în perioada de pandemie asociată COVID-19, veniturile înregistrate de avocați au parte de aceeași traiectorie descrescătoare, similar veniturilor înregistrate de alți agenți economici.

Astfel, s-a solicitat din partea autorităților:

  1. Acordarea reprezentanților profesiei de avocat a acelorași măsuri de susținere ca și cele oferite altor persoane pe perioada situației pandemice asociate COVID-19;
  2. Utilizarea, în dispozițiile ulterioare aprobate de CSE, a cuvântului „contribuabili” (similar modului în care aceasta a fost utilizată la oferirea posibilității deducerii în scopuri fiscale a donațiilor asociate COVID-19), în cazul în care vor mai fi aprobate careva măsuri de susținere a entităților;
  3. Restabilirea echității fiscale prin aplicarea cotei de 12 % asupra veniturilor înregistrate de avocați, cel târziu, începând cu 2021.

Aflaţi mai mult despre , ,


Lasă un răspuns

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.