Lupta împotriva criminalității – modificări legislative calitative
29.05.2020 | JURIDICE MOLDOVA

Ministerul Justiției a elaborat proiectul de Lege pentru modificarea unor acte legislative (art. 248, 2642 Cod penal, art. 287 Cod contravențional).

Raționamentul intervenției legislative vine în a stăvili două fenomene infracționale deopotrivă periculoase:

  1. Cursele ilegale – înțelese, prin prisma Notei informative a proiectului, ca participarea conducătorului mijlocului de transport la întreceri, la concursuri sau la antrenamente neautorizate pe drumurile publice – prin urmare, se impune a incrimina astfel de conduite sociale abătute de la ordinea prestabilită, având ca exemple state care au prevăzut răspunderea penală pentru acțiuni ilicite de-o asemenea natură– România, Portugalia, Germania, Ungaria, Marea Britanie.
  2. Contrabanda – infracțiune prevăzută de legislația penală, însă din perspectiva autorului proiectului, nu într-o măsură corespunzătoare a sancționa făptuitorul. Cu titlu de demers, se ,,propune de a majora pedeapsa după cum urmează: textul „de la 1500 la 2000 de unităţi convenţionale” să se substituie cu textul „de la 2000 la 3000 de unităţi convenţionale”. În aceeași ordine de idei, se propune de a majora pedepsele de la fiecare alineat (componențele tip și agravante)”. În mod similar, ,,se propune a majora pedeapsa pecuniară de la art. 287 alin. (10) din Codul contravențional, după cum urmează: textul „cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale” să se substituie cu textul „cu amendă de la 90 la 200 de unităţi”.

În scopul respectării prevederilor Legii nr. 239/2008 privind transparenţa în procesul decizional, proiectul Lege pentru modificarea unor acte legislative (art.248, 2642 Cod penal, art. 287 Cod contravențional) este plasat: pe pagina web oficială a Ministerului Justiţiei – www.justice.gov.md, compartiment – Transparenţa decizională, directoriu – Proiecte de acte normative remise spre coordonare; pe site-ul Centrului Național Anticorupție, compartiment – Transparența, secțiune – Proiecte elaborate.

 


Aflaţi mai mult despre , ,


Lasă un răspuns

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.