Candidații la funcția de procuror-șef al procuraturii specializate vor trebui să dețină atât experiență profesională, cât și managerială

Joi, 14 aprilie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat proiectul care prevede modificarea Legii cu privire la Procuratură și introducerea unor criterii noi de eligibilitate a candidaților la funcția de procuror-șef al procuraturii specializate a fost adoptat de către deputați, potrivit unui comunicat. Modificările legislative au scopul de a clarifica unele proceduri de preselecție și […]
Ministerul Justiției: Medierea judiciară nu mai este obligatorie

Joi, 14 aprilie 2022, Ministerul Justiției a informat că Parlamentul a adoptat, cu votul a 56 de deputați, excluderea procedurii medierii judiciare din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova. Modificările au scopul de a elimina blocajele procesuale ce țin de îngreunarea și tergiversarea proceselor, cauzate de ineficiența metodei de soluționare prealabilă a litigiilor. De […]
CSJ. Schimbarea sălii de judecată fără informarea participanților la proces echivalează cu necitarea acestora

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, examinând o cerere de recurs, a reținut că, potrivit citației expediate părților, Curtea de Apel Chișinău a comunicat despre fixarea ședinței de examinare a cererii de apel împotriva hotărârii instanței de fond, pentru data de 27 octombrie 2021, ora 10:00, sala nr. 7. […]
Conferinţa Naţională de Drept Penal „Vespasian Pella”, ediția I – Probleme actuale ale dreptului penal la nivel naţional şi internațional
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – Facultatea de Drept, Asociația Română de Științe Penale și Grupul editorial Universul Juridic organizează la Iași, în perioada 13-14 mai 2022, ediția I a Conferinței Naționale de Drept Penal „Vespasian Pella”. Tema ediției este „Probleme actuale ale dreptului penal la nivel național și internațional”. În cadrul Conferinței, care se va […]
Parlamentul propune optimizarea proceselor de asigurare cu acte de identitate a cetățenilor Republicii Moldova

Parlamentul propune optimizarea proceselor de asigurare cu acte de identitate a cetățenilor Republicii Moldova prin modificarea Legii privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte și a Legii cu privire la ieșirea și intrarea în Republica Moldova. PROIECTUL reglementează modalitatea de depunere a cererii pentru obținerea actelor de identitate pentru copiii a căror părinți […]
Linia verde pentru refugiații din Ucraina a fost preluată de Agenția ONU pentru Refugiați

Linia telefonică dedicată problemelor refugiaților din Ucraina – 0800 800 11 a fost preluată de Agenția ONU pentru Refugiați, conform unui comunicat a Guvernului. Lansată la 1 martie 2022 și administrată până acum de Guvernul Republicii Moldova, mai exact Centrul Unic de Gestionare a Crizei, linia verde a preluat, în perioada 1 martie – 8 […]
Serviciul Fiscal de Stat a lansat un nou serviciu online

Serviciul Fiscal de Stat, într-un comunicat, informează despre lansarea pe pagina-web oficială a serviciului „Fișa imobilului”. Noul serviciu reprezintă un instrument de informare cu privire la bunurile imobile şi valoarea calculată a impozitului pentru fiecare bun imobil în parte, precum și informația aferentă impozitului pe avere. Printre funcționalitățile oferite de serviciul menționat supra se numără: […]
CEDO. NIT v. Republica Moldova. Retragerea licenței de emisie din cauza lipsei pluralismului de opinii

Situația de fapt: La 5 aprilie 2012, postul de televiziune NIT, prin hotărârea Consiliului Coordonator al Audiovizualului de Televiziune și Radio, și-a pierdut licența de emisie din cauza lipsei pluralismului de opinii și a încălcării Codului Audiovizualului în reflectarea evenimentelor. Pe 5 aprilie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza NIT S.R.L. […]
UPDATE: Programul conferinței JMD PRO: Codul administrativ al Republicii Moldova – 3 ani de la aplicare
Locul: prezența fizică – Mediacor | prezența online ZOOM Preț: 500 MDL – prezență fizică (locuri limitate) | 250 MDL – prezență online Bilete: iTicket Conferința JMD Pro – Codul administrativ al Republicii Moldova – 3 ani de la aplicare, reprezintă prima conferință dedicată Codul administrativ din Republica Moldova. Moderatorii conferinței sunt conf. univ., dr. Elena Belei și […]
SIS. Responsabilizarea operatorilor gestionari ai infrastructurii critice în contextul modificării legislației naționale

Vineri, 8 aprilie 2022, Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a notificat operatorii (ministerele, alte autorități sau instituții publice şi persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, care au în gestiunea lor obiective incluse în Nomenclatorul naţional al infrastructurii critice), că la 7 aprilie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a […]