noiembrie 12, 2026

4 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting GLADEI & Partners CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting GLADEI & Partners CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

CSJ. Succesiunea în drepturile reclamantului în cadrul litigiilor de muncă

Circumstanțe esențiale de fapt La 30 octombrie 2015, Reclamantul a înaintat o cerere de chemare în judecată privind anularea ordinului pârâtului cu privire la concediere și anularea ordinului pârâtului cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare, restabilirea sa în funcția deținută anterior și încasarea din contul pârâtului a salariului pentru absența forțată de la lucru, încasarea […]

Invitație la atelierele de lucru cu tema „Profesiile juridice în transformare: etică, reputație și colaborarea interprofesională”

ABA ROLI, în parteneriat cu Uniunea Avocaților și Institutul Național al Justiției, în implementarea Programului pentru Susținerea Reformei Justiției Penale și Combaterea Corupției în Republica Moldova, finanțat de Biroul pentru Combaterea Traficului de Droguri și Aplicarea Legii, organizează o serie de ateliere de lucru pentru avocați, judecători și procurori cu tema „Profesiile juridice în transformare: etică, reputație și […]

BC „Moldova Agroindbank” S.A anunță angajarea unui jurist

BC „Moldova Agroindbank” S.A sunt în căutarea unui jurist în domeniul bancar.  Sarcini și Responsabilități: Colaborarea strânsă cu echipele Agile pentru a oferi suport juridic și soluții adecvate; Asigurarea conformității legale a proiectelor și inițiativelor Agile ale companiei; Evaluarea și gestionarea riscurilor legale în cadrul proiectelor Agile; Consilierea echipei de management cu privire la aspectele […]

Republica Moldova, printre primele țări semnatare ale Convenției de la Ljubjiana – Haga privind cooperarea internațională în investigarea crimelor

Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Eduard Serbenco, a semnat Convenția de la Ljubljana-Haga privind cooperarea internațională în investigarea și urmărirea penală a crimelor de genocid, a crimelor împotriva umanității, a crimelor de război și altor crime internaționale. R. Moldova se numără, astfel, printre primele state semnatare „ale acestui instrument important”, conform unui comunicat de […]

Agerlex Consulting angajeaza Juristconsult

Agerlex Consulting (companie de prestare a serviciilor juridice şi colectare a datoriilor) este în căutarea unei persoane dedicate domeniului juridic, cu bune abilitati de comunicare si relationare, absolvent de studii juridice. Sarcini: Recuperarea creanțelor de la debitorii companiilor în toate fazele de gestionare a dosarelor (prejudiciar, judiciar și executare); Monitorizarea situației debitorilor din gestiune; Comunicarea […]

Persoanele, ale căror bunuri vor fi expropriate, vor fi scutite de la plata impozitului pe venit pentru despăgubirile primite

Miercuri, 14 februarie 2024, Ministerul Justiției a informat că despăgubirile acordate persoanelor fizice sau juridice pentru bunurile expropriate nu vor fi impozitate. Cabinetul de miniștri a aprobat inițiativa legislativă a Ministerului Justiției, care are drept scop perfecționarea legislației referitoare la desfășurarea procedurilor de expropriere, și anume modificarea Legii exproprierii pentru cauză de utilitate publică și […]

Revoluționarea recrutării de talente juridice cu AI

Pe portalul Above The Law, articolul intitulat „Revolutionizing Legal Talent Acquisition With AI: The haistack.ai Advantage” prezintă platforma haistack.ai ca un instrument inovator care utilizează inteligența artificială pentru a revoluționa modul în care firmele de avocatură identifică și angajează talentele legale de top. Acesta subliniază transformarea profundă a recrutării legale tradiționale, caracterizată de sortarea manuală și […]

Două noi instituții în domeniul prevenirii amenințărilor cibernetice au fost inaugurate în cadrul Moldova Cybersecurity Forum

La data de 9 februarie 2024,  au fost lansate Agenția Națională pentru Securitate Cibernetică și Institutul Național de Inovație în Securitate Cibernetică „Cybercor” în cadrul primei ediții din acest an a evenimentului Moldova Cybersecurity Forum. Instituțiile vor avea un rol esențial în prevenirea și combaterea amenințărilor cibernetice. Forumul a fost inaugurat de prim-ministrul Dorin Recean și […]

DOMENII JURIDICE

Canal Telegram Juridice Moldova

Abonează-te pe Telegram

Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

@juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.