Internaţional

Republica Moldova: clivajul dintre neutralitatea permanentă şi perspectiva NATO
25.09.2020 | Cristian Rotaru

Cristian Rotaru

Cristian Rotaru

Pornind de la numeroasele aspecte pe care le comportă principiul neutralităţii, acesta şi-a găsit aplicabilitatea, de-a lungul timpului, în diverse contexte juridice şi conjuncturi geopolitice. Adevărat este şi faptul că, din punct de vedere istoric, neutralitatea mereu a fost dificil de diferenţiat de substratul politic, în baza căruia ea este tratată sau instituită, în funcţie de teritoriu, gradul de vecinătate cu anumite state, dar şi de climatul global al relaţiilor internaţionale.

Scopul prezentului articol este de a analiza oportunitatea, pertinenţa şi actualitatea statutului de  neutralitate permanentă a Republicii Moldova, precum şi blocajele sau, dimpotrivă, garanţiile pe care acest statut îl instituie Republicii Moldova atât pe plan intern, cât şi în raport cu principalii actanţi ai geopoliticii regionale şi mondiale. Mai mult decât atât, vom încerca să dăm apreciere posibilităţilor şi costurilor în urma unei eventuale renunţări la prezentul statut, în vederea aderării Republicii Moldova la blocul politico-militar Nord-Atlantic (în cont. – NATO).

I. Aspecte introductive

Aşadar, neutralitatea permanentă este consfinţită în textul articolului 11 al Constituţiei Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, care statuează:
„(1) Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă.
(2) Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.”

Pentru a înţelege exact prevederile art. 11 al CRM, este nevoie de a recurge la o succintă incursiune etimologică şi istorică a noţiunii.

Aşadar, termenul de neutralitate provine din latinescul neuter, ceea ce semnifică nici unul, nici celălalt, definit în literatura de specialitate, dar și în practica internațională, ca situaţia statelor care pe timp de război nu iau parte la luptă, ci continuă să întreţină relaţii paşnice cu toate statele, inclusiv cu beligeranţii. Neutralitatea este întemeiată pe suveranitatea statelor, orice stat suveran are dreptul de a rămâne neutru într-un război între alte state, cel puţin dacă el nu este legat printr-un angajament convenţional contrar. Neutralitatea implică, ipso facto, două idei fundamentale: abţinerea şi imparţialitatea. Prima facie, neutralitatea reprezintă o politică echidistantă a unui stat în raport cu alte părți beligerante, aflate în conflict, iar în caz de pace, în raport cu blocurile militare. Totodată, există neutralitate permanentă, care poate fi autoasumată de către un stat sau impusă prin intermediul unui acord internațional. Părțile beligerante, inclusiv cetățenii acestora, sunt ţinute să se abţină de la violarea integrităţii teritoriale a statelor neutre, iar acestea, la rândul lor, trebuie să rămână imparțiale, să nu acorde ajutor în mod direct sau indirect vreuneia dintre părțile beligerante. Prin noţiunea de neutralitate, la fel, se subînţelege statutul internaţional prin care un stat e pus la adăpost de o eventuală invazie în cazul schimbului angajării formale de a rămâne în afara oricărui conflict. Or, prin neutralitate mai poate fi subînţeleasă poziţia nepărtinitoare ocupată de statele terţe în relaţiile cu alte  state beligerante sau recunoscute a fi beligerante, adică acea poziţie care dă  naştere la drepturi şi obligaţii în relaţiile statelor. [1]

II. Statutul, conţinutul şi inflaţiile neutralităţii permanente

Raţionamentul legiuitorului Republicii Moldova, care a stat la baza adoptării statutului de neutralitate în 1994, poate fi explicat, pe de o parte, prin localizarea statului moldav la intersecţia marilor puteri geostrategice, iar pe de altă parte – de lipsa unei clare determinări şi a vectorilor de orientare externă ale clasei politice moldoveneşti de la acel moment. Totuşi un alt aspect esenţial este şi interzicerea staţionării pe teritoriul Republicii Moldova a oricăror trupe militare ale altor state. În acest sens, la 21 octombrie 1994, Republica Moldova și Federația Rusă au semnat un acord cu privire la statutul juridic, modul și termenele de retragere a formațiunilor militare ale Federației Ruse aflate temporar pe teritoriul Republicii Moldova. Articolul 2 al acestui acord prevede sincronizarea retragerii armatei Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova cu reglementarea politică a conflictului transnistrean și stabilirea unui statut special pentru „Regiunea transnistreană a Republicii Moldova”. Nefiind ratificat de către autoritățile Federației Ruse, acest acord nu a intrat niciodată în vigoare, fiind lipsit de orice mecanism juridic de implementare. Practic, ocupația sovietică/rusească nu a încetat în partea estică a țării nici astăzi, cu toate că a fost proclamată independența Republicii Moldova. Federația Rusă a recunoscut-o, dar și-a retras armata numai din partea vestică a teritoriului moldovenesc (au mai rămas sub ocupație 11% din suprafața Republicii Moldova). Astfel, faptul că Federația Rusă nu și-a retras trupele sale de ocupație din estul țării, ci, dimpotrivă, și-a consolidat prezența militară în partea transnistreană a Republicii Moldova, constituie o încălcare a prevederilor constituționale referitoare la independența, suveranitatea, integritatea teritorială și neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, precum și a dreptului internațional.

Până în prezent, consider că anume lipsa unui dialog viabil  şi efectiv de către elita politică moldovenească cu autorităţile Federaţiei Ruse, pe de o parte, şi  nerecunoaşterea de către autorităţile ruse a ocupării ilegale şi neconstituţionale a teritoriilor din stânga Nistrului pe de altă parte, au creat un blocaj instituţionalizat, care a dus la „îngheţarea” diferendului transnistrean şi la lipsa unei perspective clare de asanare a acestuia în viitorul apropiat.

Relevantă în analiza subiectului abordat este Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 14
din 02 mai 2017 privind interpretarea articolului 11 din Constituție (neutralitatea permanentă)
, în care Înalta Curte a clarificat mai multe aspecte ale neutralităţii permanente şi a statuat, cu valoare de principiu, dimensiunile prin care trebuie privită aceasta în raport cu fenomenele internaţionale în materia auto-apărării, precum şi menţinerea păcii şi securităţii.

Astfel, potrivit hotărârii sus-numite, drepturile statului neutru se rezumă la următoarele:

– Dreptul la independență, suveranitate și integritate teritorială, pe care și le asigură utilizând mijloacele apropriate, toate acestea fiind în conformitate cu principiile aplicate de către comunitatea internațională;

– Statul permanent neutru exercită drepturile ce decurg din personalitatea sa internațională (dreptul de a fi parte la tratate, de a participa la conferințe internaționale);

– Statul neutru are dreptul să-și protejeze resortisanții pe teritoriul statelor beligerante;

– Statul neutru are dreptul la respectarea bunurilor sale;

– Statul permanent neutru va susține activ eforturile comunității internaționale în sfera dezarmării, fortificării încrederii și cooperării interstatale. În acest sens, statele neutre au dreptul de a participa la activitățile organizațiilor internaționale în vederea asigurării securității colective a statelor. Prin urmare, statul neutru permanent va avea dreptul de a face parte din alianțele defensive, când acesta este atacat. Participarea statului neutru la asemenea alianțe, în anumite condiții, poate deveni o formă a garanției securității sale și a inviolabilității teritoriale. Totodată, statul neutru permanent nu va avea dreptul de a fi membru al organizațiilor internaționale ale căror scopuri și principii contravin statutului său.

– Dreptul la legitima apărare (individuală și colectivă) împotriva unui atac armat îndreptat contra suveranității și integrității teritoriale a statului.

– Statul neutru are dreptul să ia parte la operațiunile de menținere a păcii realizate sub egida organizațiilor internaționale. Practica demonstrează că statele neutre participă activ la acest gen de operațiuni.

De asemenea, fiecare stat are obligaţia, inter alia, de a acţiona exclusiv de creare a unor instrumente eficiente de prevenire și de limitare a conflictelor regionale care amenință stabilitatea și securitatea europeană. Dacă neutralitatea ar însemna interzicerea cooperării cu alte țări în domeniul politicii de securitate, aceasta ar reprezenta un obstacol periculos pentru măsurile internaționale care vizează combaterea acestor amenințări. Orice țară care nu participă la cooperarea în domeniul politicii internaționale de securitate riscă să fie izolată. O astfel de țară nu ar mai fi un partener respectat și echitabil în Europa. În caz de amenințare, probabil că nu ar putea să se bazeze pe solidaritate și sprijin din partea partenerilor săi și ar fi deosebit de vulnerabilă la anumite pericole. Mai mult decât atât, dreptul neutralității dezvoltat la începutul secolului trecut se referă la comportamentul statelor neutre în caz de război și nu menționează măsurile de apărare preventivă în timp de pace.

În măsura în care, la sfârșitul secolului trecut, armele s-au dezvoltat în așa fel încât să nu mai putem asigura apărarea noastră decât prin cooperarea cu alte țări în anumite domenii, această cooperare (cu condiția să nu depășească anumite limite) trebuie considerată compatibilă cu spiritul neutralității. Acest lucru se aplică cu atât mai mult cu cât un stat neutru nu este numai îndreptățit, ci și obligat să ia măsuri de precauție militare pe care le poate solicita în mod rezonabil, pentru a-i permite să se apere eficient împotriva atacurilor posibile.

Deopotrivă, neutralitatea și independența sunt interdependente: independența este atât ceea ce neutralitatea încearcă să protejeze, cât și, deoarece statul trebuie să poată lua decizii în mod liber, o condiție sine qua non a neutralității.

De menţionat este şi că dreptul neutralității nu impune condiții suplimentare care să limiteze politica externă a statului neutru și nici nu definește poziția pe timp de pace a unui stat neutru permanent. Singurul principiu neschimbător inerent neutralității este neparticiparea unui stat în conflictele armate între alte state.

Un alt element crucial ce merită reţinut, Curtea a mai decelat că Constituția nu poate fi un „pact sinucigaș” (The Constitution is not a suicide pact”), un principiu originar din dreptul american, consfinţit prin opinia separată a judecătorului Curţii Supreme de Justiţie a Statelor Unite ale Americii Robert H. Jackson, pe marginea speţei Terminiello v. Chicago (1949). 

Astfel, în cazul unei amenințări în adresa unor asemenea valori fundamentale constituționale, precum independența națională,  integritatea teritorială sau securitatea statului, autoritățile Republicii Moldova sunt obligate să ia toate măsurile   necesare, inclusiv de ordin militar, care i-ar permite să se apere eficient împotriva acestora. În acest caz, statutul de neutralitate nu este opozabil statului agresor, deoarece statul nu se poate abține când este agresat. Neutralitatea creează drepturi și obligații speciale, care, de regulă, nu există în timp de pace și care iau sfârșit odată cu încheierea ostilităților sau în momentul în care războiul izbucnește între statul neutru și unul din beligeranți. Statul neutru are dreptul la legitima apărare (individuală și colectivă) împotriva unui atac armat îndreptat contra suveranității și integrității teritoriale a statului.

Republica Moldova a înscris în Constituția sa statutul de neutralitate, fără a fi cerut însă confirmarea lui în cadrul ONU. De fapt, nici un stat nu a recunoscut neutralitatea Republicii Moldova și nu există garanții internaționale ale acestui statut (așa cum există în cazul Austriei, e.g.) [2]

III. Cooperarea Republica Moldova – NATO

În pofida statutul de neutralitate, până în prezent, Republica Moldova a desfășurat un parteneriat de succes cu NATO. Aceasta ne-o demonstrează implicarea activă a țării în implementarea proiectelor reciproc avantajoase. În cadrul primei reuniuni a Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic din 20 decembrie 1992 de la Bruxelles, țara noastră a devenit membru al CCNA, iar la 16 martie 1994 aderă la programul ”Parteneriatul pentru Pace”, fiind a 12-a țară care se implică în acest program. Aceste implicări au demonstrat deschiderea Chișinăului spre cooperarea cu NATO, fapt care a oferit Moldovei posibilitatea de a dezvolta un șir de proiecte comune, de a se implica în exerciții de antrenare, dea dezvolta reforme democratice. Astfel, Republica Moldova a beneficiat de suport pentru eliminarea a 325 tone de melanj, evitând declanşarea unei catastrofe ecologice de proporţii. În plus, prin intermediul aceluiaşi program, Republica Moldova a avut posibilitatea să distrugă cca 300 tone de muniţii şi 12 000 mine anti-personal, reuşind astfel să reducă riscul sporirii traficului de armament şi alte ameninţări la adresa securităţii naţionale. La fel, au fost colectate şi ambalate în total 3245 tone de substanţe chimice periculoase, reuşindu-se până în prezent distrugerea a 2000 t, dintre care 1125 t au fost transportate în Franța, una din ţările membre NATO, pentru a fi distruse în siguranţă. La 6 iulie 2006, este semnat Planul individual de acțiuni de parteneriat Republica Moldova – NATO, ceea ce constituie o nouă posibilitate de a ne alătura eforturilor internaționale privind crearea unui sistem comun de securitate în spațiul euroatlantic și consolidarea stabilității în lume. Aceasta deschide ușa spre o nouă etapă în relațiile dintre părți, oferind pe lîngă posibilitatea existenței unui dialog direct privind problemele existente și o bază legislativă consecventă care să reglementeze cooperările. În perioada următoare, relațiile de colaborare dintre Moldova și NATO se orientează spre asigurarea unei securități naționale, dar și instaurarea unui regim de stabilitate regională. Consolidarea securității naționale totodată rămâne a fi principala temă de discuție dintre părți. [3]

Securitatea naţională a Republicii Moldova este supusă constant ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor, ele fiind alimentate de mai mulţi factori, precum:

1. Republica Moldova este tratată de Federaţia Rusă ca un spaţiu al zonei sale de influenţă şi interes geopolitic. Rusia dispune de mai multe pârghii de presiune şi intimidare, pe care le utilizează periodic;

2. Tergiversarea soluţionării definitive a conflictului din zona de est a Republicii Moldova, ceea ce constituie impediment esenţial în libertatea de acţiuni şi în realizarea intereselor naţionale ale Republicii Moldova;

3. Dependenţa unilaterală de o sigură sursă de aprovizionare cu agenţi energetici, care periodic marchează nu numai activităţile de politică externă a Republicii Moldova, dar şi nivelul de trai al oamenilor prin amplificarea nemulţumirilor, sărăciei şi incertitudinii;

4. Orientarea spre pieţele tradiţionale de desfacere a mărfurilor şi produselor din Republica Moldova face economia naţională sensibilă la fluctuaţiile şi concurenţa neloială mai ales din partea Rusiei. [4]

IV. Pro sau contra conservării neutralităţii permanente?

În contextul negocierilor îndelungate la nivel internaţional, referitoare la securitatea strategico-mondială a omenirii, precum şi discuţii despre amendarea Constituţiei Republicii Moldova, dezbaterile privind statutul de neutralitate a Republicii Moldova pe marginea fundalului de remodelare a securităţii continentale, precum şi atitudinea statului moldovenesc, se impun a fi inevitabile. În favoarea acestui aspect, E. Ţugui evidenţiază partea interesului naţional al Republicii Moldova în actuala conjunctură internaţională, care presupune neutralitatea militară, acompaniată de o atitudine demnă, neutră în repoziţionarea strategică continentală. [5]

O altă opinie a fost exprimată de V. Juc, care a concluzionat că statutul autoproclamat de neutralitate permanentă nu a contribuit la retragerea militară, necondiţionată şi metodică a trupelor de ocupaţie ale Federaţiei Ruse, staţionate în estul Republicii, iar implicit, nu a redresat conflictul transnistrean. Profesorul s-a exprimat în favoarea posibilităţii unui mai mare grad de deschidere către Alianţa Nord-Atlantică, care ne va avantaja, inclusiv prin asigurarea accelerării integrării europene, chiar dacă tensiuni şi teze controversate vor apărea, în mod inevitabil. [6]     V. Ungureanu a accentuat că un stat neutru nu are o altă ”umbrelă de securitate”, care ar asigura protecția împotriva pericolului extern, deci ar trebui să fie pregătită din punct de vedere financiar și militar. De asemenea, cercetătorul elucidează particularitățile unui stat permanent neutru prin explicarea aspectului de securitate și interesele altor actanți importanți ai politicii externe. În opinia sa, neutralitatea este o opțiune doar atât timp, cât este aptă de a-și asigura securitatea militară la un preț rezonabil, dar acesta nu e și cazul Republicii Moldova. Cu referire la documentele de natură strategică, V. Ungureanu opinează că neutralitatea permanentă, inserată în Constituția Republicii Moldova, dar și conceptul de securitate națională, generează un înalt nivel de incertitudine multidimensională în domeniul securității din punct de vedere politic, militar și energetic, fiind considerată o vulnerabilitate care contribuie la diminuarea securității naționale a Republicii Moldova. [7]

V. Concluzii și reflecții

Studiind opiniile mai multor autori, putem ajunge la concluzia că neutralitatea permanentă rămâne a fi un mecanism care implică, în mod inerent, un set de riscuri, pe care Republica Moldova ar trebui să fie aptă de a și le asuma. În contextul actual, neutralitatea îngreunează substanțial (dar nu compromite în totalitate) procesul de integrare euroatlantică a statului moldovenesc, precum și contribuie la menținerea Republicii Moldova în sfera de influență  geopolitică a Federației Ruse, or, neutralitatea permanentă este, de facto, în cazul Republicii Moldovei, mai degrabă o garanție unilaterală, atât timp cât trupele militare ale FR continuă să staționeze pe teritoriile moldovenești din stânga Nistrului, încălcând astfel, în mod continuu, atât prevederile alin. (2) al art. 11 din Constituție, cât și normele imperative ale dreptului internațional public, printre care principiul inviolabilităţii frontierelor şi respectarea integrităţii teritoriale a unui stat străin.

Totuși trebuie să înțelegem ab initio faptul că neutralitatea permanentă nu a survenit în mod accidental, ci aceasta trebuie tratată drept consecință firească a conjuncturii geopolitice regionale și mondiale de la momentul adoptării acesteia, a lipsei reglementării legale a unui vector clar de orientare externă în legea supremă a statului, a omisiunii de a internaționaliza diferendul transnistrean, precum și a unui nivel inferior al culturii politice din partea autorităților.

În același timp, este eronată şi percepţia că neutralitatea permanentă reprezintă un blocaj instituţional ce nu ar permite cooperarea în mod activ cu organizaţiile internaţionale în scopul menţinerii păcii şi securităţii regionale, or, atât hotărârea Curții Constituționale nr. 14 din 02.05.2017, cât și practica internațională, demonstrează că, în condițiile unui pericol iminent de ordin militar ce ar atenta la securitatea națională, statul nu doar poate, ci și intră în sfera de obligaţii pozitive să întreprindă toate măsurile de apărare împotriva pericolului extern, inclusiv și prin apelarea sa la organismele internaționale de protecție.

La final, trebuie menționat și faptul că modificarea statutului de neutralitate permanentă poate avea loc, potrivit art. 143 alin. (1), în coroborare cu prevederile art. 142 alin. (1) din Constituție [8], doar prin declanșarea procedeului de revizuire a Constituției, iar proiectul urmează a fi adoptat în Parlament cu votul a 2/3 din deputații aleși din Parlamentul Republicii Moldova,  ulterior fiind, în mod obligatoriu, aprobat prin referendum republican, cu votul majorității cetățenilor înscriși în listele electorale.

Referințe bibliografice:
1. Riciu Gh., Cebotari S., Dilema Republcii Moldova: Aderarea la NATO sau menținerea statutului de neutralitate // Revista militară nr. 1 (9) 2013;
2. Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 14 din 02 mai 2017 privind interpretarea articolului 11 din Constituție (neutralitatea permanentă);
3. Cebotari S., Saca V., Republica Moldova între statutul de neutralitate și aderare la NATO // Studii internaționale. Viziuni din Moldova, Chișinău, 2007, nr. 3 (4);
4. Juc V., Oportunități și alternative de consolidare a securității naționale a Republicii Moldova // Revista de Filosofie, Sociologie și Științe Politice. Chișinău, 2010, nr. 3 (154). p. 12;
5. Grosu R., The Concept of the Permanent Neutrality of the Republic of Moldova from the Point of View of Discrepancies Between Judicial Norms and Geopolitical Uncertanties;
6. Ungureanu V., Reflections on ensuring the national security of the Republic of Moldova, in the “Philosophy, Sociology and Political Sciences Magazine;
7. Ungureanu V., The geopolitical interests of the Great Powers and their impact on the National Security of the Republic of Moldova, PhD Thesis in Political Science, Chișinău, 2011;
8. Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.