Jurisprudenţă

CSJ: Răspunderea materială deplină a salariaților
26.09.2020 | Mihai Triboi

Mihai Triboi

Specificul unor funcții și lucrări legate nemijlocit de folosința bunurilor angajatorului creează necesitatea existenței unor mecanisme legale de a asigura integritatea acestor bunuri. Unul din aceste mecanisme este instituția răspunderii materiale depline a salariatului.
Ca introducere, menționez că răspunderea materială deplină este o excepție de la răspunderea limitată a salariatului și operează doar în condițiile art. 338 din Codul Muncii:
– între salariat şi angajator a fost încheiat un contract de răspundere materială deplină pentru neasigurarea integrităţii bunurilor şi altor valori care i-au fost transmise pentru păstrare sau în alte scopuri;
– salariatul a primit bunurile şi alte valori spre decontare în baza unei procuri unice sau în baza altor documente unice;
– prejudiciul a fost cauzat în urma acţiunilor sale culpabile intenţionate, stabilite prin hotărîre judecătorească;
– prejudiciul a fost cauzat de un salariat aflat în stare de ebrietate alcoolică, în stare cauzată de substanțe stupefiante sau toxice, stabilită în modul prevăzut la art.76 lit.k);
– prejudiciul a fost cauzat prin lipsă, distrugere sau deteriorare intenţionată a materialelor, semifabricatelor, produselor (producţiei), inclusiv în timpul fabricării lor, precum şi a instrumentelor, aparatelor de măsurat, tehnicii de calcul, echipamentului de protecţie şi a altor obiecte pe care unitatea le-a eliberat salariatului în folosinţă;
– în conformitate cu legislaţia în vigoare, salariatului îi revine răspunderea materială deplină pentru prejudiciul cauzat angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de muncă;
– prejudiciul a fost cauzat în afara exerciţiului funcţiunii.
Recent, Curtea Supremă de Justiție a pronunțat o decizie unde s-a expus asupra mai multor probleme privind răspunderea materială deplină a salariatului.

Cauza nr. 2ra-1214/20 din 23 septembrie 2020

La caz, IF a fost angajat în calitate de șofer internațional la unitatea EMT S.R.L. Totodată, la momentul angajării, EMT S.R.L. și IF au încheiat şi semnat contractul de răspundere materială care conținea următoarea clauză: în caz de producere a accidentului cu autocamionul Angajatorului, Angajatul este obligat să achite integral prețul asigurării CASCO și asigurării CMR. În baza actului de primire-predare din 21 februarie 2018, SRL EMT a transmis, iar șoferul IF a primit autocamionul VOLVO.

În urma unei curse internaționale, salariatul a fost implicat într-un accident rutier cu unitatea de transport ce i-a fost încredințată. Potrivit procesului-verbal întocmit de poliție, vinovat de comiterea accidentului rutier a fost recunoscut IF.

După accident, salariatul IF și angajatorul SRL EMT, au semnat Acordul de achitare benevolă a prejudiciului cauzat în urma producerii accidentului rutier, conform cărui au convenit că suma prejudiciului cauzat SRL EMT în urma producerii accidentului rutier constituie 70 000 lei. Salariatul nu și-a onorat obligația de a achita suma totală și nici nu s-a mai prezentat la locul de muncă. Angajatorul a înaintat cererea de chemare în judecată și a solicitat achitarea datoriei în baza Acordului.

Concluziile primei instanțe și a curții de apel

Judecătoria Orhei, sediul central, a admis cererea de chemare în judecată depusă de SRL EMT împotriva lui IF, a încasat de la IF în beneficiul SRL EMT datoria neachitată în mărime de 59 300 lei.

Curtea de Apel a menținut hotărârea judecătoriei Orhei. Salariatul a depus recurs.

Concluziile instanței de recurs

  1. Instanța de recurs consideră eronate concluziile instanțelor de judecată ierarhic inferioare privind admiterea integrală a acțiunii SRL EMT, referitor la răspunderea materială deplină a salariatului IF, axându-se pe Contractul de răspundere materială, ca urmare a contractului individual de muncă și Acordul de achitare benevolă a prejudiciului cauzat în urma producerii accidentului rutier din 20 martie 2018.
  2. Colegiul CSJ menționează că Contractul de răspundere materială, semnat între angajatorul SRL EMT și angajatul IF la 21 februarie 2018, nu prevede clauze ce ar specifica răspunderea deplină a angajatului pentru întreg prejudiciul cauzat cu vinovăție angajatorului, în condițiile art. 338 alin. (1) lit. a) și art. 339 alin. (1) din Codul muncii. Și anume, contractul prevede că „în caz de producere a accidentului cu autocamionul Angajatorului, Angajatul este obligat să achite integral prețul asigurării CASCO și asigurării CMR.
  3. La fel, CSJ-ul menționează că modalitatea de determinare a mărimii prejudiciului este prevăzută la art. 341 din Codul muncii, care la alin. (1) și (2) prevede că, mărimea prejudiciului material cauzat angajatorului se determină conform pierderilor reale, calculate în baza datelor de evidență contabilă. Iar art. 342 din Codul muncii, prevede obligația angajatorului de a stabili mărimea prejudiciului material şi cauzele apariției lui. Până la emiterea ordinului (dispoziției, deciziei, hotărârii) privind repararea prejudiciului material de către salariatul în cauză, angajatorul este obligat să efectueze o anchetă de serviciu pentru stabilirea mărimii prejudiciului material pricinuit şi a cauzelor apariției lui. Pentru efectuarea anchetei de serviciu, angajatorul este în drept să creeze, prin ordin (dispoziție, decizie, hotărâre), o comisie cu participarea specialiștilor în materie.
  4. Pentru stabilirea cauzei apariției prejudiciului material este obligatorie solicitarea unei explicații în scris de la salariat. Refuzul de a o prezenta se consemnează într-un proces-verbal semnat de câte un reprezentant al angajatorului şi, respectiv, al salariaților. Salariatul are dreptul să ia cunoștință de toate materialele acumulate în procesul anchetei de serviciu.
  5. Astfel, s-a casat decizia Curții de Apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța apel în alt complet de judecată.

Privind legalitatea contractului de răspundere materială deplină cu șoferii, menționez că aceștia au devenit subiecți de răspundere materială deplină în baza contractului din 2016, după modificarea Nomenclatorului funcțiilor și lucrărilor executate de către salariaţii cu care angajatorul poate încheia contracte scrise aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 449/2004. Până în 2016, angajatorii nu aveau dreptul de a încheia cu șoferii un contract de răspundere materială deplină.

Astfel, la un caz de până 2016, Curtea Supremă a considerat că semnarea contractului de răspundere materială deplină cu șoferul în privința mijlocului de transport contravine art.339 din Codul muncii şi Hotărârii de Guvern nr.449/2004, fapt ce conduce la nulitatea actului juridic în conformitate cu art.216 şi art.220 alin.(1) Cod civil. Nomenclatorul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.449/2004 prevede o listă exhaustivă formată din funcții şi categorii de lucrări pentru care poate fi încheiat contract de răspundere materială deplină, dar în care funcția de şofer nu se regăseşte. [1]

O altă observație constă în respectarea procedurii pentru tragerea la răspundere materială deplină a salariatului, și anume: (I) formarea unei anchete de serviciu pentru stabilirea mărimii prejudiciului și cauzei apariției; (II) solicitarea explicației scrise. Această procedură este obligatorie chiar și în cazul când salariatul acceptă benevol să repare prejudiciul cauzat.

Surse:

[1]. Iurie MIHALACHE, Răspunderea materială deplină a conducătorilor auto (șoferilor), pag.90-91.

Accesat la: https://ibn.idsi.md/vizualizare_articol/85873 [25 septembrie 2020].


Aflaţi mai mult despre ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.