Conferința internațională – Practica aplicării și noutăți ale Legii insolvabilității, organizată de JURIDICE MOLDOVA, alături de partenerii Institutul Național al Justiției și Centrul de Instruire a Avocaților , are drept obiectiv dezbaterea celor mai acute probleme practice legate de aplicarea Legii insolvabilității, inclusiv a modificărilor puse în aplicare la 14 septembrie 2020.
Moderatorul conferinței va fi Roger Gladei, avocat în BAA “GLADEI și PARTNERII” – unul dintre promotorii modificării Legii insolvabilități și inițiatorii acestei conferințe. “Legea nouă este pe atât de bună pe cât va putea rezolva problemele vechi. Decât să ne lamentăm de existența acestora, mai bine să le discutăm deschis și profesionist, prefigurând poate niște soluții practice” – consideră Roger Gladei.
Conferința va întruni specialiști în materie de insolvabilitate din rândul partenerilor de dezvoltare (Banca Mondială), judecătorilor (din Moldova și SUA), administratorilor autorizați, avocaților și altor practicieni (din Moldova și România).
Conferința se înscrie în programele de instruire continuă a judecătorilor și avocaților.
Înregistrarea prealabilă: https://forms.gle/TZY5sQS5DC9FvgPh7
Când: 30 octombrie 2020, ora 10:00
Unde: Online
Preț: Fără taxă de participare
Agenda conferinței: [download]
6. Jud. Nicolae Craiu – Procedura de restructurare;
Moderator
Av. Roger Gladei, Partener Coordonat BAA „GLADEI și Partenerii”
Jud. Boris Bîrca, Curtea de Apel Chișinău
Nicolae Bostan, Vicepreședintele Uniunii Administratorilor Autorizați
Av. Valeriu Cernei, Senior Associate BAA „GLADEI și Partenerii”
Leif M. Clark, Former USA Judge, Arbitrator, Mediator & Consultant
Av. Daniel Cobzac, Managing Partner Cobzac & Partners
Nicolae Craiu, Judecător Curtea Supremă de Justiție
Ion Crețu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii
Fernando Dancausa, Debt Resolution and Business Exit Group, World Bank
Av. Emeric Domokos, Managing Partner Domokos & Partners
Av. dr. Gheorghe Macovei, Managing Partner Casa de avocatură Macovei Enachi
Av. dr. Gheorghe Piperea, Managing Partner Piperea și Asociații
Av. Vlad Roșca, Partner EFRIM ROȘCA ȘI ASOCIAȚII
Jud. Nicolae Șova, Judecătoria Chișinău
Av. Stan Tîrnoveanu, Senior Partner Zamfirescu Racoți Vasile & Partners
Toți speakerii vor fi anunțați pe parcursul următoarelor zile.
Aflaţi mai mult despre Centrul de Instruire a Avocaților, conferință internațională, Conferințe JURIDICE MOLDOVA, insolvabilitate, Institutul Național al Justiției, Roger GLADEI
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.