Drept civil
 

Mecanismul de apărare a creditorului prin intermediul acțiunii oblice potrivit Codului civil
22.10.2020 | Tatiana Tabuncic, Vlad Tachi

 Tatiana Tabuncic

Dr. Tatiana Tabuncic

 Vlad Tachi

Vlad Tachi

Acțiunea oblică reprezintă un mijloc de protecție a drepturilor creditorului, fiind un mecanism de recuperare a creanțelor, în urma neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligațiilor contractate.

În literatura de specialitate, acțiunea oblică este definită ca fiind “[d]rept al creditorului (creditor oblic) de a exercita, în instanţă de judecată sau fără concursul ei, drepturile subiective ale debitorului său, care refuză sau omite să le exercite în dauna primului, faţă de un terţ (debitor oblic)”[1]

În conformitate cu art. 892 alin. (1) din Codul Civil al Republicii Moldova[2] (în continuare – CCRM), acțiunea oblică reprezintă “acțiunea creditorului a cărui creanță este certă, lichidă și exigibilă, în numele debitorului său și independent de voința acestuia, exercită drepturile și acțiunile acestuia în cazul în care debitorul, în dauna creditorului, refuză sau omite să le exercite”.

Elementele definitorii acțiunii oblice sunt:[3]

  1. Creditorul oblic are dreptul de a pretinde realizarea unui drept subiectiv care nu îi aparține;
  2. Dreptul subiectiv realizat, real sau de creanță, se bucură de acțiuni în justiție;
  3. Debitorul refuză sau omite să exercite dreptul subiectiv în cauză;
  4. Pasivitatea respectivă dăunează creditorului oblic.

Condițiile de exercitare ale acțiunii oblice sunt deduse din art. 892 din CCRM, potrivit căruia:

  1. Creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă;
  2. Creditorul acționează în numele debitorului său și independent de voința sa;
  3. Debitorul, în dauna creditorului, refuză sau omite să-și exercite obligațiile;
  4. Creanța mai trebuie să fie lichidă și exigibilă cel târziu la momentul examinării acțiunii;
  5. Acținea oblică nu poate fi obiect al executării pe cale extrajudiciară, adică aceasta acțiune poate fi existentă doar prin acțiune în instanța de judecată.

Potrivit art. 1560 alin. (1) din Codul Civil al României[4] (în continuare – CCR) în virtutea acțiunii oblice “creditorul a cărui creanță este ceartă și exigibilă poate să exercite drepturile și acțiunile debitorului atunci când acestea, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le exercite”.

Pentru a înțelege domeniul de aplicare a acțiunii oblice, este binevenit să se recurgă la următorul exemplu: “A” are o datorie față de “B”, și este creditorul lui “C”, atunci “B” se va putea îndrepta cu scopul de a-și satisface creanțele spre “C” pe calea acestei acțiuni.

Pentru a putea fi intentată acțiunea oblică, trebuie întrunite condițiile ce urmează: condiții față de debitorul inactiv, condițiile față de creanța creditorului oblic, condițiile față de dreptul exercitat de creditorul oblic prin acțiunea oblică[5].

Condițiile față de debitorul inactiv. După cum se menționează în CCRM la art. 892 alin. (1), acțiunea oblică poate fi intentată doar atunci când debitorul refuză sau omite să-și exercite drepturile sale față de creanța sa. În condițiile când debitrul își exercită drepturile sale, chiar și greșit acesta are statut de debitor activ în relațiile sale cu debitorul său. În acest caz creditorii sunt lipsiți de posibilitatea exercitării drepturilor sale prin intermediul acțiunii oblice. Cu toate acestea, refuzul sau omiterea exercitării drepturilor debitorului, trebuie conex să fie în detrimentul creditorului, adică creditorului să i se provoace careva daune (de exemplu, timp îndelungat fără să-și acopere creanța).

Condițiile față de creanța creditorului oblic. Creanța creditorului față de debitorul său potrivit art. 892 alin. (1) din CCRM trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă. Creanța creditorului este certă, atunci când ea este fermă, adică existența ei să nu dea naștere la discuții, un exemplu ar fi însăși contractul de împrumut; este lichidă, adică să aibă cuantumul determinat, iar acesta o definitivează instanța de judecată; este exigibilă, adică ajunsă la scadență, iar nu suspendată printr-un termen sau printr-o condiție;[6]

Este de menționat că potrivit art. 892 alin. (3) al CCRM, creanța trebuie să fie lichidă și exigibilă cel târziu la momentul examinării acțiunii.

Codul de Pocedură Civilă al României[7] la art. 663 alin. (2)-(4), sunt descrise condițiile pe care trebuie să le întrunească creanța, pentru a fi posibilă intentarea acțiunii oblice.

Astfel, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau aceasta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Mecanismul acțiunii oblice din Republica Moldova nu este atât de diferit de cel din România, însă există unele deosebiri. Bunăoară este de menționat că potrivit art. 1560 alin. (1) al Codului Civil al României nu se cere întrunirea elementului de lichiditate pentru înaintarea acțiunii oblice.

Reieșind din cele menționate se deduce că pentru ca creanța să îndeplinească cele trei elemente este necesar:

  1. să existe proba reală a creanței; (exemple: contract de împrumut, recipisă și oricare altă probă ce ar confirma existența creanței);
  2. obiectul creanței trebuie să fie determinat, sau conține elemente care ar putea proba existența sa reală, măsurabile în valută;
  3. creanța trebuie să ajungă la scadență, mai simplu spus, atunci când creanța trebuie stinsă.

Condițiile față de dreptul exercitat de creditorul oblic prin acțiunea oblică. Potrivit art. 892 alin. (2) din CCRM, nu pot fi exercitate prin acțiune oblică drepturile și acțiunile care sunt exclusiv personale ale debitorului. Deci, o concluzie al celor expuse, este că creditorul nu poate să-și exercite dreptul său prin intermediul acțiunii oblice asupra bunurilor insesizabile și bunurile exclusive ale persoanei.

Există următoarele modalități prin care creditorul oblic, poate afla despre existența creanțelor altor persoane față de debitorul său:

  1. prin informarea creditorului oblic, personal de către debitorul său;
  2. prin informarea creditorului oblic, de către debitorul oblic;
  3. sunt însă situații când atât debitorul creditorului oblic nu spune despre existența creanței față de sine, cât și debitorul oblic existent. În acest caz, creditorul oblic trebuie să se informeze despre datoriile debitorului său.

Totuși, CCRM prevede la art. 893 și excepția acțiunii oblice, potrivit căruia debitorul oblic poate opune creditorului oblic, orice excepție pe care are dreptul de a le opune propriului creditor. Cum se cunoaște despre dreptul civil, această ramură de drept prevede regula generală, și întodeauna există excepții, iar în tema abordată, debitorul oblic are dreptul de a se opune cerințelor creditorului oblic, pentru drepturile sale pe care le-ar acționa și imputa propriului creditor, adică debitorului creditorului oblic, astfel aplicânduse dispozițiile ce prevăd drepturile debitorului față de creditor. O astfel de prevedere este înscrisă și în art. 1560 alin. (3) al CCR.

În ceea ce privește efectele acțiunii, atunci art. 894 al CCRM, prevede că bunurile ce au fost obținute pe această cale, intră în patrimonial debitorului, precum și, beneficiază toți creditorii de acestea. Norma dată nu prevede un privilegiu al creditorului oblic, cu privire la stingerea obligației debitorului său. Cu toate acestea, creditorul care a exercitat acțiunea oblică beneficiază de un privilegiu asupra acelor bunuri în scopul rambursării cheltuielilor suportate în legătură cu acționarea pe cale oblică (exemplu: taxa de stat și citarea pârâtului). În CCR la art. 1561 este indicat că nu se prevede niciun privilegiu pentru creditorul ce și-a exercitat dreptul prin intentarea acțiunii oblice.

Ar fi necesar studierea următoarei spețe: La data de 05 iunie 2018 SA “Termoelectrica”, a depus acțiune oblică, în interesele APLP 51/307 mun. Chișinău (în continuare – APLP), împotriva lui L.V. cu privire la încasarea datoriei pentru consumul energiei termice în mărime de 16460,70 lei, neachitată în perioada 01.11.2012-20.04.2018 pentru apartamentul său, precum și a cheltuielilor de judecată în sumă de 493,82 lei pentru taxa de stat.

Deci, din materialele dosarului rezultă următoarele:

– SA “Termoelectrica” este creditor al APLP (fiind debitor), deoarece aceasta prestează servicii de gospodărie comunală, inclusiv alimentarea cu energie termică, beneficiarii serviciului fiind toți locatarii, inclusiv L.V., care au beneficiat de serviciul prestat și având obligația de a achita contravaloarea conform facturii primite, iar în caz de neachitare, beneficiarii de energie termică, a datoriilor la serviciile locativ-comunale, APLP fiind în drept să acționeze consumatorii în judecată pentru încasarea datoriei și chiar au obligația de a o face, pentru a stinge creanța față de SA “Termoelectrica” din contul achitărilor efectuate de către subconsumatorii restanți. Iar din cauza neonorării obligațiilor de plată, la 28 mai 2018, datoria la consumul energiei termică constituie suma de 517004,00 lei, astfel devenind de fapt debitor al SA “Termoelectrica”;
– APLP este creditor al lui L.V. (fiind debitor), deoarece conform contractului de livrare-utilizare a energiei termice în apă caldă nr. 5463 din 11 decembrie 2002, încheiat între SA “Termoelectrica” și APLP, ultimul și-a asumat obligația de a achita lunar plata pentru utilizarea energiei termice furnizate, pentru toți beneficiarii blocului răspunzător, L.V. fiind obligat de a achita contracostul serviciilor prestate din factura primită.

Cu toate acestea, APLP nu a acționat în judecată consumatorii restanți, inclusiv pe L.V., scopul fiind încasarea datoriei de la ultimul pentru consumul energiei termice în sumă de 16460,70 lei acumulată pentru perioada 01 ianuarie 2012 – 30 aprilie 2018, din lipsa mijloacelor financiare pentru achitarea taxei de stat și a altor cheltuieli de judecată.

În consecință pentru a evita prejudiciul, SA “Termoelectrica” și-a exercitat dreptul de a se adresa în instanța de judecată cu acțiune în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime prin acțiune oblică, întrunind toate condițiile prevăzute în art. 598-599[8] CCRM.

Prin hotărârea de primă instanță, a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de SA “Termoelectrica”, în interesele APLP, fiind încasată de la L.V. în beneficiul APLP, datoria pentru consumul energiei termice pentru toată perioada restantă, suma de 16460,70 lei, precum și s-a încasat de la L.V. în beneficiul SA “Termoelectrica”, cheltuielile judiciare, taxa de stat în mărime de 493,82 lei, iar pentru citarea publică a părâtului în sumă de 50 lei.

L.V. nefiind de acord, acesta din urmă a declarant apel împotriva hotărârii luate de primă instanță, și a cerut casarea hotărârii și emiterea uneia noi de respingere a acțiunii.

Prin decizia instanței de apel, apelul declarant a fost respins și s-a menținut hotărârea primei instanțe. Aceasta a ținut cont de Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19.02.2002[9], prin care este spus că plățile pentru serviciile prestate, inclusiv de energie termică, se achită lunar. Dovadă al datoriei îl reprezintă facturile transmise de cei care prestează servicii. Iar instanța a conchis că conform probelor și materialele dosarului, L.V. nu a achitat datoria pentru furnizarea energiei termice în perioada 2012-2018. Instanța nu a ținut cont de argumentele apelantului precum că apartamentul său este deconectat de la rețeaua de aprovizionare cu energie termică, mai mult ca atât instanța a considerat eronat concluziile apelantului, precum că acesta ar fi achitat conform procentului corespunzător locului de consum debranșat de la rețeaua de energie termică.

După aceasta L.V. a declarant recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

Potrivit încheierii Curții Supreme de Justiție[10], a ținut morțiș să conchidă că consideră recursul declarant de către L.V. fiind unul neîntemeiat și a urmat să fie inadmisibil, motivând faptul că, nu este suficient simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, ci urmând a fi expuse amănunțit motivele pentru care, din punctul de vedere al părților, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată, plus la aceasta recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci ar trebui o argumentare critică în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează. În cele din urmă curtea a dispus că recursul se consideră inadmisibil declarat de către L.V. și încheierea a fost declarată irevocabilă.

În urma tuturor acelor expuse, am putea veni cu următoarele afirmații:

  1. Creanța îndeplinește cele trei elemente de: certă – conform contractului de furnizare a energiei termice; lichidă – factura lunară pentru furnizarea energiei termice; exigibilă – prin faptul că obligația de a achita contravaloarea serviciilor revin pentru fiecare lună în parte și trebuie achitată până la data indicată în factură;
  2. În urma contractului de livrare-utilizare a energiei termice apă caldă nr. 5463 din 11 decembrie 2002, încheiat între SA “Termoelectrica” și APLP, ultimul și-a asumat obligația de a achita lunar plata pentru utilizarea energiei furnizate, iar contractul este valabil și trebuie executat conform regulilor de executare a contractelor cu bună-credință;
  3. Odată ce creanța nu a fost stinsă de către V.L., acesta devine debitor în favoarea lui APLP, iar ultimul devine debitor către SA “Termoelectrica”. După o altă ordine de idei, SA “Termoelectrica” este creditor oblic, iar L.V. este debitor oblic.

[1] Sergiu Baieş, Gheorghe Mîţu, Octavian Cazac, Valentina Cebotari, Sorin Brumă, Oxana Robu, Ion Creţu, Tatiana Tabuncic, Aliona Cara. Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor: Manual. Chişinău, Tipografia Centrală, 2015, p. 574.
[2] Codul Civil al Republicii Moldova din 06.06.2002, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.82-86 din 22.06.2002, modernizat prin Legea nr.133 din 15.11.2018 privind modernizarea Codului Civil și modificarea unor acte legislative, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 467-479 din 14.12.2018. Republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 66-75 din 01.03.2019.
[3] Supra Nota de subsol 1, p. 574.
[4] Codul Civil al României din 17.07.2009. În Monitorul Oficial al României nr. 505 din 15.07.2011.
[5] Supra Nota de subsol 1, pp. 576-581.
[6] Crețu Ion, Comentariul la art. 599, în Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova, Chișinău, Editura ARC, 2006, pp. 123-124.
[7] Codul de Procedură Civilă al României din 01.07.2010. În Monitorul Oficial al României din 10.04.2015, nr. 247.
[8] Numerotarea articolelor este de până la modernizarea Codului civil al RM.
*În continuare, la analiza acestui dosar, se va opera cu CCRM de până la modernizare.
[9] Hotărârea Guvernului al Republicii Moldova nr. 191 din 19.02.2002, despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire și alimentare cu apă. Publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 29-31 din 28.02.2002. Modificat prin Hotărârea de Guvern nr. 722 din 08.06.2016, cu privire la modificarea, completarea și abrogarea unor hotărâri ale Guvernului, în  Monitorul Oficial nr. 163-168 din 16.06.2016.
[10] Încheierea Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție din 13 mai 2020. Dosarul nr. 2ra-551/20. << http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=56151>>.


Aflaţi mai mult despre , , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.