Subiectul activ al actelor teroriste potrivit legii penale a Republicii Moldova

În cadrul prezentului demers ştiinţific sunt scoase în evidenţă unele particularităţi în materia subiectului activ al infracţiunilor de act terorist înscrise în cadrul art.278 din Codul penal al Republicii Moldova (în continuare – CP RM). Se arată că în postura de subiect activ al infracţiunilor prevăzute la art.278 CP RM poate evolua, în exclusivitate, persoana fizică, nu şi persoana juridică, concluzie trasă din analiza sancţiunilor normelor incriminatoare. Se ajunge la concluzia instituirii răspunderii penale a persoanei juridice pentru săvârşirea actelor teroriste. În acest sens, este avansată propunerea de lege ferenda de înscriere în textul normelor de la art.278 CP RM a pedepselor penale pasibile de aplicare persoanei juridice. Se subliniază că statul nu poate figura pe post de subiect activ al actelor teroriste. De asemenea, se observă că pentru antrenarea răspunderii penale în baza art.278 CP RM este necesar ca făptuitorul să fi atins vârsta de 16 ani. Se argumentează că la vârsta de 14 ani minorul nu poate înţelege adevărata esenţă a actelor teroriste. În fine, se punctează că orice persoană fizică care întruneşte condiţiile generale ale subiectului activ poate fi trasă la răspundere în baza art.278 CP RM, fără a fi necesară prezenţa vreunei calităţi speciale. 

Alături de semnele obiective, subiectul activ al infracţiunii (din lat. subjectus) apare şi el drept element indispensabil al componenţei de infracţiune. Subiectul infracţiunii formează acea entitate ce comite o faptă prejudiciabilă, cu vinovăţie, prevăzută de legea penală şi care este pasibilă de pedeapsă penală. 

Codul penal al Republicii Moldova (în continuare – CP RM) nu defineşte subiectul activ al infracţiunii, acest lucru fiind făcut de doctrină. De exemplu, în opinia lui V.Grosu subiectul infracţiunii este persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală şi care, în baza faptului că posedă toate semnele prevăzute de lege pentru această categorie de subiect, este pasibilă de răspundere penală. La rândul său, R.Popov defineşte subiectul activ al infracţiunii ca fiind acea persoană care săvârşeşte o infracţiune, care posedă toate calităţile – generale şi speciale – cerute de Partea Generală şi de Partea Specială ale Codului penal şi care, datorită acestui fapt, devine pasibilă de răspundere penală.

Deşi nu conţine definiţia subiectului activ al infracţiunii, actuala legislaţie prevede la art.21 CP RM entităţile ce pot apărea pe post de subiecţi activi ai infracţiunii. De asemenea, sunt reglementate unele aspecte ce vizează semnele constitutive aferente subiectului infracţiunii drept element al componenţei de infracţiune. In concreto, din norma enunţată se desprinde că în calitate de subiecţi activi ai infracţiunii pot fi: 1) persoana fizică, şi 2) persoana juridică.

Subliniem că în postura de subiect activ al infracţiunilor prevăzute la art.278 CP RM poate evolua, în exclusivitate, persoana fizică, nu şi persoana juridică. O asemenea concluzie este trasă analizând sancţiunile normelor incriminatoare supuse cercetării. Legiuitorul a stipulat că pentru comiterea actelor teroriste făptuitorul este pasibil de pedeapsa sub forma închisorii. O atare pedeapsă este susceptibilă de aplicare doar persoanei fizice, fapt statuat la art.62 CP RM. Careva pedepse penale pasibile de aplicare persoanei juridice normele de la art.278 CP RM nu conţin. Însă, potrivit alin.(4) art.21 CP RM, persoanele juridice, cu excepţia autorităţilor publice, răspund penal pentru infracţiunile pentru săvârşirea cărora este prevăzută sancţiune pentru persoanele juridice în partea specială.

Nu susţinem poziţia legiuitorului naţional de a exclude persoana juridică din categoria subiecţilor activi ai infracţiunilor prevăzute la art.278 CP RM. În opinia noastră, o asemenea entitate trebuie să se regăsească în lista subiecţilor actelor teroriste. În context, cu titlu de informaţie cu caracter general, în doctrină se subliniază că noile forme de criminalitate organizată explorează din ce în ce mai mult structurile organizaţiilor, resursele financiare ale persoanei juridice, motiv din care se impun forme eficiente de descurajare şi anihilare a acestor entităţi. După M.M. Galacieva: „Poziţia legiuitorului de a nu stabili persoana juridică în postura de subiect activ al actelor teroriste nu răspunde cerinţelor de luptă cu fenomenul terorismului, nefiind, în acelaşi timp, în corespundere cu practica internaţională de reglementare juridică a măsurilor de prevenire şi combatere a terorismului. Specificul infracţiunilor investigate demonstrează faptul necesităţii instituirii răspunderii penale a persoanelor juridice pentru săvârşirea actelor teroriste”. Într-o manieră similară se pronunţă N.P. Meleşko.

De asemenea, Legea Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi combaterea terorismului, nr.120 din 21.09.2017 (în continuare – Legea RM nr.120/2017) în calitate de act de referinţă pentru art.278 CP RM, conţine dispoziţii cu privire la răspunderea persoanei juridice pentru desfăşurarea activităţii teroriste. Astfel, potrivit art.43 din legea enunţată: „În Republica Moldova este interzisă crearea şi activitatea persoanelor juridice ale căror scopuri sau acţiuni sunt îndreptate spre propagarea, justificarea, finanţarea ori susţinerea terorismului sau spre comiterea unor infracţiuni cu caracter terorist. Se consideră că persoana juridică desfăşoară o activitate teroristă şi este supusă lichidării, iar activitatea ei este interzisă, în temeiul unei hotărâri irevocabile a instanţei de judecată ca urmare a demersului scris al Serviciului de Informaţii şi Securitate, al Procurorului General sau al procurorilor subordonaţi acestuia, în cazul în care, în numele sau în interesul persoanei juridice în cauză, se efectuează organizarea, pregătirea, finanţarea sau comiterea unei infracţiuni cu caracter terorist, de asemenea în cazul în care aceste acţiuni au fost admise, autorizate, aprobate sau utilizate de către organul sau persoana împuternicită cu funcţii de conducere din cadrul persoanei juridice în cauză. În cazul în care se constată că activitatea desfăşurată de persoana juridică este o activitate teroristă, bunurile acesteia sunt supuse confiscării speciale conform Codului penal al Republicii Moldova”. Prevederi similare conţinea şi Legea Republicii Moldova cu privire la combaterea terorismului, nr.539 din 12.10.2001 (actualmente abrogată). Lipsa unei concordanţe între dispoziţiile actului normativ de referinţă pentru art.278 CP RM şi sancţiunea normelor înscrise la acest articol este observată, inclusiv de N.Ursu şi X.Ulianovschi.

Surprindem, aşadar, prezenţa unui paradox legislativ. Pe de o parte, art.278 CP RM nu stabileşte persoana juridică în calitate de subiect activ al actelor teroriste, iar pe de altă parte, actul legislativ de referinţă pentru art.278 CP RM conţine reglementări cu privire la răspunderea persoanei juridice pentru desfăşurarea activităţii teroriste. O situaţie similară este evidenţiată de A.Serbinov referindu-se la art.291 CP RM (păstrarea neglijentă a armei de foc şi a muniţiilor) care, exact ca în cazul art.278 CP RM, nu conţine sancţiuni pasibile de aplicare persoanei juridice, deşi actul legislativ de referinţă pentru art.291 CP RM cuprinde reguli cu privire la păstrarea corespunzătoare a armelor de foc şi a muniţiilor. Dânsa remarcă că legislaţia stabileşte pentru persoana juridică obligaţii de păstrare corespunzătoare a armei de foc şi a muniţiilor, fără să stabilească răspunderea penală pentru neexecutarea adecvată a acestora.

Considerăm lacunară poziţia legiuitorului moldav concretizată în omisiunea specificării unor pedepse penale pasibile de aplicare persoanei juridice pentru săvârşirea infracţiunilor cu caracter terorist, în general, şi a actelor teroriste, în special, chiar dacă Legea RM nr.120/2017 conţine reglementări în materia lichidării persoanei juridice teroriste; or, în acord cu principiul legalităţii pedepsei (nulla poena sine lege) pentru a fi aplicată, pedeapsa penală trebuie să fie prevăzută de legea penală. Este inadmisibil ca un act normativ extrapenal să conţină pedepsele aplicabile pentru comiterea unor fapte infracţionale prevăzute de Codul penal.

La fel, răspunderea penală a persoanei juridice pentru comiterea actelor teroriste este prevăzută la art.10 din Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea terorismului. La concret, în acord cu articolul indicat fiecare parte urmează să adopte măsurile necesare, conform principiilor sale juridice, pentru stabilirea răspunderii persoanelor juridice pentru comiterea actelor teroriste. Potrivit aceleiaşi norme, angajarea unei asemenea răspunderi nu aduce atingere răspunderii penale a persoanelor fizice pentru săvârşirea actelor teroriste. Nu în ultimul rând, în conformitate cu art.17  din Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European şi a Consiliului  din 15 martie 2017, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că se poate angaja răspunderea persoanelor juridice pentru actele teroriste, săvârşite în beneficiul lor de către orice persoană, acţionând individual sau ca membru al unui organism al persoanei juridice în cauză, care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul persoanei juridice, în temeiul: a) unei împuterniciri din partea persoanei juridice; b) unei prerogative de a lua decizii în numele persoanei juridice; sau    c) unei prerogative de exercitare a controlului în cadrul persoanei juridice. Prevederi similare conţinea art.7 din Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene privind combaterea terorismului (2002/475/JAI), actualmente abrogată şi înlocuită.

În fine, în plan comparat atestăm suficiente modele legislative unde persoana juridică evoluează pe post de subiect activ al infracţiunilor reunite sub denumirea de act terorist (este cazul art.323 din Codul penal al Georgiei, art.250 din Codul penal al Lituaniei, §237 din Codul penal al Estoniei, art.421-1, 421-2 din Codul penal al Franţei etc.).

Toate cele reliefate supra potenţează necesitatea instituirii răspunderii penale a persoanei juridice pentru săvârşirea actelor teroriste. În acest sens, venim cu propunerea de lege ferenda de înscriere în textul normelor de la art.278 CP RM a pedepselor penale pasibile de aplicare persoanei juridice.

De asemenea, trebuie să accentuăm şi faptul că statul nu poate figura pe post de subiect al actelor teroriste. Statul poate apărea în postura de subiect activ al infracţiunii, în general, şi al actelor teroriste, în special, doar în dreptul penal internaţional, adică doar în situaţia angajării unei răspunderii penale internaţionale. Din perspectiva legii penale a Republicii Moldova o asemenea situaţie nu este posibilă, avându-se în vedere tehnica legiuitorului de amplasare a actelor teroriste în cadrul Capitolului Părţii Speciale a Codului penal dedicat protecţiei securităţii publice şi ordinii publice.

După această digresiune, vom schimba vectorul investigaţiei noastre urmând să polemizăm asupra persoanei fizice în calitate de subiect activ al infracţiunilor prevăzute la art.278 CP RM.  Ab initio, consemnăm că o persoană fizică poate fi subiect activ al infracţiunii, în general, şi al infracţiunilor prevăzute la art.278 CP RM, în special, dacă întruneşte unele condiţii cerute de lege. Acestea pot fi de ordin general (obligatorii pentru orice subiect), precum şi speciale (prezente doar în cazul unor categorii concrete de subiecţi).

La categoria condiţiilor generale sunt atribuite: a) caracterul fizic al subiectului infracţiunii; b) vârsta subiectului infracţiunii; c) responsabilitatea. Respectivele condiţii joacă rolul de semne constitutive obligatorii aferente subiectului activ al infracţiunii. Corespunzător, în lipsa acestora cele comise nu pot constitui infracţiune. Tocmai de aceea, pentru a încadra cele săvârşite în acord cu una din normele de la art.278 CP RM este ineluctabilă identificarea vârstei şi responsabilităţii subiectului activ al infracţiunii. De remarcat că aceste semne decurg din textul alin.(1) art.21 CP RM în conformitate cu care „sunt pasibile de răspundere penală persoanele fizice care, în momentul săvârşirii infracţiunii au împlinit vârsta de 16 ani”.

În cele ce urmează vom puncta asupra aspectelor definitorii ale vârstei şi responsabilităţii penale a subiectului activ al infracţiunilor reunite sub denumirea de act terorist. Vom debuta cu identificarea particularităţilor ce vizează vârsta subiectului activ al infracţiunii. 

Din norma înscrisă la alin.(1) art.21 CP RM se desprinde că vârsta de 16 ani a răspunderii penale constituie regula, în timp ce în acord cu alin.(2) din acelaşi articol, pentru anumite categorii de infracţiuni vârsta de tragere la răspundere penală este 14 ani. De menţionat că art.278 CP RM nu se regăseşte în lista infracţiunilor pentru a căror comitere legiuitorul a prevăzut limita minimă de 14 ani pentru angajarea răspunderii penale. Pe cale de consecinţă, pentru antrenarea răspunderii penale în baza art.278 CP RM este necesar ca făptuitorul să fi atins vârsta de 16 ani. În context, se impune de polemizat asupra poziţiei legiuitorului moldav de instituire a vârstei generale de tragere la răspundere penală pentru comiterea actelor teroriste. Or, aşa cum se menţionează în doctrină, legiuitorul a inclus în lista infracţiunilor care pot fi imputate unei persoane începând cu vârsta de 14 ani, inter alia, faptele de o periculozitate sporită. Fără îndoială actele teroriste constituie unele din cele mai grave infracţiuni (de exemplu, actul terorist săvârşit prin omorul unei sau mai multor persoane constituie o infracţiune excepţional de gravă). Legiuitorul moldav însă, a decis ca pentru angajarea răspunderii penale în baza art.278 CP RM făptuitorul să fi atins vârsta de 16 ani, ci nu de 14 ani. La prima vedere s-ar părea că optica legiuitorului este deficitară, plasând în afara legii penale actele teroriste săvârşite de către minori cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani. În realitate, suntem de părere că legiuitorul, la stabilirea vârstei răspunderii penale pentru săvârşirea actelor teroriste a reieşit din capacitatea persoanei de a conştientiza caracterul prejudiciabil al celor comise, precum şi de a le dirija. Considerăm că tocmai trăsătura sus-indicată este definitorie pentru atribuirea unei fapte prejudiciabile la categoria infracţiunilor care cer prezenţa vârstei de 14 ani pentru antrenarea răspunderii penale, nu însă gradul prejudiciabil înalt al unor asemenea acte.

În legislaţia statelor străine surprindem abordări diferite la capitolul ce ţine de vârsta subiectului infracţiunilor prevăzute la art.278 CP RM. Legiuitorul armean, turkmen, uzbec, bielorus şi cel leton (exact ca şi cel din Republica Moldova) a mers pe calea stipulării vârstei de 16 ani pentru angajarea răspunderii penale în cazul săvârşirii actelor teroriste. În opoziţie, legiuitorul azer, kârgâz, cazac, tadjik, ucrainean, precum şi cel rus a decis să instituie vârsta de 14 ani pentru antrenarea răspunderii penale în baza normelor ce sancţionează actele teroriste.

În vederea susţinerii celei din urmă abordări legislative, în literatura de specialitate se enunţă că stabilirea unei asemenea limite de vârstă joacă un rol preventiv deosebit. După N.G. Kadnikov şi M.M. Daişutov un atare prag al vârstei răspunderii penale pentru săvârşirea actelor teroriste este actual, aceasta deoarece organizatorii şi instigatorii unor astfel de fapte deseori folosesc la săvârşirea actelor teroriste persoane care nu au atins vârsta de 16 ani. Pe aceeaşi undă se află alţi autori: „Instituirea răspunderii penale pentru comitea actelor teroriste începând cu vârsta de 14 ani este pe deplin justificată, reflectând corect politica juridico-penală a statului, întrucât majoritatea făptuitorilor o formează adolescenţii. Multe persoane sunt infectate cu propagandă extremistă şi iau parte în activitatea teroristă chiar începând cu vârsta de 12 ani”. În viziunea lui A.Iu. Galkin: „Persoana care a atins vârsta de 14 ani este în stare să aprecieze caracterul celor săvârşite, precum şi al urmărilor prejudiciabile survenite. Plus la aceasta, majorarea vârstei răspunderii penale pentru comiterea actelor teroriste va lărgi posibilităţile făptuitorilor în direcţia atragerii persoanelor care au atins vârsta de 14 ani la săvârşirea actelor teroriste, întrucât ultimele nu vor putea fi trase la răspundere penală”. De aceeaşi părere sunt V.V. Şadrin, A.A. Kurbanmagomedov şi M.F. Musaelean.

În opoziţie cu opticele sus-enunţate, alţi autori sunt de părere că tocmai vârsta de 16 ani este optimă pentru angajarea răspunderii penale în cazul comiterii actelor teroriste. Bunăoară, L.Dumneanu menţionează: „Cu toate că actele teroriste reprezintă infracţiuni cu un grad de pericol social sporit, stabilirea vârstei de 16 ani, necesară răspunderii penale pentru actele teroriste, este adecvată, deoarece, pentru a fi trasă la răspundere penală persoana trebuie să posede un nivel înalt de conştiinţă juridică, să fie susceptibilă de a aprecia nu numai latura faptică a acţiunilor sale, dar şi conotaţia social-juridică a acestora”. În opinia lui G.F. Bairak, principalul argument în defavoarea instituirii vârstei răspunderii penale pentru săvârşirea actelor teroriste începând cu 14 ani îl formează maturitatea socială insuficientă al adolescenţilor. Dânsul mai menţionează că deseori, astfel de adolescenţi, joacă rolul de sinucigaşi sau de persoane animate, care nu înţeleg caracterul celor comise, ci realizează un stereotip de comportament, caracteristic persoanelor adulte. La rândul său, A.A. Grigoriev punctează că începând cu vârsta de 16 ani persoana este capabilă să conştientizeze complet faptele sale şi să prevadă posibilităţile sale sociale, ceea ce pare îndoielnic în cazul minorilor cu vârsta de 14 ani. Acelaşi fapt este subliniat de M.Iu. Pavlik. În acelaşi făgaş, V.P. Emilianov menţionează: „Este neîntemeiată poziţia acelor legiuitori care au stabilit vârsta răspunderii penale pentru săvârşirea actelor teroriste începând cu 14 ani, deoarece la această vârstă persoana, de regulă, nu conştientizează caracterul prejudiciabil al faptei sale, caracterul pluriobiectual al atentatului infracţional, precum şi nici ierarhia scopului urmărit de făptuitor la săvârşirea faptei prejudiciabile”. Cu titlu de observaţie generală V.Bujor remarcă că stabilirea limitei minime a vârstei pentru a fi tras la răspundere penală trebuie să se fundamenteze din punct de vedere social şi criminologic.   

Subscriem la aceste puncte de vedere. Considerăm că la vârsta de 14 ani minorul nu poate conştientiza esenţa unor aşa fapte infracţionale cum sunt actele teroriste. Este adevărat că la această vârstă un minor poate înţelege caracterul prejudiciabil al provocării exploziei, incendiului sau al săvârşirii unor fapte similare, precum şi să prevadă eventualele urmări prejudiciabile ce pot surveni. Însă, la această vârstă minorul nu poate înţelege adevărată esenţă a actelor teroriste; or, actele teroriste nu implică doar simple explozii, incendii etc., ci şi existenţa unor finalităţi spre a căror atingere tinde făptuitorul. Foarte puţin probabil ca un minor la vârsta de 14 ani să-şi pună drept scop silirea statului, organizaţiei internaţionale, persoanei fizice sau juridice să îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea vreunei acţiuni ori atragerea atenţiei societăţii asupra ideilor sale politice, religioase sau de altă natură. Chiar şi în condiţiile existenţei unei asemenea posibilităţi, aceasta constituie excepţie, nu însă regulă. Este inadmisibil a transforma excepţia în regulă. Tot aşa şi A.A. Grigoriev consemnează că este lipsit de logică tragerea la răspundere penală pentru comiterea actelor teroriste începând cu vârsta de 14 ani, fiindcă la o asemenea vârstă persoana nu-şi poate propune atingerea unor ţeluri atât de complicate, aşa cum sunt cele caracteristice actelor teroriste.

În definitivă, susţinem poziţia legiuitorului moldav în ce priveşte limita minimă a vârstei pentru angajarea răspunderii penale în baza art.278 CP RM. Considerăm că la vârsta de 16 ani persoana este în stare atât să conştientizeze caracterul prejudiciabil al celor comise, precum şi al potenţialelor urmări prejudiciabile, cât şi să urmărească finalităţile caracteristice actelor teroriste.

În altă privinţă, în conjunctura vârstei subiectului activ al actelor teroriste urmează să decidem asupra soluţiei de încadrare a celor comise în ipoteza în care făptuitorul are vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani. În context, considerăm necesar reproducerea punctului de vedere aparţinându-i autoarei G.Cojanu expus pe marginea infracţiunii de diversiune, care, prin extrapolare, îl considerăm util pentru studiul de faţă: „…vom analiza posibilitatea încadrării faptei în baza lit.b) alin.(2) art.292 CP RM, dacă actele de diversiune manifestate prin săvârşirea de explozii ori infestare radioactivă sunt comise de către persoana având vârsta între 14 şi 16 ani. Întâi de toate trebuie să remarcăm că între aceste norme există o concurenţă, la concret – concurenţa dintre o normă generală şi una specială. Astfel, reieşind din prevederile alin.(1) art.116 CP RM, săvârşirea de explozii sau infestarea radioactivă reprezintă cazuri particulare de folosire a substanţelor explozive sau a materialelor radioactive fără autorizaţie corespunzătoare. De aceea, respectând regula de calificare pe care legiuitorul o consacră în alin.(2) art.116 CP RM, urmează să aplicăm răspunderea penală în baza art.343 CP RM. Însă, de vreme ce lipseşte unul dintre semnele esenţiale ale subiectului infracţiunii – vârsta, nici infracţiunea de diversiune nu va exista, deoarece nu sunt întrunite elementele componenţei infracţiunii. De aceea, faţă de minorul având vârsta între 14 şi 16 ani vor fi luate măsuri de constrângere cu caracter educativ”.

Adaptând la cercetarea de faţă cele enunţate de G.Cojanu constatăm că sunt inaplicabile normele incriminatoare ce se află în raport de concurenţă cu normele de la art.278 CP RM (de exemplu, normele de la art.145, 151, 197 CP RM etc.) în ipoteza în care cel ce provoacă explozii, incendii etc., în prezenţa unuia din scopurile înscrise în dispoziţia art.278 CP RM, are vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani. A raţiona per a contrario înseamnă a nesocoti regulile de calificare în cazul concurenţei normelor. Încadrarea celor săvârşite potrivit normelor aflate în raport de concurenţă cu cele inserate la art.278 CP RM poate avea loc doar în lipsa scopului special caracteristic actelor teroriste. Or, tocmai scopul urmărit de făptuitor la provocarea exploziei, incendiului sau la săvârşirea unor fapte similare constituie semnul constitutiv hotărâtor în delimitarea actelor teroriste de alte fapte infracţionale conexe.

În altă ordine de idei, urmează să identificăm soluţia de calificare în ipoteza în care la săvârşirea actelor teroriste sunt atrase persoane care nu au atins vârsta de 18 ani, adică minori. De menţionat că norma de la lit.c) alin.(3) art.208 CP RM sancţionează în mod distinct atragerea minorului de către o persoană adultă la săvârşirea unei infracţiuni cu caracter terorist. Totodată, aşa cum relevă St.Copeţchi, atragerea minorului la săvârşirea unei infracţiuni cu caracter terorist este o componenţă de infracţiune formală,  consumându-se odată cu exercitarea din partea făptuitorului a unei influenţe asupra victimei manifestată prin formarea în conştiinţa acesteia a ideii de a comite o infracţiune cu caracter terorist. De aici rezultă că săvârşirea propriu-zisă a infracţiunii cu caracter terorist, în general, şi a actelor teroriste, în special, necesită calificare aparte. În opinia lui I.E. Elizarov acţiunile persoanei care a atras un minor la săvârşirea infracţiunii concrete cu caracter terorist trebuie calificate potrivit regulilor concursului ideal de infracţiuni. În context, St.Copeţchi evocă următorul exemplu: „În ipoteza atragerii unui minor, pasibil de a fi supus răspunderii penale, la săvârşirea unei infracţiuni cu caracter terorist, atunci: a) minorul va răspunde pentru infracţiunea cu caracter terorist comisă, b) acţiunile persoanei adulte vor fi încadrate potrivit lit.c) alin.(3) art.208 CP RM şi conform normei care sancţionează comportamentul infracţional la care a recurs minorul (una din normele care vizează infracţiunile cu caracter terorist) cu trimiterea la alin.(4) art.42 CP RM”.

Parafrazând cele indicate mai sus, conchidem că în situaţia în care persoana adultă instigă un minor la săvârşirea uneia din infracţiunile prevăzute la art.278 CP RM, iar acesta săvârşeşte infracţiunea la a cărei comitere a fost instigat, atunci: a) persoana adultă va răspunde în baza lit.c) alin.(3) art.208 CP RM şi potrivit uneia din normele de la art.278 CP RM raportat la alin.(4), art.42 CP RM, b) minorul va răspunde în baza uneia din normele înscrise la art.278 CP RM (cu condiţia că a atins vârsta de 16 ani). În ipoteza în care acesta nu a atins vârsta de 16 ani minorul este absolvit de răspundere penală, în timp ce persoana adultă va răspunde, în calitate de autor mediat, pentru actul terorist comis de minor. 

În alt registru, în doctrină se accentuează că subiectul activ al actelor teroriste este general, adică necircumstanţiat. Într-adevăr, din textul art.278 CP RM nu rezultă că făptuitorul trebuie să posede careva calităţi speciale pentru a fi în prezenţa actului terorist. Cu acest prilej, X.Ulianovschi relevă că subiectul special al infracţiunii reprezintă acel subiect activ al infracţiunii, care, pe lângă calităţile generale ale lui: persoană fizică, responsabilă, care a atins vârsta necesară răspunderii penale şi are libertatea de voinţă şi acţiune, mai are şi unele calităţi speciale, cerute de componenţa concretă de infracţiune. Observăm că dispoziţiile normelor incriminatoare supuse analizei cer doar prezenţa unor condiţii de ordin general (vârsta, responsabilitatea), nu şi a celor de ordin special, suplimentare în raport cu cele generale. Prin urmare, orice persoană fizică care întruneşte condiţiile generale ale subiectului activ poate fi tras la răspundere în baza art.278 CP RM. De asemenea, nu interesează statutul făptuitorului din punct de vedere al apartenenţei sale la o anumită cetăţenie. Pe post de subiect al actelor teroriste poate evolua atât cetăţeanul Republicii Moldova, cât şi cetăţeanul străin sau apatridul. Nu are relevanţă nici apartenenţa sexuală a făptuitorului, în ultima perioadă fiind învederate situaţii când pe post de subiect activ al actelor teroriste apar persoanele de gen feminin. La fel, nu are importanţă apartenenţa făptuitorului la o anumită rasă, clasă politică, confesiune etc. După D.M. Mineazev, subiect al actelor teroriste pot fi atât persoanele civile, cât şi persoanele cu funcţii de răspundere, militarii şi colaboratorii organelor de drept, precum şi membrii unor grupări criminale (extremiste, naţionaliste şi religioase). Toate aceste aspecte pot avea relevanţă în planul identificării motivaţiei ce a determinat făptuitorul să recurgă la comiterea actelor teroriste şi, implicit, la individualizarea pedepsei penale.

Nu contează nici vârsta făptuitorului. Important e ca acesta să fi atins vârsta de 16 ani. Elaborând portretul teroristului, M.M. Galacieva remarcă: „Cele mai multe acte teroriste sunt săvârşite de persoane cu vârsta cuprinsă între 23 şi 30 ani. În ultima perioadă se atestă faptul folosirii pe larg a femeilor sinucigaşe. De regulă, acestea sunt persoane tinere cu vârsta cuprinsă între 16 şi 22 ani”.

Următorul semn constitutiv aferent subiectului activ al infracţiunii care va fi supus cercetării îl formează responsabilitatea.

Preliminar menţionăm că vârsta şi responsabilitatea sunt categorii juridice strâns legate între ele. Are dreptate G.Cojanu când afirmă că regimul vârstei de la care debutează capacitatea juridico-penală este direct proporţională nivelului de dezvoltare medie psihomorală a personalităţii, datorită căreia aceasta dispune nu doar de capacitatea psihică de a înţelege conţinutul, semnificaţia şi urmările activităţii sale, dar şi de capacitatea de a o dirija în mod liber. Vârsta nu constituie un simplu număr de ani trăiţi. Această categorie trebuie privită prin prisma capacităţii persoanei de a conştientiza pericolul social al acţiunilor sale şi de a le dirija. Or, la stabilirea limitei minime a vârstei răspunderii penale legiuitorul porneşte de la aptitudinea persoanei de a înţelege ce e bine şi ce e rău, adică de la responsabilitate.

În conformitate cu art.22 CP RM, responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile.

Din definiţia enunţată desprindem existenţa a două funcţii de bază ataşate psihicului uman, care stau la baza responsabilităţii: a) conştiinţa şi, b) voinţa. Conştiinţa presupune capacitatea persoanei de a înţelege caracterul prejudiciabile al faptei comise. Voinţa presupune aptitudinea persoanei de a-şi manifesta dorinţa prin acte materializate, precum şi de a-şi dirija acţiunile nestingherit de nimeni.

În lipsa conştiinţei şi/sau voinţei cele comise nu pot fi catalogate drept infracţiune. Acelaşi lucru e valabil în cazul săvârşirii actelor teroriste, aceasta deoarece persoanele ce nu conştientizează caracterul prejudiciabil al faptei sau deşi înţeleg, nu pot să-şi dirijeze acţiunile (inacţiunile) sale, sunt recunoscute iresponsabile. Asemenea persoane nu pot fi supuse răspunderii penale şi respectiv, pedepsei penale.

Codului penal al Republicii Moldova îi este cunoscută şi noţiunea „responsabilitate redusă”. Din conţinutul normei de la art.23¹ CP RM rezultă că responsabilitatea redusă reprezintă acea stare în care se afla persoana la momentul săvârşirii infracţiunii caracterizată prin existenţa unei tulburări psihice din a cărei cauză nu-şi putea da seama pe deplin de caracterul şi legalitatea faptelor sale sau nu le putea dirija pe deplin. Responsabilitatea redusă este o stare intermediară între responsabilitate şi iresponsabilitate. Săvârşirea actelor teroriste în stare de responsabilitate redusă constituie temei pentru angajarea răspunderii penale. Totuşi, reieşind din esenţa juridică a actelor teroriste e puţin probabil ca făptuitorul să acţioneze aflându-se într-o asemenea stare.

Referințe bibliografice:

1. Barbăneagră, A., Berliba, V., Gurschi C. et al: Codul penal comentat şi adnotat, Chişinău: Cartier, 2005.
2. Barbăneagră, A., Alecu, Gh., Berliba, V. et al: Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. (Adnotat cu jurisprudenţa CEDO şi a instanţelor naţionale), Chişinău: Sarmis, 2009.
3. Cojanu, G: Subiectul actelor de diversiune incriminate în legea penală a Republicii Moldova şi în cea a României, În: Revista ştiinţifică „Studia Universitatis Moldaviae”, 2013, nr.8(68).
4. Cojanu, G: Răspunderea penală pentru actele de diversiune potrivit legislaţiei Republicii Moldova şi a României. Studiu de drept comparat. Teză de doctor în drept, Chişinău, 2014.
5. Copeţchi, St: Elementele circumstanţiale agravante ale infracţiunii de atragere a minorilor la activitate criminală sau de determinare a lor la săvârşirea unor fapte imorale prevăzute la alin.(3) art.208 CP RM, În: Revista Naţională de Drept, 2014, nr.9.
6. Copeţchi, St: Răspunderea penală pentru atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârşirea unor fapte imorale, Chişinău: Foxtrot, 2014.
7. Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene privind combaterea terorismului (2002/475/JAI), din 13 iunie 2002 http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex:32002F0475 (vizitat 20.03.2018).
8. Dumneanu, L: Analiza juridico-penală şi criminologică a terorismului, Chişinău: CEP USM, 2004.
9. Grama, M., Botnaru, S., Şavga, A. et al: Drept penal. Partea Generală. Vol.I, Chişinău: Tipografia Centrală, 2012.
10. Legea Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi combaterea terorismului, nr.120 din 21.09.2017. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.364-370.
11. Legea Republicii Moldova cu privire la combaterea terorismului, nr.539 din 12.10.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.147-149.
12. Mocanu, R.I: Fenomenul terorist: analiza legislaţiei anti-teroriste, Bucureşti: Universul Juridic, 2013.
13. Popov, R: Condiţiile generale şi speciale pentru existenţa subiectului persoană fizică în cazul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal: aspecte introductive, În: Revista ştiinţifică a Universităţii de Stat din Moldova „Studia Universitatis”, 2012, nr.8(58).
14. Serbinov, A: Subiectul infracţiunilor prevăzute la art.290 şi 291 CP RM, În: Revista Naţională de Drept, 2017, nr.5.
15. Ulianovschi, X: Consideraţiuni generale cu privire la subiectul special al infracţiunilor militare, În: Revista Naţională de Drept, 2006, nr.3.
16. Байрак, Г.Ф: Уголовно-правовые и криминологические проблемы борьбы с терроризмом: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук, Ростов на Дону, 2003.
17. Галачиева, М.М: Уголовно-правовой анализ террористического акта: законодательные и теоретические аспекты: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук, Москва, 2010.
18. Галачиева, М.М: Террористический акт: законодательные и теоретические аспекты, Владикавказ: ООО НПКП «МАВР», 2013.
19. Галкин, А.Ю: Субъективные признаки состава террористического акта, În: Молодой ученый, 2014, №12.
20. Григорьев, А.А: Уголовно-правовая ответственность за терроризм в современном праве Российской Федерации: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук, Челябинск, 2012.
21. Елизаров, И.Е: Уголовно-правовой анализ вовлечения в совершение преступлений террористического характера (ст. 205¹ УК РФ): Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук, Москва, 2003.  
22. Емельянов, В.П: Терроризм и преступления с признаками терроризирования: уголовно-правовое исследование, Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2002.
23. Кадников, Н.Г., Дайшутов, М.М: О проблемах ответственности за преступления террористической направленности, În: Общество и право, 2016, №2 (56).
24. Качмазов, О: Уголовная ответственность за терроризм, În: Законность, 1998, №8.
25. В.И., Гуцуляк, В.Г., Бужор: Комментарий к Уголовному кодексу Республики Молдова: Общая часть, Chişinău: Tipografia Centrală, 2005.
26. Курбанмагомедов, А.А: Терроризм на Северном Кавказе: Уголовно-правовой и криминологический анализ: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук, Саратов, 2005.
27. Лебедева, И.Н: Терроризм и экстремизм: уголовно-правовые и криминологические аспекты, În: Историческая и социально-образовательная мысль, 2013, №4(20).
28. Мелешко, Н.П: Понятие терроризма и отграничение его от преступлений с признаками терроризирования  http://crimas.ru/_books/terrorizm_v_rossii_razdel_5.pdf (vizitat 20.03.2018).
29. Минязев, Д.М: Ответственность за террористическую деятельность в уголовном праве России: теоретические аспекты: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук, Москва, 2010.
30. Мусаелян, М.Ф: Террористический акт: Уголовно-правовой аспект: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук, Москва, 2007.
31. Павлик, М.Ю: Уголовная ответственность за насильственные преступления против общественной безопасности: Современное состояние, сущность и противоречия: Автореферат диссертации на соискание ученой степени доктора юридических наук. Санкт-Петербург, 2006.
32. Уголовный кодекс Грузии https://matsne.gov.ge/ka/document/download/16426/143/ru/pdf (vizitat 20.03.2018).
33. Шадрин, В.В: Новая редакция уголовно-правовой нормы об ответственности за террористический акт (статья 205 Уголовного кодекса Российской Федераций): проблемы и решения, În: Десятые Всероссийские Державинские чтения (Москва, 12–13 декабря, 2014 года). Москва: РПА Минюста России, 2015.
34. Шевченко, И.В: Уголовная ответственность за террористическую деятельность: Уголовно-правовой и правоприменительный аспекты: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук, Тамбов, 2010.
35. Council of Europe Convention on the Prevention of Terrorism https://rm.coe.int/168008371c (vizitat 20.03.2018).
36. Criminal Code of Lithuania http://legislationline.org/documents/section/criminal-codes (vizitat 20.03.2018).
37. Criminal Code of the French Republic http://legislationline.org/documents/section/criminal-codes (vizitat 20.03.2018).
38. Criminal Code of the Republic of Estonia http://legislationline.org/documents/section/criminal-codes (vizitat 20.03.2018).
39. Codul penal al Republicii Moldova, nr.985 din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128-129, republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.72-74.
40. Directive (EU) 2017/541 of the European Parliament and of the Council of 15 March 2017 on combating terrorism and replacing Council Framework Decision 2002/475/JHA and amending Council Decision 2005/671/JHAhttp://eur-lex.europa.eu/legal- content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A32017L0541&from=EN&lang3=choose&lang2=choose&lang1=FR (vizitat 26.04.2018)
41. Уголовный кодекс Российской Федерации: Закон Российской Федерации №63-Ф3 от 13 июня 1996 г., принят Государственной Думой 24 мая 1996 г., одобрен Советом Федерации 5 июня 1996 г., введен в силу с 1 января 1997 г. În: Собрание Законодательства Российской Федерации, 1996, №25.
42. Уголовный кодекс Кыргызской Республики  http://online.adviser.kg/Document/?link_id=1000871480 (vizitat 05.08.2017)
43. Уголовный кодекс Азербайджанской Республики / Под ред. И.М. Рагимова. Санкт-Петербург: Юридический Центр Пресс, 2001. 325 p.
44. Уголовный кодекс Республики Казахстан  https://online.zakon.kz/Document/?doc_id=31575252 (vizitat 05.08.2017).
45. Кримінальний кодекс України. În: Відомості Верховної Ради України, 2001, № 25-26.
46. Уголовный кодекс Республики Таджикистан http://www.wipo.int/edocs/lexdocs/laws/ru/tj/tj023ru.pdf (vizitat 05.08.2017).
47. Уголовный Кодекс Туркменистана https://www.unodc.org/tldb/pdf/TurkmenistanCriminalCode_Russian.pdf (vizitat 05.08.2017).
48. Уголовный кодекс Республики Армении http://www.parliament.am/legislation.php?ID=1349&lang=rus&sel=show#23(vizitat 05.08.2017).
49. Уголовный кодекс Республики Узбекистан http://www.lex.uz/pages/GetAct.aspx?lact_id=111457 (vizitat 08.08.2017).
50. Уголовный кодекс Республики Беларусь http://xn–-ctbcgfviccvibf9bq8k.xn--90ais/ (vizitat 05.08.2017).
51. Criminal Law of the Republic of Latvia http://legislationline.org/documents/section/criminal-codes (vizitat 05.08.2017).