Victor Filip

Cumulativ, instituția căsătoriei de către legiuitor este privită ca o varietate de relații personale patrimoniale și ne-patrimoniale. Desigur că la baza încheierii căsătoriei ca element primordial și principial este dragostea, respectul reciproc al soților ca viitori subiecți ai acestor raporturi. De această părere cred că sunt majoritatea persoanelor și prin urmare, pentru o bună parte dintre ei, propunerea de a semna un contract matrimonial, înainte de căsătorie, se prezintă a fi examinat drept un act cel puțin straniu din partea partenerului. Percepția socială a contractului matrimonial este una controversă chiar și în țara noastră datorită ne-informării societății și inovațiunii acestui contract. Ea este mai mult una de ordin eronat în raport cu cadrul legal prescris de Codul Familiei.

Legiutorul în RM a pus la baza reglementării doar regimul juridic al proprietății obținute de soți în cadrul căsătoriei legale și nu a intervenit în procesul de reglementare a raporturilor juridice personale ale soților – lasând la discreția soților evoluția lor, cu toate că instituțional acest contract venind din sistemul aglo-saxon de drept cuprinde ca obiect de reglementare și raporturile personal ne-patrimoniale.

Înainte de a studia o materie sau un anumit  element important al contractului matrimonial, ar fi cazul să specificăm proveniența acestuia și istoricul contractului, în cazul nostru este vorba despre contractul matrimonial sau altfel denumit și ”convenție matrimonială” – nu putem neglija faptul că viața patrimonială a actualilor soți sau a viitorilor soți poate fi organizată nu doar de legiuitor ,dar și de ei însuși.

Fiecare din noi este preocupat de libertatea individuală și de faptul că fiecare din noi își cunoaște mai bine interesele și drepturile sale, acest caz se referă și la viitori soți sau chiar și soții ce deja sunt casătoriți.

Prin prisma celor enunțate mai sus menționăm faptul că contractul matrimonial este o instituție relativ nouă pe teritoriul RM, posibilitatea încheierii contractului matrimonial a apărut odată cu intrarea în vigoare la data de 26 aprile 2001 a Codului Familiei. Reieșind din definiția generală a contractului precum că contractul este un acord de voință dintre 2 sau mai multe persoane, care are scopul de a produce anumite efecte, iar cuvîntul ,,matrimonial’’ provine de la latinescul matrimonium ceea ce înseamnă casătorie, astfel am putea ajunge la ideea că contractul ar fi trebuit să se numească contract de casătorie, dar deoarece casătoria însăși este un act juridic asemănător cu contractul, or în doctrină este abordată problema, că dacă nu este casătoria contractul principal, cel care reglementează efectele patrimoniale a casătoriei, astfel nu se cunosc informații și nici nu se cunoaște cînd și de către cine a fost denumit acest contract ca contract matrimonial.  În linii generale axîndune pe prevederile legale și anume conform Art 27 din Codul Familiei al RM ,,Contractul matrimonial este convenția încheiată benevol între persoanele care doresc să se căsătorească sau între soți, în care se determină drepturile și obligațiile patrimoniale ale acestora în timpul casătoriei și/sau în cazul desfacerii acesteia”.

Contractul matrimonial este una din varietățile contractelor juridice civile, care are la baza sa mai multe particularități precum:

– Componența specială a subiectelor
– Conținutul și obiectul contractului

Menționăm faptul că contractul matrimonial trebuie să corespundă cerințelor de bază ce se referă la contractele civile, după conținut și liberatea manifestării de voință a ambelor părți.

Prin alt ansamblu de idei contractul matrimonial poate fi privit și ca o înțelegere la baza căreia se află voința comună a soților sau a viitorilor soți, această înțelegere se bazează pe libertatea încheierii casătoriei și pe principiul egalității în drepturi a soților în familie.

1. Beneficiile sau Prioritatea încheierii unui contract matrimonial pentru persoanele proaspăt casătorite?

Privind și analizînd aspectele principale ale contractului matrimonial putem menționa faptul că nu putem să le privim direct ca un beneficiu sau prioritate, conform propriei opinii  aș putea menționa că acest contract are mai mult un caracter asiguratoriu motivînd prin aceasta că datorită acestor prevederi legale, în urma divorțului, soțul care are un statut social mai scăzut își mărește patrimoniul, iar cealaltă parte, adică celălalt soț și-l micșorează, deoarece venitul obținut în timpul casătoriei cît și bunurile procurate în timpul  casătoriei  conform art.19 al (1) al Codului Familiei, ,,Bunurile dobîndite de către soţi în timpul căsătoriei sînt supuse regimului proprietăţii în devălmăşie.” Astfel bunurile devin proprietate comună în devalmășie a soților. Conform aceluiasi art, în al (2) ,,Regimul legal al bunurilor soţilor acţionează în măsura în care nu este modificat de contractul matrimonial.”, reieșind din prevederile acestuia observăm că în cadrul contractului matrimonial, soții au deplina libertate contractuală de a decide asupra bunului.

Menționăm că conform art.20 din Codul Familiei sunt proprietate comună în devălmășie bunurile procurate din contul:

– veniturilor obţinute de fiecare dintre soţi din: (1) activitatea de muncă; (2) activitatea de întreprinzător; (3) activitatea intelectuală;
– premiilor, indemnizaţiilor şi altor plăţi, cu excepţia celor care au un caracter de compensare (ajutor material, despăgubire pentru vătămarea sănătăţii etc.);
– altor mijloace comune.

Legiutorul în țara nostră a oferit posibilitatea soților de a reglementa de sinestătător relațiile juridice de proprietate în cadrul familiei sale prin intermediul contractului matrimonial în timpul raporturilor de căsătorie cât și după desfacerea lor, astfel contractul matrimonial reprezentându-se drept un ”accesoriu juridic” raporturilor de căsătorie.

În linii generale conform al(1) art.20 din Codul Familiei ,,Bunurile dobîndite de către soţi în timpul căsătoriei aparţin ambilor cu drept de proprietate în devălmăşie, conform legislaţiei.”

În caz de divorț conform art.25 din Codul Familiei, împărțirea proprietății comunde în devălmășie poate fi făcută, atît în timpul casătoriei, cît și după desfacerea ei, la cererea oricăruia dintre soți. Legiuitorul prevede posibilitatea ambii soți care au dreptul să se înțeleagă pe cale amiabil referitor la soarta bunurilor semnînd un acord astfel desfacînd casătoria neavînd careva pretenții referitor la soarta bunurilor dobîndite în timpul casătoriei, sau să solicite după caz instanței de judecată să decidă asupra acestor bunuri, aceastea urmînd să fie împărțite în cote-părți egale fiecărui soț, în cazul cînd unuia din soți îi revine o cotă-parte mai mare, celălalt soț are dreptul la o compensație bănească sau de altă natură.

Dacă în cadrul casătoriei sunt prezenți și copiii minori ai soților, bunurile procurate pentru copiii minori (haine,încălțăminte.jucării, etc) se transmit gratuit soțului împreună cu care locuiesc copiii,  depunerilor efectuate de către soți pe numele copiiilor minori sunt proprietate a copiiilor și nu se ia în considerare la partaj.

În cazul contractului matrimonial acest lucru poate fi evitat și poate fi reglementat în clauze contractuale aparte prin care se dispune și se exemplifică viitoarea soartă a unui sau mai multor bunuri, consecințele pe care le va avea de suportat bunul (poate fi vîndut și fiecare din soț va obține din vînzarea acestuia jumătate din suma sau altă sumă obținută din vînzarea acestuia sau a unei cote-părți din acesta sau cui îi va reveni acest bun în caz de desfacere a casătoriei).

Prin urmare, din cauza acestor premise și situații, majoritatea persoanelor au simțit și simt nevoia să își asigure întreg patrimoniul sau o parte din acesta în cazul destrămării căsniciei. Cel mai des aceste întocmesc aceste contracte cuplurile în care unul dintre soți este cetățean străin. Deseori sunt cazuri cînd soții din străinătate au în proprietate multe bunuri și doresc să se asigure că o parte din această proprietate nu-i va reveni soției sau soțului în caz de divorț. Urmăm să precizăm că acest contract scutește soții de multe probleme după desfacerea casătoriei și evită problemele referitor la împărțirea bunurilor, de unde provin și cine a plătit mai mult, etc. Revenind la esența întrebării dacă este un beneficiu sau o prioritate nu dorim să susținem o parte sau alta ,dar putem doar exprima o opinie generală că acest contract este mai mult o masură asiguratorie.

2. Cît de răspîndite sunt aceste contracte pe teritoriul RM ?

În țara noastră nu există o instituție ce monitorizează numărul de contracte matrimoniale înregistrate. Această informație poate fi obținută doar de la fiecare notar în parte, fapt ce face dificil de a spune cît de răspîndit este acest tip de contract.

Cert este faptul că asemenea contracte sunt foarte puține pe teritoriul RM ,iar înainte de casătorie persoanele nu acordă o importanță acestor tipuri de acte. Pe lîngă lipsa unei monitorizări în RM, nici nu există cercetări științifice naționale aprofundate în acest domeniu. În unele state, contractele matrimoniale sunt încheiate de majoritatea celor ce se căsătoresc. Aceasta se datorează faptului că în țările respective populaţia conștientizează importanţa actului respectiv pentru bunăstarea și liniştea familiei. Cu părere de rău putem afirma că la noi cetăţenii sunt  puțin informaţi, practic dezinformați despre priorităţile contractului matrimonial. Majoritatea din ei îl consideră ca unul fără sens şi inutil, iar cei care doresc să-l încheie simt lipsa unor consultaţii juridice profesioniste în domeniu și renunţă la încheierea acestuia, conformându-se realităţii cotidiene sau axînduse pe diverse convingeri personale sau insuflate  pe alte idei.

Curiozități: In colaborare cu 2 notari din RM, am încheiat contracte matrimoniale care deși nu sunt atît de larg răspîndite pe teritoriul RM totuși au fost încheiate. În prezența notarului X au fost autentificate 3 contracte matrimoniale toate fiind necesare și solicitate de banca italiană pentru acordarea unui credit pe marginea contractului imobiliar. În anul 2018 au fost autentificate 6 contracte matrimoniale, unul din ele avînd un aspect mai specific și la rîndul său destul de interesant și captivant. La fața faptului erau 2 soți care au încheiat un contract matrimonial, băzînduse pe prevederile art.29 al (4) al Codului Familiei al RM, părțile au solicitat includerea unei clauze contractuale prin care soții au stipulat că în caz de infidelitate conjugală și înaintare a cererii de divorț a unuia dintre soți ca sancțiune soțul care a rămas fidel celuilalt soț îi revine  în cotă de 100% toate bunurile pe care aceștia le-au dobîndit în timpul casătoriei – drept sancțiune a infidelității evoluiază privarea de proprietate. Menționăm faptul că încheierea și autentificarea unui astfel de tip de contract la un notar variază în mediu în jur la 1000 de lei.

3. Există vreo asemănare sau caracteristică în aceste contracte?

În esența sa fiind un acord de voință al soților, contractul matrimonial este supus dreptului comun al actelor juridice, la rîndul său el este supus regulilor ce au fost stabilite în considerarea obiectului său principal și anume, adoptarea unui regim matrimonial.

Deși exprimă un statut de ordin pecuniar, contractul matrimonial este un act complex, intim, legat de statutul căsniciei. Codul Civil al RM definește în art.992, ,,contractul este acordul de voință realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice” , deasemenea ,, contractului îi sunt aplicabile normele cu privire la actul juridic”.

Privind corelația dintre contractul matrimonial și cel civil este legată în primul rînd de locul dreptului familiei în sistemul de drept. Unii autori consideră că dreptul familiei constituie o parte a dreptului civil și prin urmare, contracul matrimonial este relatat la caracterul convenției civile. Alți autori consideră că dreptul familiei este o ramură independentă față de dreptul civil, ceea ce influențează asupra contractului matrimonial din punctul de vedere al caracteristicii juridico-familiale al acestuia.

Prin încheierea contractului între soți se lărgește sfera reglementării contractuale a relațiilor conjugale și astfel se evidențiază rolul pozitiv al unui astfel de contract, independent de faptul dacă a fost încheiat între soți sau chiar între parteneri, deasemenea apare posibilitatea reglementării prin intermediul contractului a relațiilor nu numai dintre soți, dar și dintre concubini. Astfel se evidențiază caracterul civil în reglemetarea relațiilor patrimoniale. O astfel de convenție nu poartă un caracter familial, deoarece contractul nu devine matrimonial, ci numai acordă posibilitatea de perfectare contractuală a raporturilor dintre subiecții de drept ceea ce constituie una dintre condițiile obligatorii ale contractului matrimonial.

Toate elementele unui contract civil sunt prezente în contratul matrimonial, legislația familială conține norme conform cărora contractului matrimonial, se aplică prevederile legislației civile referitor la modificarea, rezoluționarea și nulitatea contractelor. Un specific al acestui contract sunt raporturile familiale, contractul matrimonial trebuie privit ca o categorie distinctă de contractele civile în care se includ clauze îndreptate spre stabilirea sau modificarea regimului patrimonial al bunurilor soțului, la rîndul său el intră în sfera reglementării juridico-civile, prin care nu putem exclude importanța dreptului familei , acesta avînd rolul nu numai de a reglementa de rînd cu dreptul civil, dar și de a îi atribui anumite caractere specifice ce influențează procesul de realizare a normelor juridice stabilite prin înțelegerea soților. Putem menționa că reglementarea contractului matrimonial este efectuată de două ramuri de drept: Dreptul Familiel și civil, care îi conferă un caracter dublu al acestuia, și atenționează părțile asupra importanței acestuia. Fiind legat de instituția casătoriei contractul matrimonial are misiunea de a reglementa întreaga viață patrimonială a soților, nu doar un anumit raport concret.

4. Ce clauze incluse în contract pot duce la nulitate?

Ca orice act juridic, conform Codului Civil art.327 ,conf al (1) actul juridic este nul dacă nulitatea sancționează încălcarea unei dispoziții legale prin care se ocrotește un interes general. (Nulitate Absolută) , conform al (2) actul este anulabil dacă nulitatea sancționează încălcarea unei dispoziții legale prin care se ocrotește un interes particular.(Nulitate relativă). Contractul matrimonial poate fi modificat sau rezoluționat în orice moment, în baza acordului dintre soți întocmit în scris și autentificat notarial. Totodată, la cererea unuia dintre soţi, instanța judecătorească poate modifica sau rezoluționa contractul matrimonial în modul şi temeiurile prevăzute de Codul Civil. Deasemenea părțile conform art.29 al(6) al Codului Familiei, ,,Părţile nu sînt în drept să stipuleze în contractul matrimonial clauze care ar afecta capacitatea juridică sau de exerciţiu a soţilor, dreptul lor de adresare în instanţa judecătorească pentru reglementarea relaţiilor personale dintre ei, inclusiv a drepturilor şi obligaţiilor dintre ei şi copiii lor, care ar limita dreptul soţului inapt de muncă la întreţinere, care ar leza drepturile şi interesele legitime ale soţilor sau ale unuia dintre ei, precum şi clauze care contravin principiilor şi naturii relaţiilor familiale.” Deasemenea conform art.31 al(3) al Codului Familiei ,, La cererea unuia dintre soţi sau autorităţii tutelare, instanţa judecătorească este în drept să declare nulitatea,totală sau parţială, a contractului matrimonial dacă acesta conţine clauze care lezează drepturile şi interesele unuia dintre soţi, ale copiilor minori ori ale altor persoane ocrotite prin lege.”

5.In care cazuri este necesar întocmirea acestui contract?

Legea nu prevede un caz anumit sau o situație în care părțile se obligă să încheie un contract matrimonial, nu avem o lege expresă care ar impune părțile să încheie acest contract, aceasta rămînînd a fi voința exclusivă a părților de a decide asupra faptului de a încheia sau nu acest contract.

Curiozitate istorică: Primul tip de contract încheiat între soţi era contractul care stabilea puterea soţului asupra soţiei. Acesta era un act formal şi se considera încheiat numai după îndeplinirea unor ceremonii. Soţia nu-şi păstra nici un drept patrimonial. În aceste cazuri divorţul putea fi cerut numai de soţ.  Al doilea tip de contract matrimonial, care a apărut ulterior – în secolul III e.n, cerea soţului o promisiune în baza căreia el promitea întoarcerea averii soţiei în caz de divorţ sau moartea soţului. Dacă soţul nu întorcea averea conform promisiunii, soţia avea tot dreptul de a se adresa în instanţa de judecată. Ca rezultat al recunoaşterii dreptului soţiei de a se adresa în instanţa de judecată, juriştii din această perioadă au pus bazele regimului matrimonial legal.