Drept penal şi contravenţional

Aspecte organizaționale și tactice privind realizarea măsurilor speciale de investigații autorizate de către conducătorul subdiviziunii operative
08.02.2021 | Dumitru Roman

Dr. Dumitru Roman

1. Regimul juridic al tacticii măsurilor speciale de investigații

Efectivul, forţele, conţinutul, planurile, organizarea, finanţarea şi asigurarea tehnico-materială, formele, tactica, metodele, mijloacele şi rezultatele activităţilor de informaţii, de contrainformaţii şi operative de investigaţii sunt atribuite la secret de stat ,art.7 alin.(1) din Legea   nr.245 din 27.11.2008 cu privire la secretul de stat  (Publicat:27-02-2009 în Monitorul Oficial Nr.45-46 art.123). Totodată, aceste date constituie secret de stat, dacă sunt menționate în actele departamentale de uz intern ale MAI, CNA, SIS, etc., având una din cele 4 parafe. Unele aspecte doctrinare referitor la tactica realizării măsurilor speciale de investigații  pot fi expuse în surse deschise, în calitate de opinii științifice. Opiniile științifice sau recomandările sunt formulate în rezultatul analizei surselor deschise, dosarelor  penale, materialelor desecretizate, ori prin invocarea unor situații ipotetice din activitatea investigativ-operativă.

2. Aspecte tactice privind chestionarea.

Tactica chestionării depinde în mare măsură de particularitățile caracteristice personale ale celui intervievat, precum și de forma realizării acestei măsuri: a) deschisă; b) cu cifrarea obiectivelor și destăinuirea apartenenței departamentale a ofițerului operativ; c) cu cifrarea obiectivelor și cifrarea apartenenței departamentale a ofițerului operativ. În doctrina rusă s-a menționat: ,,Tactica pregătirii și desfășurării chestionării include următoarele elemente: 1) scopul măsurii operative, determinat de circumstanțele și caracteristicile specifice ale situației, inclusiv necesitatea realizării acestei conversații; 2) caracteristicile personale; 3) motivația comportamentului respondentului și atitudinea acestuia față de fapta ilegală; 4) caracterul  informațiilor despre care se planifică  să fie obținute în urma chestionării.”  [1, p.139-148 ]

Condițiile generale ale tacticii desfășurării eficace a chestionării  sunt: selectarea rezonabilă a  respondentului destinat acestui scop; pregătirea multilaterală (specială, psihologică) a ofițerului de investigații pentru implementarea acestei măsuri; respectarea legii, amabilitate, corectitudine; condițiile chestionării (locul ales pentru conversație).[2, p.36-44]

Tot procesul desfășurării chestionării poate fi divizat în trei etape relativ independente: pregătirea către chestionare; efectuarea propriu-zisă a măsurii; asigurarea utilizării eficiente și depline a rezultatelor chestionării. Fiecare etapă are conținut, scop, tactica realizării, precum și particularități psihologice. Pentru alegerea tacticii unei chestionări este important de luat în considerație particularitățile caracteristice  ale persoanei ce urmează a fi chestionată, motivarea comportamentului acesteia și atitudinea față de fapta criminală; în dependență de circumstanțele concrete ale cauzei și de calitățile personale ale celui chestionat, se determină tactica conversației, care poate fi publică sau confidențială.[3]

Pregătirea către chestionare include, de regulă, următoarele elemente: 1) luarea deciziei de a desfășura chestionarea; 2) formularea și clarificarea scopului și sarcinilor chestionării; 3) stabilirea persoanei/persoanelor care pot dispune de anumite informații de interes operativ; 4) stabilirea timpului și locului efectuării chestionării; 5) modelarea anumitor potențiale situații în timpul chestionării și alegerea prealabilă a procedeelor tactice posibile.[4]

Înainte de începerea chestionării ofițerul operativ trebuie să cunoască contingentul persoanelor care,  probabil, dispun de anumite informații de interes operativ față de care se va desfășura acestă măsură. Aceste persoane pot fi: lucrătorii din domeniul transportului public (de exemplu, taximetriști, conducători de microbuse, autobuse, troleibuse etc.); lucrătorii și funcționarii întreprinderilor  din apropierea locului săvârșirii infracțiunii; pasagerii transportului public din zona de interes operativ; persoanele care au în îngijire animale de companie și de obicei fac plimbări în  orele respective, la care s-a comis infracțiunea; locatarii caselor din apropierea locului comiterii infracțiunii, în primul rând acelor cetățeni, care au locuințe cu vedere spre zona de interes operativ.[3]

Sursele de informații pot fi împărțite eventual în două grupuri: Grupul 1 – persoane predispuse la comiterea infracțiunilor sau au tangențe cu mediul infracțional. Acestea includ:  persoanele  condamnate anterior la privațiune de libertate, cu suspendarea executării pedepsei, eliberate înainte de termen sau la alte sancțiuni; persoanele fără adăpost; persoanele de încredere din mediul criminal;  Grupul 2 – persoane care nu au legătură cu mediul infracțional, adică martori sau martori oculari ai crimei (cetățeni care se aflau la locul crimei sau în apropierea acesteia).[5]

După stabilirea persoanelor care pot deține anumite informații privind circumstanțele comiterii crimei, personalitatea victimei ori a figurantului, legăturile anumitor persoane, motivul și consecințele infracțiunii, ofițerul operativ studiază particularitățile psihologice  ale celor chestionați, atitudinea față de criminalitate în general, precum și comportamentul acestora în timpul chestionării, pentru a diferenția persoanele intervievate, care au făcut comunicări false intenționat  de cele de bună credință, care au furnizat date imprecise neintenționat.

La o întreprindere constructoare de rachete a fost sustrasă prin efracție o piesă secretă. În timpul desfășurării măsurilor operative inițiale a fost identificat un cerc de persoane care probabil, știau careva informații privind cazul de furt. Astfel, în lista persoanelor chestionate a fost inclusă o femeie K., care făcea curățenie în anumite încăperi. La prima întâlnire și convorbire cu ofițerul de  investigații respondenta K. n-a comunicat nimic semnificativ. Cu toate acestea, lucrătorul operativ a observat că, deși femeia a fost de acord imediat să comunice, era irascibilă, ușor confuză în răspunsuri. Chestionarea repetată a fost pregătită ținând cont de caracteristicile personale ale respondentei. În timpul acestei chestionări, K. a spus că s-a reținut la lucru în ziua furtului și a văzut, în jurul orelor 19.00, că tânărul muncitor, lăcătușul M. a deschis ușa depozitului cu o rangă și  a scos un obiect învelit. Ea a explicat că la convorbirea anterioară a refuzat să comunice aceste date, motivând că M. este ginerele  unei prietene, pe care nu voia să o prejudicieze. Datele obținute în urma acestei chestionări au contribuit la restrângerea semnificativă a cercului suspecților și la stabilirea cât mai curând posibil a făptașului. Ulterior, M. a fost reținut și a mărturisit că a furat obiectul și alte piese care conțineau metale prețioase, prin demontare, pe care urma să le vândă profitabil.[3]

Falsul se manifestă, de regulă, prin următoarele forme: comunicarea intenționată a informațiilor  privind anumite fapte și fenomene, care nu au avut loc în realitate (mărirea/micșorarea datelor faptice reale, modificarea consecutivității, înlocuirea unor fapte cu altele; denaturarea anumitor detalii sau elemente prin care evenimentele se expun într-o modalitate subiectivă, dându-le o nuanță dorită; substituirea unor elemente ale activității cercetate cu circumstanțe concrete, inventate); dezinformarea prin tăcere (necomunicarea informațiilor, privind faptele ce au avut loc, excluderea din comunicare a anumitor elemente importante din circumstanțele cauzei, din acțiunile personale sau ale altor participanți; trecerea  intenționată cu vederea a informațiilor veridice, în același timp, nefurnizând activ date false etc.). Sunt importante criteriile delimitării falsului intenționat  de falsul eronat.[6, p.47]

Falsul în comunicarea dintre ofițerul operativ și persoana chestionată poate fi determinat prin  următoarele trăsături:

– comunicarea de către respondent a informațiilor  diferite privind același motiv;
– incertitudinea, caracterul general al informațiilor conținute în declarațiile respondentului;
– coincidența, în cele mai mici detalii, a comunicărilor diferitor  persoane despre același lucru;
– „afirmații” în declarații, care indică o incertitudine, privind cunoașterea de către persoana chestionată a circumstanțelelor evenimentului  investigat;
– fundal emoțional sărac în declarații ( mărturii,, palide”);
– accentuarea insistentă a respondentului privind integritatea sa, precum și dezinteresarea în rezultatul cazului investigat;
– evitarea respondentului de a răspunde la o întrebare directă.[7]

2.1 Limbajul nonverbal (corpului). La desfășurarea acestei măsuri ofițerul de investigații trebuie să cunoască și să descifreze semnificația mișcărilor corpului persoanei chestionate. În opinia psihologilor există un limbaj nonverbal al privirii, expresiilor faciale, gesturilor și mășcărilor.[3] Cunoașterea  bazelor limbajului corpului uman permite ofițerului de investigații să stabilească contactul psihologic cu persoana chestionată și să aplice eficient procedeele tactice în funcție de comportamentul și particularitățile  personale ale obiectului țintă.

Astfel, persoanele care spun adevărul nu arată ca niște indivizi ce iau o poziție defensivă; privesc încrezut direct în ochi și țin contactul vizual; stând drept se reazemă de ceva sau își înclină corpul puțin înainte, luând o poziție confortabilă; își schimbă poziția corpului încet lent; la începutul convorbirii pot fi iritați, dar în scurt timp se  adaptează, calmându-se. În timpul discuțiilor aceste persoane nu manifestă, de regulă, schimbarea bruscă a carcteristicilor vocii. Persoanele care fac declarații false nu stau drept și tot timpul încearcă să se abată de la discuții; milcările corpului sunt inflexibile sau neindemnatice și cu lejeritate exagerată; mâinile și/sau picioarele sunt încrucișate; sunt observate mișcări și gesturi bruște;  manifestă agitare și tensiune; gesticularea este specifică (de exemplu, gesturile se fac doar cu palma  mâinii – gesticulare trunchiată); evită contactul vizual direct. [6, p.80]

2.2 Enunțuri spontane: Persoanele care spun adevărul  în timpul discuțiilor,  nu manifestă, de regulă, schimbarea bruscă a carcteristicilor vocii. Persoanele care fac declarații false în procesul chestionării, modifică intensitatea și tonul vocii (în situații de stres coardele vocale sunt încordate); se observă bolmojeală, tonalitate variată a vocii și respirație aritmică, (respirație adâncă); manifestă amiciție exagerată sau simpatie pe fundalul străduinței de a crea o impresie cât mai favorabilă; acestea  spun deseori că  simt incomodare sau ,,disconfort” (acest fapt este valabil pe fundalul stresului lor psihoemoțional); se plâng adesea de temperaturi scăzute sau ridicate în cameră; atunci când  sunt atinse subiecte ,,sensibile” pentru ele, acestea exprimă diverse acuzații sau atacuri verbale împotriva unor persoane cu scopul de a schimba subiectul conversației; în mod repetat fac declarații că sunt limitate în timp și că nu pot să se rețină pentru o lungă perioadă; deseori din timp își cer scuze pentru faptul că din mai multe motive obiective, în opinia lor, conversația nu se va desfășura cu succes  și este puțin probabil că va avea un rezultat bun etc.; se plâng de sănătate precară, în special de starea sistemului nervos; jură, folosind citate religioase;  se observă utilizarea excesivă a afirmațiilor despre propria lor onestitate („sincer”, „în realitate” etc.); în scopul de a obține informații suplimentare, acestea apelează în mod repetat la ofițerul operativ pentru o enunțare mai detaliată a cazului; deseori pretind că au memorie slabă , că sunt ,,uituci”; în declarații folosesc frecvent sunete de genul–,,ă-ă, hm-î, a-a, a-h, î-î” etc.; în discursul lor se observă pauze lungi după fiecare întrebare pe un subiect ,,periculos”, înainte de răspuns și în procesul chestionării. (numărul și durata pauzelor).[6, p.81]

2.3 Privirea. Dacă o persoană încearcă să ascundă ceva, privește în ochii interlocutorului nu mai mult de o treime din timpul conversației. Dacă privește direct mai mult de două treimi din timp, acest lucru poate însemna că interlocutorul e o persoană interesantă și utilă (în același timp pupilele ochilor sunt dilatate) sau, dimpotrivă, dacă este ostilă (pupilele ochilor sunt îngustate). Se disting patru tipuri de priviri: oficială – atenția este concentrată pe puntea nasului interlocutorului sau puțin mai sus. Experimentele demonstrează că astfel de privire nimeni nu poate suporta timp îndelungat; cotidiană (obișnuită) – privirea este fixată pe dreptunghiul simbolic format din ochi, obraji și buze; fățișă – demonstrează interes pentru persoană (însoțită de un zâmbet) sau o manifestare de ostilitate, suspiciune (sprâncenele încruntate, fruntea încordată, colțurile gurii  lăsate în jos).

2.4 Mâinile. La o persoană predispusă la sinceritate (francheță), palmele sunt de obicei deschise complet sau parțial. Brațele ascunse la spate sau mâinile ținute în buzunare indică duplicitate și fățărnicie. Degetele încleștate, în majoritatea cazurilor, semnifică nemulțumire, dorința de a ascunde o atitudine negativă față de ceva. Încrucișarea brațelor la spate (sau mâinile pe șolduri) este caracteristică unei persoane încrezută în sine, care se caracterizează printr-un sentiment de superioritate. Gura acoperită cu o mână,  persoană caută involuntar să nu rostească nicio vorbă, ea încearcă să ascundă adevărul în timpul unei conversații. Atingerea nasului cu mâna este o variantă a gestului anterior. Aranjarea  gulerului cămășii, o încercare de a degaja tensiunea, de ascunde înșelăciunea. Acest gest poate fi un semn că o persoană este indispusă, supărată. Frecarea pleoapelor este dorința de a înșela pe cineva, poate  fi o manifestare a suspiciunii. Degetele în gură – stare deprimată, durere. Palma susține un obraz sau bărbia, semn de plictiseală, lipsa de interes pentru conversație. Degetele mângâie bărbia, cugetare, luarea unei decizii importante și dificile. Încrucișarea brațelor la piept, o manifestare a unei reacții de apărare, sau atitudine sceptică față de ceva.[3]

2.5 Picioarele. Ținerea piciorului peste picior cu fixarea mâinilor este caracteristic persoanelor încăpățânate și necomunicabile. Adunarea scamei sau scuturarea  prafului de pe hainele interlocutorului semnifică faptul că  persoana nu este de acord cu părerea celuilalt, dar nu îndrăznește să-și exprime în mod deschis dezacordul.

2.6 Poziția capului. Ținerea dreaptă a capului este tipică pentru persoanele care manifestă atitudine neutră sau indiferentă față de  informațiile primite. Înclinarea capului spre o parte indică o trezire a interesului pentru conversație. Capul coborât –  manifestare a atitudinii negative față de cele auzite, condamnând asemenea informații.[3]

2.7 Locul chestionării. O atenție deosebită psihologia chestionării acordă cerințelor legate de alegerea locului și  timpului conversației. Necesitatea acestui lucru se datorează faptului că o soluție de succes în problema obținerii informațiilor depinde în mare măsură de mediul în care va avea loc conversația. Aici, desigur, nu pot exista reguli și standarde generale. Cu toate acestea, este important de elaborat preliminar legenda ,,întâlnirii” și conversației, să excludeți pe cât posibil diverse tipuri de interferențe situaționale (apeluri telefonice, adresarea vecinilor, colegilor, chemările la superiori etc.), și să asigurați confidențialitatea comunicării. În locurile desfășurării conversației nu trebuie să existe ceva prea luminos sau neașteptat, dacă  se urmărește scopul ca interlocutorul să asculte cu atenție și să nu fie distras.[3]

Planificarea și alegerea tipului și tacticii chestionării este un proces creativ: conținutul și consecutivitatea problemelor presupuse de discutat depind de circumstanțele specifice ale cazului, de caracteristicile personalității respondentului și de atitudinea acestuia față de subiectul abordat în timpul chestionării.  Dar, în același timp, există o serie de reguli generale care necesită o atenție sporită față de prevederile psihologiei pentru atingerea cât mai completă a obiectivelor prin această metodă.

2.8 Contactul psihologic. Atunci când se începe o chestionare pentru a stabili contactul psihologic cu respondentul, se recomandă să se utilizeze o serie de metode:

1) alegerea subiectului neutru pentru a începe o conversație care poate avea legătură cu starea sănătății sau bunăstarea persoanei, traseul unui anumit transport sau biografia persoanei respondente, starea sa civilă, interesele și hobby-urile sale;
2) evitarea contradicțiilor și a dezacordurilor din partea interlocutorului la începutul conversației.  Ofițerul operativ, bazându-se pe studiul preliminar al personalității celui intervievat, ar trebui să își exprime opinia și să pună întrebări în acele formulări care vor determina, inevitabil, ca obiectul-țintă al conversației să fie de acord și să răspundă „da”;
3) crearea impresiei interlocutorului despre coincidența intereselor în raport cu interesele respondentului. Așadar, de exemplu, o conversație despre muzică, sport, literatură și colecție nu numai că creează o impresie favorabilă despre ofițerului operativ, dar îndepărtează suspiciunea, vigilența și barierele psihologice ( tactica așa-numitei „mângâiere” psihologică) respondentului chestionat;
4) manifestarea simpatiei față de respondent și a respectului pentru el contribuie la îndepărtarea barierei psihologice și a vigilenței;
5) procedeul sincerității deliberate și a dezvăluirii conținutului, a obiectivelor conversației către persoana intervievată. Dezvăluind scopul conversației, ofițerul operativ poate informa respondentul despre informațiile (sau o parte din aceasta) disponibile organului afacerilor interne și, urmărind reacția interlocutorului, ia măsuri pentru înlăturarea barierelor psihologice pentru a obține informația necesară;
6) utilizarea trăsăturilor de caracter și motivarea comportamentului respondentului în raport cu o situație specifică. Aici putem vorbi despre o atitudine negativă față de comportament, părerile persoanelor verificate și prelucrate, dorința de a câștiga încredere reprezentanților organelor de drept, de a se evidenția în ochii celorlalți, etc;
7) înlăturarea motivelor fricii de răzbunare de partea infractorilor sau altor persoane interesate poate fi realizată ca o promisiune de a păstra în secret faptul conversației și rezultatele acesteia, precum și o demonstrație de măsuri pentru a asigura secretul conversației;
8) luarea în considerare a caracteristicilor individuale presupune apelarea la statutul de cetățean/patriot, apartenența sa profesională (de exemplu, la un lucrător vamal, militar, inspector etc. au obligația să lupte împotriva încălcărilor de lege și să manifeste patriotism, curaj personal), apelarea la părțile pozitive ale persoanei (simțul datoriei, curaj, integritate) , utilizarea trăsăturilor de caracter negative (lăudăroșenie, flecăreală, frivolitate etc.);[3]
9) uneori în timpul chestionării ofițerul operativ, cifrând scopul convorbirii nu trebuie să manifeste atitudine negativă față de fenomenul infracțional investigat.[2, 36-44]

2.9 Întrebările în cadrul chestionării. Întrebările adresate respondentului trebuie formulate pe un ton calm. Este inacceptabilă evaluarea și  comentarea răspunsurlori cu voce tare. De asemenea, este interzis să se pună întrebări sugestive și imorale. Întrebările  „capcană” sunt concepute pentru a prinde persoana intervievată la un enunț spontan. Acestea sunt, de obicei, folosite pentru a  pune persoana intervievată într-o situație confuză. Se recomandă de pus întrebări indirecte foarte atent, adică în privința direcțiilor și obiectivelor adevărate, dar necomunicate deschis intervievatului. În cazul chestionării, în funcție de comportamentul  și reacția respondentului la întrebările formulate se pot aplica următoarele procedee tactice:,, degajarea atmosferei”; ,, stimularea” ; ,, cramponarea”; ,, abordarea directă”; ,, distragerea atenției”[7]

În cazul unui eșec în privința unei persoane care poate deține informație de interes operativ, se recomandă chestionarea repetată de un alt ofițer operativ după o altă legendă (sunt admise anumite combinații operative simple pentru stabilirea contactului cu această persoană). În anumite circumstanțe, pentru a evita recunoașterea  identității intervievatorului, fie apartenenței acestuia la organele de drept, se poate desfășura chestionarea prin intermediul telefonului, prin intermediul persoanelor de încredere sau a confidenților, pregătind o legendă adecvată acestei situații.

2.10 Chestionarea operativă prin intermediul Internet-ului. Comunicarea reprezintă un proces de interacţiune între persoane sau între grupuri, ca relaţie mijlocită prin cuvânte, imagini, gesturi, simboluri sau semne. Prin intermediul acesteia, persoanele îşi împărtăşesc cunoştinţele, experienţele, interesele, atitudinile, opiniile şi ideile. Privită ca proces, comunicarea constă în transmiterea şi schimbul de informaţii (mesaje) între persoane. Prin comunicare poţi transmite celor din jur cine eşti, ce doreşti, pentru ce doreşti un anumit lucru şi care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a-ţi atinge obiectivele. Din acest punct de vedere, comunicarea este definită ca un proces prin care un emiţător transmite o informaţie receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a fi înţeles, acceptat şi/sau a provoca o reacţie specifică (schimbare de comportament, de atitudine sau a unei opinii).[8, p.62]

La realizarea chestionării operative în rețeaua de Internet comunicarea are particularitățile sale, dar structura rămâne aceiași precum în cazul comunicării față în față. Ea include în sine trei elemente de bază: a) perceptibil; b) comunicativ; și c) interactiv. Percepția socială constă în cunoașterea trăsăturilor exterioare ale omului, corespunderea lor cu calitățile caracteristice personale, interpretarea și prognozarea în baza acestora a comportamentului persoanei. Astfel, în cazul comunicării prin Internet este necesar de creat condiții primare și circumstanțe în rezultatul cărora,  persoana care deține o anumită informație de interes operativ va fi disponibilă să o prezinte. În legătură cu această, măsură operativă la etapa inițială de stabilire a contactului, de exemplu în cazul folosirii a unor mesagerii arhicunoscute de către toți, este necesar: de creat o imagine de profil prin intermediul informației postate pe pagina web, cont (accaunts) respective, care va fi atractivă, dar nu se va evidenția din masa generală a utilizatorul mediu de Internet; de selectat stilul comunicărilor care sunt asemănîtoare cu stilul comunicărilor persoanei ce urmează a fi chestionată, în care se folosesc smile-uri, sticher-uri, gif-uri, etc.; de luat în calcul intensitatea vocii în cazul expedierii mesajelor vocale (rapidă, medie, înceată), tonul vocii (înalt, jos), ritmul( continuu, întrerupt), timbrul vocal (răsunător, răgușit, scârțiit), intonarea și dicția vorbirii; de luat în considerație și respectat alte circumstanțe. Aspectul comunicativ în cazul conversației constă în schimbul de informații între interlocutori. În cazul chestionării operative este necesar de utilizat multiplele modalități de transmitere a informației care contribuie la menținerea și dezvoltarea contactului cu oponentul, urmărind scopul stabilit. Folosind metodele și mijloacele de transmitere a informație de avut în vedere particularitățile și capacitățile platformelor on- lin, forumurilor, poștei electronice, mesageriilor și altor modalități on-lin de comunicare cu persoana care dispune de o anumită informație de interes operativ. Aspectul interactiv constă în eleborarea strategiei generale de interacționare ca element necesar al activității comune. Cele mai cunoscute tipuri de interacționare sunt cooperarea și concurența. În cazul nostru prezintă interes cooperarea. La folosirea cooperării pot fi aplicate următoarele procedee psihologice precum ,,avem ceva comun” sau ,, interlocutor ideal” etc., pentru conturarea unei ,,tandem” cu obiectivul . După stabilirea contactului  prin intermediul mesageriei, chats-ullui, poștei electronice comunicarea poate fi continuată în format real cu figurantul.

2.11 Măsuri de împotrivire la chestionarea prin Internet. Comunicarea poate fi efectuă de pe o pagină falsă a utilizatorului de Internet, fotografiile postate și datele personale pot fi false, comunicarea de pe pagina figurantului poate fi făcută de o altă persoană. Pentru stabilirea identității reale a interlocutorului pot fi utilizate mijloacele speciale tehnice ale MAI. Ofițerul operativ trebuie să ia în calcul și posibilitatea figurantului de a întreprinde măsuri contrainformative, de verificare a apartenței departamentale a acestuia prin următoarele modalități: solicitarea unei fotografii pe fundalul unor obiecte; solicitarea datelor GPS; propunerea de comunicare în format on-lin video; etc.[9, p.105-107].

2.12 Chestionarea operativă prin intermediul rețelelor de telefonie. Din punct de vedere organizațional, chestionarea operativă la telefon poate fi efectuată mai rapid și fără cheltuieli suplimentare. Totodată, această formă de chestionare operativă exclude posibilitatea de a fi văzut, și ulterior recunoscut ofițerul operativ sau confidentul de către cel chestionat, dacă acest fapt rezultă din situația operativă și circumstanțele măsurii planificate.

Chestionarea operativă la telefon are trăsături comune cu cea prin intermediul Internet-ului, dar modalitîțile de stabilire a contactului sunt limitate la condițiile tehnice ale telefonului ( fix sau mobil). În cazul dat se va elabora o legendă pentru stabilirea contactului cu persoana ce deține anumite informații de interes operativ. Legenda trebuie să fie simplă, dar credibilă pentru oponent care poate întreprinde măsuri de verificare a acesteia. În cazul primului contact la telefon, care nu s-a soldat cu o comunicare rezultativă trebuie de analizat care au fost barierele comunicării. Barierele comunicării pot fi de natură fizică, psihologică, semantică, organizațională și interpersonală.[10, p.22-23] În cazul disponibilității persoanei chestionate de a comunica, pentru obținerea informației de interes operativ, întrebările se pun, după caz, la etapa de mijloc a conversațiilor.

Astfel, într-un caz organul informativ – operativ avea misiunea de a stabili modul de finanțare a unei organizații a efectuat, printre altele, și chestionarea operativă a unei persoane din mediul dat, folosind legenda unei organizații apropiate acesteia. Ofițerul operativ ( confidentul) a apelat o anumită persoană la telefon, menționînd că are cunoscuți în acestă organizație și a solicitat numărul de telefon a unei persoane  conform legendei  din alt oraș, care este susținătoare activă a organizației vizate. Organizația legendată exista în realitate, precum și persoana cu asfel de nume legendat, dar fiind comunicarea la telefon, nu era posibil de văzută această persoană ( ofițer sau confident). În situația dată persoana chestionată nu cunoștea personal pe nimeni din organizația legendată și nu avea dubii cine este inerlocutorul. După discuții despre ,,timpurile grele” din punct de vedere financiar , după stabilirea contactului psihologic, a pus întrebarea dacă primesc ceva  „ajutor de peste hotare”, menționând ,, că la etapa actuală o organizație neguvernamentală nu poate exista fără susținere financiară ”.

2.13 Împotrivirea la efectuarea chestionării. Din anumite motive, fie în rezultatul deconspirării sau decifrării activității legendate, persoanele chestionate pot dezinforma organele activității speciale de investigații. Dezinformarea poate fi activă sau pasivă. În cazul dezinformării active persoana chestionată, se pregătește  din timp, pentru răspândirea unor informații denaturate sau false; anterior chestionării răspândește  zvonuri ,,de interes operativ” sau ,, dă de înțeles ” că cunoaște anumite  date despre circumstanțele unei crime etc. Dezinformarea pasivă constă în furnizarea unei informații denaturate, gândite și formulate în timpul chetionării. Din aceste considerente, informația obținută în rezultatul chestionării urmează a fi verivicată ulterior, iar față de persoanele chestionate, se vor întreprinde procedee tactice de demascare a dezinformării.

3. Tactica culegerii legendate a informaţiei despre persoane şi fapte. Sub aspect tactic un interes deosebit prezintă culegerea legendată și cea secretă a unor informații. În scopul cifrării obiectivelor,  precum și a persoanei țintă, pentru a evita scurgerea de informații și prevenirea persoanei verificate despre solicitarea oganelor  de investigații operative, se recomandă culgerea datelor de interes operativ față de un grup larg de persoane din care face parte și obiectul supus măsurii speciale. Astfel, în cazul strângerii informației privind funcționari publici, lucrători din instituții și organizații etc., de la instituțiile unde aceștea activează se recomandă culegerea informației în mod cifrat (de exemplu: solicitarea mai multor dosare personale din secția de cadre; prin intermediul unor controale de rutină; examinării unei ,,plăngeri” față de acțiunile unui grup de persoane; desfășurarea unor ,,atestări” etc.).

Astfel, culgerea legendată și secretă urmărește următoarele obiective:

– stabilirea datelor, caracteristicilor unor persoane, fenomene, obiecte, etc.;
– stabilirea datelor biografice a persoanelor verificate sau prelucrate, a rudelor obiectului-țintă, precum și a datelor referitor la anumite imobile;
– stabilirea locului de muncă a unei persoane de interes operativ, a stării materiale, a veniturilor și cheltuielilor;
– stabilirea legăturilor obiectului-țintă;
– stabilirea condițiilor amplasării și celor tehnice ale imobilelor;
– relevarea faptelor infracționale sau ilicite ale persoanei verificate, precum și a persoanelor ce dețin informații de interes operativ.[11]

3.1 Raport de culegere operativă a datelor [12]

Privind: Kucherenkov Serghey Petrovici, născut la 01.06.57, originar din Moscova, care locuiește la: Moscova, str. Ostrovitianova, bl. 8, at. 84, tel. 331-43-19, temporar nu lucrează. Persoana verificată ocupă un apartament cu o cameră situată la etajul al treilea al unui bloc cu douăsprezece etaje. Mai sunt încă trei apartamente la etajul inspectat. Kucherenkov a fost înregistrat în apartament de unul singur în 1977. Anterior, bunica lui locuia cu el, dar ea a murit, lăsând apartamentul  nepotului ei. Părinții lui locuiesc în zona hotelului ,,Sport” de pe strada Udaltsova. Potrivit unor surse, subiectul verificat este adesea vizitat de persoane de aceiași vârstă, comportamentul lor este liniștit. Vecinii nu au careva plângeri. Sursele nu au stabilit informații despre locul de muncă al subiectului verificat. Kucherenkov se îmbracă în haine bune și scumpe. Cheltuiește bani fără careva restricții. Una dintre surse a menționat că l-a văzut deseori apropiindu-se de casa sa cu taxi-ul sau cu mașini private. O altă sursă a spus că Kucherenkov este doctorand, așa că își petrece cea mai mare parte a timpului acasă. Odată, când sursa a vizitat apartamentul său, a văzut un fel de dispozitiv complex și o mulțime de piese diferite. Apartamentul persoanei verificate este mobilat în stil modern, pe care el și părinții lui l-au schimbat după moartea bunicii. În timpul culegerii operative nu s-au obținut materiale compromițătoare. Nu a fost posibil să se identifice careva legături suspecte a lui Kucherenkov.

Anexă: planul de amplasare al apartamentului nr. 84, Tomazov V.S., șef  de secțiune, maior de miliție,  Zaveryuha O.V.,  șef al departamentului 5, maior de miliție, 23 mai, 1984.[13]

Înainte de culegerea propriu-zisă a datelor,  ofițerul operativ va studia în prealabil contingentul locatarilor din casă (blocul, raionul, strada etc.) sau  a celor care lucrează în unitatea /organizația persoanei verificate. Este necesar să se acorde atenție stării sociale a rezidenților sau angajaților organizației, prezența persoanelor condamnate anterior, durata de reședință sau munca în comun cu persoana prelucrată. Această informație permite lucrătorului operativ să aleagă cea mai potrivită legendă și linie de comportament, să cifreze adevăratele sale obiective, și să inspire încredere în rândul persoanelor de la care se planifică culegerea informațiilor. În plus, în timpul studiului preliminar al obiectului de interes operativ, sunt clarificate următoarele circumstanțe: există persoane care lucrează în organul de unde  se prezintă de ,,a fi “(rolul) ofițerul  de investigații, precum și a unor angajați ai organelor de drept  care cunosc specificul  aceastei măsuri de căutare operativă a informației. Pentru studierea obiectului și a contingentului persoanelor din mediul aflării figurantului se va fi apela atât la documentele oficiale cât și la contactul nemijlocit cu sursele de informații. [1]

Analiza afilierii profesionale, precum și a regimului de lucru oferă posibilități ca lucrătorul operativ să selecteze cu exactitate sursa necesară de informații. Așadar, o persoană care lucrează ore suplimentare sau merge în mod constant în deplasări de serviciu, de regulă, nu poate furniza  informația necesară. În schimb, pensionarii, având timp liber, sunt la curent cu multe fapte de interes operativ pentru polițiști. De regulă, femeile cunosc mai multe date despre stilul de viață și relațiile personale a celor din apropiere. Există diferențe în percepția informațiilor de către bărbați și femei. După ce a fost determinat cercul aproximativ al persoanelor cu care este indicat să se poarte conversații cifrate, ofițerul operatav stabilește pentru sine legenda și metoda de cifrare a desfășurării acțiunii de culegere. Este important din punctul de vedere al psihologiei să ținem cont de interesul firesc al persoanei alese ca sursă pentru o anumită problemă, de exemplu, o gospodină poate reacționa pozitiv la o conversație pe tema educației copiilor, menținerii curățeniei și ordinii. După ce s-a conturat o conversație cu o femeie, se recomandă prezentarea în calitate de reprezentant al autorităților de ,,învățământ” sau al unei secții ,,sanitaro – epidemiologice”. Este posibilă pătrunderea și examinarea apartamentul sub pretextul unui agent al companiei de ,,asigurări”. O conversație cu bărbații este posibilă sub pretextul unui reprezentant al organizațiilor ,,sportive”, al organelor ,,de control din sfera energetică”,  al ,,utilizării aparatelor pe gaz” etc. După ce a stabilit legenda și conținutul aproximativ al conversației, ofițerul operativ în calitate de reprezentant al unei organizații care inspectează localuri, clădiri și instituții rezidențiale, va  începe culegerea de date necesare. De regulă, o conversație începe cu un motiv, o scuză aleasă, pentru efectuarea culegerii de informații  sub legenda pregătită din timp. Este necesar să se țină cont de următoarele caracteristici psihologice:

– În primul rând, se recomandă ca legenda comportamentului lucrătorului operativ și pretextul pentru apariția sa să afecteze într-o anumită măsură interesele persoanei desemnate ca sursă de informație, altfel este dificil de a atrage o persoană la conversație.În al doilea rând, este necesar să-l convingem cu pricepere pe interlocutor că se află în fața unui reprezentant exact al acelei organizații care s-a prezentat legendat lucrătorul operativ. Acest lucru se poate face, fie prin demonstrarea unor formulare oficiale, care trebuie completate în funcție de rezultatele vizitei, fie prin prezentarea unor documente sub acoperire a organizației (conform legendei) de către ofițerul de investigații.[1]

Femeile, spre deosebire de bărbații, se interesează mai puțin de documente, iar acest lucru facilitează comunicarea cu acestea. În același timp, dacă femeia este singură în apartament,  lucrătorului operativ îi va fi dificil să intre în locuință, din motivul fricii manifestate  de aceasta. Pentru a depăși bariera psihologică, se recomandă ca pretextul și organizația legendată, în numele căreia vorbește ofițerul de investigații, să fie unul uman, propagat frecvent de mass-media. Atunci când se  efectuează o culegere legendată de date, există pericolul de a obține informații false și părtinitoare. O astfel de oportunitate există, deoarece oamenii adesea din cauza relațiilor lor ostile tind să evalueze incorect comportamentul și acțiunile unei alte persoane. De asemenea, poate exista o percepție greșită din eroare privind anumite informații, în mod special, dacă a fost obținută de la o altă persoană. Particularitatea psihologică constă în faptul că, pezentându-se cifrat, lucrătorul operativ este limitat în capacitatea de a pune direct întrebări sau întrebări de control, ce iar permite să demascheze interlocutorul în furnizare de informații false. Acesta este motivul, pentru care una dintre principalele cerințe la efectuarea culegerei legendate, este verificarea dublă a informațiilor obținute prin  intermediul conversației cu cel puțin alte două surse de informații despre persoane și fapte de interes operativ. Doar după verificarea și  confirmarea datelor obținute, putem presupune că rezultatul necesar a fost obținut.

În procesul de utilizare a rezultatelor culegerii legendate, trebuie acordată o atenție specială cifrării metodei de obținere a informațiilor. Această sarcină este rezolvată mai ușor, dacă rezultatele sunt utilizate nemijlocit de lucrătorul operativ. În acele cazuri în care informațiile sunt trimise către o altă subdiviziune  operativă, este necesar după o descriere detaliată a informațiilor primite, să se facă propuneri pentru utilizarea acesteia, precum și să recomande persoanelor mai  bine informate în acest domeniu, modul de utilizare în atingerea unor sarcini operativ-investigative. Recomandările servesc drept bază pentru crearea încrederii psihologice a ofițerului operativ ce folosește informația  privind corectitudinea tacticii alese de acesta.[1]

3.2 Împotrivirea la culegerea de date despre persoane și fapte. În cazul unor criminali cu experiență, a celor cu grad de viclenie sporită, fie a persoanelor care cunosc specificul muncii investigativ-operative există posibilitatea de falsificare, denaturare sau ștergere a datelor din anumite domenii, locuri, entități care în mod firesc trebuie să păstreseze date sau urme ale activității umane. Împotrivirea în asemenea cazuri se poate manifesta și prin activitatea în anumite domenii prin intermediul persoanelor interpuse. În cazul culegerii de informații, se cere o analiză  și verificare minuțioasă, reeșind din particularitățiile tactice și individuale ale cazului sau persoanei verificate.

4. Identificarea operativă

În funcție de informația obținută în primele ore din momentul sesizării  faptului săvârșirii infracțiunii, organul de investigații speciale aplică comcomitent sau consecutiv următoarele metode de identificare operativă: 1)  după portretul vorbit; 2) după fotografie sau înregistrări video; 3) după amprentele digitale; 4) după scris sau alte urme găsite la locul crimei; 5) recunoașterea în condiții ambientale; 6) prin intermediul acțiunilor experimentale (capcanelor); 7) etc. În dependență de circumstanțele cauzei și situația operativă se recurge la identificarea publică, cifrată sau secretă.

Nu în toate cazurile situația operativă este favorabilă identificării operative, datorită condițiilor realizării rapide a acestei măsuri ( de exemplu, verificarea documentelor, participarea victimei la acțiuni de patrulare în anumite locuri, unde posibil, poate fi suspectul). Prin urmare, această identificare se consideră preliminară, după care urmează folosirea altor forme și metode de identificare, de exemplu, verificarea persoanei conform registrelor informaționale, inclusiv verificarea în masivul informațional-dactiloscopic. Astfel, identificarea operativă a persoanelor  după particularitățile externe este un proces compex în care sunt folosite diferite  surse informaționale, implicate diferite persoane supuse identificării și diferite  situații de comportament.[14]            

Referințe:

1. Климов И.А., Галкин Ю.И., Шуткин А.В., Турбина О.В. Особенности психологического обеспечения подготовки и проведения некоторых оперативно-розыскных мероприятий. În: Вестник Московского университета России, 2010.  Disponibil:  https://cyberleninka.ru/article/n/osobennosti-psihologicheskogo-obespecheniya-podgotovki-i-provedeniya-nekotoryh-operativno-rozysknyh-meropriyatiy
2. Астишина Т.В. Выяление лиц и факторов, представляющий оперативный интерес, в сфере вовлечения несовершеннолетних в занятие проституцией. În: Полицейская и следственная деятельность, 2016, nr.3, p.36-44. Disponibil: http://e-notabene.ru/pm/article_18851.html
3. Аминов И.И. и др. Юридическая психология/Подготовка и проведение опроса: Учебник для студентов вузов, обучающихся по специальности ,,Юриспруденция”, 2012. Disponibil: https://lib.sale/yuridicheskaya-psihologiya_1332/podgotovka-provedenie-oprosa-98986.html
4. Лир М.Ю. Опрос в оперативно-розыскной и следственной деятельности (Генезис, проблемы теории и практики): Дисертация кандидата юридических наук: 12.00.09: СПб., 2004. Disponibil:https://www.dissercat.com/content/opros-v-operativno-rozysknoi-i-sledstvennoi-deyatelnosti-genezis-problemy-teorii-i-praktiki
5. Понятие опроса граждан и тактика его проведения. Disponibil: https://studopedia.ru/5_123998_ponyatie-oprosa-grazhdan-i-taktika-ego-provedeniya.html
6. Методика выявления признаков достоверности/недостоверности информации, сообщаемой участниками уголовного судопроизводства (по видеозаписям следственных действий и оперативно-разыскных мероприятий): Научно-практическое пособие / Багмет А.М., Гусев А.Н., Енгалычев В.Ф., Кравцова Г.К., Седин В.И., Холопова Е.Н. Москва: ФГБУ ГНЦ ФМБЦ им. А.И. Бурназяна ФМБА России, Академия СК России, 2017. Disponibil:file:///C:/Users/User1/Downloads/Bagmet_i_dr._Metodika_analiza_video._2007_1.pdf
7. Гельманов А.Г., Гонтарь С.А. Как установить участие лица в правонарушении? Эффективный и экономичный метод диагностики скрываемой причастности и получения признания виновного в отсутствие доказательств.Москва,1999. Disponibil:http://www.studmed.ru/gelmanov-ag-gontar-sa-kak-ustanovit-uchastie-lica-v-pravonarushenii-effektivnyy-i-ekonomichnyy-metod-diagnostiki-skryvaemoy-prichastn
8. Voloşin L., Pîrlitescu E., Nistor A. ș.a., Manual pentru pregătirea psihologică şi controlul stresului operaţional, Bucureşti: Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2015. Disponibil: https://dmru.mapn.ro/app/webroot/fileslib/upload/files/cis/control-stres.pdf
9. Тукало А.Н. Особенности проведения оперативно-розыскного мероприятия «оперативный опрос» в сети Интернет / А. Н. Тукало, Я. А. Высоцкий // Проблемы оперативно-розыскного обеспечения уголовного процесса : республиканская научно-практическая конференция : тезисы докладов (Минск, 7 июня 2019 г.) / учреждение образования “Академия Министерства внутренних дел Республики Беларусь”. – Минск, Академия МВД, 2019. Disponibil:https://elib.amia.by/bitstream/docs/3551/1/konf2019_105.pdf
10. Lesenciuc A. Teorii ale comunicării. Ed. a 2-a, reviz. – Braşov : Editura Academiei Forţelor Aeriene “Henri Coandă”, 2017. Disponibil: http://www.afahc.ro/ro/facultate/cursuri/2017_teorii_ale_comunicarii.pdf
11. Ющук Е.Л. Разведвикипедия: Оперативная установка (общее понятие). Disponibil: https://yushchuk.livejournal.com/127289.html
12. Numit în pracica și teoria investigativ-operativă rusă-(оперативная установка).
13. Оперативная установка. Я оперуполномоченный. Disponibil: https://www.e-reading.club/chapter.php/100812/99/Veter,_Streleckiii_-_Ya,_operupolnomochennyii.html
14. Зинин A.M. Особенности оперативной идентификации человека по признакам внешности. În: Вестник Восточно-Сибирского института МВД России, ВАК, 2019. Disponibil: https://cyberleninka.ru/article/n/osobennosti-operativnoy-identifikatsii-cheloveka-po-priznakam-vneshnosti/viewer


Aflaţi mai mult despre , , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.