Drept penal şi contravenţional

Răspunderea penală pentru ademenirea minorului în scopuri sexuale: experiența legislativă a Republicii Moldova
21.02.2021 | Serghei Brînza

Dr. hab. Serghei Brînza

Dr. hab. Serghei Brînza

La 12.04.2012 a fost adoptată Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative [1] (în continuare – Legea nr.73/2012). Prin această lege, Codul penal al Republicii Moldova (în continuare – CP RM) a fost completat inter alia cu articolul 1751 „Acostarea copiilor în scopuri sexuale”. Acest articol stabilea: „Propunerea, inclusiv prin intermediul tehnologiilor de informare şi de comunicare, a unei întâlniri cu un copil în scopul săvârşirii împotriva acestuia a oricărei infracţiuni cu caracter sexual, dacă propunerea a fost urmată de fapte materiale care conduc la o astfel de întâlnire, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani”.

Completarea legii penale cu articolul 1751 a reprezentat o consecință firească a ratificării Convenţiei Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, încheiate la Lanzarote la 25.10.2007 [2]. Or, potrivit art.23 „Acostarea copiilor în scopuri sexuale” din această convenție, „fiecare Parte va lua măsurile necesare, fie ele legislative sau de altă natură, pentru a incrimina propunerea făcută cu intenţie de către un adult, prin intermediul tehnologiilor de comunicare şi informare, pentru a contracta un copil care nu a împlinit vârsta prevăzută de alineatul 2 articolul 18, în scopul comiterii asupra acestuia a oricărei infracţiuni dintre cele prevăzute la litera a) alineatul 1 articolul 18 sau la litera a) alineatul 1 articolul 20, dacă propunerea a fost urmată de fapte materiale care conduc la o acea întâlnire”.

Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.73/2012, fapta, care este incriminată în art.1751 CP RM, era calificată, după caz, ca pregătire de infracțiunile cu caracter sexual (atunci când persoana, care-i propunea copilului o întâlnire în scopul săvârşirii împotriva acestuia a oricărei infracţiuni cu caracter sexual, era cea care urmărea să săvârșească ulterior o asemenea infracțiune cu acel copil) sau ca organizare ori complicitate la infracțiunile cu caracter sexual (atunci când persoana, care-i propunea copilului o întâlnire în scopul săvârşirii împotriva acestuia a oricărei infracţiuni cu caracter sexual, era cea care organiza sau ajuta la săvârșirea de către o altă persoană a unei asemenea infracțiuni cu acel copil). În acest fel, prin adoptarea art.1751 CP RM, legiuitorul a asimilat pregătirea de infracțiune (organizarea infracțiunii; complicitatea la infracțiune) unei infracțiuni consumate (unui autorat la infracțiune).

La 02.06.2016 a fost adoptată Legea pentru modificarea articolului 1751 din Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002 [3] (în continuare – Legea nr.121/2016). În rezultatul adoptării acestei legi, denumirea și conținutul art.1751 CP RM au fost modificate, după cum urmează:

„Articolul 1751. Ademenirea minorului în scopuri sexuale

(1) Propunerea, convingerea, manipularea, amenințarea, promisiunea de a oferi avantaje sub orice formă, efectuate inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice, în vederea stabilirii unei întâlniri cu un minor, cu scopul săvârşirii împotriva acestuia a oricărei infracţiuni privind viața sexuală, dacă aceste acțiuni au fost urmate de fapte materiale care conduc la o astfel de întâlnire,

se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 6 ani.

(2) Aceleași acțiuni săvârșite:

a) împotriva unui minor aflat într-o situație de neputinţă, care se datorează unei boli sau dizabilități;
b) de către un membru al familiei minorului, de către o persoană care locuia cu minorul sau de către persoana în a cărei îngrijire, sub a cărei protecție sau la a cărei educare ori tratament se află minorul;
c) de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru o infracțiune cu caracter sexual sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză

se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani”.

Din Nota informativă la proiectul care stă la baza adoptării Legii nr.121/2016, aflăm raționamentele care au condiționat această remaniere legislativă: „Scopul proiectului este de a detalia și lărgi spectrul de mijloace prin intermediul cărora poate fi exploatat minorul, precum și sporirea nivelului de protecție a minorului împotriva potențialilor infractori… Astfel, proiectul are drept obiectiv completarea laturii obiective prin acțiuni alternative, cu scopul de a oferi organelor de drept posibilitatea de a incrimina un spectru mai larg de acțiuni (convingerea, manipularea, șantajul, amenințarea, promisiunea de a oferi avantaje) și, în același timp, cu scopul de a spori nivelul de protecție a minorului împotriva faptelor infractorului” [4].

După trecerea în revistă a aspectelor tehnico-legislative, să trecem la analiza propriu-zisă a infracțiunii prevăzute la art.1751 CP RM. Desigur, vom efectua această analiză prin prisma prevederilor Legii nr.121/2016.

Astfel, obiectul juridic generic al infracţiunii de ademenire a minorului în scopuri sexuale îl formează relaţiile sociale cu privire la viaţa sexuală a persoanei.

Viaţa sexuală a persoanei este o valoare socială importantă, care se identifică cu atributul vital al conservării individului şi a speciei, cu însăşi raţiunea de a fi a persoanei. Viaţa sexuală a persoanei a apărut odată cu persoana, ca individ social. Caracterul şi formele ei s-au schimbat pe măsură ce s-a reformat structura socială. Cultura modernă exercită influenţă asupra persoanei, determinând-o să-şi perfecţioneze viaţa sexuală. Dragostea unei persoane culte a încetat a mai fi doar un instinct al înmulţirii, transformându-se într-un factor esenţial al evoluţiei ei spirituale.

Relaţiile sociale cu privire la viaţa sexuală intră în alcătuirea relaţiilor sociale conjugale, dar ele au existat şi până la apariţia căsătoriei, ca instituţie socială; ele există alături de căsătorie şi în afara acesteia. Însăşi raţiunea desfăşurării relaţiilor sociale conjugale constă în satisfacerea necesităţii sexuale, în dorinţa de a lăsa urmaşi. La baza acestor relaţii se găseşte activitatea sexuală a persoanei, având o origine firească. Dar, realizarea acestei necesităţi are şi un caracter social, deoarece familia este elementul de bază al societăţii, factorul principal sociocoagulant. De aceea, infracţiunile privind viaţa sexuală, având o profundă semnificaţie anti¬socială, generează repercusiuni deosebit de dăunătoare pe plan social, periclitând desfăşu¬rarea normală a vieţii sexuale a persoanelor. De vreme ce respectarea atributelor inalienabile ale persoanei în sfera relaţiilor sociale cu privire la viaţa sexuală constituie una din bazele existenţei societăţii, vătămarea acestor relaţii creează o stare de nesiguranţă socială, un dezechilibru deosebit de primejdios pentru însăşi existenţa societăţii. De aceea, reacţia penală împotriva numitelor infracţiuni constituie o necesitate imperioasă.

Fiecare din infracţiunile privind viaţa sexuală are şi un obiect juridic special, care este constituit din relaţiile sociale privitoare la anumite valori sociale specifice ce derivă din viaţa sexuală a persoanei. În cazul infracțiunii prevăzute la art.1751 CP RM, obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a unui minor.

Obiectul juridic există în cazul oricărei infracţiuni, indiferent dacă există sau nu expresia materială a valorii sociale din cadrul obiectului respectiv. În opinia lui C.Bulai, nu toate infracţiunile au obiect material; el există numai în cazul în care valoarea socială ocrotită, asupra căreia atentează făptuitorul, se proiectează într-o entitate materială, astfel încât relaţiile sociale sunt vătămate sau ameninţate prin intermediul acestei entităţi [5, p.146]. În acest fel, obiectul juridic al infracţiunii şi obiectul material al infracţiunii se corelează ca o categorie socială şi o categorie corporală (materială). Spre deosebire de obiectul juridic al infracţiunii, obiectul material al infracţiunii constă în entitatea materială asupra căreia se îndreaptă influenţarea nemijlocită infracţională, prin al cărei intermediu se aduce atingere obiectului juridic al infracţiunii. Infracţiunea prevăzută la art.1751 CP RM nu are obiect material, deoarece nu presupune o influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului victimei.

Victimă a infracțiunii în cauză poate fi numai persoana – de sex feminin sau de sex masculin – care la momentul săvârșirii infracţiunii nu a atins vârsta de 18 ani.

În mod regretabil, în Codul penal al Republicii Moldova, nu există o concepție unitară în privința vârstei consimţământului sexual: în conformitate cu art.174 „Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani” și 175 „Acțiuni perverse” din Codul penal, această vârstă este de 16 ani; potrivit art.2081 „Pornografia infantilă” și 2082 „Recurgerea la prostituţia practicată de un copil” din Codul penal, vârsta consimţământului sexual este de 18 ani. Această discordanță legislativă în legătură cu vârsta consimţământului sexual are următoarele efecte: nu este aplicabil art.1751 CP RM în ipoteza propunerii, convingerii, manipulării, amenințării, promisiunii de a oferi avantaje sub orice formă, efectuate inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice, în vederea stabilirii unei întâlniri cu o persoană – care a atins vârsta de 16 ani, dar care nu a atins vârsta de 18 ani – în scopul săvârşirii împotriva acesteia a uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.174 și 175 CP RM, dacă aceste acțiuni au fost urmate de fapte materiale care conduc la o astfel de întâlnire. În cazul analizat, lipsind infracțiunea-scop (și anume una dintre infracţiunile prevăzute la art.174 și 175 CP RM), lipsește implicit și infracțiunea-mijloc (adică infracțiunea specificată la art.1751 CP RM).

Din păcate, la adoptarea Legii nr.121/2016, legiuitorul a omis să repare această carență. O asemenea carență nu ar fi apărut, dacă în art.1751 CP RM s-ar fi menționat că victimă este persoana care nu a atins vârsta de 16 ani, adică s-ar fi păstrat concepția privitoare la vârsta victimei infracțiunii prevăzute la art.1751 CP RM, concepție care a existat în proiectul inițial al Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Codul penal – art.172, 174, 175, ș.a.; Codul de procedură penală – art.10; ș.a.) [6].

Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.1751 CP RM constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acțiune. Modalitățile normative cu caracter alternativ ale acestei acțiuni sunt: 1) propunerea, efectuată inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice, în vederea stabilirii unei întâlniri cu un minor, dacă această acțiune a fost urmată de fapte materiale care conduc la o astfel de întâlnire; 2) convingerea, efectuată inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice, în vederea stabilirii unei întâlniri cu un minor, dacă această acțiune a fost urmată de fapte materiale care conduc la o astfel de întâlnire; 3) manipularea, efectuată inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice, în vederea stabilirii unei întâlniri cu un minor, dacă această acțiune a fost urmată de fapte materiale care conduc la o astfel de întâlnire; 4) amenințarea, efectuată inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice, în vederea stabilirii unei întâlniri cu un minor, dacă această acțiune a fost urmată de fapte materiale care conduc la o astfel de întâlnire; 5) promisiunea de a oferi avantaje sub orice formă, efectuată inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice, în vederea stabilirii unei întâlniri cu un minor, dacă această acțiune a fost urmată de fapte materiale care conduc la o astfel de întâlnire.

Indiferent de modalitatea normativă sub care se înfățișează, acțiunea prejudiciabilă prevăzută la art.1751 CP RM presupune parcurgerea următoarelor etape: 1) propunerea, convingerea, manipularea, amenințarea, promisiunea de a oferi avantaje sub orice formă, efectuată inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice, în vederea stabilirii unei întâlniri cu victima; 2) comiterea unor fapte materiale care conduc la o întâlnire cu victima (de exemplu: stabilirea locului și timpului de întâlnire; deplasarea făptuitorului către locul de întâlnire; rezervarea de către făptuitor a unui spațiu în vederea întâlnirii, etc.); 3) întâlnirea propriu-zisă a făptuitorului cu victima.

Dacă activitatea infracțională se va întrerupe înainte de a se încheia cea de-a treia etapă sus-nominalizată, fapta va fi calificată ca tentativă la infracțiunea prevăzută la art.1751 CP RM.

În sensul prevederii de la art.1751 CP RM, noțiunea de întâlnire presupune nu numai o întrevedere în același punct topografic, dar și o întrevedere virtuală, când făptuitorul și victima se găsesc la distanță unul de celălalt (de exemplu, în localități sau țări diferite). Ultima ipoteză – când făptuitorul și victima se află la distanță unul de celălalt – este valabilă mai ales în situația în care subiectul infracțiunii prevăzute la art.1751 CP RM urmărește să săvârșească nu o infracțiune oarecare privind viața sexuală, dar infracțiunea specificată la art.175 CP RM, atunci când aceasta se concretizează în: discuţii cu caracter obscen sau cinic purtate cu victima referitor la raporturile sexuale; determinarea victimei să participe ori să asiste la spectacole pornografice; punerea la dispoziţia victimei a materialelor cu caracter pornografic, etc. În aceste condiții, infracțiunea prevăzută la art.175 CP RM este comisă prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice.

Pentru calificarea faptei în baza art.1751 CP RM, nu are importanță dacă propunerea întâlnirii cu victima s-a făcut prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice (de exemplu, prin intermediul unei reţele de telecomunicaţii pentru distribuirea de mesaje către un public nespecificat) sau fără utilizarea unor astfel de tehnologii (de exemplu, prin comunicare directă cu victima).

În contextul examinat, considerăm că nu era oportună incriminarea în art.1751 CP RM a oricărei propuneri, convingeri, manipulări, amenințări, promisiuni de a oferi avantaje sub orice formă, în vederea stabilirii unei întâlniri cu un minor, cu scopul săvârşirii împotriva acestuia a oricărei infracţiuni privind viața sexuală, dacă aceste acțiuni au fost urmate de fapte materiale care conduc la o astfel de întâlnire. Considerăm mai reușită varianta de proiect inițială a art.1751 CP RM, care a presupus incriminarea doar a propunerii prin intermediul tehnologiilor de informare şi comunicare a unei întrevederi cu persoana care nu a atins vârsta de 16 ani în scopul săvârşirii oricăror acţiuni cu caracter sexual, dacă propunerea a fost urmată de fapte materiale.

Nu este deloc întâmplător că – în art.23 al Convenţiei Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, încheiate la Lanzarote la 25.10.2007 – se insistă tocmai pe incriminarea propunerii făcute cu intenţie de către un adult, prin intermediul tehnologiilor de comunicare şi informare, pentru a contracta un copil care nu a împlinit vârsta prevăzută de alin.2 art.18 al Convenției, în scopul comiterii asupra acestuia a oricărei infracţiuni dintre cele prevăzute la lit.a) alin.1 art.18 sau la lit.a) alin.1 art.20 ale Convenției, dacă propunerea a fost urmată de fapte materiale care conduc la o acea întâlnire. Or, anume prin utilizarea tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice (de exemplu, prin intermediul unei reţele de telecomunicaţii pentru distribuirea de mesaje către un public nespecificat), este mai facil şi mai accesibil ca făptuitorul să stabilească contactul cu un număr mai mare de potenţiale victime minore. Respectiv, în lipsa utilizării tehnologiilor de comunicare şi informare (de exemplu, prin comunicare directă cu victima), o astfel de posibilitate este mult mai redusă.

Drept urmare, recomandăm ca dispoziția de la art.1751 CP RM să fie modificată, astfel încât cuvintele „inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice” să fie substituite prin sintagma „prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice”.

În cele ce urmează, vom analiza conținutul noțiunilor-cheie ce caracterizează modalitățile normative ale acțiunii prejudiciabile prevăzute la art.1751 CP RM: „propunere”, „convingere”, „manipulare”, „amenințare” și „promisiunea de a oferi avantaje sub orice formă”.

Prin „propunere” se înțelege manifestarea de către făptuitor a intenției de a stabili o întâlnire cu victima. Este necesar ca propunerea să fie inteligibilă pentru victimă, care, cunoscând nuanţele relevante, să fie în situaţia de a-i înţelege semnificaţia.

Prin „convingere” se are în vedere influențarea victimei de către făptuitor, pentru ca victima să accepte întâlnirea cu făptuitorul. Este necesar ca această influențare să excludă constrângerea victimei. Totodată, influenţarea asupra minorului trebuie să fie una activă. Ea nu poate presupune simpla tolerare de către făptuitor a propriei inițiative a minorului.

Ca și convingerea, manipularea implică persuasiune din partea făptuitorului. Însă, spre deosebire de convingere, manipularea presupune în plus fie trecerea de către făptuitor cu tăcerea a unor circumstanţele nelipsite de importanță, fie exploatarea conştientă de către acesta a erorii victimei.

Prin „ameninţare” se înțelege: a) ameninţarea cu violenţa; b) ameninţarea cu divulgarea unor informaţii compromiţătoare; c) ameninţarea cu distrugerea sau cu deteriorarea bunurilor; d) ameninţarea cu răpirea unei persoane, etc. În cazul în care ameninţarea se exprimă în ameninţarea cu omor sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, nu va fi necesară calificarea suplimentară conform art.155 CP RM. În caz contrar, va fi încălcat principiul de neadmitere a sancționării duble a aceleiași fapte.

În fine, prin „promisiunea de a oferi avantaje sub orice formă” se are în vedere angajamentul pe care făptuitorul şi-l asumă faţă de victimă de a-i transmite în viitor – într-un termen determinat sau nedeterminat – avantaje sub orice formă. Promisiunea poate fi expresă sau implicită ori chiar aluzivă. Chiar dacă avantajele sub orice formă pot să nu fie determinate sub aspectul calităţii şi cantităţii, promisiunea trebuie să fie serioasă şi nu vagă sau imposibil de realizat. În contextul analizat, prin „avantaje sub orice formă” se înțelege bunuri, servicii sau oricare alte foloase cu caracter patrimonial ori nepatrimonial.

Infracţiunea prevăzută la art.1751 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din momentul întâlnirii propriu-zise a făptuitorului cu victima (avându-se în vedere că respectiva întâlnire este precedată de propunerea, convingerea, manipularea, amenințarea, promisiunea de a oferi avantaje sub orice formă (inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice), în vederea stabilirii acelei întâlniri cu victima, cu scopul săvârşirii împotriva acesteia a oricărei infracţiuni privind viața sexuală, iar acțiunile în cauză au fost urmate de fapte materiale care au condus la o astfel de întâlnire).

Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art.1751 CP RM se caracterizează, în primul rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. În principal, motivul infracţiunii în cauză se exprimă în năzuinţa făptuitorului de a-şi satisface necesităţile sexuale.

Precizăm că în art.1751 CP RM legiuitorul nu invocă cerinţa cunoaş­terii cu certitudine de către făptuitor a calităţii de minor. De aceea, răspunderea conform acestei norme trebuie aplicată nu doar în cazul în care făptuitorul cunoaşte cu certitudine calitatea de minor a victimei, dar şi în cazul prezenţei verosimile a acestei calităţi, când făptuitorul o admite.

Scopul infracțiunii prevăzute la art.1751 CP RM este unul special: scopul săvârşirii împotriva victimei a oricărei infracţiuni privind viața sexuală. În context, prin „infracțiunile privind viața sexuală” se are în vedre infracțiunile specificate la art.171-175 CP RM.

Menționăm că, până la intrarea în vigoare a Legii nr.121/2016, scopul infracțiunii analizate avea o sferă mai largă. Ne referim la scopul săvârşirii împotriva victimei a oricărei infracţiuni cu caracter sexual. Prin „infracțiuni cu caracter sexual” se avea în vedere nu doar infracțiunile prevăzute la art.171-175 CP RM. Reieșind din dispoziția de la art.23 al Convenţiei Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, încheiate la Lanzarote la 25.10.2007, noțiunea „infracțiuni cu caracter sexual” se referea și la infracțiunile specificate la art.2081 și 2082 CP RM.

În altă ordine de idei, este posibil concursul dintre infracțiunea prevăzută la art.1751 CP RM și una dintre infracțiunile specificate la art.171-175 CP RM. Atestăm această posibilitate în cazul în care persoana – care propune, convinge, manipulează, amenință, promite să ofere avantaje sub orice formă, în vederea stabilirii unei întâlniri cu un minor, cu scopul săvârşirii împotriva acestuia a oricărei infracţiuni privind viața sexuală – comite ulterior o asemenea infracțiune împotriva acelui minor. Trebuie de accentuat că, în situația analizată, nu se atestă o dublă sancționare a aceleiași fapte. Or, așa cum reiese din dispoziția art.1751 CP RM, săvârşirea oricărei infracţiuni privind viața sexuală reprezintă scopul infracțiunii prevăzute de acest articol. Realizarea acestui scop depășește cadrul infracțiunii specificate la art.1751 CP RM. Aceasta pentru că infracțiunea privind viața sexuală nu este absorbită de infracțiunea prevăzută la art.1751 CP RM. Răspunderea se aplică în baza art.1751 CP RM, indiferent dacă și-a găsit sau nu realizare scopul de săvârşire a oricărei infracţiuni privind viața sexuală.

Aplicarea răspunderii conform art.1751 CP RM exclude calificarea suplimentară a celor săvârșite ca pregătire de infracțiunea privind viața sexuală sau ca organizare ori complicitate la o astfel de infracțiune.

Subiect al infracţiunii prevăzute la art.1751 CP RM este persoana fizică responsabilă care la momentul comiterii faptei a atins vârsta de 16 ani. Ca subiect poate evolua fie o persoană de sex masculin, fie o persoană de sex feminin. După caz, victima și subiectul pot avea apartenență sexuală diferită sau aceeași apartenență sexuală.

În continuare, vom supune examinării circumstanțele agravante consemnate la alin.(2) art.1751 CP RM.

Astfel, conform lit.a) alin.(2) art.1751 CP RM, răspunderea se agravează dacă infracțiunea este săvârșită împotriva unui minor aflat într-o situație de neputinţă, care se datorează unei boli sau dizabilități.

Situația de neputinţă a victimei presupune nefuncţionarea totală sau parţială a conştiinţei acesteia ori starea fizică sau psihică precară a victimei.

La lit.a) alin.(2) art.1751 CP RM legiuitorul enumeră limitativ factorii ce constituie cauzele stării de neputinţă a victimei: boală; dizabilitate. Niciun alt factor (de exemplu, starea de ebrietate) nu poate reprezenta cauza stării de neputinţă a victimei.

Potrivit lit.b) alin.(2) art.1751 CP RM, răspunderea se agravează dacă infracțiunea este săvârșită de către un membru al familiei minorului, de către o persoană care locuia cu minorul sau de către persoana în a cărei îngrijire, sub a cărei protecție sau la a cărei educare ori tratament se află minorul.

În această ipoteză, subiectul infracțiunii trebuie să aibă una din următoarele calități speciale: 1) membru al familiei victimei; 2) persoană care locuiește cu victima; 3) persoană în a cărei îngrijire se află victima; 4) persoană sub a cărei protecție se află victima; 5) persoană sub a cărei educare se află victima; 6) persoană sub a cărei tratament se află victima.

Noțiunea care desemnează prima din aceste calități este definită la art.1331 CP RM: „Prin „membru de familie” se înţelege: a) în condiţia conlocuirii: persoanele aflate în relaţii de căsătorie, de concubinaj, persoanele divorţate, persoanele aflate în relaţii de tutelă şi curatelă, rudele lor pe linie dreaptă sau colaterală, soţii rudelor; b) în condiţia locuirii separate: persoanele aflate în relaţii de căsătorie, copiii lor, inclusiv cei adoptivi, cei născuţi în afara căsătoriei, cei aflaţi sub curatelă”.

Prin „persoană care locuiește cu minorul” se înțelege persoana care, deși conlocuiește cu victima, nu îndeplinește cerințele stabilite la lit.a) art.1331 CP RM.

Victima se află în îngrijirea făptuitorului atunci când acesta are obligaţia contractuală sau morală să acorde victimei asistenţă socială, ori, în virtutea relaţiilor de rudenie, are îndatorirea legală să îngrijească victima. Îngrijirea presupune obligaţia de a acorda ajutor şi asistenţă curentă unei persoane aflate în nevoie datorită vârstei fragede, stării de sănătate, absenţei persoanelor care au această obligaţie potrivit legii etc.

Victima se află sub protecţia făptuitorului în cazul în care este privată în mod legal de libertate (de exemplu, se află într-o instituţie de reeducare), iar cel care a săvârşit infracțiunea are obligaţia de a o păzi şi supraveghea.

Victima se află la educarea făptuitorului atunci când acesta face parte din rândul cadrelor didactice sau al personalului pedagogic, fie că este o persoana angajată de către părinţii victimei, pentru educarea şi instruirea acesteia. Obligaţia de educare revine cadrelor didactice de orice grad şi specialitate şi personalului didactic auxiliar (pedagog, laborant, bibliotecar etc.), inclusiv persoanelor care sunt angajate în particular pentru anumite activităţi instructiv-educative (meditatori, instructori etc.).

În fine, victima se află la tratamentul făptuitorului atunci când acesta din urmă face parte din personalul medical, aplicând îngrijirea medicală faţă de victimă în instituţiile medicale sau la domiciliu.

Conform lit.c) alin.(2) art.1751 CP RM, răspunderea se agravează dacă infracțiunea este săvârșită de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru o infracțiune cu caracter sexual sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză.

În această ipoteză, subiect poate fi doar persoana anterior a fost condamnată. Însă, nu pentru o infracțiune oarecare, ci doar pentru a) o infracțiune cu caracter sexual sau b) alte fapte care au relevanță pentru cauză.

Ne exprimăm rezervele față de oportunitatea prezenței unei asemenea circumstanţe agravante în legea penală a Republicii Moldova. Or, încă în perioada aplicării Codului penal anterior, a fost adoptată următoarea recomandare pentru instanțele judecătorești: „Se atenţionează instanţele de judecată că asemenea semne calificative prevăzute în Codul penal în vigoare cum sunt: săvârşirea infracţiunii de către o persoană condamnată anterior pentru aceeaşi infracţiune … contravine prevederilor art.4 din Protocolul nr.7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, şi aceste circumstanţe urmează a fi luate în consideraţie doar la individualizarea pedepsei şi la stabilirea regimului coloniei de executare a pedepsei privative de libertate” (pct.5 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale”, nr.17 din 19.06.2000 [7]). În afară de aceasta, nu este deloc clar ce înseamnă „alte fapte care au relevanță pentru cauză”. Cu certitudine, o asemenea sintagmă nereușită va genera interpretări diferite printre practicieni, precum și erori de calificare. În consecință, recomandăm legiuitorului excluderea literei c) din alin.(2) art.1751 CP RM.

* Acest articol a fost publicat în: Актуальные научные исследования в современном мире: ХV Международная научная конференция (21-22 июля 2016 г., Переяслав-Хмельницкий). Сборник научных трудов. Переяслав-Хмельницкий, 2016, Вып. 7, ч. 3, р. 74-82.

BIBLIOGRAFIE:

  1. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.99-102.
  2. Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale. Disponibil: http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/PDF/Moldovan/201-Moldovan.pdf
  3. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.184-192.
  4. Notă informativă la proiectul Legii pentru modificarea art.1751 din Codul Penal al Republicii Moldova nr.985 din 18 aprilie 2002. Disponibil: http://www.particip.gov.md/proiectview.php?l=ro&idd=2816
  5. Bulai C. Manual de drept penal. Partea Generală. – Bucureşti: ALL, 1997. – 647 p.
  6. Proiectul legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Codul penal – art.172, 174, 175, ș.a.; Codul de procedură penală – art.10; ș.a.). Disponibil: http://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/1064/Default.aspx
  7. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale”, nr.17 din 19.06.2000. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=25

Aflaţi mai mult despre , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.