Dr. Vitalie Stati

Înainte de a vorbi despre amendamentele propriu-zise operate recent în art. 165 și 206 din Codul penal al Republicii Moldova (în continuare – CP RM), voi vorbi despre premisele problemei abordate. Aceasta pentru că unele dintre defectele legii penale în vigoare își trag rădăcinile din legea penală anterioară.

Până a fi incriminate în legea penală în vigoare, traficul de ființe umane și traficul de copii au fost incriminate în Codul penal al Republicii Moldova din 1961 (în continuare – CP RM din 1961). La momentul abrogării acestui cod, Republica Moldova nu ratificase nici Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate [1], nici Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane [2]. Cele două acte cu vocație internațională urmau să fie ratificate în 2005 și, respectiv, în 2006.

În 1997, CP RM din 1961 a fost completat cu articolul 113¹ „Vânzarea şi traficul de copii”[1]. Articolul în cauză prevedea răspunderea pentru vânzarea sau traficul de copii în orice scop şi în orice formă, inclusiv de către părinţi sau persoane subrogatorii legale. Operarea acestei completări a fost determinată de obligația pe care statul și-a asumat-o în art. 30 al Legii nr. 338/1994 privind drepturile copilului, și anume – „Statul ia toate măsurile necesare pentru a preveni răpirea, vânzarea şi traficul de copii în orice scop şi în orice formă”.

Ulterior, în 2001, Codul penal din 1961 a fost completat cu articolul 113² „Traficul ilicit de fiinţe umane”.[2] În alineatul 1 al acestui articol era stabilită răspunderea pentru traficul ilicit de fiinţe umane săvârşit în scop de profit.

Cât privește dispozițiile alin. 2 și 3 art. 113² CP RM din 1961, acestea sunt, în mare măsură, similare cu dispozițiile art. 165 CP RM. Astfel, alin. 2 art. 113² CP RM din 1961 stabilea răspunderea pentru traficul ilicit de fiinţe umane, cu sau fără consimţământul lor, săvârşit: 1) pentru utilizarea muncii forţate a persoanei sau ţinerea ei în stare de sclavie; 2) pentru folosirea persoanei în conflicte armate; 3) pentru exploatarea sexuală a persoanei în diferite forme sau folosirea acesteia în industria pornografică; 4) pentru atragerea persoanei în activitatea criminală; 5) pentru folosirea persoanei în alte scopuri josnice; 6) în urma înţelegerii prealabile de către un grup de persoane. Cât privește alin. 3 art. 113² CP RM din 1961, acesta prevedea răspunderea pentru acţiunile, prevăzute la alineatele 1 şi 2 ale acestui articol, săvârşite: 1) în mod repetat; 2) asupra a două sau mai multe persoane; 3) asupra minorilor; 4) prin răpire, abuz de putere, abuz de serviciu, înşelăciune, escrocherie; 5) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţa ori sănătatea persoanei sau soldate cu decesul victimei, sau săvârşite asupra unei femei despre care se ştia cu certitudine că este gravidă, sau profitând de starea de neputinţă a persoanei; 6) pentru prelevarea şi transplantarea organelor sau ţesuturilor umane; 7) de o organizaţie criminală.

Excepție constituie pct. 3) alin. 3 art. 113² CP RM din 1961, care conținea circumstanța agravantă „asupra minorilor”. Observăm că traficul de copii era incriminat concomitent în două norme ale CP RM din 1961, și anume – în art. 113¹ și în pct. 3) alin. 3 art. 113². În acest mod, legiuitorul moldovean a încercat să îmbine două concepții care se exclud una pe alta. Prima concepție presupune că traficul de persoane adulte și traficul de copii se incriminează în două articole distincte ale legii penale. Cea de-a doua concepție presupune că este incriminată o singură faptă, și anume – traficul de persoane (care presupune ca circumstanţă agravantă săvârşirea faptei asupra unui minor) – fără a fi incriminată distinct fapta de trafic de copii.

În legea penală actuală, intrată în vigoare în 2003, a fost înlăturat paralelismul evocat mai sus. Astfel, traficul de persoane adulte și traficul de copii se incriminează în două articole distincte ale Codului penal. Totodată, în art. 165 CP RM nu atestăm ca circumstanţă agravantă săvârşirea faptei asupra unui minor.

Până în prezent, art. 165 și 206 CP RM au suportat mai multe amendamente. Printre cele mai semnificative se numără: 1) completarea în 2003 a acestor articole cu alineatul (4), care stabilește un temei de liberare de răspundere penală a victimei infracțiunii; 2) completarea în 2007 a listei de forme ale scopului traficului de copii, precum și modificarea conținutului unor agravante ale acestei infracțiuni; 3) completarea în 2008 a listei de forme ale scopului traficului de ființe umane și al traficului de copii; 4) completarea și modificarea în 2011 și 2013 a prevederilor referitoare la agravantele traficului de ființe umane și ale traficului de copii.

După toate aceste remanieri legislative, în art. 165 și 206 CP RM au continuat să existe carențe și lacune care împiedicau aplicarea eficientă a celor două articole.

De exemplu, la lit. a) alin. (1) art. 165 CP RM se utiliza sintagma „ameninţare cu aplicarea sau aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea victimei”. Din această sintagmă rezulta că ar fi posibilă ameninţarea cu aplicarea violenţei psihice, ceea ce constituie o inepție, luând în considerare faptul că amenințarea însăși este o formă de violență psihică. În același context, constituia o lacună faptul că în art. 165 CP RM era specificată ameninţarea cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea victimei, fără însă a fi consemnată ameninţarea cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa şi sănătatea victimei.

De asemenea, la lit. a) alin. (1) art. 165 CP RM, ca acțiune săvârșită de făptuitor, era menționată „confiscarea documentelor”. Aceasta deși, conform legii, acțiunea de confiscare poate avea doar un temei legal, fiind dispusă și efectuată de autoritățile competente ale statului.

La lit. g) alin. (2) art. 165 CP RM se recurgea la sintagma defectuoasă „folosirea violului”, nefiind clar cum este posibil ca o infracțiune să fie folosită la fel cum ar fi folosit un mijloc de săvârșire a infracțiunii.

O problemă majoră o constituia discrepanța dintre lista de forme ale exploatării victimei traficate din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane și lista de forme ale exploatării victimei traficate din art. 165 și 206 CP RM. Printre formele specificate în Legea nr. 241/2005, care lipseau în legea penală, amintim: folosirea femeii în calitate de mamă-surogat ori în scop de reproducere; obligarea de a desfăşura activităţi prin care se încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Drept urmare, la începutul lui 2018, Legea nr. 241/2005 a suferit mai multe amendamente. Scopul principal al acestor amendamente l-a constituit armonizarea prevederilor legii în cauză cu prevederile art. 165 și 206 CP RM.

În mod deosebit ași dori să remarc unul dintre rezultatele acestor amendamente: în art. 2 al Legii nr. 241/2005, noțiunea de trafic de fiinţe umane este definită ca trafic de persoane adulte și trafic de copii. În susținerea acestei poziții, în Nota informativă la proiectul de lege respectiv, elaborat de Ministerul Justiției, au fost prezentate următoarele argumente: „La art. 2 din Legea nr. 241/2005 se propune modificarea conceptului „trafic de ființe umane”, astfel încât acesta va include conceptul „trafic de copii”. În redacția actuală a Codului penal, componența prevăzută la articoliul 165 „Traficul de ființe umane” este formulată greșit. Or, victimele infracțiunii prevăzute la articolul 206 din Codul penal, și anume copiii, sunt de asemenea ființe umane. În acest sens, Ministerul Justiției a inițiat procedura de elaborare a proiectului de lege privind modificarea și completarea Codului penal, unde, printre altele, se va înlătura și această confuzie” [3].

În mod regretabil, în varianta adoptată a Legii nr. 157/2018 pentru modificarea Codului penal al Republicii Moldova nr. 985/2002, s-a renunțat la inițiativa ca titlul art. 165 CP RM să fie „Traficul de persoane adulte”. Denumirea acestui articol a rămas neschimbată – „Traficul de ființe umane”.

Cauza acestui impas o constituie opoziția manifestată de Procuratura Generală a Republicii Moldova. Astfel, în Sinteza obiecțiilor și propunerilor la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Codului penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18 aprilie 2002 găsim următoarea obiecție formulată de reprezentanții Procuraturii Generale a Republicii Moldova: „Modificarea titlului articolului în „Traficul de persoane adulte”, cât şi substituirea la alin. (4) a cuvintelor „traficului de fiinţe umane” cu cuvintele „traficului de persoane adulte”, conceptual nu poate fi acceptată. Or, Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, încheiată la Varşovia la 16.05.2005, defineşte (art. 4) şi utilizează noţiunea de trafic de fiinţe umane, iar traficul de copii potrivit art. 24 lit. b), ca fiind o circumstanţă agravantă a traficului de fiinţe umane. În acelaşi context menţionăm şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, şi Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adoptată la New York la 15.11.2000, care defineşte şi utilizează noţiunea de trafic de persoane. Mai mult, pct. 46 a art. 6 din Codul de procedură penală defineşte noţiunea de „persoană majoră” şi nu „persoană adultă” [4]”.

Astfel de argumente nu pot fi acceptate. Într-un act cu vocație internațională nu poate fi găsită soluția pentru denumirea unor sau altor articole din legea penală națională. Ține de competența exclusivă a legiuitorului național să se găsească o asemenea soluție. Chiar reprezentanții Procuraturii Generale a Republicii Moldova recunosc că atât Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, cât și Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, operează cu conceptul unitar „traficul de ființe umane” / „traficul de persoane”. În cadrul acestui concept, traficul de minori / traficul de copii este privit ca parte a respectivului concept unitar.

Cât privește alegația că noțiunea „persoană adultă” nu ar fi utilizată în legislația în materie, aceasta nu este întemeiată. Termenul „adult” și sintagma „persoană adultă” (cu derivațiile lor) se folosesc în alin. (2) art. 127, alin. (1) art. 132, alin. (3) art. 208, pct. 3) alin. (1) art. 475 și alin. (1) art. 476 din Codul de procedură penală. Însă, ceea ce este mai important, termenul „adult” și sintagma „persoană adultă” (cu derivațiile lor) se utilizează în Codul penal (alin. (4) art. 70, alin. (3) art. 79 și lit.a) alin. (1) art. 135¹). Mai mult, este de remarcat că, în rezultatul amendării dispoziției alin. (1) art. 165 CP RM prin Legea nr. 157/2018, victima infracțiunii este desemnată prin sintagma „persoană adultă”.

În acest fel, legiuitorul a recurs la jumătăți de măsură, lăsând nesoluționată problema denumirii art. 165 CP RM. În acest sens, sunt nesocotite criteriile de justețe a denumirilor articolelor din legea penală, despre care vorbește O.I. Bunin: a) lipsa de erori; b) precizie; c) corespunderea conținutului articolului [5]. De asemenea, se face abstracție de prevederile art. 60 al Legii nr. 100/2017 cu privire la actele normative: „Codul trebuie să întrunească următoarele trăsături calitative: … logica … integralitatea”. Denumirea art. 165 CP RM, raportată la denumirea art. 206 CP RM, sfidează logica, întrucât presupune echivalarea speciei („Traficul de copii”) cu genul („Traficul de ființe umane”). Totodată, denumirile celor două articole nu respectă cerința de integralitate, plasând artificial traficul de ființe umane într-un sistem de referință paralel cu cel al traficului de copii. Aceasta deși ambele articole sunt părți ale aceluiași sistem și, drept urmare, trebuie abordate sistemic, nu disparat – așa cum procedează legiuitorul.

Utilizarea în repetate rânduri în Legea nr. 241/2005 a sintagmei „copilul victimă a traficului de fiinţe umane” sporește confuzia. În aceste cazuri noțiunea de „trafic de ființe umane” nu este folosită în sensul art. 165 CP RM. Ea este folosită în sens de fenomen unitar, ale cărui părți integrante sunt traficul de persoane adulte și traficul de copii.

În alt context, voi menționa că nu doar titlul art. 165 CP RM influențează negativ asupra calității legii penale.

Prin Legea nr. 157/2018, scopul infracțiunilor prevăzute de art. 165 și 206 CP RM a fost suplimentat cu o formă nouă – „scop de reproducere”. În Nota informativă la proiectul de lege corespunzător [6] nu este prezentat niciun argument cu privire la oportunitatea unei asemenea completări. O astfel de carență ar putea avea efecte nefaste asupra aplicării art. 165 și 206 CP RM. În art. 71 al Legii nr. 100/2017 se menționează: „La interpretarea actului normativ se ţine cont de nota informativă care a însoţit proiectul actului normativ respectiv şi de alte documente care permit identificarea voinţei autorităţii publice care a adoptat, a aprobat sau a emis actul normativ”. În aceste condiții, există pericolul ca practica aplicării prevederii în cauză să nu fie uniformă, iar interpretarea ei să fie extensivă și defavorabilă făptuitorului, fiind astfel încălcat principiul legalității.

Este de menționat că folosirea victimei în calitate de mamă-surogat sau pentru reproducere, precum și folosirea ilegală a victimei în testări sau experimente medicale ori ştiinţifice – ca forme ale exploatării victimei traficate – sunt menționate în Legea-model a CSI din 03.04.2008 cu privire la combaterea traficului de ființe umane [7], lege din care aceste forme au fost preluate. Alte acte cu vocație internațională (inclusiv Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 05.04.2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului [8]) nu conțin astfel de forme. Nu este clar ce condiții au impus apariția unor asemenea forme în legea penală autohtonă. De asemenea, lipsește un studiu de cercetare în care ar fi fundamentată necesitatea unei astfel de completări a legii penale. Observații similare se impun în legătură cu însuşirea ajutoarelor, indemnizaţiilor sau prestaţiilor sociale, privită ca formă a exploatării victimei traficate.

La ziua de azi, art. 165 și 206 CP RM, dar și Legea nr. 241/2005 rămân marcate de anumite neajunsuri: 1) paralelismul dintre lit. g) alin. (1) art. 165 CP RM (în ipoteza abuzului de putere) și lit. e) alin. (2) al acestui articol, și respectiv dintre lit. c) alin. (2) art. 206 CP RM (în ipoteza abuzului de autoritate) și lit. c) alin. (3) al acestui articol; 2) utilizarea în alin. (1) art. 206 CP RM a sintagmei „alte scopuri josnice” care nu este pasibilă de interpretare; 3) caracterizarea inadecvată a tipului de armă aplicat, luând în considerare statutul victimei traficate: persoană adultă – armă (lit. g) alin. (2) art. 165 CP RM); copil – armă de foc (lit. a) alin. (2) art. 206 CP RM)[3]; 4) menționarea în Legea nr. 241/2005 a unor forme de exploatare a victimei traficate care nu se regăsesc în art. 165 și 206 CP RM: folosirea victimei în formaţiuni militare ilegale; obligarea de a desfăşura activităţi prin care se încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului; 5) indicarea în Legea nr. 241/2005 a scopului de profit ca semn obligatoriu al exploatării victimei. Aceasta deși, de exemplu, definiția noțiunii de exploatare sexuală necomercială din aceeași lege stabilește lipsa interesului material al făptuitorului. Totodată, în art. 165 și 206 CP RM, scopul de profit nu este indicat ca semn obligatoriu al exploatării victimei.

Toate aceste neajunsuri reduc din potențialul articolelor 165 și 206 din Codul penal, precum și al Legii nr. 241/2005 de a preveni și a combate fenomenul traficului de ființe umane. Perfecționarea continuă a acestor reglementări este imperioasă. Însă, acest proces trebuie să se bazeze pe criterii științifice. În această privință, nu putem sprijini recomandările de lege ferenda ale lui A. Zosim: modificarea dispoziţiei art. 165 CP RM în modul următor: „Vânzarea-cumpărarea fiinţei umane sau încheierea altei înţelegeri vizând transmiterea sau primirea ei în cadrul căreia fiinţa umană apare ca un element al proprietăţii”; excluderea alin. (4) art. 165 CP RM [9]. Implementarea unei asemenea inițiative ar genera lacune în legea penală, de care nu vor ezita să profite interlopii.

Modificarea dispoziției în modul propus de A. Zosim ar reduce sfera de acțiune a art. 165 CP RM la doar două modalități normative ale acțiunii principale, menționate în alineatul (1) al acestui articol: transferul victimei și primirea victimei. Celelalte modalități normative – recrutarea victimei; transportarea victimei; adăpostirea victimei – nu ar mai fi incriminate ca fapte ale autorului infracțiunii. Eventual, ele ar fi calificate ca fapte ale complicelui la infracțiune. Cu această ocazie, ne întrebăm retoric: să fie oare gradul de pericol social al faptei recrutorului victimei, a transportatorului victimei și a adăpostitorului victimei mai redus decât cel al faptei persoanei care transferă victima și a persoanei care primește victima?

În varianta de dispoziție a art. 165 CP RM, propusă de A. Zosim, lipsește orice indiciu cu privire la acțiunea adiacentă din cadrul faptei prejudiciabile și la scopul infracțiunii. În acest fel, traficul de ființe umane este privat de două caracteristici esențiale care-i definesc natura juridică: 1) acționarea făptuitorului contrar voinței victimei sau în pofida voinței acesteia; 2) exploatarea victimei, pe care o urmărește făptuitorul. De asemenea, caracterizarea de către A. Zosim a victimei traficului de ființe umane ca „fiinţa umană [care] apare ca un element al proprietăţii” dezindividualizează fapta în cauză față de infracțiunea de slavie și condiţii similare sclaviei, prevăzută la art. 167 CP RM. În afară de aceasta, varianta de dispoziție a art. 165 CP RM, propusă de A. Zosim, nu concordă cu definițiile noțiunii „trafic de ființe umane” de la lit. a) art. 3 al Protocolului privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, de la lit. a) art. 4 al Convenţiei Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, de la alin. (1) art. 2 al Directivei 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 05.04.2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului.

Nu corespunde prevederilor acestor acte cu vocație internațională nici recomandarea lui A. Zosim de a exclude alineatul (4) din art. 165 CP RM. Astfel, conform art. 26 al Convenţiei Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, „fiecare Parte va prevedea, potrivit principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, posibilitatea de a nu impune sancţiuni victimelor pentru că acestea au luat parte la activităţi ilegale atunci când au fost constrânse”. Potrivit art. 8 al Directivei 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 05.04.2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului, „statele membre, în conformitate cu principiile de bază ale sistemelor lor de drept, iau măsurile necesare pentru a se asigura că autoritățile lor competente au dreptul de a nu urmări penal sau de a nu impune sancțiuni victimelor traficului de persoane pentru implicarea lor în activități infracționale pe care au fost obligate să le săvârșească drept consecință directă a faptului că au făcut obiectul oricăreia dintre faptele menționate la articolul 2”.

Considerăm mai potrivită recomandarea formulată de M. Ștefănoaia: „Propunem ca dispoziţia de la alin. (4) art. 165 CP RM să fie formulată în felul următor: „Victima traficului de fiinţe umane este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile prevăzute la art. 361 şi 362 din prezentul Cod, săvârşite de ea în legătură cu această calitate procesuală. Această prevedere nu se referă la infracţiunile pe care victima traficului de fiinţe umane le-a săvârşit sau la săvârşirea cărora a participat de bunăvoie”. Într-o manieră similară, pentru dispoziţia de la alin. (4) art. 206 CP RM recomandăm următorul text: „Victima traficului de copii este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile prevăzute la art. 361 şi 362 din prezentul Cod, săvârşite de ea în legătură cu această calitate procesuală. Această prevedere nu se referă la infracţiunile pe care victima traficului de copii le-a săvârşit sau la săvârşirea cărora a participat de bunăvoie” [10, p. 18, 20]. Ca paradigmă pentru o astfel de abordare au servit prevederile pct. 14 din preambulul Directivei 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 05.04.2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului: „În conformitate cu principiile de bază ale sistemelor juridice ale statelor membre relevante, victimele traficului de persoane ar trebui să nu fie urmărite penal sau pedepsite pentru acte infracționale precum utilizarea de documente false sau pentru infracțiuni prevăzute de legislația în materie de prostituție sau imigrație, pe care acestea au fost obligate să le săvârșească drept consecință directă a faptului că au făcut obiectul traficului. Obiectivul unei astfel de protecții este de a garanta respectarea drepturilor omului în ceea ce privește victimele, de a evita victimizarea suplimentară a acestora și de a le încuraja să se prezinte ca martori în procedurile penale împotriva autorilor infracțiunii de trafic de persoane. Această garanție ar trebui să nu excludă urmărirea penală sau aplicarea de sancțiuni pentru infracțiunile pe care o persoană le-a săvârșit sau la săvârșirea cărora a participat de bunăvoie”.

În acest fel, privim inițiativa lui M. Ștefănoaia ca pe o „aurea mediocritas” între formularea prea largă din varianta în vigoare a alin. (4) art. 165 CP RM (și a alin. (4) art. 206 CP RM) și recomandarea de excludere a alineatului (4) din art. 165 CP RM, formulată de A. Zosim.

*Acest articol a fost publicat în: Актуальные научные исследования в современном мире // Журнал. – Переяслав, 2019, Вып. 11, ч. 5, p. 90-99.

[1] Remarcăm că denumirea acestui articol conține sintagma „traficul de copii” care servește ca denumire pentru art. 206 CP RM.
[2] După cum se poate observa, denumirea articolului în cauză reproduce aproape cu fidelitate denumirea art. 165 CP RM.
[3] Consider că, mai degrabă, în cazul victimei minore nu ar trebui să fie indicat un tip anume de armă. Datorită vulnerabilității comparativ mai mari, constrângerea fizică sau psihică a victimei minore devine posibilă prin aplicarea armei de orice tip (arma de foc, arma albă, arma de autoaopărare, dispozitivul electroşoc, spray-ul cu gaze lacrimogene sau iritante etc.).

Bibliografie:

1. Protocol to prevent, suppress and punish trafficking in persons especially women and children, supplementing the United Nations Convention against transnational organized crime. Disponibil: https://www.ohchr.org/en/professionalinterest/pages/protocoltraffickinginpersons.aspx
2. Council of Europe Convention on action against trafficking in human beings. Disponibil: https://www.coe.int/en/web/anti-human-trafficking/about-the-convention
3. Nota informativă la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Legea privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane – art. 1, 2, 4 ș.a.; Legea privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați. Disponibil: www.parlament.md/Законодательныйпроцесс/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/3963/language/ro-RO/Default.aspx
4. Sinteza obiecțiilor și propunerilor la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Codului penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18 aprilie 2002. Disponibil: http://www.justice.gov.md/public/files/2018/transparenta_in_procesul_decizional/iunie/7/SO_P985.pdf
5. Бунин О.Ю. Критерии справедливости названий статей уголовного закона // Право и государство: теория и практика. – 2016. – № 2. – p. 130-132.
6. Nota informativă la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Codului penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18.04.2002 (art. 134¹⁴, 134¹⁵, 150 ș.a.). Disponibil: www.parlament.md/Законодательныйпроцесс/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/4257/language/ro-RO/Default.aspx
7. Модельный закон о противодействии торговле людьми. Disponibil: www.conventions.ru/view_base.php?id=8753
8. Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 05.04.2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului. Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32011L0036
9. Zosim A. Lacunele legislaţiei penale a Republicii Moldova referitoare la incriminarea traficului de fiinţe umane // Criminalitatea transfrontalieră şi transnaţională: tendinţe şi forme actuale de manifestare, probleme de prevenire şi combatere (materialele conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale, 26 iunie 2018). – Chişinău: Academia „Ştefan cel Mare” a MAI, 2018. – p. 241-245.
10. Ştefănoaia M. Reglementarea răspunderii pentru infracțiunile privind traficul de persoane în dreptul comparat. – Chișinău: CEP USM, 2012. – 314 p.