Dr. hab. Serghei Brînza

Dr. Vitalie Stati

Pentru aplicarea răspunderii conform lit. b) alin. (2) art. 145 CP RM, este necesar ca interesul material să apară la făptuitor până la terminarea executării faptei prejudiciabile: anterior săvârşirii omorului sau chiar în timpul săvârşirii acestuia. Dacă făptuitorul a urmărit interesul material la săvârşirea omorului, iar acest interes s-a realizat pe calea săvârșirii unei sustrageri, răspunderea se va aplica în conformitate cu lit. b) alin. (2) art. 145 art.186 sau 187 CP RM. Întrebarea este: care trebuie să fie soluția de calificare în cazul în care: 1) făptuitorul a urmărit interesul material la săvârşirea omorului; 2) acest interes s-a realizat pe calea săvârșirii unei sustrageri; 3) omorul a fost săvârșit pe calea atacului?

În practica judiciară a Republicii Moldova, nu există un răspuns unitar la această întrebare.

Prima orientare a practicii judiciare, pe care o sprijinim, presupune aplicarea lit. b) alin. (2) art. 145 și art. 186 sau 187 CP RM în cazul în care: 1) făptuitorul a urmărit interesul material la săvârşirea omorului; 2) acest interes s-a realizat pe calea săvârșirii unei sustrageri; 3) omorul a fost săvârșit pe calea atacului.

Astfel, într-o speță, G.A. a fost condamnat în baza lit. a), b) și j) alin. (2) art. 145 și lit. d) alin. (2) art. 186 CP RM. În fapt, la 02.08.2017, între orele 17.00-20.15, acesta se afla în locuința lui M.N. După ce a consumat împreună cu aceasta băuturi alcoolice, G.A. i-a aplicat o lovitură cu un obiect contondent dur în regiunea frontală a capului, precum și multiple lovituri cu un obiect ascuțit înțepător în gât. În rezultat, M.N. a decedat pe loc. Ulterior, G.A. a sustras din casa lui M.N. bunuri în valoare totală de 2700 lei [1].

Observăm că soluția de calificare din această speță nu corespunde explicației din pct. 8 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 23 din 28.06.2004 cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor: „Dacă în timpul actului de tâlhărie persoana săvârşeşte şi omorul intenţionat al victimei, acţiunile urmează să se încadreze prin concurs de infracţiuni prevăzute de art.145 şi 188 CP RM, cu indicarea în sentinţă a tuturor semnelor constitutive prevăzute la săvârşirea acestor infracţiuni” [2]. Cu toate acestea, la niciuna dintre etapele examinării cauzei respective în instanțele judecătorești, procurorii nu au solicitat recalificarea celor comise de G.A. din lit. d) alin. (2) art. 186 CP RM în lit.f) alin. (2) art. 188 CP RM.

Cea de-a doua orientare a practicii judiciare, pe care nu o susținem, presupune aplicarea lit. b) alin. (2) art. 145 și art. 188 CP RM în cazul în care: 1) făptuitorul a urmărit interesul material la săvârşirea omorului; 2) acest interes s-a realizat pe calea săvârșirii unei sustrageri; 3) omorul a fost săvârșit pe calea atacului.

Această orientare a practicii judiciare (care, de altfel, este majoritară) o ilustrează următoarea speță: C.N. a fost condamnat în baza alin. (5) art. 188 și lit. a), b), f), i), j) şi k) alin. (2) art. 145 CP RM. În fapt, la 24.04.2010, în jurul orei 11.00, C.N., împreună cu B.M., C.O. şi L.A., urmărind omorul cetăţeanului SUA – F.V. – şi deposedarea acestuia de bunurile şi sumele băneşti pe care le deţinea, s-au deplasat cu automobilul condus de C.N. la Aeroportul Internaţional Chişinău. În acel loc, C.N. și B.M. au întâlnit victima care a sosit în Republica Moldova la invitaţia lui B.M. După aceasta, C.N., B.M., C.O. şi L.A., împreună cu victima, s-au deplasat spre pădurea din Ocolul Silvic ,,Zloţi”, situat în apropierea satului Codreni, raionul Cimişlia. Ajungând într-un loc stabilit dinainte, făptuitorii l-au deposedat pe F.V. de bunuri şi bani în valoare totală de 103187,6 lei. Apoi victima a fost omorâtă prin strangulare [3].

În aparență, săvârșirea omorului lui F.V. a început și s-a încheiat după sustragere. Totuși, întrucât victima nu a transmis benevol bunurile sale către făptuitori, cel mai probabil ea a fost constrânsă să o facă. Această constrângere trebuie privită nu izolat, ci în contextul realizării intenției de a comite omorul. Or, omorul a constituit nu un scop în sine. Omorul lui F.V. a fost săvârșit în legătură cu deposedarea acestuia de bunurile şi sumele băneşti pe care le deţinea. Despre aceasta ne vorbește reținerea la calificare a lit. b) alin. (2) art. 145 CP RM. De aceea, în realitate, săvârșirea omorului lui F.V. a început până la sustragere și s-a încheiat după sustragere.

Într-o speță, în care a fost pronunțată o soluție similară, P.A. a fost condamnat în baza lit. b) alin. (2), lit. f) și h) alin. (3) art. 145 și lit. b) și d) alin. (2) art. 188 CP RM. În fapt, la 25.06.2004, între orele 02.00-04.00, P.A. şi D.I. se aflau în preajma unei stații petroliere din satul Cioc-Maidan, raionul Comrat. În scopul comiterii unui atac tâlhăresc asupra lui C.P. – operator al acestei stații – cei doi făptuitori l-au chemat pe C.P. să iasă afară. În timpul atacului comis asupra victimei, D.I. a folosit un obiect metalic greu cu o suprafaţa limitată, iar P.A. a lovit victima cu mâinile şi cu picioarele. În rezultatul aplicării lui C.P. a numeroase lovituri în cap şi în alte părţi ale corpului, acesta a decedat. Ulterior, intrând în încăperea respectivei stații petroliere, P.A. şi D.I. au sustras din lada aparatului de casă 3738 lei [4].

În această speță, săvârșirea omorului lui C.P. a început și s-a încheiat până la sustragere. Prin aceasta, fapta, săvârșită de P.A. şi D.I., se deosebește de fapta comisă de C.N., B.M., C.O. şi L.A.[1] Totuși, această nuanță nu este de esență. Violența aplicată asupra lui C.P. s-a exprimat în omor. Atacul a constituit metoda de aplicare a violenței în cauză. Deci, și în acest caz, omorul a constituit nu un scop în sine. Omorul lui C.P. a fost săvârșit în legătură cu sustragerea din lada aparatului de casă a sumei de 3738 lei. Nu se poate susține că ar fi existat o altă violență aplicată asupra lui C.P., deosebită de omor.

Într-o speță asemănătoare, G.V. a fost condamnat în baza lit. b) alin. (2) art. 145 și lit. c) alin. (3) art. 188 CP RM. În fapt, în noaptea de 08.10.2012, , aproximativ la ora 03.00, acesta se afla în casa lui G.R. de pe str. Pantelimon Halippa, or. Făleşti. Urmărind sustragerea unori bunuri de la G.R., G.V. a atacat-o cu un cuţit de bucătărie. La concret, făptuitorul i-a aplicat victimei mai multe lovituri în regiunea toracelui şi a abdomenului. În consecință, G.R. a decedat pe loc. Ulterior, G.V. a luat din casă un telefon mobil în valoare de 600 lei, un lanţ din aur în valoare de 13680 lei şi un pandantiv din aur în valoare de 1440 lei. De asemenea, în noaptea de 08.10.2012, aproximativ la ora 03.00, G.V. se afla în locuința lui G.R. de pe str. Pantelimon Halippa, or. Făleşti. Urmărind sustragerea unor bunuri ale acesteia, G.V. a atacat victima, lovind-o cu pumnul, piciorul şi cu cuţitul în regiunea toracelui şi a abdomenului. După aceasta, G.V. a sustras în mod deschis de la victimă un telefon mobil în valoare de 600 lei, un lanţ din aur în valoare de 13680 lei şi un pandantiv din aur în valoare de 1440 lei [5].

Remarcăm cu ușurință cum, în această descriere, se încearcă să fie caracterizate distinct infracțiunea, prevăzută la lit. b) alin. (2) art. 145 CP RM, și infracțiunea prevăzută la lit. c) alin. (3) art. 188 CP RM. Această încercare este nereușită, întrucât este descrisă de două ori aceeași infracțiune. Este de consemnat că, prima dată, se afirmă că victima a decedat pe loc, imediat după ce i-au fost aplicate loviturile. A doua dată, circumstanțele sunt descrise altfel: după aplicarea loviturilor victimei, făptuitorul a sustras în prezența acesteia bunurile care-i aparțineau. Cel mai pribabil, această „neconcordanță” se datorează tocmai încercării procurorului de a ne convinge că violența a fost aplicată în contextul realizării a două intenții infracționale diferite: 1) intenția de a săvârși infracțiunea specificată la lit. b) alin. (2) art. 145 CP RM și 2) intenția de a comite infracțiunea prevăzută la lit. c) alin. (3) art. 188 CP RM. Încercarea în cauză este stângace și neconvingătoare, deoarece nu există nicio deosebire de esență între descrierea infracțiunii, specificate la lit. b) alin. (2) art. 145 CP RM, pe acre a comis-o G.V., și descrierea infracțiunii prevăzute la lit. c) alin. (3) art. 188 CP RM, pe care ar fi săvârșit-o G.V.

Într-o altă speță, similară cu cele analizate mai sus, C.A. a fost condamnat în baza lit. a), b) și g) alin. (2) art. 145 și lit. b), c) și d) alin. (3) art. 188 CP RM. În fapt, la 25.12.1997, aproximativ la ora 21.35, C.A., P.V., L.I. şi Z.Gh. se aflau în satul Măgdăceşti, raionul Criuleni. Urmărind sustragerea de bunuri și bani din locuinţa lui E.A. făptuitorii au luat cu ei ţevi metalice, și-au mascat fețele cu ajutorul unor ciorapi de capron, apoi prin poarta descuiată au pătruns în gospodăria lui E.A. După repartizarea rolurilor, Z.Gh. a rămas de pază lângă uşa de intrare a casei, iar P.V., C.A. şi L.I. au pătruns în casă. După ce au intrat, P.V., C.A. şi L.I. le-au atacat pe G.E., E.A. şi B.I., aplicându-le în diferite regiuni ale corpului lovituri cu ţevile metalice de care dispuneau. În rezultat, G.E., E.A. şi B.I. şi-au pierdut cunoştinţa şi au căzut pe podea, manifestând lipsa semnelor de viaţă. După scurt timp, G.E. şi-a revenit. Atunci P.V., C.A. şi L.I. i-au aplicat acesteia alte câteva lovituri cu ţevile metalice în diferite regiuni ale corpului. Apoi cei trei făptuitori au legat-o pe G.E. cu o funie de gât şi de mâini. Cu ajutorul unui fier electric de călcat, conectat la sursa de energie electrică, făptuitorii i-au provocat victimei arsuri termice. Trăgând de capetele funiei, cu care era legată G.E., făptuitorii P.V., C.A. şi L.I. au târât-o prin casă, impunând-o să indice locul în care se păstrau banii. Întrucât victima nu le-a divulgat nicio informație, cei trei făptuitori i-au mai aplicat lui G.E. câteva lovituri cu ţevile metalice în diferite regiuni ale corpului. În rezultat, G.E. şi-a pierdut din nou cunoştinţa. Ulterior, C.A., P.V., L.I. şi Z.Gh. au sustras din casă bunuri în valoare de 15497 lei. Din cauza rănilor provocate, B.I. și E.A. au decedat [6].

Speța în cauză se deosebește de spețele precedente prin pluralitatea de victime. Însă, această deosebire nu este în măsură să schimbe esența lucrurilor. Aceasta mai ales datorită faptului că au decedat B.I. și E.A. Nu a decedat G.E. care a fost supusă unei violențe mai îndelungate. Totodată, durata aplicării violenței față de o victimă sau alta trebuie coraborată cu intensitatea aplicării respectivei violențe. Nu este exclus că violența aplicată asupra lui B.I. și E.A. a fost mai intensă în comparație cu violența aplicată asupra lui G.E. În orice caz, caracterul acțiunilor săvârșite de făptuitori denotă că aceștia, dacă nu doreau, atunci admiteau producerea decesului lui G.E., E.A. şi B.I. Cel mai probabil, decesul lui G.E. nu s-a produs din cauze care nu au depins de voința făptuitorilor. Chiar dacă G.E. nu a divulgat nicio informație privind bunurile de valoare din casă, făptuitorii au reușit oricum să sustragă bunuri în valoare de 15497 lei. Așadar, victimele reprezentau pentru făptuitori doar niște impedimente care urmau a fi înlăturate.

În aceeați ordine de idei, consternează argumentele prezentate într-o speță de Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău, care au fost susținute ulterior de Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie: Ţ.I. a fost acuzat de săvârşirea infracţiunilor prevăzute la lit. c) alin. (3) art. 188 și lit. b), e), i) şi j) alin. (2) art. 145 CP RM. În fapt, la 26.03.2010, la o oră nestabilită, urmărind scopul sustragerii de la I.V. a unor bunuri, Ț.I. și D.M. au luat o rangă metalică și s-au deplasat cu automobilul spre locuința lui I.V. de pe str. Drumul Viilor, mun. Chişinău. Pătrunzînd în locuinţă, cei doi făptuitori i-au aplicat victimei câteva lovituri cu ranga metalică în cap. În rezultat, victima a decedat. După aceasta Ț.I. și D.M. au sustras din casa lui I.V. bunuri în valoare de 28951 lei. În aceleaşi circumstanţe, având intenţia de a-l omorî pe I.V., cei doi făptuitori i-au aplicat victimei mai multe lovituri cu o rangă metalică, în rezultatul cărora aceasta a decedat. În momentul când inculpaţii au intrat în apartamentul victimei şi au atacat-o în scopul sustragerii bunurilor, infracţiunea de tâlhărie, care are o componenţă formală, s-a consumat, iar intenţia de omor şi omorul propriu-zis a avut loc ulterior [7].

Nici în acest caz nu este deloc clar cum Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie a reușit să separe intenția de a săvârși vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății de intenția de a săvârși omorul.

Atragem atenția asupra faptului că, în ultimele trei spețe examinate mai sus, la calificare a fost reținută prevederea de la lit. c) alin. (3) art. 188 CP RM: „tâlhăria săvârșită cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii”. În cazul infracțiunii specificate la lit. c) alin. (3) art. 188 CP RM, este posibil ca vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii să fie în legătură cauzală cu decesul victimei. Însă, în acest caz, atitudinea față de decesul victimei poate consta exclusiv în imprudență, nu în intenție. Drept urmare, într-un asemenea caz, calificarea trebuie făcută conform art. 149 şi lit. c) alin. (3) art. 188 CP RM. Nu este posibilă manifestarea intenției față de decesul victimei care se află în legătură cauzală cu vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii din cadrul infracțiunii prevăzute la lit. c) alin. (3) art. 188 CP RM.

Totuși, în ultimele trei spețe examinate mai sus, în soluția de calificare lipsește referirea la art. 149 CP RM. Întrucât făptuitorii au manifestat intenție față de decesul victimelor, o asemenea referire nici nu ar fi posibilă. Însă, în același timp, nu este admisibilă nici aplicarea în ultimele trei spețe examinate mai sus a art. 145 şi lit. c) alin. (3) art. 188 CP RM. Implicit, aceasta o confirmă chiar Plenul Curții Supreme de Justiție în pct. 8 al Hotărârii nr. 23 din 28.06.2004 cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor: „Dacă atacul de tâlhărie a fost însoţit de vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii victimei, fapta urmează să se califice în baza lit. c) alin. (3) art. 188 CP RM, iar dacă ulterior a survenit decesul victimei, încadrarea se va face şi conform alin. (4) art. 151 CP RM” [8]. Dincolo de eroarea de a indica alin. (4) art. 151 CP RM în locul art. 149 CP RM, Plenul Curții Supreme de Justiție recunoaște în această explicație că atitudinea față de decesul victimei, aflat în legătură cauzală cu infracțiunea prevăzută la lit. c) alin. (3) art. 188 CP RM, nu se poate exprima în intenție. Per a contrario, dacă făptuitorul manifestă intenție față de decesul victimei, atunci acest deces nu se poate afla în legătură cauzală cu infracțiunea prevăzută la lit. c) alin. (3) art. 188 CP RM, în special, și cu infracțiunea prevăzută la art. 188 CP RM, în general.

În următoarea speță, semnalăm o încercare eșuată de a aplica corect legea penală. Mai precis, inițial legea penală a fost aplicată corect, după care s-a renunțat la această soluție corectă. Astfel, P.I. a fost condamnat în baza lit. a), b), e) și j) alin. (2) art. 145 şi lit. c) și d) alin. (2) art. 186 CP RM. În fapt, la 19.04.2014, aproximativ la ora 12.00-13.00, P.I. a pătruns ilegal în locuința lui T.I. Urmărind un interes material, P.I. i-a aplicat lui T.I. multiple lovituri cu o rangă metalică în cap şi în alte părţi ale corpului. În rezultat, victima a decedat. Luând din gospodăria lui T.I. mai multe bunuri, făptuitorul a părăsit locul faptei. Procurorul a solicitat casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri, prin care P.I. să fie condamnat în baza lit. a), b), e), j) și k) alin. (2) art. 145 şi lit. c) și d) alin. (3) art. 188 CP RM. Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău, apelul procurorului a fost admis, casată sentinţa, rejudecată cauza şi pronunţată o nouă hotărâre, prin care P.I. a fost condamnat în baza lit. a), b), e), j) și k) alin. (2) art. 145 şi lit. c) și d) alin. (3) art. 188 CP RM. Ulterior, această decizie a fost susținută de instanța de recurs – Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție. Argumentele invocate de instanța de recurs sunt: „Metoda aleasă de inculpat pentru comiterea infracţiunii şi pentru lipsirea ilegală de viaţă a victimei este deosebit de crudă ca urmare a faptului că, acesta a aplicat multiple (mai mult de zece) leziuni corporale victimei. … Totodată, instanţa de apel a considerat dovedită vinovăţia inculpatului şi de comiterea infracţiunii de tâlhărie, menționând că, latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la lit. c) și d) alin. (3) art. 188 CP RM este întrunită ca urmare a faptului că, inculpatul a luat din averea victimei bunuri materiale în valoare totală de 930 lei, sumă echivalentă unei daune considerabile, reieşind din starea materială a victimei, care este pensionar, de o vârstă înaintată, acţiune ilegală ce avea menirea de îmbogăţire gratuită şi fără just temei a făptuitorului P.I. din contul victimei. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se întruneşte în cazul dat ca urmare a faptului că, în cadrul comiterii infracţiunii inculpatul a cauzat victimei leziuni corporale soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale a acesteia, acţiuni comise după cum s-a indicat, cu o deosebită cruzime” [9].

Și în acest caz, violența din cadrul omorului și volența din cadrul tâlhăriei sunt descriși în aceiași termeni: aplicarea cu deosebită cruzime a multiplelor lovituri. Ceea ce demonstrează că, în realitate, violența a fost aplicată o singură dată și că această violența a fost aplicată în contextul omorului. Nu este clar cum P.I. a putut să săvârșească concomitent atât omorul, cât și vătămarea intenționată a integrității corporale sau a sănătății. Instanța de recurs nu a prezentat niciun argument din care ar rezulta că P.I. ar fi săvârșit infracţiunea specificată la lit. c) și d) alin. (3) art. 188 CP RM. Argumentele respective confirmă săvârșirea de către P.I. a unei sustrageri, iar această sustragere adoptă forma infracțiunii prevăzute la lit. c) și d) alin. (2) art. 186 CP RM, așa cum a stabilit just instanța de fond.

Considerăm că, în toate spețele analizate mai sus, a lipsit temeiul reținerii la calificare a art. 188 CP RM. Din aceste spețe ar reieși că, în genere, nu este de conceput aplicarea lit. b) alin. (2) art. 145 și art. 186 sau 187 CP RM dacă făptuitorul urmărește interesul material la săvârşirea omorului, acest interes se realizează pe calea săvârșirii unei sustrageri, iar omorul este săvârșit pe calea atacului. În ce ne privește, considerăm că, în astfel de circumstanțe, tocmai lit. b) alin. (2) art. 145 și art. 186 sau 187 CP RM constituie singura soluție posibilă de calificare.

Cauza principală a erorii de calificare examinate, admise în practica judiciară, o reprezintă explicația din pct. 8 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 23 din 28.06.2004 cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor: „Dacă în timpul actului de tâlhărie persoana săvârşeşte şi omorul intenţionat al victimei, acţiunile urmează să se încadreze prin concurs de infracţiuni prevăzute de art.145 şi 188 CP RM, cu indicarea în sentinţă a tuturor semnelor constitutive prevăzute la săvârşirea acestor infracţiuni” [2].[2] Această explicație are la bază următoarea teză eronată despre care ne vorbește T.G. Cernenko: „Există o opinie conform căreia, dacă partea constituie o infracțiune mai gravă decât întregul, atunci cele săvârșite ar trebui calificate după regulile concursului de infracțiuni”. [10, p.223-224] Raportând ipoteza pe care o examinăm la această teză, ar reieși următoarele: întrucât infracțiunea prevăzută la lit. b) alin. (2) art. 145 CP RM constituie o infracțiune mai gravă decât cea prevăzută la art. 188 CP RM, atunci calificarea celor săvârșite ar trebui făcută după regulile concursului de infracțiuni.

Martin și S. Copețchi se pronunță împotriva unei asemenea soluții: „Atunci când în calitate de acţiune adiacentă evoluează aplicarea violenţei, iar aceasta comportă un grad prejudiciabil mai redus ca infracţiunea la care se alătură, cele comise vor constitui o infracţiune unică complexă, violenţa aplicată (cea de natură infracţională) fiind absorbită de infracţiunea absorbantă. … Atunci însă când violența este mai periculoasă decât infracțiunea datorită căreia este aplicată, soluția de calificare nu este într-atât de evidentă și univocă. … Considerăm că atunci când violenţa aplicată în mod subsidiar implică un grad prejudiciabil mai ridicat ca infracţiunea la care se alătură, soluția de calificare potrivit regulii concursului de infracțiuni este prea categorică” [11].

Punctul de vedere oarecum ezitant al lui D. Martin și S. Copețchi ne obligă să identificăm argumente suplimentare. În acest demers, pornim de la premisa că orice regulă de calificare a infracțiunilor trebuie să fie construită în corespundere cu legile logicii, care asigură validitatea lor științifică. Dacă în procesul de calificare a infracțiunii este sfidată logica, rezultatul acestui proces nu poate fi considerat nici fundamentat științific, nici conform cu litera legii. V.M. Viunov menționează că, „dacă s-ar renunța la logică, atunci toate cazurile de omor, într-un fel sau altul, ar trebui calificate după regulile concursului de infracțiuni – ca omor și ca vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății. Aceasta deoarece producerea decesului este o consecință a cauzării vătămării grave a integrității corporale sau a sănătății” [12, p. 166-167]. Dezvoltând ideea, putem afirma: dacă s-ar renunța la logică, atunci toate cazurile de omor, într-un fel sau altul, ar trebui calificate după regulile concursului de infracțiuni – ca omor și ca: vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății; vătămare intenționată medie a integrității corporale sau a sănătății; vătămare intenționată ușoară a integrității corporale sau a sănătății.

Bineînțeles, un asemenea concurs de infracțiuni ar fi lipsit de orice temei. Aceasta rezultă din argumentele pe care le invocă mai mulți autori. De exemplu, N.N. Rogova afirmă: „În procesul de calificare, se ia în considerare că omorul absoarbe vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, ce a precedat omorul” [13]. Dipă A.I. Marțev și R.E. Tokarciuk, „vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, care exprimă conținutul unor modalități agravate ale tâlhăriei, trebuie privită ca o infracțiune contra persoanei inclusă în componența complexă a tâlhăriei. Pericolul social al acestei infracțiuni contra persoanei este luat în calcul în sancțiunea din norma care prevede această componență. De aceea, vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății nu poate fi imputată suplimentar, fie ca infracțiune distinctă, fie ca etapă a omorului, care nu este posibilă fără a vătăma grav integritatea corporală sau sănătatea. … Dacă intenția cu privire la violența din cadul tâlhăriei a fost îndreptată spre săvârșirea omorului, nu este plauzibil ca fapta în cauză să fie calificată și ca vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății” [14].

Printre condițiile de existenţă a concursului ideal de infracţiuni, D.Martin și S.Copețchi nominalizează, pe bună dreptate, următoarea: „niciuna din normele aplicabile nu cuprinde în întregime faptele prejudiciabile comise a căror calificare se solicită” [15]. Art. 145 CP RM cuprinde în întregime vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății. Deci, nu este posibil concursul ideal dintre omor și vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, dacă acestea au la bază aceeași intenție.

Suntem de acord cu S.M. Kocioi care sesizează caracterul ilogic al calificării aceleiași fapte ca omor și ca tâlhărie: „Aceeași victimă nu poate fi în același timp să fie atât omorâtă, cât și supusă vătămării integrității corporale sau a sănătății [16, p.227]. Puncte de vedere apropiate exprimă N. Babii [17], A.I. Korobeev și S.S. Cekulaev [18]. Intenția de a exercita o influențare fizică asupra victimei este una singură. Ea nu poate fi divizată artificial în două intenții infracționale. În caz contrar, s-ar admite eroarea despre care ne vorbește V.V. Hiliuta: „Dintr-o singură infracțiune este defalcată artificial o altă infracțiune, iar făptuitorul este sancționat dublu pentru aceeași faptă. … Într-o astfel de situație, atestăm o singură infracțiune, nu un concurs de infracțiuni” [19; 20]. O viziune similară este exprimată de N.A. Kolokolov [21].

În opinia lui F. Streteanu și R. Moroșanu, „în măsura în care infracţiunea complexă absoarbe o altă faptă, este evident că ea trebuie să fie caracterizată de o periculozitate mai ridicată decât cea a faptei absorbite. Cum periculozitatea se reflectă în sancţiunea prevăzută de lege, verificarea acestei condiţii se face prin compararea limitelor de pedeapsă prevăzute pentru cele două infracţiuni” [22, p. 118]. Totuși, nu putem afirma că infracțiunea, prevăzută la lit. b) alin. (2) art. 145 CP RM, absoarbe infracțiunea specificată la art. 188 CP RM. Au dreptate V. Morozov, S. Dubcenko [23] și Ș. Salihov [24] că omorul nu poate absorbi tâlhăria, așa cum nici tâlhăria nu poate absorbi omorul.

Considerăm că alta este cauza inaplicabilității art. 188 CP RM în ipoteza în care: 1) făptuitorul a urmărit interesul material la săvârşirea omorului; 2) acest interes s-a realizat pe calea săvârșirii unei sustrageri; 3) omorul a fost săvârșit pe calea atacului.

A treia dintre aceste condiții constituie cauza principală a inaplicabilității art. 188 CP RM în ipoteza analizată.

În general (nu și în cazul omorului), atacul poate reprezenta metoda nu doar a violenței fizice, ci și a violenței psihice. Din această perspectivă, H.M. Ahmetșin menționează că atac constituie aplicarea surprinzătoare pentru victimă a violenței fizice sau a violenței psihice. O astfel de violență poate fi aplicată deschis sau pe ascuns (de exemplu, prin lovirea din spate cu cuțitul, prin efectuarea unui foc de armă dintr-un ascunziș etc.) [25, p. 117].

În ce privește atacul ca metodă a violenței fizice (inclusiv a omorului), nu putem fi de acord cu V.I. Simonov și V.G. Șumihin care susțin: „Atacul şi violenţa îşi menţin caracterul de sine stătător şi nu se suprapun completamente” [26, p. 88-89]. Criticând just această poziție, E.Visterniceanu obiectează: „În acest mod, noţiunii de atac i se imprimă un caracter efemer, greu determinabil sau deloc determinabil” [27, p. 106]. Anume acesta este defectul principal al acelor hotărâri judecătorești examinate mai sus, în care intenția de a comite vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății a fost artificial disjunsă din intenția de a săvârși omorul: aplicarea pentru aceeași violență a lit. b) alin. (2) art. 145 și art. 188 CP RM lasă fără conținut atacul din cadrul tâlhăriei.

Ne raliem punctului de vedere a lui A.V. Briliantov și I.A. Klepițki: „Atacul trebuie privit ca manifestare a violenței sau a amenințării” [28, p. 471]. În același făgaș, E.Visterniceanu afirmă: „Noţiunea de atac dobândeşte natură juridică numai în corelaţie cu violenţa fizică în accepţie largă … În acest caz, atacul determină forma (metoda) violenţei fizice. … Atacul este una dintre metodele de violenţă fizică” [27, p. 106]. De asemenea, T.D. Ustinova evocă: „Nu orice violenţă îmbracă forma atacului, ci doar violenţa legată de o acţiune rapidă şi impetuoasă” [29, p. 28-29].

Manifestarea de maximă gravitate a violenței o constituie omorul. De aceea, opiniile lui A.V. Briliantov, I.A. Klepițki, T.D. Ustinova și E.Visterniceanu se referă în egală măsură la atacul privit ca metodă a omorului. Nu este posibil ca același atac să reprezinte metoda atât a vătămării intenționate grave a integrității corporale sau a sănătății, cât și a omorului. Cei, care ignoră acest postulat, de fapt, nesocotesc principiul non bis in idem.

T.R. Sabitov sugerează ca acest principiu să fie numit „principiu al unicității aplicării răspunderii penale” [30, p. 138-141]. V.O. Navroțki numește principiul non bis in idem „principiu al inadmisibilității dublei imputări”. [31, p. 130-132] Pe poziții apropiate se situează R.G. Mubarakșin: „Principiul inadmisibilității dublei imputări interzice imputarea de două ori (sau de mai multe ori) a comiterii unei infracțiuni. Cu alte cuvinte, acest principiu interzice reținerea dublă la calificare a circumstanțelor de fapt stabilite în cauză” [32].

Despre același principiu se vorbește în pct. 81 din Hotărârea Curții Constituționale nr. 24 din 14.09.2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 55 alin. (2) și alin. (8) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului și pct. 59 subpct. 2) și 5) și pct. 65 din Statutul disciplinar al polițistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 502 din 9 iulie 2013 (audierea în cadrul anchetei disciplinare) (sesizarea nr. 60g/2016): „Principiul non bis in idem … interzice numai aplicarea pentru aceeaşi faptă ilicită a două sau mai multe sancţiuni de aceeaşi natură. … principiul non bis in idem [nu este încălcat dacă] fiecare dintre normele juridice avute în vedere ocrotesc relaţii sociale diferite” [33].

Comportă un interes mai mare ultima parte a acestei teze. Prin separarea artificială a intenției de a comite vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății de intenția de a săvârși omorul, se creează iluzia atingerii aduse nu doar vieții persoanei, ci și sănătății persoanei. Referitor la ipoteza absorbției vătămării grave a integrității corporale sau a sănătății de omor, G.L. Krigher opinează: „Atingerea adusă obiectului juridic secundar, pe care-l formează sănătatea persoanei, reprezintă o etapă necesară, un „mijloc” de a aduce atingere obiectului juridic principal” [34, p. 10]. De fapt, în ipoteza analizată, nu există un obiect juridic secundar și un obiect juridic principal. Există un singur obiect juridic special – viața persoanei. Aceasta întrucât lipsirea persoanei de viață înseamnă lipsirea acesteia de toate celelalte valori ce o caracterizează (inclusiv de sănătate). Intenția celui care omoară este de a lipsi victima de viață. Chiar dacă pe parcursul acestui iter criminis mai întâi este lezată sănătatea persoanei, iar apoi viața persoanei, nu ar fi corect să afirmăm că omorul aduce atingere atât sănătății persoanei, cât și vieții persoanei.

În acest registru, D.Martin și S.Copețchi menționează just: „Nu va fi concurs ideal, ci infracţiune unică în situația în care prin fapta infracţională săvârşită sunt lezate mai multe valori sociale care se află în relaţii de subordonare” [15]. Sănătatea persoanei este în relație de subordonare față de viața persoanei. De aceea, lipsirea persoanei de viață nu poate fi catalogată suplimentar ca lezare a sănătății persoanei.

Așa fiind, considerăm că principiul non bis in idem este încălcat dacă lit. b) alin. (2) art. 145 și art. 188 CP RM se aplică în ipoteza în care: 1) făptuitorul a urmărit interesul material la săvârşirea omorului; 2) acest interes s-a realizat pe calea săvârșirii unei sustrageri; 3) omorul a fost săvârșit pe calea atacului.

Pe cale de consecință, omorul, săvârșit din interes material, nu poate să formeze concurs ideal cu tâlhăria.

Atacul, prin care se comite omorul, poate fi ascuns sau deschis. În această privință, A.I. Rarog susține: „Atacul implică influențarea agresivă și violentă surprinzătoare, deschisă sau ascunsă, asupra proprietarului, a altui posesor al bunurilor sustrase sau a unei alte persoane” [35, p. 472]. În opinia acestui autor și a lui T.I. Nagaeva, „Atac constituie procesul de influențare violental-agresivă, neprovocată și ilegală, deschisă sau ascunsă, asupra victimei, săvârșită contrar voinței sau în pofida voinței acesteia, în vederea realizării unui scop infracțional” [36, p. 9; 37]. Nu în ultimul rând, S.V. Zotov opinează: „Formele în care se înfățișează atacul pot fi diferite: de exemplu, în cazul tragerii unui foc din armă în raza de vizibilitate a victimei, atacul este deschis; în cazul lovirii cu cuțitul a victimei care doarme sau a efectuării de după colț a unui foc de armă, atacul este ascuns” [38].

Sustragerea, care însoțește un asemenea omor săvârșit pe calea atacului, poate fi comisă, de asemenea, pe ascuns sau deschis. Așa cum s-a putut vedea în unele dintre spețele analizate mai sus, la momentul sustragerii bunurilor victimei, aceasta fie era inconștientă, fie deja decedase. În aceste condiții, sustragerea este săvârșită pe ascuns, iar calificarea trebuie făcută în baza lit. b) alin. (2) art. 145 și art. 186 CP RM. Dacă însă, sustragerea este deschisă, răspunderea urmează a fi aplicată conform lit. b) alin. (2) art. 145 și art. 187 CP RM.

În încheierea acestui studiu, luând în considerare concluziile pe care le-am formulat supra, propunem un alt text în locul următoarei explicații din pct. 8 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 23 din 28.06.2004 cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor: „Dacă în timpul actului de tâlhărie persoana săvârşeşte şi omorul intenţionat al victimei, acţiunile urmează să se încadreze prin concurs de infracţiuni prevăzute de art.145 şi 188 CP RM, cu indicarea în sentinţă a tuturor semnelor constitutive prevăzute la săvârşirea acestor infracţiuni”. Propunem substituirea acestei explicații prin următoarea: „Nu este posibil ca tâlhăria să formeze concurs ideal cu omorul. În funcție de modul – ascuns sau deschis – al sustragerii care formează concurs cu infracțiunea de omor, se aplică lit. b) alin. (2) art. 145 și art.186 sau 187 CP RM în cazul în care: 1) făptuitorul a urmărit interesul material la săvârşirea omorului; 2) acest interes s-a realizat pe calea săvârșirii unei sustrageri; 3) omorul a fost săvârșit pe calea atacului”.

*Acest articol a fost publicat în: Актуальные научные исследования в современном мире // Журнал. – Переяслав Хмельницкий, 2019, Вып. 10, ч. 2, p. 84-97.

[1] Este de menționat că, în cazul tâlhăriei (ca și în cazul omorului prevăzut la lit. b) alin. (2) art. 145 CP RM), nu contează când se aplică violența – până la deposedarea victimei de bunuri, concomitent cu aceasta sau nemijlocit după deposedare. Important este ca violența să fie aplicată până la imposedare (adică trecerea bunurilor victimei în stăpânirea făptuitorului). De asemenea, este important ca, în toate aceste ipoteze, violența să fie aplicată în scopul reducerii masei patrimoniale a victimei în aceeaşi proporţie în care urmează să sporească masa patrimonială a făptuitorului.
[2] Cu această ocazie,  reamintim  judecătorilor  (care  sunt destinatarii direcți ai explicațiilor din hotărârile Plenului Curții Supreme de Justiție): în situația în care aceste explicații nu se întemeiază exclusiv pe prevederile legale, instanțele judecătorești urmează să-și întemeieze soluțiile pe prevederile legale, nu pe astfel de explicații. Altminteri, soluțiile respective vor fi contrare legii. Altfel spus, judecătorii,  care nu-și întemeiează soluțiile pe prevederile legale, își asumă riscul pronunţării cu bună-ştiinţă a unei sentinţe sau decizii contrare legii.

Bibliografie:

1. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 03.04.2019. Dosarul nr. 1ra-418/2019. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=13337
2. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor nr. 23 din 28.06.2004 // http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=310
3. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 23.02.2017. Dosarul nr. 4-1re-35/2017. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_plen_penal.php?id=1212
4. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 24.11.2016. Dosarul nr. 4-1re-314/2016. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_plen_penal.php?id=1142
5. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 25.03.2015. Dosarul nr. 1ra-337/2015. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=4040
6. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 20.11.2013. Dosarul nr. 1ra-1072/2013. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=972
7. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 25.06.2015. Dosarul nr. 4-1re-161/2015. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_plen_penal.php?id=778
8. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor nr. 23 din 28.06.2004. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=310
9. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 21.02.2018. Dosarul nr. 1ra-327/2018. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=10579
10. Черненко Т.Г. Квалификация преступлений: вопросы теории. – Кемерово: Кузбассвузиздат, 1998. – 225 p.
11. Martin D., Copeţchi S. Calificarea concursului de infracţiuni (Partea I) // Revista Naţională de Drept. – 2015. – nr. 1. – p. 23-28.
12. Вьюнов В.М. Разбой: уголовно-правовая характеристика: Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. – Томск, 2003. – 213 p.
13. Рогова Н.Н. Отдельное (единичное) преступление как составная часть совокупности преступлений // Уголовное право. – 2010. – № 4. – p. 52-57.
14. Марцев А.И., Токарчук Р.Е. Вопросы совокупного вменения разбоя или вымогательства и преступлений против жизни // Уголовное право. – 2008. – № 2. – p. 38-41.
15. Martin D., Copeţchi S. Calificarea concursului de infracţiuni (Partea II) // Revista Naţională de Drept. – 2015. – nr. 2. – p. 37-43.
16. Кочои С.М. Ответственность за корыстные преступления против собственности. – Москва, 2000. – 288 p.
17. Бабий Н. Принципы построения уголовного закона и квалификация преступлений // Уголовное право. – 2006. – № 3. – p. 4-8.
18. Коробеев А.И., Чекулаев С.С. Проблемы квалификации убийств из корыстных побуждений, а также сопряженных с разбоем и бандитизмом // Вестник Академии Следственного комитета Российской Федерации. – 2015. – № 1. – p. 121-125.
19. Хилюта В.В. Убийство, сопряженное с разбоем: вопросы квалификации // Веснік ГрДУ імя Янкі Купалы. Сер. 4. Правазнаўства. – 2009. – № 3. – p. 61-66.
20. Хилюта В.В. Разбой сопряженный с убийством: спорные вопросы квалификации преступлений против личности // Уголовно-правовая защита прав и свобод личности: материалы Международной научной конференции, посвященной 85-летию со дня рождения Заслуженного деятеля науки Российской Федерации А.Н. Игнатова. – Москва: Российский университет дружбы народов, 2013, р. 321-327.
21. Колоколов Н.А. Квалификация убийства, сопряженного с разбоем: как избежать двойного вменения // Уголовный процесс. – 2012. – № 7. – p. 66-73.
22. Streteanu F., Moroşanu R. Instituţii şi infracţiuni în Noul Cod penal. Manual pentru uzul formatorilor SNG. – Bucureşti, 2010. – 360 p.
23. Морозов В., Дубченко С. Особенности квалификации убийств, сопряженных с разбоем, вымогательством или бандитизмом // Уголовное право. – 2007. – № 4. – p. 52-54.
24. Салихов Ш. Убийство, сопряженное с разбоем: одно преступление или совокупность? // Законность. – 2005. – № 2. – p. 23-25.
25. Уголовное право Российской Федерации. Особенная часть / Под общ. ред. В.И. Радченко. – Москва: Юстицинформ, 2004. – 699 p.
26. Симонов В.И., Шумихин В.Г. Преступное насилие: понятие, характеристика и квалификация насильственных посягательств на собственность. – Пермь: ПГУ, 1992. – 119 p.
27. Visterniceanu E. Răspunderea penală pentru tâlhărie. – Chişinău: Tipografia Centrală, 2006. – 251 p.
28. Блинников А.В., Бриллиантов А.В., Долженкова Г.Д. и др. Уголовное право России. Части общая и особенная / Под ред. А.В. Бриллиантова. – Москва: Проспект, 2008. – 1232 р.
29. Устинова Т.Д. Уголовная ответственность за бандитизм (по новому УК РФ). – Москва: Интел-Синтез, 1997. – 187 p.
30. Сабитов Т.Р. Уголовно-правовые принципы: методы познания, сущность и содержание. – Москва: Юрлитинформ, 2012. – 192 р.
31. Навроцький В.О. Основи кримінально-правової кваліфікації. – Київ: Юрінком Інтер, 2006. – 704 р.
32. Мубаракшин Р.Г. Понятие и особенности субъективных признаков убийства по уголовному праву России // Вестник ТИСБИ. – 2006. – № 1. Disponibil: http://www.tisbi.ru/science/vestnik/2006/issue1/Jur4.html
33. Hotărârea Curții Constituționale nr. 24 din 14.09.2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 55 alin. (2) și alin. (8) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului și pct. 59 subpct. 2) și 5) și pct. 65 din Statutul disciplinar al polițistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 502 din 9 iulie 2013 (audierea în cadrul anchetei disciplinare) (sesizarea nr. 60g/2016) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2016. – nr. 369-378.
34. Кригер Г.Л. Ответственность за разбой. – Москва: Юридическая литература, 1968. – 105 р.
35. Рарог А.И. Уголовное право России. Части Общая и Особенная. – Москва: Проспект, 2017. – 895 p.
36. Нагаева Т.И. Уголовно-правовая оценка нападения: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. – Москва, 2005. – 33 p.
37. Рарог А.И., Нагаева Т.И. Нападение как вид преступного деяния // Lex Russica. – 2012. – Т.71. – № 2. – p. 342-358.
38. Зотов С.В. Разбой: уголовно-правовая характеристика // Аллея науки. – 2018. – Т.5. – № 9. – p. 501-509.