Starea de urgență II – ce este și ce nu este interzis
03.04.2021 | Roger Gladei, Alexandrina ROIBU

Roger Gladei

Roger Gladei

Alexandrina Roibu

Alexandrina Roibu

Parlamentul revine la starea de urgență, pentru perioada 1 aprilie – 30 mai 2021, prin Hotărârea nr.49/2021, copy paste de pe Hotărârea nr.55/2020.  Îi succedă Comisia pentru Situații Excepționale („CSE”), care prin Dispoziția nr.1, în vigoare din 1 aprilie 2021, continuă unele măsuri impuse anterior de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (”CNSP”), dar și impune măsuri noi, precum urmează:

I. Regimul special de învățământ

(i) Procesul educațional se va desfășura la distanță în localitățile în care se va atesta incidența mai mare de 100 de cazuri COVID-19 la 100 mii populație în ultimele 14 zile, cu excepția instituțiilor de educație timpurie.

✓ Deci, rămân deschise (i) instituțiile antepreșcolare (0-2 ani) și preșcolare (2-6/7 ani), dar și (ii) școlile, gimnaziile, liceele și celelalte instituții de învățământ din localitățile cu o rată mai mică de îmbolnăvite.

II. Regimul special de circulație al persoanelor

(i) Se interzice circulația și aflarea persoanelor în spații publice, aflate în intravilanul localităților: parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement.
Rămâne discutabil dacă simpla traversare a parcului sau terenului este interzisă, răspunsul va veni din practica judiciară pe marginea contestării acțiunilor agenților constatatori.

✓ Deci, circulația și aflarea în păduri, parcuri sau zone de agrement din afara localităților (extravilan) nu sunt interzise.

(ii) Se interzice, începând cu 3 aprilie 2021, în mun. Chișinău și Bălți, circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei în intervalul orar 23:00 – 5:00, cu următoarele excepții:
a. Deplasarea în interes profesional, inclusiv spre din dinspre locuință/gospodărie și locul de muncă sau desfășurare a altei activități (de întreprinzător, independente, etc).
b. Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziția de medicamente.
c. Deplasări în afara localităților ale persoanelor aflate în tranzit sau care efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției (cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane), și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei.
d. Deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

✓ Astfel,
– interdicțiile nu se aplică altor localități (până la alte decizii ale CSE), dar și deplasării în Chișinău și Bălți – între orele 5:00 și 23:00;
– la verificarea motivului deplasării în interes profesional (lit.a supra), persoanele sunt obligate să prezinte unul din următoarele acte: legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator (pe suport hârtie sau electronic), declaraţia pe propria răspundere în formă liberă (care să conțină numele şi prenumele, data naşterii, adresa locului activităţii profesionale, durata deplasării, data completării şi semnătura);
– la verificarea motivului deplasării în interes personal (lit.b-d supra), persoanele sunt obligate să prezinte declaraţia pe propria răspundere în formă liberă (care să conțină numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei, motivul deplasării, durata deplasării, data şi ora completării şi semnătura).

(iii) Persoanele care se află în afara domiciliului/resedintei sau altui loc de trai, sunt obligate să deţină asupra sa un act de identitate sau un alt înscris care confirmă identitatea persoanei (buletin de identitate, pașaport, permis de ședere, etc.).

 III. Regimul special de muncă

(i) Unitățile (entitățile) publice și private, cu excepția celor din domeniile de producție și prestare a serviciilor, vor atrage la serviciu cu prezență fizică, pentru activitate de birou, a unui număr de angajați de până la 30% din personal, iar pentru ceilalți angajați se va dispune organizarea muncii la distanță.

✓ Deci, unitățile de producție și de prestare a serviciilor sunt expres exceptate de la restricția de mai sus, fiind libere să continue activitatea economică[1] cu sau fără munca la distanță.

(ii) În situația în care nu este posibilă activitatea în regim la distanță, programul de lucru va fi organizat pe grupe.

Conducătorii unităților sunt liberi să decidă mărimea grupelor, cu respectarea cu respectarea măsurilor obligatorii de prevenire a infecției COVID–19.

(iii) Şedinţele, întrunirile, reuniunile profesionale cu prezenţa fizică a persoanelor se vor organiza şi desfăşura cu limitarea numărului de participanţi reieşind din normativul 4 m2 per persoană din suprafaţa utilă a încăperii şi vor dura nu mai mult de 60 min.

✓ Limitele de mai sus nu se aplică întrunirilor on-line, dar se aplică celor în formă hibridă/mixtă.

(iv) Agenția Servicii Publice va presta servicii în baza programării prealabile cu respectarea strictă a măsurilor obligatorii de prevenire a infecției COVID–19.

✓ Este recomandabil să faceți programarea prealabilă cu timp suficient înainte, or în practică sunt frecvente întreruperi planificate (datorită lucrărilor de reparație etc) sau neplanificate (carantină) ale prestării serviciilor publice.

(v) Serviciile OCT, care necesită deplasare în teren pentru efectuarea lucrărilor cadastrale, vor fi prestate ținând cont de stricta necesitate.

✓ Necesitatea va fi stabilită discreționar de ofițerii cadastrali, deci e recomandabil să verificați din timp disponibilitatea serviciului de înregistrare sau de alt gen.

(vi) Se sistează organizarea ceremoniilor de celebrare a înregistrării nou-născutului și căsătoriilor jubiliare, inclusiv celebrarea căsătoriei, iar încheierea căsătoriei va avea loc exclusiv în incinta serviciului stare civilă/centrului multifuncțional și doar în prezența exclusiva a mirilor.

Respectiv, nu se admite și este sancționabilă deplasarea în afara OSC a ofițerului stării civile, dar și alaiurile care însoțesc ceremoniile de încheiere a căsătorie. Nimic nu se opune însă celebrării evenimentelor personale acasă, cu respectarea însă a măsurilor obligatorii de prevenire a infecției COVID–19.

(vii) Se interzice desfășurarea adunărilor, întrunirilor, manifestațiilor publice, mitingurilor și a altor acțiuni de masă.

✓ Cu scop chestionabil, CSE aparent își depășește atribuțiile legale atunci când include, fără temei legal, întrunirile în aria acțiunilor de masă[2].

(viii) Se interzice sistarea (prin deconectarea locurilor de consum) furnizării serviciilor publice și/sau aplicarea penalităților pentru neachitarea de către consumatorii casnici a facturilor pentru energia electrică, energia termică, gazele naturale, telefonie fixă sau apa potabilă consumată, cu excepția situațiilor în care deconectarea are drept scop evitarea punerii în pericol a vieții și sănătății oamenilor sau prejudicierea proprietății.

✓ Interdicția nu se extinde asupra consumatorilor non-casnici, inclusiv producătorii și consumatorii angro.

(ix) Se instituie moratoriu, până la data de 30 mai 2021, asupra controalelor de stat planificate, efectuate la fața locului, de către organele abilitate cu funcții de control în temeiul Legii nr.131/2012, cu excepția controalelor efectuate de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) – în domeniul supravegherii energetice de stat și Inspectoratul pentru Protecția Mediului – în privința fondului forestier, spațiilor verzi, ariilor naturale protejate de stat, fondului geologic și acvatic.

Moratoriul nu se aplică controalelor efectuate în temeiul altor legi:
– de către organele de urmărire penală,
– de către organele de control în procesul auditului public,
– în domeniul financiar (bancar şi nebancar),
– în procesul de trecere a frontierei de stat şi în domeniul vamal,
– de către Serviciul Fiscal de Stat, cu excepţia înregistrării, supravegherii şi raportării controalelor în Registrul de stat al controalelor,
– pentru identificarea cazurilor de desfăşurare ilegală a activităţii de întreprinzător.

IV. Alte măsuri cu impact asupra activității de afaceri

(i) Se sistează desfășurării adunărilor generale ale acționarilor (anuale și extraordinare), ținute cu prezenta fizică a acționarilor sau în formă mixtă, în cazurile în care numărul de acționari excede numărul de acţionari excede numărul de persoane stabilit pentru întruniri de către CSE (a se vedea pct.III(iii) supra).

✓ Restricția nu se aplică deci adunărilor generale ținute prin corespondență sau cu utilizarea mijloacelor de telecomunicații, potrivit prevederilor art.49 et seq. din Legea privind societățile per acțiuni.

✓ Chiar dacă nu se menționează expres, regulile de mai sus se aplică prin analogie și adunărilor generale ale asociaților în SRL.

(ii) Se extind cu 60 de zile din data expirării perioadei stării de urgență (30 mai 2021) termenele de desfășurare a adunărilor generale anuale a acționarilor și de prezentare a dărilor de seamă anuale/specializate ale participanților profesioniști la piața de capital și ale emitenților de valori mobiliare, precum și de efectuare a auditului situațiilor financiare/auditului tehnic al participanților profesioniști la piața de capital.

✓ Potrivit legii,
– AGA anuală se ține nu mai devreme de 1 lună şi nu mai târziu de 2 luni de la data depunerii la organul de statistică a situațiilor financiare anuale,
– entitățile de interes public depun situațiile financiare în termen de 120 de zile de la încheierea anului financiar (până la 30 aprilie), iar alte entități – în termen de 150 de zile (până la 30 mai).

© BAA Gladei și Partenerii, 2 aprilie 2021

Notă: Informația de mai sus nu constituie o consultație juridică și utilizarea ei nu poate atrage răspunderea juridică a autorilor sau altor furnizori. Pentru consultații juridice, contactați Biroul asociat de avocați Gladei și Partenerii, email [email protected] sau [email protected].


[1] Activitatea economică are loc atunci când resursele (echipamente, forță de muncă, tehnologii, materii prime, materiale, energie, resurse informaționale) sunt combinate într-un proces de producție cu scopul de a produce produse și bunuri (furnizarea de servicii) – pct.5 din CAEM-2.
[2] CSE are următoarele atribuții: … exercită dreptul exclusiv de a interzice desfăşurarea adunărilor, manifestaţiilor publice şi a altor acţiuni de masă– art. 22(1)c) al Legii privind regimul stării de urgență, în timp ce întrunirile (prezenţă temporară şi intenţionată a unui grup de persoane, aflate împreună cu scopul exprimării unor idei sau atitudini) au alt sediul al materiei – art.3 al Legii privind întrunirile.


Aflaţi mai mult despre , , , , ,


Lasă un răspuns

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.