Drept penal şi contravenţional

Infracţiunea prelungită: privire critică asupra încadrării juridice
13.04.2021 | Stanislav Copețchi

Dr. Stanislav Copețchi

Dr. Stanislav Copețchi

Introducere

Identificarea trăsăturilor caracteristice ale infracţiunii unice, în general, şi a infracţiunii unice prelungite, în special, este imperioasă în vederea delimitării formelor acesteia de concursul de infracţiuni ca formă a pluralităţii infrac­­ţionale (şi nu doar).

În mare parte, trăsăturile infracţiunii unice prelungite sunt desprinse din textul art.30 din Codul penal al Republicii Moldova (în continuare – CP RM [1]), în conformitate cu care „se consideră infracţiune prelungită fapta săvârşită cu intenţie unică, caracterizată prin două sau mai multe acţiuni infracţionale identice, comise cu un singur scop, alcătuind în ansamblu o infracţiune”.

În pofida existenţei acestei definiţii legale, studiul empiric demonstrează dificultăţile cu care se confruntă persoanele îndrituite cu aplicarea legii penale în procesul delimitării acestei forme ale unităţii infracţionale de concursul de infracţiuni.

Rezultate şi discuţii

1. În unele cazuri surprindem poziţia persoanelor abilitate cu aplicarea legii penale de a încadra cele să­vârşite în conformitate cu regulile infracţiunii unice prelungite, deşi cele comise, în realitate, constituie concurs de infracţiuni.

Ilustrativă este următoarea speţă: „A.V., în perioada lunilor iunie – 06 decembrie 2016, în scopul săvârşirii acţiunilor perverse, în odaia sa de lucru, asupra beneficiarelor Centrului de plasament temporar al copiilor în situaţie de risc „X” din mun. B, amplasat pe str. T, şi ştiind cu certitudine că acestea sunt minore, profitând de starea de neputinţă evidentă a victimelor care se datorează vârstei acestora, contrar voinţei lor, le priva ilegal de libertate timp de la 10 la 30 de  minute, realizând acţiuni perverse în privinţa acestora în urmă­toa­rele circumstanţe:

– în una din zilele lunii octombrie 2016, aflându-se între ora 21.00 și 22.00 în odaia sa de serviciu, am­pla­sată în incinta Centrului de plasament nominalizat mai sus, în scopul neadmiterii părăsirii încăperii şi săvâr­şirii acţiunilor perverse, împotriva dorinţei şi voinţei minorei V., a privat-o ilegal de libertate, interzicându-i să părăsească încăperea;

– în una din serile verii anului 2016, aproximativ în jurul orei 21.00, precum şi în luna octombrie 2016, aflându-se, pe la orele mesei, în odaia sa de serviciu din incinta Centrului de plasament nominalizat mai sus, în scopul neadmiterii părăsirii încăperii şi săvârşirii acţiunilor perverse, împotriva dorinţei şi voinţei minorei D., a privat-o ilegal, timp de 10 minute, de libertate, interzicându-i, la nenumăratele cereri ale acesteia, să plece;

– în una din zilele lunii octombrie 2016, aflându-se, între  ora 20.30 și 21.00, în odaia sa de serviciu din incinta Centrului de plasament, în scopul neadmiterii părăsirii încăperii şi săvârşirii acţiunilor perverse, împotriva dorinţei şi voinţei minorei M., a privat-o ilegal, în câteva etape de libertate, timp de la 15 la 30 de minute, iar la cererea acesteia de a pleca o ţinea, astfel punând-o în imposibilitate de a părăsi încăperea;

– în perioada lunilor septembrie 2016 – 06 decembrie 2016, aflându-se în odaia de serviciu din incinta clă­dirii Centrului de plasament, în scopul neadmiterii părăsirii încăperii şi săvârşirii acţiunilor perverse, îm­po­triva dorinţei şi voinţei minorei T., seara, de mai multe ori, a privat-o ilegal de libertate timp de la 15 la 30 de minute, iar la rugămintea ultimei de a o elibera o ţinea, ea fiind în imposibilitate de a părăsi încăperea şi a pleca” [2].

De menţionat că cele săvârşite de A.V. au fost încadrate în baza art.175, art.175, art.175, art.175 şi lit.b), c) alin.(2) art.166 CP RM (i.e. pentru săvârşirea a patru infracţiuni de acţiuni perverse şi a privaţiunii ilegale de libertate săvârşite asupra a două sau mai multor persoane, cu bună ştiinţă asupra unui minor).

Astfel, sesizăm că persoana abilitată cu aplicarea legii penale a reţinut o singură dată norma de la art.166 CP RM la încadrarea celor săvârşite de A.V. În acelaşi timp, la calificarea acţiunilor perverse imputate lui A.V., în toate cele patru episoade, acţiunile făptuitorului au fost încadrate, de patru ori, în baza art.175 CP RM.

În context, se profilează următoarele întrebări logice: a) care au fost raţionamentele catalogării faptelor de privaţiune ilegală de libertate în calitate de infracţiune unică prelungită, iar a acţiunilor perverse – în calitate de pluralitate infracţională sub forma concursului de infracţiuni? b) oare de ce în cazul acţiunilor perverse au fost identificate mai multe intenţii infracţionale (câte intenţii, atâtea infracţiuni), în timp ce în cazul acţiunilor de privaţiune ilegală de libertate – o singură intenţie infracţională?

Până a răspunde la aceste întrebări, ab initio vom consemna că în situaţiile descrise mai sus privaţiunea ile­gală de libertate a fost săvârşită în scopul facilitării săvârşirii acţiunilor perverse, caz în care infracţiunea pre­văzută la art.166 CP RM constituie infracţiune-mijloc, în timp ce infracţiunea înscrisă la art.175 CP RM – infracţiune-scop. În atare ipoteză, constatăm că cele comise necesită a fi calificate potrivit regulilor concur­su­lui de infracţiuni. Mai exact, este vorba de concurs de infracţiuni cu conexitate etiologică.

În speţă, în condiţii neclare, a fost aplicată în mod trunchiat regula de calificare valabilă pentru ipoteza con­cursului de infracţiuni, în general, şi a celui cu conexitate etiologică, în special. Mai exact, surprindem poziţia neîntemeiată de a reţine la calificare de fiece dată norma ce vizează infracţiunea-scop (i.e. – infracţiunea pre­văzută la art.175 CP RM), dar fără a reţine şi norma ce incriminează infracţiunea-mijloc (i.e. – infracţiunea prevăzută la art.166 CP RM).

O asemenea soluţie de calificare este inadmisibilă, întrucât nesocoteşte regula de apreciere a numărului de infracţiuni prezente, în funcţie de numărul intenţiilor infracţionale; or, din împrejurările de fapt reliefate supra reiese că A.V. a acţionat, de fiece dată, în baza unei intenţii diferite. Accentuăm că nu doar acţiunile perverse, ci şi faptele de privaţiune ilegală de libertate au fost săvârşite în baza unor intenţii diferite. În raport cu fiecare victimă vizată în fiecare dintre cele patru cazuri A.V. a manifestat intenţie diferită, fapt desprins cu uşurinţă din împrejurările în care a acţionat inculpatul (timpul săvârşirii infracţiunii, calitatea diferită a victimei in­frac­ţiunii etc.). Acest lucru îl recunoaşte, în mod implicit, însuşi procurorul oferind pe masa judecătorului soluţia de calificare sus-indicată, încadrând doar acţiunile perverse potrivit regulilor concursului de infracţiuni, nu şi faptele de privaţiune ilegală de libertate. Din moment ce în conduita inculpatului au fost sesizate mai multe in­tenţii în raport cu săvârşirea acţiunilor perverse, în mod logic urmau a fi constatate mai multe intenţii în ra­port cu săvârşirea privaţiunii ilegale de libertate. Or, aşa cum am subliniat mai sus, în vederea săvârşirii in­frac­ţiunilor de acţiuni perverse (fiecare intenţie fiind separată de cealaltă) inculpatul recurgea la săvârşirea priva­ţiunii ilegale de libertate. Prin urmare, dacă în raport cu infracţiunea-scop se atestă un concurs de intenţii, e firesc ca şi în raport cu infracţiunea-mijloc să se ateste acelaşi număr de intenţii. Cu alte cuvinte, numărul in­ten­ţi­ilor prezente faţă de infracţiunea-mijloc trebuie să fie proporţional în raport cu numărul intenţiilor faţă de in­frac­ţiunea-scop (şi invers). Respectiv, cu referire la speţă, din moment ce organul îndrituit cu aplicarea legii penale a decis să califice faptele penale-scop potrivit regulilor concursului de infracţiuni (identificând în conduita lui A.V. patru infracţiuni de acţiuni perverse), urma ca şi privaţiunea ilegală de libertate, pe post de infracţiune-mijloc, să fie încadrată potrivit regulilor concursului de infracţiuni (i.e. de patru ori în baza art.166 CP RM).

Considerăm că tocmai o asemenea soluţie de calificare corespunde gradului de pericol social pe care îl re­prezintă făptuitorul şi cele comise de acesta. Tocmai o asemenea soluţie de încadrare este în stare să asigure restabilirea echităţii sociale drept scop al pedepsei penale. În speţă, cele comise de inculpatul A.V. au fost sub­estimate din perspectiva încadrării juridico-penale, calificarea făcută fiind una insuficientă. Potrivit doc­tri­nei [3, p.19], calificarea insuficientă presupune lipsa unei reflectări integrale a semnelor faptei comise în norma penală aplicată. Iar cu titlu de exemplu se evocă cazul calificării concursului de infracţiuni ca şi infrac­ţiune unică [4, p.24].

În acelaşi context trezeşte semne de întrebare încadrarea celor săvârşite de A.V. în tiparul lit.b), c) alin.(2) art.166 CP RM. În special, provoacă interes reţinerea la încadrare a lit.b) din articolul indicat, care cuprinde semnul circumstanţial agravant „asupra a două sau mai multor persoane”.

Potrivit regulii generale, pentru a fi incident semnul circumstanţial agravant indicat este ineluctabil ca făp­tuitorul să acţioneze în baza unei intenţii unice. Cu alte cuvinte, făptuitorul din start urmăreşte să priveze de libertate două sau mai multe persoane. Per a contrario, norma enunţată devine inaplicabilă în ipoteza în care făptuitorul săvârşeşte privaţiunea ilegală a mai multor persoane, dar în baza unor intenţii diferite. Prima ipo­te­ză (cazul reţinerii la calificare a semnului circumstanţial agravant „asupra a două sau mai multor persoane”) implică prezenţa unei infracţiuni unice prelungite. Extrapolând aceste raţionamente la speţă, conchidem că, cel mai probabil, neîncadrarea privaţiunii de libertate în cazul celor patru episoade potrivit regulilor concur­sului de infracţiuni a fost dictată de invocarea la calificare a semnului calificativ „asupra a două sau mai multor persoane” – semn incompatibil în speţă cu ipoteza concursului de infracţiuni. O atare soluţie de ca­li­fi­care doar în aparenţă este corectă, întrucât o logică diferită a fost urmărită în cazul încadrării juridico-penale a acţiunilor perverse. Judecând ad absurdum, odată ce privaţiunea ilegală de libertate a fost încadrată o singură dată potrivit art.166 CP RM, aceeaşi soluţie de calificare (potrivit regulilor unităţii infracţionale) urma a fi dată acţiunilor perverse.

O asemenea calificare (în aparenţă coerentă, dar lipsită de logică) era cu neputinţă, deoarece aşa cum reiese din împrejurările în care a acţionat A.V., dânsul a manifestat mai multe intenţii faţă de cele comise: atât faţă de acţiunile perverse săvârşite, cât şi faţă de faptele de privaţiune ilegală de libertate.

În altă privinţă, în speţa sus-indicată suscită interes încadrarea celor săvârşite de A.V. în episoadele 2 şi 4. Astfel, potrivit învinuirii (în cel de-al doilea episod) A.V. este acuzat că ar fi săvârşit cele imputate „în una din serile verii anului 2016, aproximativ la ora 21.00, precum şi în luna octombrie 2016 (sublinierea ne apar­ţine – n.a.)”. Iar în cel de-al patrulea episod este învinuit că ar fi comis faptele penale imputate „în perioada lunilor septembrie 2016 – 06 decembrie 2016, seara, de mai multe ori (sublinierea ne aparţine – n.a.), timp de la 15 la 30 de minute”.

Astfel, în cazul celui de-al doilea episod apar dubii privind existenţa unei singure intenţii infracţionale la săvârşirea acţiunilor perverse, şi, implicit, a privaţiunii ilegale de libertate. În opinia noastră, A.V. a manifestat două intenţii: prima – în una din serile verii anului 2016 şi cea de-a doua – în una din zilele lunii octombrie 2016. Acest lucru îl mărturiseşte, în special, intervalul mare de timp dintre momentele săvârşirii celor două fapte infracţionale. Cu privire la acest aspect C.Butiuc subliniază: „…exis­tenţa unor intervale prea mari de timp între acţiunile identice repetate poate duce şi la concluzia că există mai multe rezoluţii infracţionale. Sub acest aspect este evident că nu se mai poate vorbi de unitate legală, deoarece rezo­lu­ţiile distincte generează o plu­ra­litate de infracţiuni sub forma unui concurs real omogen” [5, p.16]. În acelaşi făgaş, V.Manea şi D.Pădure menţionează: „Timpul este un criteriu accesoriu necesar pentru diferențierea pluralității infracțiunilor și a infracțiunilor unice, pe parcursul cărora acțiunea sau inacțiunea sunt exercitate într-o perioadă cu pauze tem­po­rare nesemnificative sau care coincid în timp (infracțiunile prelungite), precum și de la infracțiunile continue” [6, p.291].

Deci, este puţin probabil ca A.V. să fi acţionat în cele două episoade în baza unei singure intenţii. Mai degrabă, sesizăm un concurs de intenţii, motiv pentru care acţiunile lui A.V realizate în privinţa minorei D. în una din serile verii anului 2016, precum şi în una din zilele lunii octombrie 2016 urmau a fi calificate potrivit regulilor concursului de infracţiuni, nu însă ca infracţiune unică prelungită. Subsecvent, aceeaşi soluţie de calificare se impunea în cazul săvârşirii privaţiunii ilegale de libertate (cu condiţia prezenţei semnelor constitutive ale in­fracţiunii prevăzute la art.166 CP RM în ambele episoade infracţionale). Deşi, de principiu, nu excludem că intervalele de timp între episoadele infracţionale ale unei infracţiuni unice prelungite pot fi suficient de mari, totuşi, în speţă, considerăm că A.V. a acţionat în baza unor intenţii diferite. Iar acest lucru reiese din inter­va­lul prea mare între cele două fapte, precum şi din conjunctura obiectivă în care acestea au fost comise.

Intuim că aprecierea celor două fapte penale ca fiind o infracţiune unică prelungită a fost dictată de circums­tanţa că acţiunile perverse au fost realizate în privinţa uneia şi aceleiaşi victime. Precizăm că această particu­laritate nu ţine de esenţa infracţiunii unice prelungite. Or, aşa cum enunţă pe bună dreptate S.Brînza şi V.Stati, „nu este exclus ca unitatea intenției infracționale să implice pluralitatea de victime” [7, p.118]. Per a contrario, nu este exclus ca una şi aceeaşi persoană să apară pe post de victimă în cazul săvârşirii mai multor infracţiuni, inclusiv identice. În speţă, tocmai o asemenea ipoteză învederăm: când una şi aceeaşi persoană (minora D.) apare pe post de victimă a două infracţiuni identice, săvârşite la intervale diferite de timp. În concluzie, pentru a aprecia cele săvârşite drept concurs de infracţiuni mai puţin interesează dacă fapta infracţională este îndreptată către una şi aceeaşi victimă. Relevanţă crucială comportă dacă făptuitorul a manifestat o singură intenţie sau mai multe intenţii infracţionale faţă de cele comise.

Rezerve la calificarea celor săvârşite de A.V. sesizăm şi în cazul celui de-al patrulea episod din învinuire (i.e. ipoteza în care A.V. a fost condamnat o singură dată în baza art.175 CP RM pentru acţiunile perverse săvârşite împotriva minorei T. în perioada lunilor septembrie 2016 – 06 decembrie 2016). Rezervele noastre sunt desprinse din aceeaşi circumstanţă: timpul săvârşirii acţiunilor perverse. Şi de această dată avem dubii privind existenţa unei singure intenţii criminale. Considerăm că organul de urmărire penală urma în mod obligatoriu să identifice numărul intenţiilor infracţionale în baza cărora ar fi acţionat A.V. Cel mai probabil, dificultatea identificării numărului de intenţii infracţionale a determinat persoana abilitată cu aplicarea legii penale să aprecieze juridic cele comise de A.V. împotriva minorei T. drept infracţiune unică prelungită.

2. Supra am arătat că intervalul de timp mare sau relativ mare între episoade infracţionale mărturiseşte, de regulă, despre prezenţa unor intenţii diferite faţă de fiecare episod infracţional, cele comise urmând a fi apreciate drept concurs de infracţiuni. Să însemne oare că dacă intervalele între episoade sunt mici sau relativ mici atunci există premise pentru a aprecia cele comise drept infracţiune unică prelungită? Răspunzând la această întrebare, menţionăm că intervalul mic sau relativ mic între episoade infracţionale poate constitui unul dintre criteriile de bază în delimitarea infracţiunii unice prelungite de concursul de infracţiuni. Acesta însă nu este unicul criteriu şi nici criteriul de bază în disocierea celor două forme infracţionale. Nu este exclus ca un interval mic între episoadele infracţionale să nu constituie o împrejurare suficientă pentru a stabili pre­zenţa unei infracţiuni unice prelungite. Cu alte cuvinte, chiar şi în condiţiile unui interval mic între acţiunile/inac­ţiu­nile făptuitorului se poate atesta un concurs de intenţii, nu însă o intenţie unică. Tocmi o asemenea stare a lucrurilor a fost stabilită în următoarea speţă întâlnită în practica judiciară a Republicii Moldova: „inculpatul T.A., la 09.05.2018, în jurul orei 15.30 (sublinierea ne aparţine – n.a.), fiind în stare de ebrietate, a intrat în locuința părinților săi amplasată în or. T., str. M., 41, şi la cerința tatălui său de a părăsi locuința, înaintată timp de 10 minute, nu a reacționat, rămânând în locuință, unde a inițiat un conflict. T.A a părăsit locuința doar în momentul când tatăl său şi-a manifestat intenția de a se adresa organelor de drept. Tot el, la 09.05.2018, în jurul orei 18.30 (sublinierea ne aparţine – n.a.), fiind în stare de ebrietate, ilegal, contrar voinței proprie­ta­rului, a pătruns în locuința părinților săi amplasată în or. T., str. M., 41, și ignorând somațiile acestora înaintate timp de 30 de minute de a părăsi locuința nu a reacționat la ele, părăsind locuința doar la venirea colaboratorilor poliției” [8]. De precizat că instanţa de judecată a încadrat conduita lui T.A. în baza alin.(1) art.179 şi alin.(1) art.179 CP RM.

Din punctul nostru de vedere, o atare soluţie de calificare pare a fi corectă, în pofida faptului (i) realizării celor două conduite la un interval mic (distanţa între ele fiind de 3 ore) şi (ii) atentării asupra unora şi aceloraşi victime (părinţii lui T.A.). Soluţia de calificare este întemeiată. Împrejurările în care au fost comise cele două fapte vorbesc despre existenţa a două intenţii infracţionale. De menționat că cea de-a doua intenţie a apărut la inculpat ulterior momentului consumării primei intenţii.

Aprecierea celor săvârşite drept infracţiune unică prelungită este condiţionată de momentul apariţiei la făp­tuitor a intenţiei de a comite repetat infracţiunea de violare de domiciliu. Încadrarea de o singură dată în baza alin.(1) art.179 CP RM este posibilă doar dacă: a) inculpatul, din start (până la momentul săvârşirii primei fapte – a celei comise în jurul orei 15.30) avea intenţia de a comite în două rânduri infracţiunea de violare de domiciliu, sau b) intenţia de a comite în două rânduri violarea de domiciliu a apărut la inculpat în momentul realizării primei fapte de violare de domiciliu, dar până la consumarea acesteia.

În cea de-a doua ipoteză se atestă intenţia supravenită (survenită) de a comite infracţiunea în formă prelungită. Cu alte cuvinte, intenţia iniţială a făptuitorului de a comite o singură faptă de violare de domiciliu suferă mo­dificări, astfel încât intenţia acestuia să vizeze săvârşirea în două rânduri a faptei de violare de domiciliu. N.Giurgiu susţine că intenţia supravenită, în opoziţie cu intenţia iniţială, presupune modificarea sau completarea hotărârii iniţiale cu elemente noi, privind atât desfăşurarea faptei, cât şi urmările aces­teia [9, p.136]. Iar potrivit doctrinei, regula este că dacă intenţia iniţială se transformă în intenţie supra­ve­nită, calificarea se va face în corespundere cu intenţia supravenită [3, p.165]. Corect se arată în literatura de specialitate rusă că pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni comise cu intenţie supravenită transformarea intenției trebuie să aibă loc până la consu­marea primei infracțiuni [10, p.154].

Tocmai de aceea apariţia intenţiei de săvârşire repetată a violării de domiciliu ulterior momentului consu­mării primei fapte denotă o nouă intenţie, motiv pentru care acesteia urmează să i se dea o apreciere juridico-penală distinctă (i.e. să i se dea o calificare separată). Respectiv, în această ipoteză se atestă două intenţii, considerent din care trebuie reţinute regulile concursului de infracţiuni. O atare ipoteză identificăm în speţă sus-evocată. Foarte puţin probabil ca făptuitorul să fi acţionat în baza unei intenţii unice. Mai degrabă, făp­tui­torul a acţionat în baza unor intenţii diferite (cea de-a doua formându-se ulterior momentului consumării primei intenţii, respectiv – primei fapte infracţionale), chiar dacă cea de-a doua intenţie a apărut cu puţin timp peste consumarea primei intenţii.

În opoziţie, în următoarea speţă instanţa a constatat prezenţa unei intenţii infracţionale unice, apreciind cele comise drept infracţiune prelungită, soluţia fiind întemeiată, inclusiv, pe circumstanţa privind intervalul mic dintre episoadele infracţionale: „la 28 februarie 2017 inculpatul G.S.  se afla, în stare de ebrietate alcoolică, în casa nr. 50 de pe str. T. Aproximativ la ora 01:00, acționând cu intenție directă unică (sublinierea ne apar­ţine – n.a.) în scopul realizării unui raport sexual prin constrângere fizică în complicitate cu B.S., i-a aplicat lui X. lovituri cu mâinile peste față și prin constrângere fizică, manifestată prin răsucirea mâinilor și legare la spate, au imobilizat-o pe X. în pat. Atunci G.S. împreună cu B.S. au dezbrăcat-o și au descălțat-o pe X., care se afla imobilizată în pat, după care, contrar voinței ultimei, G.S. a intrat cu ea în raport sexual în formă obișnuită de mai multe ori pe parcursul nopții (sublinierea ne aparţine – n.a.) de 28 februarie 2017 spre 01 martie 2017, iar B.S. îl încuraja pe G.S. la săvârşirea acțiunilor de viol” [11].

De menţionat că acţiunile lui G.S. au fost încadrate o singură dată în baza art.171 CP RM, ca fiind săvârşite în baza unei intenţii infracţionale unice. În principiu, respectiva regulă de calificare este nuanţată la pct.7 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală”, nr.17 din 07.11.2005, în corespundere cu care: „Dacă făptuitorul succesiv realizează două sau mai multe raporturi sexuale sau acţiuni cu caracter sexual asupra aceleiaşi victime şi în executarea aceleiaşi intenţii infracţionale, faptele săvârşite reprezintă o infracţiune unică prelungită…” [12].

3. În altă ordine de idei, menţionăm că corecta apreciere a celor comise drept infracţiune unică prelungită sau concurs de infracţiuni determină anumite consecinţe procesual-penale şi, în mod implicit, consecinţe ce vizează aplicarea pedepsei penale. Mai exact, expedierea în judecată a unui rechizitoriu în care mai multe fapte (episoade) imputate inculpatului sunt încadrate în baza unei singure norme de incriminare (cele comise fiind apreciate în calitate de infracţiune unică prelungită) face imposibilă reîncadrarea celor săvârşite de către instanţa de judecată din tiparul unei singure norme de incriminare în tiparul mai multor norme de incriminare în ipoteza în care instanţa constată că de facto inculpatul a acţionat în baza mai multor intenţii infracţionale, fiind prezente semnele unui concurs de infracţiuni, nu însă ale unei infracţiuni unice prelungite. Iar acest lucru corespunde regulilor consacrate la art.325 din Codul de procedură penală (în continuare – CPP RM [13]). Astfel, potrivit alin.(1) art.325 CPP RM, „judecarea cauzei în primă instanţă se efectuează numai în privinţa persoanei puse sub învinuire şi numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu (sublinierea ne aparţine – a.). Iar conform alin.(2) al aceluiaşi articol „modificarea învinuirii în instanţa de judecată se admite dacă prin aceasta nu se agravează situaţia inculpatului (sublinierea ne aparţine – n.a.) şi nu se lezează dreptul lui la apărare. Modificarea învinuirii în sensul agravării situaţiei inculpatului se admite numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de cod”.

Prin urmare, instanţa este ţinută să acţioneze în limitele învinuirii formulate. Din oficiu instanţa nu poate modifica învinuirea în sensul agravării situaţiei inculpatului. Reîncadrând din oficiu conduita inculpatului din textul unei norme de incriminare în tiparul mai multor norme de incriminare instanţa va agrava situaţia incul­patului, fapt interzis de cadrul normativ procesual-penal. În acest sens, în doctrină se relevă [14, p.32] că exer­ci­­țiul de reîncadrare a faptelor de către instanța de judecată din inițiativa sa necesită a fi efectuată cu o deosebită prudență, neagravându-se situația inculpatului și respectându-se dreptul acestuia la apărare.

Contrar regulii sus-indicate, în următoarea speţă din practica judiciară instanţa a decis, din oficiu, să reîn­cadreze acţiunile inculpatului din tiparul lit.c), f) alin.(3) art.2171 CP RM şi lit.f) alin.(3) art.2171 CP RM în conformitate cu prevederile lit.c), f) alin.(3) art.2171 CP RM, lit.c), f) alin.(3) art.2171 CP RM şi lit.f) alin.(3) art.2171 CP RM. Mai exact, instanţa a decis asupra existenţei în speţă a trei infracţiuni, nu însă a două in­frac­ţiuni, ceea ce a şi servit drept motiv la reîncadrarea efectuată. În fapt, inculpatul A.V. a fost învinuit că „acționând cu intenție directă, în scopul obținerii unui profit, a procurat droguri, pe care ilegal le-a păstrat asupra sa până la data de 11.07.2017, când contra sumei de 800 de lei le-a realizat lui B.V; tot el, la data de 01.08.2017, i-a realizat aceluiaşi B.V. contra sumei de 800 de lei un pachețel de tip zip-lock, în care se afla amfetamină; tot A.V., acționând cu intenție directă, în scopul înstrăinării ulterioare şi obținerii unui profit, în perioada de timp şi în circumstanțe nestabilite de organul de urmărire penală a procurat trei pachete de tip zip-lock care conțineau masă vegetală uscată de culoare cafenie, cu miros specific, pe care le-a păstrat la domiciliul său până la data de 26.09.2017, când pachetele cu masa vegetală au fost depistate şi ridicate de către colaboratorii poliției în cadrul percheziției efectuate” [15].

De precizat că acţiunile lui A.V. concretizate în procurarea, păstrarea şi înstrăinarea drogurilor către B.V., săvârşite în data de 11.07.2017 şi de 01.08.2017, au fost apreciate de către organul de urmărire penală ca fiind comise în baza unei intenţii unice şi a unui scop unic. Respectiv, acţiunile infracţionale comise de A.V. în cele două zile au fost catalogate drept episoade ale unei infracţiuni unice prelungite.

În contrast, instanţa de judecată a apreciat cele comise de A.V. în data de 11.07.2017 şi de  01.08.2017 ca fiind săvârşite în baza unor intenţii diferite, formând un concurs de infracţiuni, nu însă o infracţiune unică pre­lungită.

Evocăm dezacordul nostru faţă de soluţia instanţei de judecată. Dezacordul vizează mai cu seamă depăşirea limitelor învinuirii formulate (i.e. a încadrării juridice efectuate de acuzator) la calificarea conduitei lui A.V. Analizând speţa indicată constatăm dificultăţi în determinarea numărului de intenţii criminale manifestate de A.V. în cele două episoade (din 11.07.2017 şi din 01.08.2017). Cert e că în ipoteza în care persistă dubii în ceea ce priveşte numărul intenţiilor infracţionale, acestea trebuie interpretate în favoarea făptuitorului, urmând ca cele săvârşite să fie încadrate în baza unei singure norme de incriminare. Să zicem că în speţă instanţa a îmbrăţişat o altă poziţie, constatând prezenţa a două intenţii infracţionale, nu însă a uneia. Chiar şi aşa, instanţa, graţie prevederilor înscrise la art.325 CPP RM, nu putea să modifice încadrarea prin extinderea ipotezei unei infracţiuni unice prelungite la cea privind concursul de infracţiuni.

4. În practica judiciară întâlnim cazuri când infracţiunea unică prelungită este confundată cu infracţiunea unică continuă. Exemplificativă este următoarea speţă: „K.Y., urmărind scopul comiterii infracţiunii de contra­bandă, în perioada lunii iulie 2017 a elaborat un plan criminal în vederea trecerii peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop. Astfel, pe parcursul lunii iulie 2017, K.Y., în timp ce se afla pe teritoriul Ucrainei, în circumstanţe necunoscute a intrat în posesia unui lot de produse de tutungerie, cu valoare de minimum 198 350 lei. Ulterior, la 13 iulie 2017, K.Y. a camuflat în locuri special adaptate ale semiremorcii cu n/î XXX o parte din lotul de produse de tutungerie menţionat, cu valoare minimă de 95 200 lei, iar la 19 iulie 2017, ora 00:54, urmărind scopul de a trece peste frontiera vamală a Republicii Moldova mărfuri, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, acţionând întru realizarea intenţiei sale infracţionale, s-a prezentat în zona de control vamal a postului Giurgiuleşti-2 (PVFI, rutier), Giurgiuleşti-Reni, pe direcţia ,,intrare în Republica Moldova”, în calitate de şofer al camionului cu n/î XXX, cu semiremorca ataşată cu n/î XXX, pe care le-a trecut peste frontiera vamală a Republicii Moldova fără a fi declarate controlului vamal. Ulterior, la 19 iulie 2017, ora 15:57, K.Y., în continuarea acţiunilor sale criminale, aflându-se la volanul camionului cu n/î XXX, cu semiremorca ataşată cu n/î XXX, s-a prezentat în zona de control vamal a postului vamal Giurgiuleşti-1 (PVFI, rutier), pe direcţia ,,ieşire din Republica Moldova”, unde a trecut mărfurile indicate peste frontiera vamală fără a le declara controlului vamal, în vederea realizării activităţii infracţionale continue (sublinierea ne aparţine – n.a.). Urmărind scopul comiterii infracţiunii de contrabandă, la 09 august 2017 K.Y. a camuflat în locuri special adaptate ale semiremorcii cu n/î XXX cealaltă parte din lotul de produse de tutungerie men­ţionat: 1 000 pachete de ţigări marca ,,LD Blue Limited”, 3 000 pachete de ţigări marca ,,Rothmans Kingsize” şi 1 950 pachete de ţigări marca ,,Rothmans Demi Click”, cu valoarea de 103 150 lei, iar la 13 august 2017, ora 19:54, K.Y. s-a prezentat la zona de control vamal a postului vamal Giurgiuleşti-2 (PVFI, rutier), Giur­giuleşti – Reni, pe direcţia ,,intrare în Republica Moldova”, în calitate de şofer al camionului cu n/î XXX, cu semiremorca ataşată cu n/î XXX, unde a trecut peste frontiera vamală a Republicii Moldova produsele de tutungerie menţionate fără a le declara controlului vamal. Tot la 13 august 2017, ora 21:10, K.Y., fiind la volanul camionului cu n/î XXX, cu semiremorca ataşată cu n/î XXX, transportând camuflate produse de tutungerie în cantitate de 1 000 pachete de ţigări marca ,,LD Blue Limited”, 3 000 pachete de ţigări marca ,,Rothmans Kingsize” şi 1 950 pachete de ţigări marca ,,Rothmans Demi Click”, cu valoarea de 103 150 lei, s-a prezentat în zona de control vamal a postului vamal Giurgiuleşti-l (PVFI, rutier), Giurgiuleşti-Galaţi, pe care a încercat să le transporte peste frontiera vamală a Republicii Moldova fără a le declara controlului vamal, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop. Însă, din motive independente de voinţa acestuia, nu şi-a dus până la capăt intenţiile criminale, deoarece produsele de tutungerie au fost depistate şi ridicate de către colaboratorii postului vamal. Astfel, infracţiunea continuă a fost consumată datorită survenirii unor evenimente care împiedică această activitate (sublinierea ne aparţine – n.a.)” [16].

De menţionat că acţiunile inculpatului K.Y. au fost încadrate de către organul de urmărire penală în baza art.29, alin.(1) art.248 CP RM, conform indicilor calificativi: ,,infracţiunea continuă de contrabandă, carac­te­rizată prin trecerea peste frontieră vamală a Republicii Moldova a mărfurilor în proporţii mari (în valoare de 198 350 lei), tăinuindu-le de controlul vamal prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop”.

Este lesne de observat confuzia admisă în speţa sus-indicată cu privire la cele două forme ale unităţii infracţionale. Este evident că, în speţă, cele comise constituie o infracţiune unică prelungită, caracterizată prin prezenţa mai multor episoade infracţionale, comise în baza unei singure intenţii şi cu un singur scop. Infracţiunea de contra­bandă, în varianta imputată inculpatului, nu este susceptibilă de săvârşire în formă continuă. Infracţiunea con­tinuă nu poate fi comisă altfel decât prin desfăşurarea neîn­tre­ruptă a activităţii infracţionale. Infracţiunea de contrabandă nu implică necesarmente o atare derulare în timp a activităţii infracţionale. Aceasta poate fi comisă instantaneu. Deci, nu este o infracţiune continuă. În acelaşi timp, aceasta poate lua forma unei infrac­ţiuni prelungite. Este cazul în care făptuitorul recurge la săvârşirea infracţiunii prin mai multe acţiuni infrac­ţionale (episoade). Important e ca făptuitorul să acţioneze în baza unei singure intenţii, nu însă în baza mai multor intenţii infracţionale. În speţă, inculpatul K.Y. a comis fapta de contrabandă imputată prin mai multe episoade infracţionale, având la bază o singură intenţie şi un singur scop.

În consecinţă, persoana abilitată cu aplicarea legii penale a apreciat eronat forma unităţii infracţionale pre­zente în acţiunile făptuitorului. Deşi acest lucru nu contează la încadrare (în ambele cazuri cele comise fiind apreciate ca infracţiune unică), totuşi identificarea formei concrete a unităţii infracţionale poate să comporte relevanţă juridică în planul individualizării pedepsei penale. Or, infracţiunea prelungită necesită un tratament sancţionator mai aspru comparativ cu infracţiunea unică continuă.

În contextul aceleiaşi speţe, apare drept neclară reţinerea la calificare a art.29 CP RM. O atare neclaritate trebuie privită din altă perspectivă decât din cea privind confuzia creată între infracţiunea unică continuă şi cea prelungită (fapt asupra căruia am statuat supra). Mai exact, apare semn de întrebare privind oportunitatea reţinerii la calificare a respectivei norme, din moment ce art.29 CP RM nu conţine norme de incriminare şi nici norme de extindere a incriminării. În planul normelor de extindere a incriminării V.Berliba menţionează: „Legea penală operează cu anumite norme de extindere a incriminării în cazul unor acti­vi­tăţi infracţionale atipice. Este vorba, în special, de normele prevăzute la art.26 CP RM (pregătirea de infracţiune), la art.27 CP RM (ten­ta­tiva de infracţiune), când se constată o activitate infracţională neconsumată şi se impune preci­za­rea acesteia, fiind făcută prin invocarea normelor descrise în Partea Generală, alăturate normelor de incriminare. Or, în Partea Spe­cială a Codului penal legiuitorul operează doar cu fapte consumate” [17, p.237]. Asemenea norme regăsim şi la art.42 CP RM, care definesc esenţa participanţilor la infracţiune, urmând ca la calificarea conduitei acestora să se reţină norma exactă ce reflectă rolul îndeplinit de fiecare participant.

Normele prevăzute la art.29 CP RM nu pot fi apreciate drept norme de extindere a incriminării. Din aceste motive, art.29 CP RM, ca, de altfel, nici art.30 CP RM, nu trebuie reţinut la calificare. Nu vedem oportunitatea încadrării juridico-penale, inter alia, conform art.29 sau 30 CP RM. Primo – natura juridică a unei infracţiuni unice (continue, prelungite, cu acţiuni/inacţiuni alternative etc.) este identificată din conţinutul actului aplicativ (în special, din fabulă), nu însă din normele reţinute la calificare. Secundo – este limpede că cele săvârşite constituie infracţiune unică, nu însă concurs de infracţiuni. Or, în cazul unui concurs de infracţiuni încadrarea urma a fi făcută în baza mai multor norme de incriminare.

Concluzii

În unele cazuri surprindem poziţia persoanelor abilitate cu aplicarea legii penale de a încadra cele săvârşite în conformitate cu regulile infracţiunii unice prelungite, deşi cele comise, în realitate, constituie concurs de infracţiuni.

În cazul infracţiunilor cu conexitate etiologică, dacă în raport cu infracţiunea-scop se atestă un concurs de intenţii, e firesc ca şi în raport cu infracţiunea-mijloc să se ateste acelaşi număr de intenţii. Cu alte cuvinte, nu­mărul intenţiilor prezente faţă de infracţiunea-mijloc trebuie să fie proporţionale în raport cu numărul inten­ţii­lor faţă de infracţiunea-scop (şi invers).

Nu ţine de esenţa infracţiunii unice prelungite circumstanţa, potrivit căreia faptele infracţionale sunt săvâr­şite în privinţa uneia şi aceleiaşi victime. Nu este exclus ca una şi aceeaşi persoană să apară pe post de victimă în cazul săvârşirii mai multor infracţiuni, inclusiv identice.

În practica judiciară sesizăm cazuri când, cel mai probabil, dificultatea identificării numărului de intenţii infracţionale determină persoana abilitată cu aplicarea legii penale să aprecieze juridic cele comise drept in­fracţiune unică prelungită.

Intervalul de timp mare sau relativ mare între episoadele infracţionale mărturiseşte, de regulă, asupra pre­zenţei unor intenţii diferite faţă de fiecare episod infracţional, cele comise urmând a fi apreciate drept concurs de infracţiuni. Per a contrario, intervalul mic sau relativ mic între episoadele infracţionale poate constitui unul dintre criteriile de bază în delimitarea infracţiunii unice prelungite de concursul de infracţiuni. Acesta însă nu este unicul criteriu şi nici criteriul de bază în disocierea celor două forme infracţionale. Nu este exclus ca un interval mic între episoadele infracţionale să nu constituie o împrejurare suficientă pentru a stabili pre­zenţa unei infracţiuni unice prelungite. Chiar şi în condiţiile unei durate mici între acţiunile/inacţiunile făp­tui­torului se poate atesta un concurs de intenţii, nu însă o intenţie unică.

Corecta apreciere a celor comise drept infracţiune unică prelungită sau concurs de infracţiuni determină anumite consecinţe procesual penale şi, în mod implicit, consecinţe ce vizează aplicarea pedepsei penale. Mai exact, expedierea în judecată a unui rechizitoriu în care mai multe fapte (episoade) imputate inculpatului sunt încadrate în baza unei singure norme de incriminare (cele comise fiind apreciate în calitate de infracţiune unică prelungită) face imposibilă reîncadrarea celor săvârşite de către instanţa de judecată din tiparul unei singure norme de incriminare în tiparul mai multor norme de incriminare în ipoteza în care instanţa constată că de facto inculpatul a acţionat în baza mai multor intenţii infracţionale, fiind prezente semnele unui concurs de infrac­ţiuni, nu însă ale unei infracţiuni unice prelungite.

Normele prevăzute la art.29 CP RM nu pot fi apreciate drept norme de extindere a incriminării. Din aceste motive, art.29 CP RM, ca, de altfel, nici art.30 CP RM, nu trebuie reţinut la calificare.

Referinţe:

  1. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128-129, republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.72-74.
  2. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 17 ianuarie 2018. Dosarul nr.1ra-74/2018. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=10252
  3. COPEŢCHI S., HADÎRCA, I. Calificarea infracţiunilor. Note de curs. Chişinău: Tipografia Centrală, 2015. 352 p.
  4. COPEŢCHI, S., OJOGA, A. Modalităţile şi principiile calificării infracţiunilor. În: Revista Institutului Naţional al Justiţiei, 2015, nr.1(32), p.21-27.
  5. BUTIUC, C. Infracţiunea complexă. Bucureşti: ALL Beck, 1999.
  6. MANEA, V., PĂDURE, D. Categoria „timpul” în Partea Generală şi Partea Specială a Codului penal. În: Materialele Conferinţei ştiinţifice naţionale cu participare internaţională „Realităţi şi perspective ale învăţământului juridic naţional” (Chişinău, 01-02 octombrie 2019). II. Chişinău: CEP USM, 2020, p.288-300.
  7. BRÎNZA, S., STATI, V. Infracţiunile privind viaţa sexuală în Codul penal al Republicii Moldova: noi abordări în interpretarea judiciară oficială. În: Актуальные научные исследования в современном мире, 2018, №.2(9(41)), с.108-120.
  8. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 26 februarie 2020. Dosarul nr.1ra-702/2020. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=15468
  9. GIURGIU, N. Legea penală şi infracţiunea (doctrină, legislaţie, practică judi­ciară). Iaşi: Gama, 1996.
  10. ГАУХМАН, Л.Д. Квалификация преступлений: закон, теория, практика. Москва: АО „Центр ЮрИнфоР”, 2001. 315 с.
  11. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 01 august 2019. Dosarul nr.1ra-1196/2019. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=14174
  12. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală”, nr.17 din 07.11.2005. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=349
  13. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.104-110.
  14. BUDECI, V., MORCOV, A. Limitele reîncadrării juridico-penale a faptei inculpatului de către instanţa de judecată ex-officio. Echitatea procedurii. Aspecte practico-aplicative. În: Revista Naţională de Drept, 2017, nr.8, p.31-39.
  15. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 04 martie 2020. Dosarul nr.1ra-821/2020. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=15479
  16. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 09 octombrie 2019. Dosarul nr.1ra-1439/2019. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=14407
  17. BARBĂNEAGRĂ, A., ALECU, Gh., BERLIBA, V. ş.a. Codul penal al Republicii Moldova. Comentat. Adnotat. Chişinău: Sarmis, 2009. 860 p.

Aflaţi mai mult despre , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.