Drept penal şi contravenţional

Abuzul de putere sau abuzul de serviciu săvârșit din interes material, în scopul realizării altor interese personale sau în interesul unei terţe persoane: controverse și soluții
20.05.2021 | Serghei Brînza, Vitalie Stati

Dr. hab. Serghei Brînza

Dr. hab. Serghei Brînza

Vitalie Stati

Dr. Vitalie Stati

La 18.01.2021, Judecătoria Soroca (sediul Florești) a expediat Curții Constituționale Sesizarea nr. 5g privind excepția de neconstituționalitate a art. 327 alin. (2) lit. b1) din Codul penal [1] (în continuare – Sesizarea nr. 5g/2021). Obiectul acestei sesizări îl formează pretinsa neconstituţionalitate a prevederii de la lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM, în care este incriminată folosirea intenţionată de către o persoană publică a situaţiei de serviciu, săvârșită din interes material, în scopul realizării altor interese personale sau în interesul unei terţe persoane, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.

Precizăm că analiza alegațiilor din Sesizarea nr. 5g/2021 este efectuată într-o altă publicație științifică[1]. În cadrul investigației de față, ne propunem să ne axăm pe o problemă inspirată de speța care constituie cauza formulării Sesizării nr. 5g/2021. Iată ce prevede această speță:

V.M. a fost învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute la lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM („folosirea intenţionată de către o persoană publică a situaţiei de serviciu, săvârșită din interes material, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale unei persoane fizice (subl. ns.)”). În fapt, acesta deținea funcția de ofițer superior de investigații al unui birou zonal al poliției criminale, având statutul de persoană publică. În aprilie 2018, exercitându-și atribuțiile de serviciu, V.M. a identificat-o pe R.M. ca persoană bănuită de comiterea unei infracțiuni de furt. V.M. a convins-o pe R.M. să-i transmită 500 euro si 27000 lei, asigurând-o că va transmite acești bani părții vătămate, pentru ca aceasta din urmă să depună o cerere de împăcare în cadrul procesului penal respectiv, și, drept urmare, urmărirea penală să fie încetată în legatură cu împăcarea părților. Ulterior, în aprilie-mai 2018, la stația de transport public dintr-un sat din raionul Floresti, V.M. a primit de la R.M. 15000 lei. La 21.06.2018, în preajma Inspectoratului de Poliție Floresti, V.M. a primit de la R.M. 12000 lei si 500 euro. La 02.05.2018, V.M. i-a transmis părții vătămate C.V. prima tranșă de 7000 lei, iar la 21.06.2018 V.M. i-a transmis lui C.V. cea de-a doua tranșă de 500 euro și 4000 lei. Restul sumei de 16000 lei, primiți de la R.M., V.M. i-a trecut în propria posesie. Apoi, V.M. a convins-o pe C.V. să depună o cerere de împăcare cu R.M. În rezultat, la 09.07.2018, a fost încetată urmărirea penală împotriva lui V.M. [1]

Textul „dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale unei persoane fizice” din învinuirea, adusă lui V.M., arată că, în opinia părții acuzării, V.M. a comis un abuz de putere prin care lui C.V. i-au fost cauzate daune în mărime de 16000 lei. Nu suntem de acord cu această poziție. În speța reprodusă mai sus, daunele în mărime de 16000 lei se pot afla în legătură cauzală doar cu escrocheria săvârșită cu folosirea situaţiei de serviciu, prevăzută de lit. d) alin. (2) art. 190 CP RM. Este adevărat că V.M. a ascuns de C.V. cuantumul integral al sumei pe care V.M. a primit-o de la R.M. Lui C.V. i-a fost transmisă numai o parte din suma primită de la R.M., restul sumei fiind sustras de V.M. cu folosirea situației de serviciu. Cu toate acestea, victimă a sustragerii este nu C.V., dar R.M. Nu este posibil ca C.V. să fie victimă a sustragerii, odată ce, în momentul săvârșirii faptei, suma de 16000 de lei nu se afla în posesia acestuia.

Pertinența art. 190 CP RM în speța, evocată mai sus, derivă din pct. 13 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr. 11 din 22.12.2014 cu privire la aplicarea legislaţiei referitoare la răspunderea penală pentru infracţiunile de corupţie: „[…] Dacă corupătorul transmite mijlocitorului foloasele necuvenite, iar ultimul, înşelând corupătorul, îşi lasă o parte din aceste foloase, transmiţând restul sumei către persoana publică sau persoana publică străină, acţiunile mijlocitorului vor forma infracţiunea specificată la art. 42 alin. (5) şi art. 325 alin. (1), alături de una dintre infracţiunile prevăzute la art. 190 CP” [2]. Ipoteza, descrisă în această explicație, diferă de cea din speță prin aceea că C.V. nu este o persoană publică sau o persoană publică străină. Din această cauză, lui V.M. nu i se poate imputa săvârșirea complicității la coruperea activă. În partea care se referă la necesitatea imputării uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 190 CP RM, ipoteza, descrisă în explicația reprodusă supra, nu diferă de cea din speță.

În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 327 CP RM, în general, și al infracțiunii prevăzute la lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM, în special, situaţia de serviciu este folosită nu pentru realizarea înşelăciunii care însoţeşte sustragerea. Din acest punct de vedere, în speța evocată supra, calificarea celor săvârșite de V.M. a fost efectuată fără luarea în considerare a explicațiilor din pct. 4.4 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr. 7 din 15.05.2017 cu privire la aplicarea legislaţiei referitoare la răspunderea penală pentru abuzul de putere sau abuzul de serviciu, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, precum şi neglijenţa în serviciu (în continuare – Hotărârea Plenului CSJ nr. 7/2017): „Infracţiunea de abuz de putere sau abuz de serviciu (art. 327 CP) urmează să fie delimitată de escrocheria, săvârşită cu folosirea situaţiei de serviciu (lit. d) alin. (2) art. 190 CP) […]. În ipoteza lit. d) alin. (2) art. 190 CP, făptuitorul foloseşte situaţia sa de serviciu, pentru a realiza acţiunea adiacentă a faptei prejudiciabile, adică înşelăciunea […]. Folosind autoritatea funcţiei ocupate ori anumite atribute de serviciu sau chiar o anumită informaţie, în virtutea competenţei de serviciu, făptuitorul insuflă credibilitate victimei, precum că el acţionează legitim, dobândind bunuri străine. Astfel, victima transmite bunul cvasibenevol, ca efect al inducerii în eroare a acesteia, săvârşită prin prezentarea, ca adevărată, a unei fapte mincinoase sau ca mincinoase, a unei fapte adevărate, creându-se o reprezentare falsă a realităţii. […]” [3]. Proiectând aceste explicații asupra speței examinate, deducem: folosind autoritatea funcţiei ocupate, V.M. i-a insuflat lui R.M. ideea, precum că V.M. acţionează în interesul lui R.M. Pe această cale, V.M. a reușit să-l deposedeze pe R.M. de suma de 16000 lei. Ca efect al inducerii în eroare a lui R.M., acesta a transmis cvasibenevol suma în cauză lui V.M. În concluzie, lipsește temeiul calificării faptei, comise de V.M., în baza lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM.

În alt context, dificultatea interpretării dispoziției de la lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM poate avea ca efect nu doar aplicarea eronată, în locul acestei dispoziții, a prevederii de la lit. d) alin. (2) art. 190 CP RM. Este posibil ca fapta, incriminată la lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM, să fie confundată cu una dintre infracțiunile prevăzute la art. 324 și 326 CP RM.

De exemplu, în următoarea speță, lipsește temeiul invocării art. 327 CP RM: G.A., C.S. şi G.N. au fost învinuiți de săvârșirea infracțiunilor prevăzute la lit. b) și c) alin. (3) art. 324 și alin. (3) art. 327 CP RM. În fapt, aceștia aveau statutul de persoane cu funcţie de răspundere în cadrul unui comisariat raional de poliție. În perioada 19-20 septembrie 2011, abuzând de putere, cei trei făptuitori au extorcat şi au primit de la S.A. şi R.I. bani în sumă de 144611,78 lei pentru a nu întreprinde măsurile de identificare a acestora în cadrul cauzei penale pornite în legătură cu comiterea de către S.A. și R.I. a unei infracţiuni de tâlhărie [4].

Așadar, sumă de 144611,78 lei a fost extorcată de către G.A., C.S. şi G.N. în scopul neîndeplinirii de către aceștia a unor acțiuni în exercitarea funcțiilor pe care le dețineau. În astfel de condiții, sumă de 144611,78 lei poate avea exclusiv calitatea de remunerație ilicită în contextul infracțiunii prevăzute la lit. b) și c) alin. (3) art. 324 CP RM. Nu este întemeiată imputarea lui G.A., C.S. şi G.N. a infracțiunii prevăzute la alin. (3) art. 327 CP RM. Or, în speță, această normă se referă nu la neîntreprinderea de către G.A., C.S. şi G.N. a măsurilor de identificare a lui S.A. şi R.I. în cadrul cauzei penale pornite în legătură cu comiterea de către aceștia doi a unei infracţiuni de tâlhărie (scop care nici măcar nu cunoaștem dacă și-a găsit realizarea), ci la extorcarea şi primirea, prin abuz de putere, de la S.A. şi R.I. a banilor în sumă de 144611,78 lei. Cu alte cuvinte, în speță, partea acuzării privește abuzul de serviciu ca pe o parte a coruperii pasive. Ceea ce, evident, nu corespunde literei legii.

Argumentul în sprijinul afirmației noastre se conține în pct. 4.3 din Hotărârea Plenului CSJ nr. 7/2017: „Instanţele de judecată vor reţine că încadrarea faptei comise de către persoana publică, respectiv, de către persoana cu funcţie de demnitate publică, în acord cu art. 327 CP, este posibilă, dacă nu există o altă normă specială, în conformitate cu alin. (1) art. 116 CP. În limitele Capitolului XV al Părţii Speciale a Codului penal, în raport cu art. 327 CP, sunt norme speciale art. 324 şi 332 CP. Aceasta deoarece pretinderea, acceptarea, primirea sau extorcarea remuneraţiei ilicite de către persoana publică, respectiv, persoana cu funcţie de demnitate publică, dar şi înscrierea de către aceste persoane, în documente oficiale, a unor date vădit false, precum şi falsificarea unor astfel de documente constituie o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu. Deci, la calificare, se va reţine doar art. 324 sau 332 CP, nu însă un concurs (ideal) de infracţiuni” [3]. Rezultă că aceeași sumă de bani nu poate figura ca remunerație ilicită în cadrul coruperii pasive și ca daune în proporții considerabile în cadrul abuzului de putere sau al abuzului de serviciu. În ultima speță analizată, odată ce banii în sumă de 144611,78 lei reprezintă remunerația ilicită în cadrul coruperii pasive, nu este posibil ca aceeași sumă de bani să se afle în legătură cauzală cu abuzul de putere sau abuzul de serviciu comis de G.A., C.S. şi G.N.

Pe cale de consecință, am putea să presupunem in extremis că, în ultima speță reprodusă mai sus, alin. (3) art. 327 CP RM s-a referit la neîntreprinderea de către G.A., C.S. şi G.N. a măsurilor de identificare a lui S.A. şi R.I. în cadrul cauzei penale pornite în legătură cu comiterea de către aceștia doi a unei infracţiuni de tâlhărie. În afară de aceasta, am putea să presupunem in extremis că acest scop și-a găsit realizarea. Chiar și așa, cei trei făptuitori ar fi trebuit să răspundă nu conform alin. (3) art. 327 CP RM, ci în baza art. 312 din Codul contravențional (ce incriminează abuzul de putere sau abuzul de serviciu care fie nu implică producerea unor urmări prejudiciabile, fie implică producerea altor urmări prejudiciabile decât cele specificate în art. 327 CP RM). Deci, în eventualitatea validării supoziției noastre, infracțiunea, prevăzută la lit. b) și c) alin. (3) art. 324 CP RM, ar fi trebuit să formeze concurs real (nu concurs ideal) cu fapta prevăzută la art. 312 din Codul contravențional.

Ad similis, abstras de ultima speță evocată mai sus, consemnăm că fapta, incriminată la lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM nu trebuie confundată cu una dintre infracțiunile prevăzute la art. 326 CP RM (în cazurile în care subiectul acestor infracțiuni este persoana publică sau persoana cu funcție de demnitate publică). Aceeași sumă de bani nu poate figura ca remunerație ilicită în cadrul traficului de influență sau al cumpărării de influență și ca daune în proporții considerabile în cadrul abuzului de putere sau al abuzului de serviciu. În aceste circumstanțe, dacă își găsește realizarea scopul infracțiunilor prevăzute la art. 326 CP RM, se va aplica nu lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM, ci art. 312 din Codul contravențional. În alți termeni – dacă își găsește realizarea scopul infracțiunilor prevăzute la art. 326 CP RM, iar subiectul acestor infracțiuni este persoana publică sau persoana cu funcție de demnitate publică – atunci una dintre infracțiunile prevăzute la art. 326 CP RM poate să formeze concurs real (nu concurs ideal) cu fapta prevăzută la art. 312 din Codul contravențional.

În alt registru, în următoarea speță, a fost aplicat art. 327 CP RM, deși urma să fie aplicat fie doar art. 324 CP RM, fie art. 324 CP RM și art. 312 din Codul contravențional (în cazul în care s-ar fi realizat scopul pe care l-am evidențiat prin subliniere): H.M. a fost învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute la lit. a) alin. (2) art. 327 CP RM (pentru abuzul de serviciu săvârșit repetat). În fapt, acesta deținea funcţia de şef al unei secţii medico-legale. În perioada 14.02.2004-29.12.2006, folosindu-și situaţia de serviciu în interes material, pentru eliberarea certificatelor constatatoare de deces, H.M. a cerut şi a primit ilegal, prin abuz de serviciu, de la 57 de persoane bani în sumă de la 60 la 2250 lei, fără a le elibera bon de plată, cauzându-le prin aceasta o daună materială considerabilă [5].

În această speță, infracțiunea a fost săvârșită înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 60 din 07.04.2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative [6] (în continuare – Legii nr. 60/2016), prin care alin. (2) art. 327 CP RM a fost completat cu litera b1). Dacă infracțiunea ar fi fost săvârșită după intrarea în vigoare a acestei legi, așa cum rezultă din formulările din speță, H.M. ar fi fost învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute la lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM.

Este important să reținem că în ultima speță evocată mai sus, ca și în speța precedentă, aceeași sumă de bani nu poate figura atât ca remunerație ilicită în cadrul coruperii pasive, cât și ca daune în proporții considerabile în cadrul abuzului de putere sau al abuzului de serviciu. În ultima speță analizată, odată ce banii în sumă de la 60 la 2250 lei reprezintă remunerația ilicită în cadrul coruperii pasive, nu este posibil ca aceeași sumă de bani să se afle în legătură cauzală cu abuzul de putere sau abuzul de serviciu comis de H.M. În consecință, ținând cont de explicația din pct. 4.3 din Hotărârea Plenului CSJ nr. 7/2017, a lipsit temeiul calificării celor comise de H.M. în baza art. 327 CP RM.

O concluzie similară se profilează în legătură cu următoarele trei spețe:

S.P. și G.C. au fost condamnați conform alin. (1) art. 327 CP RM. În fapt, aceștia dețineau funcţia de șef și, respectiv, de şef-adjunct de tură al unui comisariat de poliţie. La 02.05.2010, aproximativ la ora 18.35, în biroul de serviciu al lui G.C., folosind intenţionat situaţia de serviciu în interes material, acesta a primit de la R.E. bani în sumă de 20 euro, pentru a-i permite să traverseze frontiera de stat. La 04.05.2010, aproximativ la ora 12.35, în biroul de serviciu al lui S.P., acesta, împreună cu V.C, care deținea funcţia de şef-adjunct de tură al aceluiași comisariat de poliție, folosind intenţionat situaţia de serviciu în interes material, au primit de la P.G. bani în sumă de 250 euro, pentru a-i permite să traverseze frontiera de stat cu suma de 14000 euro pe care P.G. o avea asupra sa. La 12 mai 2010, aproximativ la ora 18.20, în biroul de serviciu al lui S.P., împreună cu V.O., care deținea funcţia de inspector superior al aceluiași comisariat de poliție, folosind intenţionat situaţia de serviciu în interes material, au primit de la D.O. bani în sumă de 100 dolari, pentru a-i permite traversarea frontierei de stat [7];

R.I. a fost condamnat în băza alin. (1) art. 327 CP RM. În fapt, acesta deținea funcția de șef al serviciului juridic al unui minister. La 26.01.2012, aflând că S.S. a fost numită în funcţia de consultant în cadrul aceleiași subdiviziuni, R.I. a invitat-o în biroul său de serviciu şi, folosind situaţia de serviciu, i-a cerut să-i achite suma de 1000 euro, pentru a nu-i crea impedimente în activitatea de serviciu. Obținând un răspuns negativ, R.I. a redus suma pretinsă până la 500 de euro. Drept urmare, în perioada 06.03.2012-07.05.2013, S.S. i-a achitat lui R.I. suma de 19996 lei divizată în mai multe tranșe [8].

Precizăm că, în ultimele două spețe, infracțiunea a fost săvârșită înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 60/2016. Dacă ar fi fost săvârșită după intrarea în vigoare a acestei legi, așa cum rezultă din formulările din speță, atunci făptuitorii ar fi fost învinuiți de săvârșirea infracțiunii prevăzute la lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM.

Într-o speță asemănătoare, B.R. a fost condamnat în baza lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM. În fapt, acesta deținea funcția de ofiţer superior de urmărire penală în cadrul unui inspectorat de poliție. La 06.05.2016, B.R. a primit pentru examinare o plângere cu privire la presupuse acţiuni huliganice comise de o persoană neidentificată. În cadrul investigaţiilor efectuate, B.R. a stabilit că aceste acțiuni au fost săvârșite de V.V., un angajat al Ministerului Afacerilor Interne. Ulterior, în perioada 16.05.2016-27.05.2016, folosind situaţia de serviciu și urmând scopul obţinerii beneficiilor materiale necuvenite, aflându-se în biroul său de serviciu, B.R. a solicitat de la V.V. bani în sumă de 2000 euro, pentru intervenirea în adoptarea unei soluţii mai blânde în privinţa acestuia din urmă. La 29.05.2016, aproximativ la ora 12.20, B.R. a primit de la V.V. întreaga sumă pretinsă. Prin aceasta, B.R. a cauzat daune considerabile intereselor publice, exprimate în discreditarea gravă a autorităţii şi imaginii în societate a Ministerului Afacerilor Interne, a funcţiei deţinute şi a statutului de poliţist [9].

După cum se poate vedea, cazurile de aplicare eronată a lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM (sau a prototipului acestei norme) tind să devină o practică. Ceea ce nu poate să nu îngrijoreze.

Pentru a propune o soluție de depășire a asestui impas, este necesar mai întâi să înțelegem esența juridică a ipotezei consemnate la lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM. În această ordine de idei, amintim că prevederea de la litera b1) a completat alin. (2) art. 327 CP RM în rezultatul întrării în vigoare a Legii nr. 60/2016. Din Nota informativă la proiectul, care a stat la baza Legii nr. 60/2016, aflăm că această completare își are cauza în art. 19 din Convenția ONU împotriva corupției [10], ratificată prin Legea nr. 158 din 06.07.2007 pentru ratificarea Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei [11]. [12] Art. 19 „Abuzul de funcții” al Convenției ONU împotriva corupției prevede: „Fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârșite cu intenţie, faptei unui agent public de a abuza de funcţiile sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească, în exerciţiul funcţiilor sale, un act cu încălcarea legii, cu scopul de a obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate (evid. ns.)” [10]

În disonanță cu modelul recomandat în art. 19 din Convenția ONU împotriva corupției, expresia „săvârşită din interes material, în scopul realizării altor interese personale sau în interesul unei terţe persoane” se referă nu la oricare ipoteză de abuz de putere sau abuz de serviciu în accepțiunea art. 327 CP RM. In concreto, expresia în cauză nu se referă la infracțiunea prevăzută la alin. (1) al acestui articol. În cazul infracțiunii prevăzute la alin. (1) art. 327 CP RM, motivele sunt răzbunarea, gelozia, interpretarea eronată a obligaţiilor de serviciu, excesul de zel etc. (cu excepția interesului material, altor interese personale sau al interesulului unei terţe persoane).

În sensul lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM, prin „interes material” se înțelege motivul făptuitorului, generat de necesitatea acestuia: a) de a obţine un câștig material pentru sine; b) de a-şi reţine un câștig material; c) de a se elibera de cheltuieli materiale. Prin „alt interes personal” se are în vedere motivul făptuitorului, generat de necesitatea acestuia de a obţine un avantaj nepatrimonial pentru sine. În fine, prin „interes al unei terţe persoane” trebuie de înțeles motivul făptuitorului, generat de necesitatea acestuia de a obţine un avantaj patrimonial sau nepatrimonial pentru alte persoane.

Astfel de interpretări concordă cu explicațiile din pct. 11 și 11.1 din Hotărârea Plenului CSJ nr. 7/2017.

De asemenea, în contextul examinat, nu putem face abstracție de ideea exprimată de R. Popov: „În cazul în care obiectul imaterial al coruperii pasive îl reprezintă avantajele cu caracter nepatrimonial, motivul infracțiunii se exprimă în năzuinţa de a obţine unele avantaje nepatrimoniale. Această concluzie o confirmă și relația în care se află art. 324 și 327 CP RM. [13]” Considerăm necesară dezvoltarea acestei idei care reflectă afinitatea dintre motivele infracțiunilor prevăzute la art. 324 și 327 CP RM și obiectul material sau imaterial al acestor infracțiuni.

Astfel, dacă motivul infracțiunilor prevăzute la art. 324 și 327 CP RM constă în interesul material, atunci obiectul material sau imaterial al acestora îl reprezintă bunurile, serviciile, privilegiile sau avantajele patrimoniale ori oferta sau promisiunea acestora, destinate făptuitorului. În cazul în care motivul infracțiunilor prevăzute la art. 324 și 327 CP RM se concretizează într-un alt interes personal (altul decât interesul material), atunci obiectul imaterial al acestora îl reprezintă serviciile, privilegiile sau avantajele nepatrimoniale ori oferta sau promisiunea acestora, destinate făptuitorului. În fine, dacă motivul infracțiunilor prevăzute la art. 324 și 327 CP RM se exprimă într-un interes al unei terţe persoane, atunci obiectul material sau imaterial al acestora îl reprezintă bunurile, serviciile, privilegiile sau avantajele patrimoniale ori nepatrimoniale sau oferta ori promisiunea acestora, destinate acelei terțe persoane.

Dincolo de aceste afinități, obiectul material sau imaterial al infracțiunilor, prevăzute la art. 324 CP RM, comportă o deosebire cardinală față de obiectul material sau imaterial al infracțiunilor prevăzute la art. 327 CP RM.

Așa cum am relevat supra, obiectul material sau imaterial al infracțiunilor, prevăzute la art. 327 CP RM, în general, și al infracțiunii prevăzute la lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM, în special, nu poate avea calitatea de remunerație ilicită. Aceasta înseamnă că bunurile, serviciile, privilegiile sau avantajele patrimoniale ori nepatrimoniale sau oferta ori promisiunea acestora, care reprezintă obiectul material sau imaterial al infracțiunilor prevăzute la art. 327 CP RM, în general, și al infracțiunii prevăzute la lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM, în special, nu pot să constituie un contraechivalent al conduitei pe care făptuitorul se angajează să o aibă, adică al îndeplinirii sau neîndeplinirii, întârzierii sau grăbirii îndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia.

Sub acest aspect, prezentăm un exemplu din practica judiciară, în care dispoziția de la lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM a fost aplicată corect:

J.V. a fost condamnat în baza lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM. În fapt, acesta deținea funcția de șef al unui ocol silvic din cadrul Întreprinderii silvice Orhei. Fiind în înțelegere prealabilă cu P.V. – director al aceleiași întreprinderi, J.V. a repartizat cantoanele cu masă lemnoasă de categorie superioară unor pădurari loiali indicațiilor de denaturare a datelor privind volumul și categoria masei lemnoase prezente, recoltate și reflectate în autorizațiile de exploatare a pădurii, în fișele de evaluare, în fișele de inventariere, precum și de tăinuire sau schimbare a categoriei de masă lemnoasă în procesul tăierilor autorizate. Profitul, obținut în rezultatul comercializării masei lemnoase valorificate, era repartizat în funcție atât de contribuția adusă în cadrul activității infracționale, cât și de statutul ierarhic al funcționarului care aducea o asemenea contribuție. În rezultatul celor comise, J.V. a obținut un câștig în sumă totală de 41450 de lei [14]. Observăm că fapta, săvârșită de J.V., corespunde caracteristicilor reliefate în art. 19 al Convenției ONU împotriva corupției („cu scopul de a obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate”), nefiind pasibilă de calificare conform art. 324 CP RM. Or, sumă de 41450 de lei nu constituie un contraechivalent al conduitei lui J.V. Acesta nu s-a angajat în fața niciunei persoane să îndeplinească, să nu îndeplinească, să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia.

Din punctul de vedere al lui I.I. Ciugunikov [15], în art. 19 al Convenției ONU împotriva corupției ar fi reflectată, printre altele, o altă ipoteză care scapă incidenței dispoziției incriminatoare cu privire la coruperea pasivă. Dacă vom reda această ipoteză în termenii folosiți în art. 324 CP RM, ar reieși că acest articol nu poate fi aplicat în cazul în care remunerația ilicită este pretinsă, acceptată sau primită după îndeplinirea sau neîndeplinirea, întârzierea sau grăbirea îndeplinirii de către persoana publică, persoana publică străină, funcționarul internațional sau persoana cu funcție de demnitate publică a unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale ori contrar funcției în cauză. În acest caz, lipseşte unul din semnele obligatorii ale componenţelor de infracțiune prevăzute la art. 324 CP RM: scopul infracţiunii. La momentul îndeplinirii sau neîndeplinirii, întârzierii sau grăbirii îndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale ori contrar funcției în cauză, persoana publică, persoana publică străină, funcționarul internațional sau persoana cu funcție de demnitate publică urmăreşte un alt scop decât cel prevăzut la art. 324 CP RM. Chiar dacă persoana publică, persoana publică străină, funcționarul internațional sau persoana cu funcție de demnitate publică obţine respectiva remunerație ilicită, ea o obţine nu pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întârzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale ori contrar funcției în cauză. Pentru că această acțiune deja a fost îndeplinită (neîndeplinită; întârziată; grăbită).

Poziția, exprimată de I.I. Ciugunikov, ne sugerează că lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM (cu sau fără referire la art. 26 CP RM) ar trebui aplicat în cazul în care remunerația ilicită este pretinsă, acceptată sau primită după îndeplinirea sau neîndeplinirea, întârzierea sau grăbirea îndeplinirii de către persoana publică sau persoana cu funcție de demnitate publică a unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale ori contrar funcției în cauză. Însă, același autor recunoaște: „Răspunderea pentru coruperea pasivă nu a fost niciodată asociată și nu este asociată cu cauzarea prin această faptă a unor daune în proporții considerabile. Legiuitorul național consideră în mod tradițional că fapta în cauză se caracterizează printr-un grad suficient de pericol social, nefiind relevante urmările prejudiciabile care se pot produce” [15]. Suntem de acotd cu această revelație a lui I.I. Ciugunikov: infracțiunile, prevăzute la art. 324 și 326 CP RM, sunt infracțiuni formale. Eventuala producere a unor urmări prejudiciabile depășește cadrul acestor infracțiuni și nu poate exprima esența lor juridică. Din aceasta se desprinde că lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM (cu sau fără referire la art. 26 CP RM) nu trebuie aplicat în cazul în care remunerația ilicită este pretinsă, acceptată sau primită după îndeplinirea sau neîndeplinirea, întârzierea sau grăbirea îndeplinirii de către persoana publică sau persoana cu funcție de demnitate publică a unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale ori contrar funcției în cauză. Remunerația ilicită (în accepțiunea art. 324 și 326 CP RM) nu poate să apară în contextul infracțiunii prevăzute la lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM. Primirea unei astfel de remunerații nu poate fi asimilată cauzării daunelor în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.

Considerăm că art. 315 din Codul contravenţional este cel care poate fi aplicat[2] în cazul în care remunerația ilicită este pretinsă, acceptată sau primită după îndeplinirea sau neîndeplinirea, întârzierea sau grăbirea îndeplinirii de către persoana publică sau persoana cu funcție de demnitate publică a unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale ori contrar funcției în cauză.

Alegem această soluție de calificare, și nu a lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM, datorită principiului „in dubio pro reo”[3] (deoarece făptuitorului îi convine aplicarea răspunderii contravenționale, nu a celei penale). De asemenea, nu putem face abstracție de prevederea de la alin. (2) art. 3 CP RM. În acord cu aceasta, interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale este interzisă. În plus, alin. (2) art. 115 CP RM stabilește: „Alegerea uneia din normele concurente care reflectă cel mai exact natura juridică a faptei prejudiciabile comise (evid. ns.) se efectuează în condiţiile art. 116-118”. Art. 315 din Codul contravenţional stabilește răspunderea pentru „primirea (luarea) în exerciţiul funcţiunii de recompensă nelegitimă sau de folos material (evid. ns.), dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii”. Sintagma „recompensă nelegitimă sau de folos material”, utilizată în această normă, are un înțeles apropiat celui al noțiunii „remunerație ilicită”, la care se recurge în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 324 și 326 CP RM.

Aceasta este soluția de lege lata. Însă, este necesară și o soluție de lege ferenda. Considerăm că este imperioasă stabilirea în dispoziția de la lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM a unei mențiuni prin care s-ar preveni confundarea faptei, incriminate la această normă, cu infracțiunile de sustragere, de corupere pasivă și de trafic de influență. Ca model de inspirație poate fi propus art. 228 „Abuzul în serviciu” din Codul penal al Republicii Lituania [16]. Alineatul 1 al acestui articol prevede: „Funcţionarul public sau o persoană echivalentă acestuia care abuzează de funcţia sa oficială sau îşi depăşeşte atribuţiile, în cazul în care aceasta aduce daune majore statului, unei organizaţii publice internaţionale, unei persoane juridice sau fizice, este pedepsit cu privarea de dreptul de a fi angajat într-o anumită funcţie sau de a se angaja într-un anumit tip de activităţi sau cu amendă, arest sau cu închisoare pe o perioadă de până la patru ani”. Mai importantă este prevederea din alin. 2 art. 228 „Abuzul în serviciu” din Codul penal al Republicii Lituania: „Persoana care săvârşeşte fapta prevăzută la alineatul (1) al prezentului articol în vederea obţinerii unui câştig material sau de altă natură, în absenţa caracteristicilor luării de mită (evid. și subl. ns.), este pedepsită cu privarea de dreptul de a fi angajată într-o anumită funcţie sau de a se angaja într-un anumit tip de activităţi sau cu închisoare pe o perioadă de până la şase ani”.

În Codul penal al Republicii Moldova, mențiuni similare se fac în: art. 1651 („dacă această faptă nu întrunește elementele traficului de ființe umane sau ale traficului de copii”); art. 168 (dacă această acțiune nu întrunește elementele traficului de ființe umane sau ale traficului de copii”); art. 196 și 240 („dacă fapta nu constituie o însușire”); art. 220 („dacă fapta nu întrunește elementele traficului de ființe umane”); art. 302 („dacă fapta nu întrunește elementele traficului de ființe umane”); art. 3351 („dacă fapta nu constituie complicitate”).

Pe cale consecință, propunem ca dispoziția de la lit. b1) alin. (2) art. 327 CP RM să fie completată, astfel încât după textul „unei terţe persoane” să fie introdus textul „ , dacă fapta nu constituie sustragere, corupere pasivă sau trafic de influență”. Luând în considerare caracterul sistemic al legii penale, recomandăm ca dispoziția de la alin. (1) art. 335 CP RM să fie completată, astfel încât după textul „interesul terţilor” să fie introdus textul „(dacă fapta nu constituie sustragere, luare de mită sau trafic de influență)”.

Pe această cale ar putea fi exclus discreționarismul și coruptibilitatea ce poate afecta procesul de calificare oficială a faptelor în baza lit. b1) alin. (2) art. 327 și art. 335 CP RM.

*Acest articol a fost publicat în: Polish Science Journal, 2021, Issue 3, Part 4, p. 147-159.


[1] Se are în vedere: Brînza S., Stati V. Note privind posibilitatea neconstituționalitate art. 327(2) lit. b1) din Codul penal. Disponibil: https://juridicemoldova.md/11149/note-privind-posibilitatea-neconstitutionalitate-art-3272-lit-b1-din-codul-penal.html
[2] Recurgem la sintagma „poate fi aplicat”, deoarece art. 315 face parte din Capitolul XVI „Contravenţii ce afectează activitatea autorităţilor publice” al Codului contravențional. Rezultă că art. 315 din Codul contravențional este aplicabil dacă subiectul faptei, prevăzute de acest articol, reprezintă o autoritate publică. Dacă subiectul faptei în cauză reprezintă o altă persoană juridică de drept public, nu va putea fi aplicat nici măcar art. 315 din Codul contravențional.
[3] Acest principiu rezultă din alin. (3) art. 8 din Codul de procedură penală, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003*: „Concluziile despre vinovăţia persoanei de săvârşirea infracţiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condiţiile prezentului cod, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului”.
* Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 104-110.


BIBLIOGRAFIE:

  1. Sesizarea nr. 5g din 18/01.2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 327 alin. (2) lit. b1 ) din Codul penal. Disponibil: https://www.constcourt.md/ccdocview.php?tip=sesizari&docid=1448&l=ro
  2. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr. 11 din 22.12.2014 cu privire la aplicarea legislaţiei referitoare la răspunderea penală pentru infracţiunile de corupţie. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=248
  3. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr. 7 din 15.05.2017 cu privire la aplicarea legislaţiei referitoare la răspunderea penală pentru abuzul de putere sau abuzul de serviciu, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, precum şi neglijenţa în serviciu. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=216
  4. Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 10.11.2015. Dosarul nr. 1ra-1079/2015. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=5165
  5. Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 02.07.2013. Dosarul nr. 1ra-620/2013. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=423
  6. Legea nr. 60 din 07.04.2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 123-127.
  7. Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 17.11.2015. Dosarul nr. 1ra-1303/2015. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=5271
  8. Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 29.11.2016. Dosarul nr. 1ra-1411/2016. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=7851
  9. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 03.07.2018. Dosarul nr. 1ra-1242/2018. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=11568
  10. United Nations Convention against Corruption. Disponibil: https://www.unodc.org/unodc/en/treaties/CAC/
  11. Legea nr. 158 din 06.07.2007 pentru ratificarea Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 103-106.
  12. Nota informativă la Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Codul penal – art. 21, 106, 1321 ș.a.; Codul de procedură penală (art. 202, 203, 204 ș.a.; Codul contravențional (art.17)). Disponibil: parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/2821/language/ro-RO/Default.aspx
  13. Popov R. Calificarea juridică a obținerii remunerației ilicite pentru entitatea publică în care făptuitorul își desfășoară activitatea de serviciu. În: Актуальные научные исследования в современном мире: ХХІV Междунар. научн. конф., 26-27 апреля 2017 г., Переяслав-Хмельницкий. // Сб. научных трудов. Переяслав-Хмельницкий, 2017, Вып. 4, ч. 9, p. 69-74.
  14. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 29.07.2020. Dosarul nr. 1ra-484/2020. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=16287
  15. Чугуніков І.І. Мета одержання неправомірної вигоди як обов’язкова ознака зловживання владою або службовим становищем. În: Правові новели, 2020, № 10, p. 160-169.
  16. Codul penal al Republicii Lituania. Disponibil: codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Lituania-RO.html

Aflaţi mai mult despre , , , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.