Articole

Abordarea eronată a chestiunii sensului originar
02.07.2021 | Marcel Lupu

Marcel Lupu

Marcel Lupu

Dezbaterile privind oportunitatea metodelor de interpretare a Constituției americane sunt interminabile și au făcut obiectul cercetărilor juridice din ultima sută de ani. Unul dintre cele mai cunoscute studii în această materie este articolul The Misconceived Quest for the Original Understanding[1], semnat de Paul Brest, fost decan la Stanford Law School.

Paul Brest debutează cu o clasificare a metodelor de interpretare a Constituției care presupun identificarea sensului originar. Acestea sunt originalismul, originalismul strict și originalismul moderat.

Prin „originalism”, Brest are în vedere interpretarea care oferă o autoritate obligatorie textului Constituției sau intențiilor celor care au adoptat-o. Altfel spus, „originalismul” are două subcategorii, „textualismul” și „intenționalismul”.

Cea mai des întâlnită justificare a „originalismului” constă în caracterul Constituției de lege supremă a țării. Există și alte rațiuni, în acest sens. Adeziunea la text și la sensul originar constrânge, fără îndoială, puterea discreționară a factorilor de decizie și asigură consecvența interpretării prevederilor constituționale în timp.

Forma extremă a „originalismului” este „originalismul strict” cu subcategoriile sale: „textualismul strict” (sau „literalismul”) și „intenționalismul strict”.

Un textualist strict sau un literalist interpretează cuvintele și enunțurile într-un sens foarte restrâns și precis. Un literalist interpretează textul fără a ține cont de contextul său social sau de cel lingvistic. Fără a avea în vedere eventualele scopuri ale prevederilor constituționale, interpretul literalist nu va putea decide dacă cântatul, fluturarea steagului, arderea lui sau protestul se încadrează în câmpul de aplicare al „libertății de exprimare”, garantată de Primul Amendament la Constituția Statelor Unite, sau dacă „înscrisurile” protejate de clauza dreptului de autor includ fotografiile, picturile, sculpturile sau spectacolele.

Îmi imaginez, în acest context, care vor fi consecințele unei interpretări literaliste a articolului 21 alin. (2) din Constituția României și a articolului 20 alin. (2) din Constituția Republicii Moldova. Aceste articole stabilesc că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea accesului liber la justiție. O interpretare textuală strictă a acestei norme ar răsturna întregul sistem de desfășurare a proceselor în instanțele de drept comun. Nu ar mai exista taxe de timbru, nu ar mai exista termene sau alte condiții de admisibilitate a acțiunilor. În schimb, atât Curtea Constituțională a României, cât și cea din Republica Moldova au reținut că sunt interzise restrângerile care afectează însăși substanța dreptului de acces liber la justiție, fără să excludă posibilitatea stabilirii prin lege a unor condiții de exercitare a acestui drept.

Paul Brest susține că, pentru „intenționalistul strict”, singurul scop al interpretării este să constate și să dea efect intenției fondatorilor Constituției. Intenționalismul strict presupune ca interpretul să stabilească modul în care fondatorii ar fi aplicat norma într-o situație concretă și să o aplice întocmai. Teoria se bazează pe o ipoteză discutabilă potrivit căreia adoptatorii Constituției au urmărit ca prevederile constituționale să fie aplicate în moduri predefinite. Chiar dacă teoria ar fi adevărată, interpretul se confruntă cu dificultăți de ordin istoric de o asemenea amploare, încât obiectivul său este irealizabil. Transpunerea intenției fondatorilor pe circumstanțele prezentului implică proiectarea conceptelor și a atitudinilor lor într-un viitor pe care, probabil, ei nu și-l puteau imagina. Atunci când interpretul se angajează într-o asemenea interpretare, el acționează, mai curând, într-o lume fantastică ce-i aparține lui, nu fondatorilor.

Spre exemplu, Paul Brest se întreabă dacă interdicția aplicării pedepselor crude și atipice din cel de-al Optulea Amendament include, în prezent, pedeapsa cu moartea. Cei care au adoptat Amendamentul nu au avut, aparent, nicio îndoială că pedeapsa cu moartea este conformă cu Constituția. Dar era privită moartea de către locuitorii coloniilor americane de la sfârșitul secolului al XVIII-lea așa cum este privită la două secole distanță? Moartea nu era doar un fenomen de rutină atunci, iar frica de moarte ocupa un loc important în religia practicată. Americanii de astăzi au o concepție mai laică și par mai puțin dispuși să accepte acest eveniment oripilant. Prin urmare, interpretul trebuie să stabilească dacă privim pedeapsa capitală cu aceeași atitudine ambivalentă pe care o aveau fondatorii.

Cea mai mare parte a teoriei referitoare la interpretarea Constituției americane respinge ideea de „originalism strict” în favoarea a ceea ce Brest numește „originalism moderat”. Un textualist moderat ține cont de structura deschisă a textului Constituției și îl interpretează având în vedere contextul său social și lingvistic. Un intenționalist moderat aplică o prevedere constituțională având în vedere scopurile generale ale fondatorilor, nu intențiile lor într-un sens foarte precis.

Totuși, Paul Brest menționează că mai multe teorii ale dreptului constituțional american nici măcar nu pot fi derivate dintr-o interpretare „originară moderată”, ci rezultă dintr-o interpretare „neoriginară”.

Spre exemplu, în cazul Brown v. Board of Education (1954)[2], Curtea Supremă a decis că segregarea rasială în școlile publice era contrară clauzei protecției egale prevăzută de cel de-Al Paisprezecelea Amendament al Constituției SUA. La sfârșitul anilor 1860, atunci când a fost adoptat Al Paisprezecelea Amendament, școlile publice aproape că lipseau în statele din Sud. În acea perioadă, copiii albilor ale căror familii își puteau permite să achite costurile educației frecventau, de obicei, școlile private, în timp ce educația copiilor negrii aproape că nu exista, iar în unele state din Sud, educația oamenilor de culoare era interzisă prin lege. Fără îndoială că, la data adoptării celui de-Al Paisprezecelea Amendament, segregarea rasială în școlile publice nu era interzisă de Constituție. Totuși, acest fapt nu a împiedicat Curtea să constate că legile care autorizau aceste acțiuni erau neconstituționale.

Un alt caz care a fost soluționat prin aplicarea unei metode de interpretare neoriginare este Marbury v. Madison, în care Curtea Supremă a Statelor Unite a stabilit că tribunalele federale au competența de a declara neconstituționale acte ale legislativului și ale executivului[3].

Paul Brest propune o metodă alternativă celor care au la baza preocuparea identificării sensului originar. El propune o metodă care îi oferă textului Constituției și contextului istoric o pondere prezumtivă, dar nu le tratează ca fiind obligatorii. Prezumția poate fi răsturnată în timp, în lumina experiențelor și a percepțiilor privind schimbările din societate.

Paul Brest se întreabă ce autoritate are Constituția în sistemul de drept american, menționând că aceasta nu este o întrebare lipsită de sens, de vreme ce experiența engleză demonstrează faptul că democrațiile constituționale pot să nu aibă o constituție scrisă. Chiar dacă adoptatorii au consimțit în mod liber la textul Constituției, acest fapt nu este suficient pentru ca cei din prezent să-și păstreze fidelitatea față de acest document. Brest subliniază că oamenii prezentului nu au adoptat Constituția, iar cei care au adoptat-o, au murit demult. Totuși, autoritatea Constituției rezultă din aprobarea acesteia pe parcursul timpului. Tradiția constituțională americană nu s-a axat doar pe document în sine, ci și pe jurisprudența tribunalelor și pe practica altor instituții. Această tradiție implică elemente majore caracterizate de non-originalism.

Potrivit lui Brest, deși fondatorii au prevăzut posibilitatea adoptării unor amendamente pentru a adapta Constituția la nevoile unei societăți în curs de dezvoltare, amendamentele nu sunt apte să realizeze pe deplin scopul urmărit. Mai mult, procedura amendării este una este prea lentă și greoaie pentru a adapta Constituția la o societate care trebuie să o aplice în mod constant în situații pe care fondatorii nici nu și le puteau imagina. Așadar, adaptarea Constituției la nevoile unei societăți în curs de dezvoltare este realizată mai bine pe cale judecătorească. Legitimitatea tribunalelor de a adăuga la Constituție pe cale judiciară rezultă din competențele lor de a contribui la calitatea vieții sociale. Brest susține că interpretarea evolutivă a Constituției servește mai bine scopurilor unei guvernări constituționale, între care și protecția indivizilor împotriva acțiunilor oficiale arbitrare, neloiale și intruzive.

În concluzie, Paul Brest menționează că atunci când vrei să asiguri protecția valorilor fundamentale, le asiguri în mod efectiv, dar nu încerci să descoperi ce ar fi avut în vedere alți oameni care au guvernat o societate diferită acum o sută de ani sau mai mult.

În continuare, voi prezenta un caz în care, utilizând sloganele unei interpretări originare, Curtea Supremă a Statelor Unite a ajuns la un rezultat care i-a bucurat și pe adepții interpretării evolutive a Constituției.

În cauza Bostock v. Clayton County (2020)[4], Curtea Supremă a Statelor Unite a trebuit să decidă dacă există o discriminare interzisă de Titlul VII al Civil Rights Act din 1964, atunci când un angajator concediază un angajat doar pentru că este un homosexual sau o persoană transgender. De exemplu, reclamantul Gerald Bostock a fost concediat pentru conduita sa „nepotrivită” în calitate de funcționar al districtului Clayton, Georgia, la scurt timp după ce s-a înscris într-o ligă de softball pentru gay.

Opinia majorității elaborată de judecătorul Neil Gorsuch debutează cu mențiunea că „[a]ceastă Curte interpretează legile în conformitate cu sensul lor obișnuit pe care îl aveau la data adoptării. Doar cuvintele scrise constituie legea adoptată de Congres și aprobată de Președinte. Dacă judecătorii ar putea să adauge, să remodeleze, să actualizeze sau să aducă atingere prevederilor legale, inspirați fiind de alte surse decât textul și de propria imaginație, am risca să modificăm legile în afara procesului de legiferare care aparține reprezentanților poporului. Astfel, am nega dreptul poporului de a se baza în continuare pe sensul originar al legii pe care l-au avut în vedere la stabilirea drepturilor și obligațiilor”.

Curtea Supremă a Statelor Unite a reținut că Titlul VII al Civil Rights Act din 1964 nu interzice în mod expres discriminarea pe criterii de orientare sexuale sau de identitate de gen. Totuși această lege protejează angajații homosexuali și transgender împotriva discriminării pe criteriul de „sex”, care este prevăzut în lege. Conform opiniei majorității, homosexualitatea sau statutul de transgender al unei persoane nu este relevantă pentru deciziile luate în sectorul muncii. Este imposibil să discriminezi o persoană pentru că este homosexual sau transgender fără a o discrimina pe criteriu de sex. Neil Gorsuch aduce exemplul unui angajator care are doi angajați, un bărbat și o femeie, ambii atrași de bărbați. Dacă angajatorul îl concediază pe angajatul de sex masculin fără vreun alt motiv decât faptul că este atras de bărbați, angajatorul îl discriminează pentru trăsăturile sau pentru acțiunile pe care le tolerează la colega sa de sex feminin. Judecătorul Gorsuch mai menționează exemplul unui angajator care concediază o persoană transgender care a fost identificată la naștere ca bărbat, dar care acum se identifică ca femeie. În acest caz, angajatorul sancționează cu intenție o persoană identificată la naștere ca bărbat pentru trăsături sau pentru acțiuni pe care le tolerează la un angajat identificat la naștere ca femeie. Astfel, în opinia judecătorului, sexul fiecărui angajat joacă un rol clar și constituie un motiv nepermis pentru decizia de concediere.

Abordarea majorității a primit replici dure din partea colegilor judecători textualiști care au fost în minoritate. În opinia sa disidentă, judecătorul Samuel Alito a afirmat că „[d]ecizia Curții a fost promovată ca fiind un produs al școlii textualiste de interpretare apărată de regretatul nostru coleg Scalia. Totuși, nu trebuie să ne păcălim. Opinia Curții este asemănătoare unei nave de pirați. Ea plutește sub un stindard textualist, dar reprezintă, de fapt, o teorie a interpretării pe care judecătorul Scalia o respingea – o teorie potrivit căreia tribunalele ar trebui să „actualizeze” legile vechi, astfel încât să reflecte mai bine valorile actuale ale societății”.

Opinia majorității din cauza Bostock evită să trateze situația în care un angajator are doi salariați de același sex, unul heterosexual și unul homosexual. În situația în care îl concediază pe cel homosexual, angajatorul nu discriminează pe criteriu de sex, ci pe criteriu de orientare sexuală, pentru că ambele persoane fac parte din același grup, fiind de același sex. De asemenea, cauza Bostock nu tratează situația persoanelor transgender non-binare sau a persoanelor fără sex bine definit.

La o distanța de 40 de ani de la publicarea articolului The Misconceived Quest for the Original Understanding, cauza Bostock demonstrează validitatea concluziei lui Paul Brest potrivit căreia atunci când vrei să asiguri protecția valorilor fundamentale, le asiguri în mod efectiv, dar nu încerci să descoperi ce au avut în vedere fondatorii unei legi. Societatea modernă are o altă atitudine față de persoanele homosexuale sau transgender în comparație cu societatea din 1964. Spre exemplu, în cauza Obergefell v. Hodges (2015)[5], Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că dreptul fundamental la căsătorie este garantat și pentru cuplurile de același sex. Comunitatea medicală recunoaște în prezent că nici homosexualitatea, nici transgenderismul nu sunt tulburări medicale. Într-o măsura mai mare sau mai mică, toți cei nouă judecători au fost de acord că angajatorii nu trebuie să discrimineze persoanele homosexuale sau transgender. Totuși, în loc să declare în mod clar că o persoană nu poate fi discriminată din cauza orientării sexuale sau a identității de gen, Curtea Supremă a îmbrăcat o haină a textualismului și a decis că legea nu interzice discriminarea pe aceste criterii, ci interzice doar discriminarea pe criteriu de sex.

Notă: acest text a fost prezentat în cadrul unui seminar online organizat în comun de Curtea Constituțională a României și Curtea Constituțională a Republicii Moldova, pe 2 iulie 2021, la care au participat magistrați-asistenți ai Curții din România și juriști ai Curții din Republica Moldova.


[1] Paul Brest, The Misconceived Quest for the Original Understanding, Boston University Law Review, Vol. 60, Issue 2 (1980), p. 204-238
[2] https://supreme.justia.com/cases/federal/us/347/483/
[3] https://supreme.justia.com/cases/federal/us/5/137/
[4] https://supreme.justia.com/cases/federal/us/590/17-1618/
[5] https://supreme.justia.com/cases/federal/us/576/14-556/


Aflaţi mai mult despre


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.