Analiza infracțiunii de „Fals în acte publice” prevăzută de art.332 Cod penal prin prisma obiectului material/imaterial și motivelor săvârșirii prezentei infracțiuni

Norma prevăzută de art.332 din Codul penal al Republicii Moldova (în continuare – CP al RM[1]) stabilește răspunderea penală pentru infracțiunea de fals în acte publice.

În componența art.332 CP RM, sunt reunite două variante-tip de infracțiuni şi o singură variantă agravată de infracțiune.

Prima variantă-tip de infracțiune, prevăzută la art.332 alin.(1) CP al RM, constă în înscrierea de către o persoană publică, în documentele oficiale a unor date vădit false, precum şi falsificarea unor astfel de documente, dacă aceste acțiuni au fost săvârșite din interes material sau din alte interese personale.

În cadrul celei de-a doua variantă-tip de infracțiune, specificată la art.332 alin.(2) lit.b) CP RM, este nominalizat despre înscrierea de către o persoană cu funcție de demnitate publică, în documentele oficiale a unor date vădit false, precum şi falsificarea unor astfel de documente, dacă aceste acțiuni au fost săvârșite din interes material sau din alte interese personale.

Varianta agravată de infracțiune, prevăzută la art.332 alin.(2) lit.c) CP RM, stabilește că infracțiunea prevăzută la alineatul (1) este săvârșită în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale.

Potrivit art.52 alin.(1) Cod penal, se consideră componentă a infracțiunii totalitatea semnelor obiective şi subiective, stabilite de legea penală ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracțiune concretă.

Obiectul material sau imaterial al acestei infracțiuni îl reprezintă documentul oficial autentic (în ipoteza înscrierii în documentele oficiale a unor date vădit false sau în ipoteza falsificării documentelor oficiale, presupunând modificarea conținutului unor documente oficiale autentice, nu însă introducerea în asemenea documente a constatărilor sau mențiunilor false) sau materia primă utilizată în vederea falsificării documentului oficial (în ipoteza falsificării documentelor oficiale presupunând contrafacerea acestora).

Consiliul Europei în Recomandarea privind accesul la documentele publice Rec (2002)2, la capitolul I, rubrica „Definiții” identifică drept documente publice „[…] toate informațiile înregistrate în orice formă, elaborate, primite sau deținute de autoritățile publice şi care au legătură cu funcția administrativă, excepție făcând documentele care sunt în curs de pregătire”[2].

Potrivit deciziei Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 4­1ril­2/2014[3] adoptată în urma examinării recursului în interesul legii, prin „document oficial” trebuie de înțeles documentul care:

1) conține informații, care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate şi/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziția lor în condițiile legii de către alţi subiecți de drept;

2) atestă faptul având relevanță juridică;

3) circulă în cadrul unui sistem de înregistrare, evidență strictă şi control al circulației. La fel, documentele oficiale care certifică anumite fapte sau evenimente, au semnificaţie juridică, de regulă se caracterizează prin condiții de formă şi rechizite obligatorii(imprimatele, ştampilele, sigiliile, număr de intrare/ieşire, data, denumirea funcţiei şi semnătura persoanei cu funcţie de răspundere).

Potrivit art.6 alin.(1) al Legii privind accesul la informație, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 11.05.2000 [4], informații oficiale sunt considerate „toate informaţiile aflate în posesia şi la dispoziţia furnizorilor de informații, care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate şi/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziţia lor în condiţiile legii de către alţi subiecţi de drept”.

În contextul expus supra, denotă că sintagma „document oficial” se referă la documentul care conține informații care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate şi/sau adoptate de către organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziția lor in condițiile legii de către alți subiecți de drept, care atestă fapte având relevanță juridică, care circulă în cadrul unui sistem de înregistrare, evidență strictă și control al circulației. Circuitul documentului în cadrul unui sistem de înregistrare, evidență strictă și control al circulației trebuie considerat trăsătura indispensabilă a documentului oficial.

În acest sens prezintă interes următoarea speță din practica judiciară[5] „„X este învinuit de faptul că la 01 aprilie 2014, aflându-­se în incinta Inspectoratului de Poliţie Buiucani, mun. Chişinău, având în exercitare o cauză penală, în care urmărirea penală a fost pornită de către organul de urmărire penală a lIP Buiucani, mun. Chişinău la 11.04.2006, pe faptul comiterii faţă de Y a infracțiunii prevăzute de art. 165 alin. (1) lit. b) din Codul penal, știind cu certitudine că prin ordonanța procurorului conducător al urmăririi penale din 10.02.2014 cauza penală menționată supra a fost restituită pentru completarea urmăririi penale, fiind dispuse indicaţii scrise concrete cu termenul de executare până la 25.02.2014, la solicitarea ulterioară a cauzei penale la control, acționând cu intenție directă, din interes personal exprimat în tăinuirea inacțiunii sale la executarea obligatorie a indicațiilor scrise ale procurorului, inclusiv şi în scopul excluderii coordonării cu conducătorul organului de urmărire penală a unei propuneri de terminare a urmăririi penale bazate pe o investigație incompletă şi superficială, a scos din materialele cauzei penale raportul său cu propunerea de încetare a urmăririi penale din data de 06.02.2014, pe care 1­a plasat la sfârșitul dosarului şi în rubrica „data întocmirii”, prin modificarea textului inițial, a înscris de mâna, cu un stilou de culoare neagră data de „01 aprilie 2014”, după care a expediat cauza penală procurorului conducător al urmăririi penale” Apărătorul inculpatului, avocatul Serghei Golban, a solicitat achitarea inculpatului X întrucât fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, or raportul în cauză nu constituie un act public.

Apreciem poziția instanței de fond care afirmă „Urmare, în cadrul examinării cauzei penale, partea acuzării nu a probat în nici un mod că actul care se pretinde a fi falsificat – raportul ofiţerului de urmărire penală, întrunește toate caracteristice unui document oficial, expuse supra. Deşi martorul A , în şedinţa de judecată a declarat că există o evidenţă internă a rapoartelor întocmite de ofiţerii de urmărire penală, acesta a menționat că respectivelor documente nu li se atribuie număr de înregistrare, neexistând o evidență strictă şi control al circulației, declarând că sunt perioade când aceste documente în general nu sunt înregistrate. În acest sens, la materialele cauzei lipsește orice informație care ar proba că respectivul raport întocmit de către ofițerul de urmărire penală X  circulă în cadrul unui sistem de înregistrare, evidență strictă şi control al circulației. Cu referire la calitatea de a produce consecințe juridice, caracteristică documentului oficial, instanța de judecată reține că raportul întocmit de ofițerul de urmărire penală cu propunerea către procuror de încetare a urmăririi penale nu este obligatoriu pentru procuror, or consecințele juridice în cauza penală nu sunt produse prin întocmirea de către ofițer a raportului cu propunerea de încetare, ci prin ordonanța emisă de către procurorul care conduce urmărirea penală”

Latura subiectivă a infracțiunii date se caracterizează prin intenție directă.

Făptuitorul își dă seama că introduce în documentul oficial date vădit false sau falsifică documentul, și dorește aceasta. Răspunderea penală pentru fals în acte publice survine numai în cazul când acțiunile nominalizate au fost săvârșite din interes material sau din alte interese personale.

Intenția directă lipsește în cazul în care făptuitorul doar presupune că datele, pe care le înscrie în documentele oficiale, sunt false, așadar în atare circumstanțe lipsește temeiul aplicării răspunderii conform art.332 alin.(1) CP al RM.

Componența de infracțiune prevăzută de art.332 alin.(1) Cod penal, prevede în calitate de semn obligatoriu al laturii subiective ­ motivul, care poate fi doar din interes material sau alte interese personale.

În această ordine de idei pentru săvârșirea infracțiunii în cauză este necesar ca să existe cel puțin unul din cele două motive indicate în norma de încriminare prevăzută la art.332 alin.(1) CP al RM, acestea se exprimă în:

1) interesul material;

2) alte interese personale.

Interesul material constituie motivul generat de necesitatea făptuitorului de a-şi spori activul patrimonial (de a obține sau de a reține un câștig material) sau de a-şi micșora pasivul patrimonial (de a se elibera de cheltuieli materiale).

În acest context autorii S. Brînză și V. Stati și R. Popov afirmă „interesul material constituie motivul generat de necesitatea făptuitorului de a-şi spori activul patrimonial (de a obţine sau de a reţine un câştig material) sau de a-şi micşora pasivul patrimonial (de a se elibera de cheltuieli materiale). Din formularea „din interes material sau din alte interese personale”, utilizată la alin.(1) art.332 CP RM, reiese că, în contextul infracţiunii prevăzute la această normă, interesul material poate fi doar personal. Aceasta înseamnă că, pentru calificarea faptei în baza alin.(1) art.332 CP RM, interesul material trebuie să fie generat de necesitatea făptuitorului: 1) de a obţine un câştig material pentru sine; 2) de a-şi reţine un câştig material; 3) de a se elibera de cheltuieli materiale. Alin.(1) art.332 CP RM nu este aplicabil în cazul în care interesul material este generat de necesitatea făptuitorului de a asigura un câştig material unor terţe persoane (de a obţine sau reţine un câştig material pentru ele ori de a le elibera de cheltuieli materiale)[6]”.

În cadrul unui proces penal, interesul material trebuie să fie dovedit prin probe veridice, concludente, pertinente și utile, în caz contrar toate declarațiile făcute în acest sens sunt pur formale. Or, conform art.8 alin.(3) Cod de procedură Penală (CPP) al Republicii Moldova nr.122/2003[7]„Concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile prezentului cod, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului”.

Din sensul art.2 al Legii nr.16 din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 15.02.2008[8], rezultă că interesul personal constituie orice avantaj material sau de altă natură, urmărit sau obținut, în mod direct sau indirect, pentru sine sau pentru persoane apropiate de către persona cu funcție de răspundere ca urmare a îndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu.

În ceea ce privește sintagma „alte interese personale” în practica judiciară prezintă interes sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 03.06.2021[9] „X activând în funcția de ofițer de sector al sectorului de politie Trușeni, fiind persoană publică, căreia prin numire și stipularea legii i-au fost acordate permanent drepturi şi obligații în vederea prevenirii, curmării şi descoperirii infracțiunilor, a altor fapte antisociale şi asigurarea ordinii de drept, contrar obligațiilor şi interdicțiilor impuse de funcția deținută, aproximativ la data de 05.03.2015, având la examinarea materialului nr. 2959 înregistrat la 02.03.2015 în Registrul de evidență a altor informații cu privire la infracțiuni şi incidente (R-2) al Inspectoratului de Poliție Buiucani, mun. Chișinău în baza plângerii lui Alexandru Jecov referitor la disconfortul creat de iluminarea stradală din str. Ion şi Doina Aldea Teodorovici intersecție cu str. Ion Pelivan, mun. Chișinău, urmărind realizarea interesului personal exprimat prin dorința diminuării artificiale a numărului de încălcări nedescoperite din materialele aflate în gestiune şi a voalării incompetenței sale profesionale, manifestată prin neputința stabilirii încălcărilor şi efectuării unui control amplu şi într-un termen rezonabil, a completat o cerere adresată Șefului Inspectoratului de Poliție Buiucani, mun. Chișinău din numele lui Alexandru Jecov (Iacob), precum că nu are careva pretenții față de careva persoane şi solicită încetarea examinării cazului, precum şi un proces-verbal privind actele de constatare din 05.03.2015, potrivit căruia l-ar fi audiat pe Alexandru Jecov, după care a falsificat semnăturile lui Alexandru Jecov precum că cererea şi procesul-verbal menționate au fost scrise din cuvintele ultimului, şi a anexat actele menționate la materialul R-2 nr. 2959 din 02.03.2015. Continuându-și acțiunile infracționale, Petru Croitoru, a întocmit în baza cererii şi procesului verbal menționat, un raport, pe care l-a anexat la materialul R-2 nr. 2959 din 02.03.2015 şi în baza acestor acte a emis o încheiere prin care a propus încetarea precăutării cazului dat, cu remiterea materialului menționat în arhivă din motiv că careva ilegalități nu au fost depistate”.

Instanța de judecată a reținut că inculpatul cunoștea caracterul neveridic și fals al informațiilor incluse ulterior de el în încheierea din 05.03.2015 precum și procesul verbal privind actele de constatare din 05.03.2015. Ori, anume el a întocmit cererea din numele petiționarului, el a semnat cererea respectivă cu scopul personal de a diminua ilegal prin uz de fals, volumul de activitate ce-l avea de realizat. Prin urmare s-a conchis că inculpatul a realizat latura obiectivă a infracțiunii stabilite de art. 332 alin. (1) CP –falsificarea documentelor oficiale.

Cu părere de rău nici în conținutul Codului penal nici în conținutul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, nu este făcută referire la sintagme precum „interes material”, „interes personal”.

Potrivit art. 3 alin.(2) CP „Interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale sunt interzise”.[10]

Considerăm că, atâta timp cât nici legiuitorul nu definește o serie de noțiuni la care este făcută referire în Cod, precum sintagmele expuse supra, există riscul unei interpretări extensiv defavorabile a legii penale.

Astfel, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a stabilit în cauza (Coëme şi alţii împotriva Belgiei, pct. 102)[11] că „lipsa enunțării anumitor norme de procedură penală în legislaţie poate aduce atingere egalității armelor, deoarece acestea sunt menite să protejeze acuzatul împotriva oricărui abuz de autoritate şi apărarea riscă în plus să aibă de suferit din cauza unor omisiuni, precum şi din lipsa de claritate a acestor norme”.

Legea trebuie să fie accesibilă pentru persoanele vizate, clară și previzibilă în privința efectelor sale, adică trebuie să fie formulată cu o suficientă precizie pentru a le permite persoanelor vizate – dacă este necesar, cu o consiliere juridică adecvată – să prevadă, în mod rezonabil, consecințele pe care le presupune o anumită acțiune și să-și conformeze conduita.

Dând eficiență imperativului clarității și previzibilității legii penale (in claris non fit interpretatio), Codul penal menționează expressis verbis, în textul legal art.3 alin.(1) că „Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârșirea unei infracțiuni nici supus unei pedepse penale decât în strictă conformitate cu legea penală”.

Legalitatea infracțiunii înseamnă descrierea clară și precisă a faptelor ce constituie infracțiuni (nulum crimen sine lege certa). Determinarea faptelor ce sunt infracțiuni trebuie realizată prin folosirea unui limbaj uzual și accesibil, astfel încât să se evite riscul extinderii legii prin analogie şi greșita înțelegere a normelor de incriminare[12].

De asemenea,  în jurisprudența sa, Curtea de la Strasbourg a statuat că: „Art. 7 §1 nu se limitează la interzicerea aplicării retroactive a dreptului penal în dauna acuzatului. El consacră, de asemenea, într-o manieră mai generală, principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor şi pe acela care impune de a nu se aplica legea penală, într-un mod extensiv, în detrimentul acuzatului, îndeosebi prin analogie; de aici rezultă că o infracţiune trebuie să fie definită clar de lege” (Kokkinakis vs Grecia, 1993)[13].

Ca urmare menționăm că, legea trebuie să presupună, inter alia, un caracter previzibil suficient al termenilor legali pentru a le oferi persoanelor indiciile corespunzătoare cu privire la circumstanțele și la condițiile în care autoritățile pot recurge la măsuri care le afectează drepturile garantate de Constituție.

---

[1] Codul penal al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128-129, republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.72-74;
[2] Recomandarea Rec(2002)2 a Comitetului Miniştrilor către statele membre privind accesul la documentele. Publice (adoptată de Comitetul Miniştrilor la 21 februarie 2002,cu ocazia celei de-a 784-a reuniuni a Delegaţilor Miniştrilor) https://www.standardejustitie.ro/presasijustitia/Recomandarea%20Rec(2002)2%20a%20Comitetului%20Ministrilor%20catre%20statele%20membre%20privind%20accesul%20la%20documentele%20publice.pdf;
[3] Decizia Plenului Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 20.03.2017 pe dosarul Dosarul nr. 4-1ril-2/2014,  http://jurisprudenta.csj.md/search_interes_lege.php?id=3;
[4]  Legea privind accesul la informație, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 11.05.2000 publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.230-232;
[5] Sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 09.03.2015, dosarul№ 1­527/15 privind infracțiunea prevăzută de art.332 alin.(1) Cod Penal; https://jc.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/26892592-61c6-e411-b888-005056a5d154
[6] Sergiu BRÎNZA, Vitalie STATI, Ruslan POPOV* Revista „Studia Universitatis Moldaviae” nr.8 (88) din 2015  „ pag.64-73;
[7] Codul de procedură penală. Nr.122 din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.104-110. În vigoare din 12.06.2003;
[8] Legea nr.16 din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 15.02.2008, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.94-96;
[9] Sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 03.06.2021 https://jc.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/49d1dc13-5156-4b37-a897-65a278718f62
[10] Courtois;
[11] Cauza Coëme și alții v. Belgia pronunțată de Curtea de la Strasburg la 22.06.2000; https://www.legislationline.org/download/id/4076/file/ECHR_Coeme_Belgium_2000.pdf
[12] Ghidul privind art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului Nicio pedeapsă fără lege: principiul legalității infracțiunilor și pedepselor https://www.echr.coe.int/Documents/Guide_Art_7_RON.pdf;
[13] Ibidem.

---

Bibliografie

1. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128-129, republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.72-74;
2. Recomandarea Rec(2002)2 a Comitetului Miniștrilor către statele membre privind accesul la documentele Publice (adoptată de Comitetul Miniștrilor la 21 februarie 2002,cu ocazia celei de-a 784-a reuniuni a Delegaţilor Miniştrilor) https://www.standardejustitie.ro/presasijustitia/Recomandarea%20Rec(2002)2%20a%20Comitetului%20Ministrilor%20catre%20statele%20membre%20privind%20accesul%20la%20documentele%20publice.pdf;
3. Decizia Plenului Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 20.03.2017 pe dosarul Dosarul nr. 4-1ril-2/2014http://jurisprudenta.csj.md/search_interes_lege.php?id=3;
4. Legea privind accesul la informație, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 11.05.2000 publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.230-232;
5. Sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 09.03.2015, dosarul№ 1­527/15 privind infracțiunea prevăzută de art.332 alin.(1) Cod Penal https://jc.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/26892592-61c6-e411-b888-005056a5d154;
6. Sergiu BRÎNZA, Vitalie STATI, Ruslan POPOV* Revista „Studia Universitatis Moldaviae” nr.8 (88) din 2015, pag.64-73;
7. Codul de procedură penală. Nr.122 din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.104-110. În vigoare din 12.06.2003;
8. Legea nr.16 din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 15.02.2008, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.94-96;
9. Cauza Coëme și alții v. Belgia pronunțată de Curtea de la Strasburg la 22.06.2000, https://www.legislationline.org/download/id/4076/file/ECHR_Coeme_Belgium_2000.pdf;
10. Ghidul privind art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului Nicio pedeapsă fără lege: principiul legalității infracțiunilor și pedepselor https://www.echr.coe.int/Documents/Guide_Art_7_RON.pdf. Sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 03.06.2021 https://jc.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/49d1dc13-5156-4b37-a897-65a278718f62