Dr. Gheorghe Reniță

În conformitate cu art. 242² „Pariurile aranjate” din Codul penal al Republicii Moldova (în continuare – „CP RM”), constituie infracțiune parierea pe un eveniment sportiv sau pe un alt eveniment fie informarea altor persoane despre existenţa unei înţelegeri în privinţa trucării acelui eveniment în intenţia de a le determina să participe la pariul respectiv, săvârşită de către o persoană care cunoaşte cu certitudine despre existenţa unei înţelegeri privind trucarea acelui eveniment. Această infracțiune se pedepseşte cu amendă de la 2350 la 4350 de unităţi convenţionale, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă de la 6000 la 8000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Răspunderea penală este agravată, în baza art. 242² alin. (2) CP RM, dacă infracțiunea de pariuri aranjate (a) este comisă de către un grup criminal organizat/organizaţie criminală sau (b) dacă a cauzat daune în proporţii deosebit de mari. În acest caz, persoana fizică se pedepsește cu amendă de la 3350 la 5350 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă de la 9000 la 11000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

După această clarificare, în cele ce urmează ne propunem să analizăm particularitățile confiscării în cauzele privind pariurile aranjate.

Cu titlu preliminar, pentru a participa la un pariu participantul (pariorul, jucătorul) trebuie să pună o miză, de regulă, o sumă de bani. Având în vedere regulile in claris non fit interpretatio (textele clare nu trebuie interpretate) şi ubi lex non distinguit, nec noc distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă), considerăm că pentru aplicarea art. 242² CP RM nu contează proveniența banilor pe care făptuitorul îi depune în vederea participării la pariu.

Butler v. Regatul Unit este un caz judecat de CtEDO, în care s-a admis că banii destinați pariurilor ar fi provenit din traficul de droguri[1].

În fapt, CtEDO a constatat că reclamantul, un parior pe cursele de cai, deţinea frecvent sume importante de bani lichizi pentru a putea pune mize. Constatând că poate evita plata unor impozite dacă pariază în străinătate, reclamantul a decis să-şi cumpere un apartament în Spania. Pentru că i-a fost frică să transporte banii el însuşi, i-a dat 240.000 de lire sterline unui prieten, H., ce urma să-şi petreacă vacanţa în Spania, spunându-i că are nevoie de o parte din bani pentru a-şi cumpăra apartamentul şi de o parte pentru a paria la cursa hipică de la Paris, unde urmau să se întâlnească. Autoritățile vamale au controlat maşina lui H. şi au găsit banii. Acesta a explicat care era destinaţia sumei, însă în baza unei legi privind traficul de stupefiante, o instanţă de judecată a dispus confiscarea banilor, dat fiind că legea stabilea o prezumţie că astfel de sume de bani sunt utilizate pentru traficul de droguri[2]. Ea a mai afirmat că pe bani s-au găsit urme de canabis, iar banii erau în bancnote scoţiene, utilizate cu precădere de către traficanţii de droguri. Mai mult, instanţa a mai luat în calcul faptul că sudul Spaniei este un important nod în traficul de droguri. Prin urmare, instanţa a considerat că explicaţiile reclamantului sunt insuficiente şi a stabilit că există o probabilitate mare ca suma să fie destinată cumpărării de droguri. Reclamantul nu a prezentat nici o probă asupra faptului că ar fi câştigat sume mari de bani la pariuri[3].

În drept, CtEDO a constatat că reclamantul nu a fost judecat într-un proces penal. Decizia de confiscare a fost una de ordin preventiv şi nu poate fi asimilată unei sancţiuni penale, pentru că se referă la retragerea de pe piaţă a unor sume de bani prezumate a fi utilizate în traficul internaţional de droguri. Procedura nu a implicat o „acuzaţie în materie penală”. Reclamantul nu a fost considerat acuzat. Prin urmare, CtEDO a decis că art. 6 § 2 CEDO (care garantează prezumția de nevinovăție) nu este aplicabil[4]. Din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO (care garantează dreptul de proprietate), chiar dacă decizia de confiscare l-a privat pe reclamant de acea sumă de bani definitiv, CtEDO a considerat că măsura ţine de dreptul statului de a reglementa folosinţa lucrurilor în interesul general al societăţii. Pentru a verifica dacă s-a respectat un echilibru corect între interesul general al societăţii de a combate traficul de droguri şi dreptul de proprietate al reclamantului, trebuie plecat de la marja de apreciere pe care o au statele în luarea unor măsuri concrete care să împiedice traficul cu droguri. CtEDO a considerat că utilizarea unor prezumţii de fapt, în măsura în care astfel de prezumţii sunt rezonabile, nu este în contradicţie cu prevederile CEDO. Această concluzie este cu atât mai mult valabilă în speţă, unde nu a existat vreun proces penal pe fond, care să conducă la condamnarea penală a reclamantului. CtEDO a constatat că, pentru a justifica confiscarea, autorităţile s-au bazat pe anumite elemente circumstanţiale, pe care reclamantul a putut să le conteste în faţa unei instanţe. El a putut să probeze legitimitatea scopurilor deplasării sale în Spania şi a faptului că transportă o sumă de bani atât de mare în numerar. Din aceste motive, CtEDO a considerat că ingerința adusă dreptului de proprietate al reclamantului nu este disproporționată și, prin urmare, a declarat cererea reclamantului inadmisibilă ca vădit nefondată.

Așadar, imperativul prevenirii introducerii în circuitul civil a unor bani cu proveniență ilicită, eventual, ca urmare a parierii pe evenimente sportive, are o pondere mai mare decât pretinsul drept de proprietate al făptuitorului asupra acestor bani.

Raționamentele CtEDO din acest caz pot fi aplicate, mutatis mutandis, în raport cu banii folosiți pentru comiterea infracțiunii de pariuri aranjate, precum și în raport cu banii obținuți din comiterea infracțiunii în discuție.

Totuși, sub acest aspect, practica judiciară nu este uniformă. În cazul Ciumac[5], prima instanță a dispus confiscarea (specială) sumei de 730 de dolari SUA, sumă pe care făptuitorul (C.A.), un jucător profesionist de tenis din Republica Moldova, a primit-o de la G.N. ca recompensă (50% din câștigurile obținute din parierea pe evenimente sportive manipulate) pentru informația furnizată privind manipularea unor evenimente sportive. S-a decis că acești bani reprezintă bunuri rezultate din comiterea infracțiunii de pariuri aranjate. În fapt, în cazul Ciumac s-a stabilit că:

Pe 21 august 2017, C.A. i-a transmis lui G.N. informația că evenimentul sportiv, și anume meciul de tenis de câmp care va avea loc în cadrul campionatului de tenis „ITF Budapesta F6 Quol” (Ungaria), partida „Tomas Koleutti (Marea Britanie) – Roman Baiciu (Ucraina)”, va fi manipulat, după cum urmează: în primul set, al treilea joc va fi câștigat de jucătorul din Marea Britanie, circumstanțe care au avut loc ulterior, iar jucătorul de tenis Tomas Koleutti a câștigat partida cu scorul de 2-1, 7-6. La rândul său, G.N., după ce a primit această informație, a pariat pe acest meci 130 de dolari SUA pe site-urile de pariuri care acceptau mize pe acest eveniment, obținând un câștig net de 130 de dolari SUA. Apoi, din suma câștigului net, G.N. i-a dat lui C.A. 65 de dolari SUA, 50% din câștigul net.

Pe 23 august 2017, C.A. i-a transmis lui G.N. informația că evenimentul sportiv, și anume meciul de tenis de câmp care va avea loc în cadrul campionatului de tenis „București 7 ITF 2017” (România), partida „Bilardo F. – Davidescu G.”, va fi manipulat, după cum urmează: în primul set, va avea loc a doua deviere de minge a lui Davidescu G., iar al treilea sau al patrulea set va fi ratat de Davidescu G., circumstanțe care au avut loc ulterior, iar, într-un final, jucătorul de tenis Bilardo F. a câștigat partida cu scorul de 6-2, 6-0. La rândul său, după ce a primit această informație, G.N. a pariat pe acest meci 500 de dolari SUA pe site-urile de pariuri care acceptau mize pe acest eveniment. Apoi, din suma net câștigată (i.e. 250 de dolari SUA), G.N. i-a dat lui C.A. 125 de dolari SUA, 50% din câștigul net.

Pe 14 septembrie 2017, C.A. i-a transmis lui G.N. informația că evenimentul sportiv, și anume meciul de fotbal de plajă pentru promovarea în Divizia A din cadrul Campionatului european al fotbalului de plajă din 2017 (Euro Beach Soccer League 2017), care urma să aibă loc între echipa națională a Republicii Moldova şi echipa națională a Ungariei, va fi manipulat, astfel încât echipa națională a Ungariei să învingă echipa națională a Republicii Moldova cu o diferență de scor de 3 (trei) goluri. Evenimentul sportiv s-a încheiat cu scorul final de 3-8 în favoarea echipei naționale a Ungariei. La rândul său, după ce a primit această informație, G.N. a pariat pe acest meci 800 de dolari SUA pe site-ul www.marathonbet.com, obținând un câștig net de 450 de dolari SUA. Ulterior, din suma totală câștigată (i.e. 450 de dolari SUA), G.N. i-a dat lui C.A. 225 de dolari SUA, 50% din câștigul net.

Pe 15 septembrie 2017, C.N. i-a transmis lui G.N. informația că evenimentul sportiv, și anume meciul de fotbal de plajă din Italia desfășurat în cadrul „Euro Beach Soccer League” (pentru promovarea în finala Terracina 2017), care urma să aibă loc între echipa națională a României şi echipa națională a Estoniei, va fi manipulat, după cum urmează: echipa națională a Estoniei va învinge echipa națională a României. Evenimentul sportiv s-a încheiat cu scorul final de 2-5 în favoarea echipei naționale a Estoniei. La rândul său, după ce a primit această informație, G.N. a pariat 400 de dolari SUA pe acest meci pe site-ul de pariuri www.marathonbet.com, obținând un câștig net de 250 de dolari SUA. Ulterior, din suma totală câștigată (i.e. 250 de dolari SUA), G.N. i-a dat lui C.A. 125 dolari SUA, 50% din câștigul net.

De asemenea, pe 19 septembrie 2017, C.A. i-a transmis lui G.N. informația că evenimentul sportiv, şi anume meciul de tenis de câmp care va avea loc în cadrul campionatului de tenis „Turneu Women, Vama” (Bulgaria), partida „Dovidescu Gabriela – Arshinkova Petia”, va fi manipulat, după cum urmează: Dovidescu Gabriela va pierde al doilea set, circumstanțe care au avut loc ulterior, iar jucătoarea de tenis Arshinkova Petia a câștigat partida cu scorul de 2-0. La rândul său, după ce a primit această informație, G.N. a pariat pe acest meci 250 de dolari SUA pe site-urile de pariuri care acceptau mize pe acest eveniment, obținând un venit de 250 de dolari SUA. Apoi, din suma totală câștigată (i.e. 250 de dolari SUA), G.N. i-a dat lui C.A. 125 de dolari SUA, 50% din câștigul net.

În fine, pe 31 octombrie 2017, C.A. i-a transmis lui G.N. informația că evenimentul sportiv, și anume meciul de tenis de câmp, care va avea loc în cadrul campionatului de tenis „ITF Women, Heraklion, Singles”, partida „Klincov B. – Staiculescu A.” va fi manipulat, după cum urmează: în cel de-al doilea set, jucătoarea de tenis Staiculescu A. urmează să rateze 1 serviciu, circumstanțe care au avut loc ulterior, iar jucătoarea de tenis Klincov B. a câștigat partida cu scorul de 2-0. G.N. a pariat pe acest meci 130 de dolari SUA pe site-urile de pariuri care acceptau mize pe acest eveniment, obținând un câștig net de 130 de dolari SUA. Ulterior, G.N. i-a dat lui C.A. 65 de dolari SUA, 50 % din câștigul net[6].

Potrivit sentinței primei instanțe, C.A. a fost găsit vinovat pentru complicitate la șase infracțiuni de pariuri aranjate, art. 42 alin. (5) raportat la art. 242² CP RM. Pentru concurs de infracțiuni (real), prin cumul parțial, prima instanţă i-a aplicat lui C.A. pedeapsa amenzii de 2.000 de unități convenționale, ceea ce constituie suma de 100.000 de lei. Instanța de recurs[7]  (în speță, Curtea de Apel Chișinău; pentru că infracțiunea prevăzută la art. 242² alin. (1) CP RM se raportează la categoria infracțiunilor ușoare, conform art. 437 alin. (1) pct. 1) din Codul de procedură penală, sentința primei instanțe poate fi contestată doar cu recurs. Recursul împotriva sentințelor pentru care nu este prevăzută calea de atac a apelului se judecă de către Curtea de Apel din raza teritorială a instanței care a pronunțat sentința) a menținut sentința primei instanțe.

Spre deosebire de cazul Ciumac, în cazul Gluhoi și alții au fost judecați conform procedurii prevăzute de art. 364¹ din Codul de procedură penală, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, G.N. și alte două persoane (C.D. și G.A.). În acest caz, după ce G.N. a primit de la C.A. (care a fost judecat într-un proces separat) informațiile referitoare la manipularea evenimentelor sportive menționate supra, pe lângă faptul că G.N. a pariat online pe acestea, el a mai comunicat lui C.D. și lui G.A. că evenimentele sportive în discuție vor fi manipulate. La rândul lor, C.D. și lui G.A. au pus online, de asemenea, mize sportive. Câștigurile obținute de C.D. și G.A. au fost împărțite în jumătate cu G.N., în calitate de „recompensă” pentru informația furnizată.

În cazul Gluhoi și alții, prima instanţă nu s-a pronunțat pe marginea banilor pe care făptuitorii i-au pariat pe evenimentele sportive manipulate și, respectiv, pe care i-au „câștigat”[8].

În comparație cu dosarul Ciumac, în care sentința primei instanțe putea fi contestată doar cu recurs (întrucât infracțiunile imputate sunt ușoare și pentru acestea Codul de procedură penală nu prevede calea de atac a apelului), în cazul Gluhoi și alții a fost posibilă și exercitarea căi de atac a apelului, pentru că lui G.N. i s-a imputat și comiterea a trei infracțiuni prevăzute la art. 242¹ alin. (1) CP RM (manipularea unui eveniment), care sunt infracţiuni mai puțin grave (concluzie ce derivă din analiza coroborată a art. 16 și 242¹ CP RM).

Așadar, instanța de apel a conchis că este neîntemeiată solicitarea procurorului de a confisca banii „câștigați” din pariu în folosul statului. În argumentare, ea a menționat că: (i) procurorul nu a solicitat confiscarea acestor sume de bani în prima instanță; (ii) pe aceste sume de bani nu a fost aplicat sechestrul; (iii) nu s-a probat că banii în discuție provin din comiterea infracțiunii de pariuri aranjate; și că (iv) inculpații nu sunt obligați să dovedească caracterul licit al bunurilor deținute[9].

Considerăm nejustificate aceste argumente. În fundamentarea acestei păreri, reținem că, în conformitate cu art. 46 alin. (4) din Constituție, „[b]unurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii”. Această dispoziție constituțională, cu caracter de principiu, este dezvoltată, între altele, de prevederile art. 106 CP RM. Potrivit art. 106 alin. (2) CP RM, „[s]unt supuse confiscării speciale bunurile (inclusiv valorile valutare): a) utilizate sau destinate pentru săvârșirea unei infracțiuni; b) rezultate din infracțiuni, precum și orice venituri din valorificarea acestor bunuri; […]”. Prin „bunuri utilizate” se are în vedere lucrurile folosite efectiv de către făptuitor la comiterea infracțiunii, care ar servi sau facilita executarea faptei[10].

Din această perspectivă, banii folosiți pentru parierea pe un eveniment manipulat sunt bunuri utilizate (instrumentum sceleris) pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 242² CP RM. Totodată, pretinsul „câștig” obținut din parierea pe un eveniment manipulat constituie bunuri rezultate (productum sceleris) din comiterea infracțiunii de pariuri aranjate, infracțiune generatoare de venituri ilicite. Aceste categorii de bunuri cad sub incidența art. 106 alin. (2)     lit. a) și b) CP RM. În literatura de specialitate s-a punctat că: „[o]dată identificate bunurile ca făcând parte din categoria celor supuse confiscării, luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale este obligatorie”[11] [evid. ns.]. Această teză o confirmă formularea imperativă cu care debutează art. 106 alin. (2) CP RM: „[s]unt supuse confiscării speciale bunurile […]” [evid. ns.]. Aplicarea confiscării speciale nu este condiționată de înaintarea unei cereri de către acuzatorul de stat. Atât în cazul Ciumac, cât și în cazul Gluhoi și alții acuzarea de stat a fost prezentată de către unul și același procuror, însă instanțele au avut o abordare diferită. Astfel, este lipsit de suport normativ argumentul instanţei de apel că nu s-ar putea dispune confiscarea specială a bunurilor, pentru că procurorul nu ar fi solicitat acest lucru în prima instanță.

De asemenea, din analiza art. 203 alin. (2) din Codul de procedură penală deducem că, în procesul penal, sechestrul poate fi aplicat pentru a asigura repararea prejudiciului cauzat prin comiterea infracţiunii şi acţiunea civilă sau pentru a asigura eventuala confiscare a bunurilor ori a contravalorii bunurilor folosite sau dobândite din comiterea de infracţiuni, precum şi în cazul posibilităţii aplicării pedepsei amenzii. Totodată, art. 205 alin.(1) din Codul de procedură penală stabileşte motivele care justifică aplicarea sechestrului, i.e.: dacă există o bănuială rezonabilă că bunurile urmărite vor fi tăinuite, deteriorate sau cheltuite. Totuși, faptul că bunurile folosite și/sau rezultate din comiterea infracțiunii nu au fost puse sub sechestru nu reprezintă un impediment juridic pentru dispunerea confiscării acestora în baza art. 106 CP RM.

Nu rezistă criticii nici argumentul privind lipsa probării că bunurile din speță ar fi avut o proveniență infracțională. Este axiomatic faptul că sarcina probei îi revine acuzării, iar orice dubiu trebuie interpretat în favoarea persoanei învinuite (in dubio pro reo). În acest caz, instanța de apel a reținut în partea constatatoare a deciziei sale sumele pe care făptuitorii le-au pariat pe evenimente sportive manipulate și care au fost câștigurile. Rezultă că ea a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă care au fost bunurile utilizate și, respectiv, cele care au rezultat din comiterea infracțiunii de pariuri aranjate. În schimb, atunci când s-a pronunțat cu privire la confiscarea bunurilor în discuție, instanța de apel a menționat că nu s-a probat că banii în discuție provin din comiterea infracțiunii de pariuri aranjate. Este cert că instanţa de apel se contrazice. Curtea de Apel Chișinău a comis o eroare logică, un non sequitur (concluzia nu decurge din premise). Instanţa de apel a „spus una, dar a făcut altceva”.

Conștientizând această realitate, procurorul de caz a contestat cu recurs (ordinar) decizia instanței de apel în fața Curții Supreme de Justiție, solicitând, între altele, casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună confiscarea în contul statului, conform prevederilor art. 106 alin. (2) lit. b) CP RM, după cum urmează:

– de la G.N. contravaloarea sumei de 1 965 de dolari SUA (echivalentul a 34 762,4 de lei) şi 23 147,5 ruble ruseşti (echivalentul a 6 934,99 de lei), în total, suma de 41 697,39 de lei;
– de la G.A. contravaloarea sumei de 615 de dolari SUA (echivalentul a 10871,73 lei) şi 23147,5 de ruble ruseşti (echivalentul a 6 934,99 de lei), în total suma de 17 806,72 lei;
– şi de la C.D. contravaloarea sumei de 620 de dolari SUA (echivalentul a 10 979 de lei), ca bani rezultaţi din infracţiune[12].

La rândul ei, instanța de recurs a casat decizia instanței de apel în partea ce vizează neaplicarea art. 106 CP RM și a trimis cazul la rejudecare într-un alt complet de judecată. Curtea Supremă de Justiție a subliniat că această cauză a fost judecată în baza art. 364¹ din Codul de procedură penală – în procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală –, iar inculpaţii au recunoscut integral vina, în final, ei fiind găsiți vinovaţi şi condamnaţi, în fapt, constatându-se că aceștia au obținut bani în urma comiterii infracțiunii de pariuri aranjate[13].

În urma rejudecării cauzei, pe 17 februarie 2021, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat o decizie, casând parțial sentința primei instanțe și dispunând confiscarea banilor obținuți din pariuri aranjate[14]. Instanța de apel a urmat raționamentele Curții Supreme de Justiție, remediind eroarea comisă anterior. Altfel spus, este vorba de o decizie „disciplinată”.

În urma studiului efectuat am ajuns la concluzia că mijloacele financiare folosite pentru parierea pe un eveniment manipulat, precum și pretinsul „câștig” obținut de făptuitor trebuie confiscate.

*Notă: Acest articol a fost publicat în Revista Procuraturii Repubicii Moldova, 2020, nr. 7, pp. 11-15.

[1] Butler v. United Kingdom (dec.), no. 41661/98, 27 June 2002, ECHR. Disponibil: https://bit.ly/3gqWSty
[2] Ibidem.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem.
[5] Decizia Curții de Apel Chișinău din 4 iunie 2019. Dosarul nr. 1r-121/19. Disponibil: https://bit.ly/2Xq4TaW
[6] Sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 1 martie 2019. Dosarul nr. 1-163/18. Disponibil: https://bit.ly/3eaWFJG
[7] Decizia Curții de Apel Chișinău din 4 iunie 2019. Dosarul nr. 1r-121/19. Disponibil: https://bit.ly/2Xq4TaW
[8] Sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 10 decembrie 2018. Dosarul nr. 1-163/18. Disponibil: https://bit.ly/3aYeRnQ
[9] Decizia Curții de Apel Chișinău din 3 iunie 2019. Dosarul nr. 1a-463/19. Nepublicată.
[10] Reniță Gh. Poate fi confiscat mijlocul de transport folosit pentru trecerea ilegală a mărfurilor peste frontiera vamală? Partea a I-a. În: Revista Institutului Naţional al Justiţiei, 2018, nr. 4, p. 52.
[11] Mitrache C. și Mitrache Cr. Drept penal român. Partea generală: conform noului Cod penal, ediția a II-a, revăzută și adăugită. București: Univers Juridic, 2016, p. 273.
[12] Decizia Curții Supreme de Justiție din 20 octombrie 2020. Dosarul nr. 1ra-1161/2020. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=16990
[13] Ibidem.
[14] Decizia Curții de Apel Chișinău din 17 februarie 2021. Dosarul nr. 1a-105/21. Disponibil: https://cac.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/6f58be2a-7661-4a2f-a1ef-88aebfc83fde