Drept penal şi contravenţional

Sintagma „obrăznicie deosebită”, privită din perspectiva Hotărârii Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 25/2021
16.11.2021 | Vitalie Stati

Vitalie Stati

Dr. Vitalie Stati

La 12.08.2021 a fost adoptată Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 25 privind excepția de neconsituționalitate a unor prevederi din articolul 287 alin. (1) din Codul penal (neclaritatea normelor care incriminează infracțiunea de huliganism) [1] (în continuare – HCC nr. 25/2021). Prin această hotărâre au fost declarate neconstituționale cuvântul „grosolan” și textul „cinism sau” din alin. (1) art. 287 CP RM. Pe parcursul anilor, în doctrina penală au fost prezentate argumente privind impactul negativ al cuvintelor „grosolan” și „cinism” asupra calității dispoziției de la (1) art. 287 CP RM.[1] Este salutabil că aceste argumente au fost recepționate de instanța de contencios constituțional.

Cu regret, privitor la sintagma „obrăznicie deosebită”, Curtea Constituțională a făcut abstracție de argumentele exprimate în doctrina penală. Astfel, în pct. 97 al HCC nr. 25/2021, se menționează: „[…] Curtea nu poate reține criticile autorilor sesizărilor, potrivit cărora sintagma „obrăznicie deosebită” din articolul 287 alin. (1) din Codul penal este imprevizibilă din cauză că legislatorul nu a stabilit în mod expres modalitățile de manifestare a acestui comportament. Apelând la consultanța de specialitate, o persoană ar putea afla care acțiuni pot fi catalogate ca acțiuni care se deosebesc prin „obrăznicie deosebită”. Prin urmare, Curtea constată că acest capăt al sesizării nu prezintă probleme din perspectiva standardului calității legii penale”. [1] Ne permitem să nu fim de acord cu această concluzie a instanței de contencios constituțional, iar, în cele ce urmează, vom prezenta argumentele de rigoare.

Nu putem să nu remarcăm că concluzia din pct. 97 al HCC nr. 25/2021 are la bază un considerent invocat în pct. 93 al aceleiași hotărâri, pe care-l susținem în totalitate: „Cu privire la acțiunile care se deosebesc prin „obrăznicie deosebită”, Curtea Supremă de Justiție a menționat, în Hotărârea explicativă nr. 4 din 19 iunie 2006, că acestea sunt acțiunile care încalcă ordinea publică și sunt însoțite de aplicarea violenței asupra persoanei, de distrugerea şi degradarea bunurilor proprietarului, de întreruperea temporară a activității normale a întreprinderilor, instituțiilor sau organizațiilor etc. Din interpretarea oferită de Curtea Supremă de Justiție rezultă că prin „obrăznicie deosebită” se înțeleg și „acțiunile de încălcare grosolană a ordinii publice însoțite de acte de violență asupra persoanei”. Totuși, legislatorul a prevăzut că acțiunile care implică violență asupra persoanei constituie o modalitate distinctă de comitere a infracțiunii de huliganism”. [1]

În adevăr, în Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 4 din 19.06.2006 cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre huliganism (în continuare – HPCSJ nr. 4/2006), în pct. 3, găsim următoarea definiție: „Sub obrăznicie deosebită se înţeleg acţiunile de încălcare grosolană a ordinii publice însoţite de acte de violenţă asupra persoanei, de distrugere şi degradare a bunurilor proprietarului, întreruperea temporară a activităţii normale a întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor etc.” [2] Din această definiție ar rezulta că sintagma „obrăznicie deosebită” din alin. (1) art. 287 CP RM presupune, inter alia, următoarele ipoteze: 1) acțiunile care încalcă ordinea publică și sunt însoțite de aplicarea violenței asupra persoanei; 2) acțiunile care încalcă ordinea publică și sunt însoțite de distrugerea şi degradarea bunurilor proprietarului; 3) acțiunile care încalcă ordinea publică și sunt însoțite de întreruperea temporară a activității normale a întreprinderilor, instituțiilor sau organizațiilor etc. Prima dintre aceste ipoteze nu poate să exemplifice sintagma „obrăznicie deosebită” din alin. (1) art. 287 CP RM. Or, din analiza acestei norme, rezultă că trebuie privite ca modalități normative distincte ale infracțiunii de huliganism: a) acţiunile intenţionate, care încalcă grosolan ordinea publică și care sunt însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor, și b) acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită. Fiind distincte, cele două modalități nu se suprapun, deoarece se referă la situații diferite din realitatea socială.

Definiția noțiunii „obrăznicie deosebită” din pct. 3 al HPCSJ nr. 4/2006 reproduce aproape cu fidelitate următoarea definiție din Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a URSS nr. 9 din 16.10.1972 cu privire la practica judiciară în cauzele penale cu privire la huliganism: „Huliganismul agravat, care presupune obrăznicie deosebită, poate fi considerată o astfel de încălcare infracțională a ordinii publice, care exprimă o lipsă vădită de respect față de societate, fiind însoțită, de exemplu, de violență care a cauzat vătămarea corporală, de molestarea unei persoane, de încălcarea persistentă și prelungită a ordinii publice, de distrugerea bunurilor, de întreruperea unui eveniment în masă, de întreruperea activității normale a unei instituții ori întreprinderi sau a transportului public etc.” [3] Prin aceasta dorim să subliniem că interpretarea noțiunii „obrăznicie deosebită” din pct. 3 al HPCSJ nr. 4/2006 are la bază o definiție formulată acum aproximativ 50 de ani. Pe parcursul acestor ani au avut loc transformări sociale radicale, iar reglementările privind infracțiunea de huliganism, aplicate pe teritoriul actual al Republicii Moldova, au suportat mai multe modificări și completări. În pofida acestui fapt, interpretarea noțiunii „obrăznicie deosebită” din pct. 3 al HPCSJ nr. 4/2006 a rămas „înghețată în timp” și nu reușește să reflecte noile realități sociale.

În context, mai trebuie de specificat că noțiunea „obrăznicie deosebită” a apărut pentru prima dată în Codul penal al Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse (în continuare – R.S.F.S.R.) din 1922 după amendarea acestui act normativ prin Decretul Comitetului Executiv Central și Sovietului Comisarilor Norodnici ai R.S.F.S.R. din 07.06.1926 cu privire la modificarea art. 176 din Codul penal al R.S.F.S.R. [4] Dorim doar să amintim că perioada efectuării acestor remanieri legislative a fost marcată de începutul terorii staliniste și de substituirea legalității prin „morala socialistă”. Apariția în legislația penală a noțiunii „obrăznicie deosebită” este un exemplu elocvent al respectivei substituiri. Repercusiunile acestor metamorfoze le resimțim după aproape 100 de ani în condițiile unui stat care depune eforturi să devină un „stat de drept”.

Dacă tot vorbim despre statul de drept, acesta nu poate fi imaginat fără libertatea de exprimare. În conformitate cu alin. (2) art. 3 al Legii nr. 64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare, „libertatea de exprimare protejează atât conţinutul, cât şi forma informaţiei exprimate, inclusiv a informaţiei care ofensează, şochează sau deranjează”. [5] În același făgaș, în pct. 5 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 7 din 24.12.2012 cu privire la practica aplicării de către instanţele de judecată a unor prevederi ale Legii cu privire la libertatea de exprimare, se menționează: „[…] Dreptul la libertatea de exprimare este aplicabil nu numai în cazul unei informaţii sau „idei” care sunt primite în mod favorabil sau privite ca inofensive sau ca o chestiune de indiferenţă, dar şi al celei care ofensează, şochează sau deranjează Statul sau orice parte a comunităţii. […]”. [6]

Nesocotind aceste principii, unii sunt tentați să catalogheze drept obrăznicie deosebită în sensul art. 287 CP RM informaţia, prezentată publicului, care ofensează, şochează sau deranjează. Dovadă acestui fapt este cauza Mătăsaru v. Moldova, care a fost examinată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În hotărârea pronunțată în această cauză, s-a ajuns la concluzia că a fost încălcat art. 10 „Libertatea de exprimare” al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. [7] Mai jos prezentăm câteva pasaje din această hotărâre, care, în opinia noastră, sunt relevante în contextul studiului de față:

„28. Curtea reiterează că libertatea de exprimare, în conformitate cu parag. 1 art. 10 al Convenției, este unul dintre fundamentele unei societăți democratice și, de fapt, una dintre condițiile de bază pentru dezvoltarea acesteia și pentru împlinirea personală a cetățenilor. Conform parag. 2, acest concept se aplică nu numai „informațiilor” sau „ideilor” care sunt percepute pozitiv sau sunt considerate inofensive și lipsite de invectivitate, ci și celor care irită, șochează sau agită statul sau orice parte a populației sale. Acestea sunt cerințele pluralismului, ale toleranței și ale spiritului larg, fără de care nu există o „societate democratică”.

[…] 32. […] Curtea ia act de constatarea instanțelor naționale că sculpturile afișate de reclamant erau obscene, precum și de calificarea acestui act ca huliganism în conformitate cu legislația moldovenească. Cu toate acestea, instanțele naționale nu au oferit o explicație satisfăcătoare cu privire la motivul pentru care au ales o pedeapsă corespunzătoare infracțiunii prevăzute la art. 287 din Codul penal, și nu faptei prevăzute la art. 354 din Codul contravențional. […].

[…] 36. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că, deși ingerința autorităților naționale în exercitarea de către reclamant a dreptului său la libertatea de exprimare poate fi justificată de intenția de a echilibra interese divergente, pedeapsa care i-a fost impusă de instanțele naționale era în mod clar disproporționată prin natura și severitatea față de scopul legitim urmărit de autoritățile naționale. Astfel, instanțele naționale au depășit ceea ce ar fi fost o restricție „necesară” asupra libertății de exprimare a reclamantului.” [8]

Rezultă că libertatea de exprimare, chiar dacă este exercitată abuziv, nu ar trebui calificată ca obrăznicie deosebită în sensul art. 287 CP RM, întrucât o asemenea reacție a statului nu ar fi proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De altfel, în pct. 16 din Hotărârea nr. 24 din 10.08.2021 privind controlul constituționalității articolului 129 punctul 19) din Codul fiscal (definiția „secretului fiscal”), referitor la posibilitatea limitării libertății de exprimare, Curtea Constituțională menționează: „Orice limitare a acestei libertăți trebuie justificată în mod convingător. Justificarea limitării trebuie să se facă cu respectarea standardului proporționalității, impus de articolul 54 din Constituție, standard care reclamă, inter alia, ca motivele avansate de către legislator să fie pertinente și suficiente […]”. [9] Care sunt motivele pertinente și suficiente, avansate de legislator, ca libertatea de exprimare, chiar dacă este exercitată abuziv, să nu fie calificată ca obrăznicie deosebită în sensul art. 287 CP RM?

După această întrebare retorică, revenim la analiza HCC nr. 25/2021. În pct. 94 al acestei hotărâri se menționează: „Cu privire la celelalte exemple de „obrăznicie deosebită”, Curtea observă că, în comparație cu acțiunile care se deosebesc prin „cinism”, potrivit explicației oferite de către instanța judecătorească supremă, acțiunile manifestate prin „obrăznicie deosebită” atentează la obiecte materializate”. [1] Așa cum am remarcat supra, în pct. 3 al HPCSJ nr. 4/2006 sunt specificate trei ipoteze. Dacă excludem ipoteza acțiunilor care încalcă ordinea publică și sunt însoțite de aplicarea violenței asupra persoanei (asupra căreia instanța de contencios constituțional s-a expus în pct. 97 al HCC nr. 25/2021), atunci rămân doar două ipoteze: acțiunile care încalcă ordinea publică și sunt însoțite de distrugerea şi degradarea bunurilor proprietarului; acțiunile care încalcă ordinea publică și sunt însoțite de întreruperea temporară a activității normale a întreprinderilor, instituțiilor sau organizațiilor. Analizând aceste două ipoteze prin prisma pct. 94 din HCC nr. 25/2021, încercăm să înțelegem ce înseamnă „atentarea la obiecte materializate”.

În primul rând, sintagma în cauză este incorectă, întrucât sfidează concepția pusă la baza obiectului infracțiunii, consacrată în alin. (1) art. 2 CP RM. O infracțiune atentează, aduce atingere, lezează o valoare socială care este lipsită de materialitate (viață, sănătate, libertate, sănătate publică, ordine publică etc.). Astfel de valori sociale reprezintă obiectul juridic al infracțiunii. În opoziție, au o formă materială entitățile, prin intermediul cărora se atentează la astfel de valori (de exemplu, bunurile, corpul persoanei). Asemenea entități reprezintă obiectul material al infracțiunii. Obiectul juridic al infracțiunii nu se confundă cu obiectul material al infracțiunii. Sintagma „atentarea la obiecte materializate” constituie un exemplu de confundare a acestor două categorii ale obiectului infracțiunii.

În al doilea rând, ce trebuie să înțelegem prin „obiecte materializate”? Se au în vedere lucrurile în sensul alin. (2) art. 455 din Codul civil sau altceva? Această întrebare nu poate să nu apară, deoarece sintagma „obiecte materializate” nu este utilizată nici în Codul penal al Republicii Moldova, nici într-un alt act normativ.

Generând obscuritate, afirmația din pct. 94 din HCC nr. 25/2021 nu înlesnește interpretarea art. 287 CP RM, ci, din contra, o face mai dificilă.

Bănuim că sintagma „atentarea la obiecte materializate” din pct. 94 din HCC nr. 25/2021 vizează ipoteza „acțiunile care încalcă ordinea publică și sunt însoțite de distrugerea şi degradarea bunurilor proprietarului”, nu și ipoteza „acțiunile care încalcă ordinea publică și sunt însoțite de întreruperea temporară a activității normale a întreprinderilor, instituțiilor sau organizațiilor”. Dacă este așa, atunci nu este clar de ce, interpretând sintagma „obrăznicie deosebită”, Curtea Constituțională s-a referit la prima dintre aceste ipoteze, însă a lăsat fără atenție cea de-a doua ipoteză. De asemenea, instanța de contencios constituțional a lăsat fără atenție eventualele ipoteze la care se referă cuvântul „etc.” din definiția noțiunii „obrăznicie deosebită”, formulată în pct. 3 al HPCSJ nr. 4/2006. Nu este clară această selectivitate. În baza cărui raționament Curtea Constituțională a ales anume ipoteza „acțiunile care încalcă ordinea publică și sunt însoțite de distrugerea şi degradarea bunurilor proprietarului”?

În afară de aceasta, nu este clar cum instanța de contencios constituțional a ajuns la concluzia că „acțiunile manifestate prin „obrăznicie deosebită” atentează la obiecte materializate”. [1] Care este legătura logică dintre atentarea la obiecte materializate și comportarea caracterizată prin obrăznicie deosebită? De ce tocmai atentarea la obiecte materializate ar presupune obrăznicie deosebită? Dacă se atentează la obiecte nematerializate, trebuie să înțelegem că: a) obrăznicia este în genere de neconceput sau b) obrăznicia nu va avea un caracter deosebit?

O altă întrebare nu mai puțin importantă este următoarea: se referă oare sintagma „atentarea la obiecte materializate” din pct. 94 din HCC nr. 25/2021 doar la „acțiunile care încalcă ordinea publică și sunt însoțite de distrugerea şi degradarea bunurilor proprietarului” sau și la alte acțiuni? Dacă, de exemplu, bunurile au fost luate ilegal şi gratuit din motive huliganice, pentru a şicana victima, şi nu pentru a le trece în stăpânirea definitivă a făptuitorului, avem temei de a vorbi despre „obrăznicie deosebită” sau nu?

Unii ar putea susține că nu este de competența Curții Constituționale să ofere răspunsuri la asemenea întrebări care țin de interpretarea art. 287 CP RM. Într-adevăr, instanța de contencios constituțional nu are o astfel de competență. Totuși, nu poate trece neobservat faptul că, prin interpretarea dată noțiunii „obrăznicie deosebită” în pct. 94 din HCC nr. 25/2021, Curtea Constituțională a oferit un instrument celor care vor interpreta și aplica art. 287 CP RM în mod discreționar.

Interpretând noțiunea „obrăznicie deosebită”, instanța de contencios constituțional a ignorat observația pe care Mariavaleria del Tufo, expert din partea Consiliului Europei, care a efectuat expertiza Codului penal al Republicii Moldova, a făcut-o în legătură cu alin. (1) art. 287 CP RM: „Incriminarea acţiunilor de un deosebit cinism şi obrăznicie nu este admisibilă, cu excepţia cazului când asemenea acţiuni prejudiciază un interes apărat”. [10] Din definiția noțiunii „obrăznicie deosebită”, formulată în pct. 3 al HPCSJ nr. 4/2006, ar reieși că obrăznicia deosebită presupune încălcarea ordinii publice. Însă, această interpretare nu are ca suport dispoziția de la alin. (1) art. 287 CP RM. Această dispoziție este printre puținele din partea specială a Codului penal, în care se relevă valoarea socială specifică, lezată prin infracțiune. Analiza atentă a dispoziției de la alin. (1) art. 287 CP RM denotă că ordinea publică este indicată ca obiect juridic special al infracțiunii doar în cazul primelor trei modalități normative ale infracțiunii de huliganism, adică doar atunci când se aplică violenţa, se ameninţă cu aplicarea acesteia sau se opune rezistenţă violentă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice.

Ordinea publică nu este indicată ca obiect juridic special al infracțiunii în cazul celei de-a patra modalități normative a infracțiunii de huliganism – săvârșirea de acţiuni care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită. Aceasta este voința legiuitorului, care nu ar trebui ignorată. Dacă legiuitorul ar fi dorit, atunci ar fi indicat ordinea publică ca obiect juridic special al infracțiunii în cazul celei de-a patra modalități normative a infracțiunii de huliganism. De vreme ce legiuitorul nu a făcut aceasta, deducem că are motive să n-o facă.

Astfel, interpretarea literală a alin. (1) art. 287 CP RM consacră teza, conform căreia acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită, reprezintă huliganism doar formal, nu și ca esență juridică. Or, huliganismul trebuie să aducă atingere în orice condiții ordinii publice. Acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită, nu aduc atingere ordinii publice.

Întrebarea este: care interes apărat lezează astfel de acțiuni? În pct. 95 din HCC nr. 25/2021 se arată: „Curtea admite că, deși există alte norme penale sau contravenționale care asigură protecția unor valori similare, e.g. distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor [articolul 197 din Codul penal], distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor străine [articolul 104 din Codul contravențional] etc., ține de competența persoanelor care aplică legea penală să delimiteze huliganismul de alte fapte, în funcție de obiectul și urmările infracțiunii sau ale contravenției, de intenția făptuitorului, de motivele, scopurile și circumstanțele comiterii faptei”. [1] Sintagma „valori similare” din pct. 95 al HCC nr. 25/2021 duce spre ideea că patrimoniul, proprietatea, posesia ar putea reprezenta interesul apărat, lezat prin acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită. Totuși, această idee se bazează doar pe premisa discutabilă, enunțată în pct. 94 din HCC nr. 25/2021, potrivit căreia „acțiunile manifestate prin „obrăznicie deosebită” atentează la obiecte materializate”. [1]

Astfel, privite coroborat, pct. 94 și 95 din HCC nr. 25/2021 consolidează teza, conform căreia acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită: nu aduc atingere ordinii publice; reprezintă huliganism doar formal, nu și ca esență juridică. Așadar, noțiunea „acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită” reprezintă o formă cu un conținut extrem de ambiguu, vag, îndoielnic.

În pct. 96 din HCC nr. 25/2021 se menționează: „Aspectele îndoielnice ale fiecărui caz particular cu privire la aplicarea noțiunii de „obrăznicie deosebită” urmează a fi clarificate ținând cont de regulile de aplicare a legii penale, în special cele cu privire la încadrarea juridică a faptelor”. [1] Nu considerăm posibilă o asemenea clarificare, odată ce Curtea Constituțională nu a reușit să răspundă convingător la următoarea întrebare: care este limita ce desparte obrăznicia deosebită de obrăznicia care nu este deosebită? Nu este limpede care sunt factorii de care depinde această limită: valoarea obiectivă a „obiectelor materializate” la care se atentează; semnificația subiectivă a acestor obiecte pentru victimă; caracterul public sau privat al patrimoniului din care fac parte „obiectele materializate”?

Este mult prea fragilă linia de demarcare dintre acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită (ca modalitate normativă a infracţiunii de huliganism), pe de o parte, şi fapta de huliganism nu prea grav (art. 354 din Codul contravențional), pe de altă parte. Or, această faptă contravențională se exprimă în „acostarea jignitoare în locurile publice a persoanei fizice, alte acţiuni similare ce tulbură ordinea publică şi liniştea persoanei fizice”. Acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-o obrăznicie care nu este deosebită, intră sub incidența sintagmei „alte acţiuni similare ce tulbură ordinea publică şi liniştea persoanei fizice”, folosită în art. 354 din Codul contravențional.

Nu este deloc clar cât de obraznic trebuie să fie comportamentul unei persoane pentru a fi aplicabil art. 287 CP RM, nu art. 354 din Codul contravențional. Chiar făcându-se apel la consultanţa de specialitate, o asemenea persoană nu ar putea stabili, fără echivoc, care normă din cele două îi este aplicabilă. Apropo, cine ar trebui să ofere consultanţa de specialitate pentru a ne spune dacă obrăznicia este deosebită sau nu? Există vreo „instanță morală” care ar fi capabilă să răspundă la o asemenea întrebare?

Această fragilitate a limitei dintre huliganismul infracțional și huliganismul contravențional nu poate să nu amintească de problema analizată în Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 12 din 14.05.2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal (confecționarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor de importanță deosebită false) [11] (în continuare – HCC nr. 12/2018). Amintim că prin această hotărâre a fost declarată neconstituțională dispoziția de la lit. c) alin. (2) art. 361 CP RM – „săvârşite referitor la un document de importanţă deosebită”. Diferența, care de altfel nu este de substanță, constă în aceea că, în art. 361 CP RM, prezența sau lipsa importanței deosebite a unui document a reprezentat criteriul de care depindea agravarea sau neagravarea răspunderii penale. Cât privește prezența sau lipsa obrăzniciei deosebite în cazul huliganismului, aceasta contează în planul alegerii dintre răspunderea penală și răspunderea contravențională. Mai importantă este nu această diferență, ci asemănarea vădită dintre normele penale comparate: în lit. c) alin. (2) art. 361 CP RM s-a folosit, iar în art. 287 CP RM se folosește termenul „deosebită”, care este susceptibil de estimări subiective, părtinitoare, personaliste, afectizate.

Iată argumentele expuse în HCC nr. 12/2018:

„57. […] Curtea consideră că nu există criterii obiective care ar delimita importanța deosebită a unui document și importanța redusă a unui document. Există riscul ca această limită să fie stabilită în baza unor criterii arbitrare și discreționare de către cei dotați cu competența aplicării legii penale. Acest exercițiu poate avea ca efect reducerea sferei de aplicare a articolului 361 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a extinderii sferei de aplicare a articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal.
58. Curtea acceptă opinia potrivit căreia posibilul justițiabil este privat de posibilitatea de a prevedea, în mod rezonabil, în ce condiții ar urma să răspundă în baza articolului 361 alin. (1) din Codul penal […], și, respectiv, în ce condiții ar urma să răspundă în baza articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal, […]. A fortiori, […], chiar făcându-se apel la consultanța de specialitate, o asemenea persoană nu ar putea stabili, fără echivoc, care normă din cele două îi este aplicabilă.
59. Din cauza neclarității prevederii de la articolul 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal, alegerea dintre această dispoziție și cea de la articolul 361 alin. (1) din Codul penal nu poate fi făcută de către cei competenți să aplice legea penală decât cu aproximație, în funcţie de aprecieri lipsite de obiectivitate.
60. Norma contestată acordă instanței de judecată o marjă largă de discreție, fapt care generează existența hotărârilor judecătorești cu interpretări diametral opuse […].
61. Astfel, Curtea observă că jurisprudența în materie nu a dezvoltat pentru noțiunea criticată un înțeles care să constituie un reper obiectiv în funcție de care să poată fi apreciat conținutul acesteia. Judecătorul însuși se află în dificultate, fiind pus în situația de a alege între mai multe variante posibile, în lipsa redării clare a normei și, implicit, a regimului sancționator aplicabil.
62. Prin urmare, articolul 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal este susceptibil de interpretare extensivă defavorabilă făptuitorului. Totuși, așa cum a reiterat recent Curtea Europeană în cauza Prigală v. Republica Moldova, 13 februarie 2018, §§ 38-40, interpretarea extensivă defavorabilă constituie o încălcare a articolului 7 din Convenția Europeană.
63. Așadar, în lipsa unor repere obiective, inclusiv normative, atribuirea unui document a importanței deosebite se face la discreția celor care aplică legea penală, justițiabilul găsindu-se într-o stare de insecuritate juridică.
64. Rezumând cele enunțate supra, Curtea conchide că prevederile articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal sunt formulate de o manieră imprecisă și neclară și le conferă autorităților care le aplică o marjă largă de discreție. Prin urmare, ele nu îndeplinesc standardul calității legii penale, fiind contrare articolelor 1 alin. (3) și 22, coroborate cu articolul 23 alin. (2) din Constituţie”. [11]

Mutatis mutandis, aceste argumente pot fi invocate în ipoteza care constituie obiectul HCC nr. 25/2021, cu referire la sintagma „obrăznicie deosebită”.

În opinia noastră, nu calitatea interpretării legii penale, ci calitatea legii penale este problema ce caracterizează sintagma „obrăznicie deosebită” din art. 287 CP RM. Este prea mare riscul ca cei, care sunt abilitați cu aplicarea legii penale, să folosească această sintagmă pentru a lua decizii arbitrare și pentru a se răfui cu cei care au opinii critice, deranjante, incomode. Jurisprudenţa în materie nu a reușit să dezvolte pentru sintagma criticată un înţeles care să constituie un reper obiectiv în funcţie de care să poată fi apreciat conţinutul acesteia. Judecătorul însuşi se află în dificultate, fiind pus în situaţia de a alege între mai multe variante posibile, în lipsa redării clare a normei şi, implicit, a regimului sancţionator aplicabil. Aceasta o demonstrează practica de aplicare a art. 287 CP RM, referitoare la acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită.[2]

În concluzie, recomandăm legiuitorului ca textul „precum şi acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită” să fie exclus din alin. (1) art. 287 CP RM. Nu considerăm oportun ca acest articol să fie completat, astfel încât să incrimineze acţiunile intenţionate care încalcă ordinea publică, însoţite de distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor altei persoane. O asemenea modalitate normativă a infracțiunii de huliganism este prevăzută de secț. 231 din Codul penal al Republicii Letonia [12], de art. 339 din Codul penal al Republicii Belarus [13], de art. 258 din Codul penal al Republicii Armenia [14], de art. 221 din Codul penal al Republicii Azerbaidjan [15], de art. 293 din Codul penal al Republicii Kazahstan [16] etc. Însă, un asemenea model reglementar nu permite diferențierea răspunderii penale în funcție de mărimea daunelor cauzate prin distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor altei persoane. O astfel de diferențiere ar fi asigurată numai dacă acţiunile intenţionate care încalcă ordinea publică, însoţite de distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor altei persoane, ar fi calificate, după caz, în baza: art. 354 din Codul contravențional și art. 104 din Codul contravențional (în ipoteza în care daunele cauzate nu ar atinge proporţiile mari); art. 354 din Codul contravențional și art. 197 CP RM (în ipoteza în care daunele cauzate s-ar exprima în proporţii mari). O asemenea soluție ar fi proporțională cu gradul de pericol social al celor săvârșite.

* Acest articol a fost publicat în: Polish Science Journal (Issue 9, 2021). Warsaw: Sp. z o. o. “Iscience”, 2021, p. 202-212.


[1] A se vedea: Brînza S. Dificultăţile aplicării de către instanţele judecătoreşti a art. 287 CP RM. Reflecţii teoretice cu implicaţii practice. În: Revista Institutului Național la Justiției, 2007, nr. 1-3, p. 68-74; Brînza S. Interpretarea oficială a dispoziţiilor penale privind huliganismul: probleme şi soluţii. În: Revista ştiinţifică a USM „Studia Universitatis Moldaviae”. Seria „Ştiinţe sociale”, 2008, nr. 1, p. 65-72; Brînza S., Stati V. Unele aspecte ale practicii de aplicare a răspunderii penale pentru fapta de huliganism (art. 287 C. pen. RM). În: Revista Naţională de Drept, 2008, nr. 5, p. 2-10; Reniță Gh. Huliganismul ce implică acţiuni care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor: divergențe jurisprudențiale (Partea I). În: Revista Națională de Drept, 2017, nr. 12, p. 9-21.
[2] A se vedea: Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 26.01.2016. Dosarul nr. 1ra-148/2016. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=5664; Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 20.04.2016. Dosarul nr. 1ra-462/2016. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=6293; Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 22.05.2018. Dosarul nr. 1ra-742/2018. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=11295; Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 03.07.2019. Dosarul nr. 1ra-1230/2019. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=13990; Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 12.11.2019. Dosarul nr. 1ra-1957/2019. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=14649; Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 06.05.2020. Dosarul nr. 1ra-765/2020. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=15813; Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 16.12.2020. Dosarul nr. 1ra-2254/2020. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=17504; Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 07.04.2021. Dosarul nr. 1ra-974/2021. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=18401; Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 24.05.2021. Dosarul nr. 1ra-993/2021. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=18930


BIBLIOGRAFIE:

  1. Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 25 din 12.08.2021 privind excepția de neconsituționalitate a unor prevederi din articolul 287 alin. (1) din Codul penal (neclaritatea normelor care incriminează infracțiunea de huliganism). Disponibil: https://www.constcourt.md/public/ccdoc/hotariri/h_25_2021_208g_2020_rou.pdf
  2. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 4 din 19.06.2006 cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre huliganism. Disponibil: jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=249
  3. Постановление Пленума Верховного Суда СССР № 9 от 16 октября 1972 г. «О судебной практике по делам о хулиганстве». Disponibil: https://arheve.com/details/dokumenty-1971-1975/1972-10-16-o-sudebnoy-praktike-po-delam-o-huliganstve
  4. Декрет Всероссийского Центрального Исполнительного Комитета и Совета Народных Комиссаров РСФСР от 7 июня 1926 г. «Об изменении статьи 176 Уголовного кодекса РСФСР». Disponibil: www.libussr.ru/doc_ussr/ussr_2926.htm
  5. Legea nr. 64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 117-118.
  6. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 7 din 24.12.2012 cu privire la practica aplicării de către instanţele de judecată a unor prevederi ale Legii cu privire la libertatea de exprimare. Disponibil: jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=277
  7. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Disponibil: https://www.echr.coe.int/documents/convention_ron.pdf
  8. Case of Mătăsaru v. the Republic of Moldova. Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-189169
  9. Hotărârea nr. 24 din 10.08.2021 privind controlul constituționalității articolului 129 punctul 19) din Codul fiscal. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr. 197-201.
  10. Expertiza Codului penal al Republicii Moldova de Mariavaleria del Tufo, profesor de drept penal, Universitatea din Napoli II, Italia. Disponibil: https://cj.md/wp-content/uploads/2019/01/Expertiza-Codului-penal-al-Republicii-Moldova-Italia.pdf
  11. Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 12 din 14.05.2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal (confecționarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor de importanță deosebită false). În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr. 176-180.
  12. Codul penal al Republicii Letonia. Disponibil: codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Letonia-RO.html
  13. Уголовный кодекс Республики Беларусь. Disponibil: https://уголовный-кодекс.бел
  14. Уголовный кодекс Республики Армения. Disponibil: www.parliament.am/legislation.php?sel=show&ID=1349&lang=rus
  15. Azərbaycan Respublikasının Cinayət Məcəlləsi. Disponibil: e-qanun.az/framework/46947
  16. Қазақстан Республикасының Қылмыстық кодексi. Disponibil: https://adilet.zan.kz/kaz/docs/K1400000226

Aflaţi mai mult despre , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.