Mădălina Ursu

La 7 decembrie 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza hotărârea Filat v. Moldova. Curtea s-a pronunțat în privința încălcării articolului 6 § 2 și 5 § 4 din Convenție.

Situația de fapt

La 13 octombrie 2015, împotriva petiționarului a fost pornită urmărirea penală în urma denunțului făcut în ziua precedentă de un cunoscut om de afaceri, care a afirmat că i-a oferit mită între anii 2010 și 2014. Două zile mai târziu i-a fost ridicată imunitatea parlamentară.

Dosarul a vizat o procedură penală care a dus în 2016 la condamnarea domnului Filat la nouă ani de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență. Domnul Filat a fost prim-ministru din 2009 până în 2013 și a fost lider de partid și deputat la momentul faptelor.

Invocând articolul 6 § 2 (prezumția de nevinovăție), domnul Filat s-a plâns de declarațiile făcute de oficiali în timpul ședinței parlamentare din 15 octombrie 2015 privind ridicarea imunității parlamentare, declarații care a considerat că i-au încălcat prezumția nevinovăţiei.

Invocând articolul 5 § 4 din Convenție (revizuirea legalității detenției), domnul Filat s-a plâns că nu a putut obține o revizuire a legalității arestării preventive, care fusese dispusă după condamnarea sa în primă instanţa.

Concluziile instanțelor naționale:

1. În iunie 2016 prima instanță l-a condamnat pe reclamant la nouă ani de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență. De asemenea, a decis să-i prelungească durata arestului preventiv până la momentul când hotărârea va deveni executorie.
2. Apelul reclamantului a fost respins, iar Curtea Supremă de Justiție a menținut deciziile instanțelor inferioare.

Aprecieri și argumente ale Curții Europene a Drepturilor Omului:

1. Articolul 5 § 4

Curtea a constatat că dreptul intern, astfel cum a fost interpretat și aplicat de către instanțele naționale, nu i-a acordat reclamantului aceleași drepturi procedurale ca cele de care dispun persoanele care fuseseră plasate în arest preventiv înainte de eventuala lor condamnare.

În același mod, Curtea statuează că, chiar dacă reținerea reclamantului în timpul recursului fusese considerată drept o măsură preventivă, dreptul intern la acea vreme nu conținea vreo prevedere care să reglementeze o procedură specifică care să depășească cerințele articolului 5 § 4 din Convenţie.

Astfel, conform jurisprudenței sale consacrate, garanțiile cuprinse la art 5 § 4 din Convenție au fost inaplicabile în timpul detenției reclamantului la momentul depunerii recursului.

Prin urmare, plângerea reclamantului a fost vădit nefondată și a fost respinsă.

2. Articolul 6 § 2

Curtea a hotărât că declarațiile din Parlamentul Republicii Moldova nu aveau scopul de a confirma vinovăția reclamantului, ci de a susține argumentul procurorului în fața parlamentarilor conform căruia probele dobândite în timpul investigațiilor justificase ridicarea imunității reclamantului.

În consecință, nici declarațiile făcute de Procurorul General în ședința parlamentară din 15 octombrie 2015 și nici cererea scrisă a Procurorului General citită în timpul ședinței de către Președintele Parlamentului nu a încălcat dreptul reclamantului de a fi prezumat nevinovat.

Prin urmare, nu a fost constatată încălcarea articolului 6 § 2 din Convenție.

Mădălina Ursu