Dr. Vitalie Stati

La data de 18 mai 2021, Curtea de Apel Cahul a trimis Curții Constituționale sesizarea (înregistrată cu numărul 110g/2021) privind excepția de neconstituționalitate a art. 171 alin. (2) lit. a) din Codul penal [1] (în continuare – Sesizarea).

Autorul Sesizării afirmă că dispoziția de la lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM ar contraveni art. 20, 21, 22, 23, 25, 26 coroborat cu art. 54 din Constituție.

Raportând cele menţionate supra la pretinsa problemă de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată Curtea Constituțională, reținem că lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM prevede răspunderea pentru violul săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un viol prevăzut la alin. (1).[1]

Dispoziția de la lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM este o expresie a excepției prevăzute la alin. (1) art. 33 CP RM: „Se consideră concurs de infracţiuni săvârşirea de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni dacă persoana nu a fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală, cu excepţia cazurilor când săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni este prevăzută în articolele părţii speciale a prezentului cod în calitate de circumstanţă care agravează pedeapsa (evid. ns.)”. Astfel, din considerente de politică penală, legiuitorul a decis să trateze nu după regulile concursului de infracțiuni, ci ca circumstanță agravantă ipotezele de genul celor consemnate la lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM.

Interpretarea alin. (1) art. 33 CP RM, coroborat cu lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM, ne permite să susținem că dispoziția de la lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM devine aplicabilă în cazul în care sunt îndeplinite următoarele trei condiții:

1) violul este săvârşit de o persoană care a comis anterior o infracţiune prevăzută la alin. (1) art. 171 CP RM;

2) făptuitorul nu a fost condamnat anterior pentru niciuna din faptele de viol care se repetă;

3) nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală, stabilit la art. 60 CP RM.

Dacă nu este îndeplinită oricare dintre aceste trei condiții, dispoziția de la lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM nu poate fi aplicată.

În contextul analizat comportă o semnificație mai mare prima condiție reliefată mai sus. Această condiție presupune că dispoziția de la lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM este aplicabilă numai în cazul în care se succed două sau mai multe fapte care sunt prevăzute de alin. (1) art. 171 CP RM. Din contra, nu se aplică răspunderea în baza lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM în cazurile următoare:

1) toate faptele, care se succed, sunt prevăzute doar de alin. (2) art. 171 CP RM;

2) faptele, care se succed, sunt prevăzute de diferite alineate ale art. 171 CP RM.

De asemenea, nu este aplicabilă prevederea de la lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM în situaţia în care, după infracţiunea specificată la alin. (1) art. 171 CP RM, este săvârşit:

1) violul care a fost întrerupt la o altă etapă a activităţii infracţionale (de exemplu, când violul consumat a fost urmat de tentativa de viol sau de pregătirea de viol, ori viceversa);

2) violul în care făptuitorul a avut un alt rol juridic (de exemplu, în primul caz a fost autor, iar în cel de-al doilea – organizator, instigator sau complice, sau invers).

Din cele sus-menționate se poate desprinde că cerința de identitate a faptelor, care se succed, este esențială pentru aplicarea lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM. Cerința în cauză rezultă din faptul că prevederea de la lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM este o reminiscență a art. 31 „Repetare a infracţiunii” din Codul penal. Acest articol prevedea: „(1) Se consideră repetare a infracţiunii săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni identice ori omogene (evid. ns.), prevăzute de aceeaşi normă penală, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie. (2) Săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute la diferite articole ale prezentului cod este considerată ca repetare a infracţiunii în cazurile prevăzute în Partea specială a prezentului cod”.[2]

Omogenitatea infracțiunilor, care se repetă, era posibilă doar în cazul prevăzut la alin. (4) art. 186 CP RM: „La alin. (2) din art. 186-192 se consideră repetate acele infracţiuni ce au fost săvârşite de o persoană care, anterior, a comis una din infracţiunile prevăzute la alin. (1) din articolele menţionate, dar nu a fost condamnată pentru aceasta”. Astfel, se considera repetare în sensul alin. (4) art. 186 CP RM ipoteza când, spre exemplu, infracțiunea, prevăzută la alin. (1) art. 186 CP RM, era succedată de infracțiunea, prevăzută la alin. (1) art. 189 CP RM.

În toate celelalte cazuri de repetare (inclusiv în cazul prevăzut la lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM), se cere ca infracțiunile, care formează repetarea, să fie identice (i.e. să fie prevăzute fie de același articol, fie de același alineat al unui articol).

Art. 31 CP RM a fost exclus prin Legea nr. 277 din 18.12.2008 pentru modificarea şi completarea Codului penal al Republicii Moldova [2] (în continuare – Legea nr. 277/2008). În Nota informativă la proiectul, care a stat la baza acestei legi, se menționează inter alia: „Excluderea articolului 31 „Repetarea infracţiunii” a generat şi necesitatea de a expune în redacţie nouă dispoziţia articolului 33 „Concursul de infracţiuni”. Ţinem să precizăm că în unele articole (art.145, art. 171 (evid. ns.), art. 172, art. 165, art. 206, art. 217² şi art. 287) din partea specială au fost păstrat calificativul agravant de repetare a infracţiune, însă sub o altă formă. […] În acest context redacţia articolului 33 va prevede nemijlocit că condiţiile generale de aplicarea a concursului de infracţiuni se vor aplica cu excepţia cazurilor în care altceva este prevăzut în articolele din Partea Specială a Codului Penal” [3].

Deși art. 31 a fost exclus din Codul penal, conceptul de repetare a infracțiunii continuă să-și producă efectele prin reminiscențele sale (inclusiv prin lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM). Tocmai de aceea, nu poate fi vorba despre repetarea infracţiunii atunci când are loc o succesiune de infracţiuni neidentice. În context, se are în vedere lipsa de identitate fie a etapelor la care se încheie activitatea infracţională, fie a rolurilor juridice îndeplinite de către făptuitor. Tentativa de infracţiune (cu atât mai mult, pregătirea de infracţiune) nu poate fi echivalată cu infracţiunea consumată. Nu poate fi tratat egalitar: autorul infracţiunii şi complicele la infracţiune; instigatorul infracţiunii şi organizatorul infracţiunii; complicele la infracţiune şi organizatorul infracţiunii etc.

Cu atât mai puțin, infracțiunea, prevăzută la art. 171 alin. (1) din Codul penal nu poate fi echivalată cu infracțiunile, prevăzute la art. 171 alin. (2) sau (3) din Codul penal.

Din aceste considerente, nu susținem afirmația autorul Sesizării, potrivit căreia „sintagma „prevăzut la alin. (l)” din lit. a) alin. (2) art. 171 din Codul penal încalcă principiile legalității incriminării și a individualizării pedepsei, egalității persoanelor” [1]. Nu este întemeiat să se afirme că ar exista o discriminare în privința celor care comit, spre exemplu, mai întâi o infracțiune prevăzută la alin. (2) art. 171 CP RM, după care săvârșesc o infracțiune prevăzută la alin. (1) art. 171 CP RM.

În pct. 38 din Decizia Curții Constituționale nr. 49 din 31.05.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr. 62g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 220 din Codul penal (proxenetismul) se arată: „Cu privire la pretinsa neconformitate a prevederilor contestate cu principiul egalităţii, Curtea reține că acest principiu este încălcat atunci când se aplică un tratament diferenţiat în situații similare, fără să existe o justificare obiectivă și rezonabilă. În același context, și Curtea Europeană a subliniat în jurisprudența sa că tratamentul diferențiat echivalează cu o discriminare dacă nu are la bază o justificare obiectivă și rezonabilă (Stummer v. Austria [MC], 7 iulie 2011, § 87; Khamtokhu și Aksenchik v. Rusia [MC], 24 ianuarie 2017, § 64)” [4].

De principiu, egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice presupune lipsa oricărei discriminări directe sau indirecte. Discriminarea are loc atunci când persoanele care se află în situaţii asemănătoare sunt tratate în mod diferit (discriminare directă) sau atunci când persoanele care se află în situaţii diferite sunt tratate în acelaşi mod (discriminare indirectă), cu excepţia cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv şi rezonabil[3]. O condiţie primordială pentru existenţa tratamentului diferenţiat o reprezintă caracterul comparabil al situaţiilor[4].

Din această perspectivă, problema abordată de autorul sesizării nu dă în vileag existența unor situații similare, care, de altfel, ar fi tratate (i.e. sancționate) în mod diferențiat. Este de remarcat că art. 16 din Constituție (în speța coroborat cu art. 22 din Constituție) nu reclamă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite. Principiul egalităţii nu presupune uniformitate, ci stabileşte ca la situaţii egale să corespundă un tratament egal, iar pentru situaţii diferite să existe un tratament diferit. Altfel spus, principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite pentru persoane care se află în situaţii diferite.

Mai mult, respectarea principiului egalităţii presupune acordarea aceloraşi avantaje tuturor persoanelor aflate în situaţii similare, cu excepţia cazului în care se demonstrează că tratamentul diferenţiat este justificat în mod obiectiv şi rezonabil. Această condiţie demonstrează că principiul egalităţii nu are în vedere interzicerea oricărui tratament diferenţiat, ci doar a tratamentelor diferenţiate nejustificate[5].

În cele trei alineate ale art. 171 CP RM nu sunt descrise situații similare. Tratamentul diferențiat al situațiilor, descrise în fiecare din aceste trei alineate, are o justificare obiectivă și rezonabilă. Aceasta reiese din pct. 39 din Decizia Curții Constituționale nr. 49 din 31.05.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr. 62g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 220 din Codul penal (proxenetismul): „Curtea notează că, potrivit articolului 72 alin. (3) lit. n) din Constituţie, Parlamentul are competența exclusivă de a reglementa prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituţionale, legislatorul este liber sa aprecieze, pe lângă pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, și condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă, sub rezerva justificării alegerilor sale din punct de vedere constituțional” [4].

De bună seamă, o infracțiune, prevăzută la alin. (1) art. 171 CP RM nu poate avea același grad de pericol social ca și infracțiunile prevăzute la alin. (2) sau (3) art. 171 CP RM. De aceea, situația celui care comite două infracțiuni prevăzute la alin. (1) art. 171 CP RM, nu poate fi echivalată cu situația celui care comite, spre exemplu, mai întâi o infracțiune prevăzută la alin. (2) art. 171 CP RM, după care săvârșește o infracțiune prevăzută la alin. (1) art. 171 CP RM.

Așadar, nu constatăm vreo problemă de constituționalitate.

Desigur, ar fi oportun ca legislatorul să dea dovadă de coerență și să excludă din partea specială a Codului penal toate reminiscențele instituției „repetarea infracțiunii” din art. 31 CP RM, exclus prin Legea nr. 277/2008. Totuși, prezența acestora în legea penală nu reclamă vreo problemă de constituționalitate, ci una de oportunitate.

Nu poate fi susținută nici alegația autorului sesizării că „din interpretarea sistematică a normelor penale, faptul excluderii instituției repetării prin Legea nr. 277-XVI din 18.12.2008, se impune necesitatea reglementării în art. 171 alin. (2) lit. a) din Codul penal doar a situației comiterii anterior a unei infracțuni de viol, cu excluderea sintagmei ,,prevăzut la alin. (l)”. [1]” Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 277/2008, dispoziția de la lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM avea următorul conținut: „săvârșit repetat”. Însă, modificarea dispoziției în cauză ţine de competenţa legiuitorului şi se întemeiază pe raţiuni de politică penală. Legiuitorul este cel care decide în care cazuri să acționeze regula fixată în art. 33 alin. (1) din Codul penal și, respectiv, în care cazuri să acționeze excepția la această regulă.

Constatăm și de această dată o problemă de oportunitate, nu una de constituționalitate.

În fine, nu poate fi susținută alegația autorului sesizării că dispoziția de la lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM ar presupune o „dublă incriminare”, care ar încălca principiul „non bis in idem” [1]. Ca argument prezentăm părerea lui M. Lupu: „Calificarea în baza concursului de infracţiuni a unei fapte care trebuie calificată ca o infracţiune unică va constitui o interpretare extensivă defavorabilă a legii penale. Totuși, interdicţia interpretării extensive defavorabile a legii penale reprezintă un aspect al dreptului garantat de art. 7 din Convenţie (nicio pedeapsă fără lege – nullum crimen sine lege praevia și nulla poena sine lege praevia), nu al principiului ne bis in idem” [5].

Cel, care comite fapta, prevăzută la lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM, răspunde o singură dată. S-ar putea vorbi despre dubla sancționare în ipoteza în care făptuitorul ar răspunde atât în baza alin. (1) art. 171 CP RM (pentru prima infracțiune), cât și în baza lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM (pentru infracțiunea care se repetă). Însă, o asemenea soluție nu rezultă din textul legii penale. În eventualitatea în care o astfel de soluție ar fi admisă în practică, s-ar putea vorbi despre interpretarea extensivă defavorabilă a legii penală, nu despre un defect de calitate a legii penale.

Nu putem vorbi despre concurs de infracțiuni nici măcar în cazul în care un viol neagravat (alin. (1) art. 171 CP RM) este succedat de două două sau mai multe violuri neagravate. O astfel de interpretare extensivă defavorabilă nu rezultă din alin. (1) art. 33 CP RM. Or, în această normă se vorbește despre „săvârşirea de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni”. Per a contrario, despre „săvârşirea de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni” trebuie să vorbim și în cazul excepției de la regula stabilită în alin. (1) art. 33 CP RM.

Este adevărat că la lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM se recurge la formularea „de către o persoană care anterior a săvârşit un (evid. ns.) viol prevăzut la alin. (1)”. Însă, implicit, această formulare se referă și la ipoteza când făptuitorul a săvârşit anterior două sau mai multe violuri prevăzute la alin. (1) art. 171 CP RM. În această ordine de idei, este util să-l cităm pe N. Giurgiu: „Din punct de vedere sintactic, dacă folosirea singularului implică şi pluralul, nu înseamnă că folosirea pluralului „exclude” singularul ci, dimpotrivă, îl implică ori de câte ori legea le disciplinează separat, atât separarea, cât şi excluderea trebuind determinate explicit” [6, p. 74].

În consecință, dispoziția de la lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM se aplică indiferent de numărul de violuri care se repetă. Important este ca: violurile care se repetă să fie prevăzute la alin. (1) art. 171 CP RM; făptuitorul să nu fie condamnat pentru niciuna dintre faptele de viol care se repetă; să nu fie expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală stabilit la art. 60 CP RM. În orice caz, nu se permite calificarea concomitentă conform regulilor concursului de infracţiuni şi conform regulilor repetării infracţiunii, deoarece prin aceasta s-ar încălca flagrant principiile dreptului penal. Or, dacă făptuitorul a săvârşit două infracţiuni, nu-i poate fi aplicată răspunderea penală de două ori pentru una dintre aceste infracţiuni. Pentru că anume dublarea aplicării răspunderii penale pentru aceeaşi infracţiune reprezintă o încălcare flagrantă a principiului echităţii, atunci când aceeaşi infracţiune se ia în considerare atât ca element al repetării infracţiunii, cât şi ca element al concursului de infracţiuni.

O astfel de încălcare ar atesta o problemă de oportunitate, nu una de constituționalitate.

Per ansamblu, nu calitatea legii penale, dar calitatea interpretării legii penale constituie cauza exclusivă a problemelor pe care le semnalează autorul Sesizării.

Cele sus-menționate demonstrează că dispoziția de la lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM nu trebuie declarată neconstituțională.

*Acest articol a fost publicat în: Polish Science Journal (Issue 6, Part 3, 2021). Warsaw: Sp. z o. o. “iScience”, 2021, p. 97-105.

BIBLIOGRAFIE:

1. Sesizarea nr. 110g din 19 mai 2021 privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 171 alin (2) lit. a) din Codul penal. Disponibil: https://www.constcourt.md/public/ccdoc/sesizari/110g_2021.05.19.pdf
2. Legea nr. 277 din 18.12.2008 pentru modificarea şi completarea Codului penal al Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 41-44.
3. Proiectul legii pentru modificarea și completarea Codului penal al RM (art. 10¹, 16, 21 ș.a.). Disponibil: old.parlament.md/lawprocess/laws/december2008/277-XVI-18.12.2008/
4. Decizia Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 49 din 31.05.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr. 62g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 220 din Codul penal (proxenetismul). În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr. 285-294.
5. Lupu M. Inflaţia de interpretări ale principiului ne bis in idem. În: Revista Institutului Național al Justiției, 2020, nr. 2, p. 22-25.
6. Giurgiu N. Legea penală şi infracţiunea (doctrină, legislaţie, practică judiciară). Iaşi: Gama, 1995. 446 p.

[1] Prevederi similare conțin legile penale ale altor state: pct. 3 alin. (2) art. 152 din Codul penal al Republicii Bulgaria*; pct. 6) alin. (2) § 141 din Codul penal al Republicii Estonia**; alin. 2 art. 152 din Codul penal al Ucrainei***; lit. a) alin. (3) art. 137 din Codul penal al Republicii Georgia**** etc.
* Codul penal al Republicii Bulgaria. Disponibil: codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Bulgaria-RO.html
** Codul penal al Republicii Estonia. Disponibil: codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Estonia-RO.htm.
*** Кримінальний кодекс України. Disponibil: https://zakon.rada.gov.ua/laws/show/2341-14#Text
**** Criminal Code of Georgia. Disponibil: https://matsne.gov.ge/en/document/view/16426?publication=209
[2] De facto, repetarea infracţiunii reprezintă o pluralitate de infracţiuni, iar de jure, repetarea infracţiunii este tratată ca infracţiune unică. Aceasta deoarece calificarea infracţiunilor, care formează repetarea, este unitară (presupunând intenţia infracţională unică) şi se dispersează în contextul calificării conform unei singure norme (şi nu în conformitate cu două sau mai multe norme, după câte infracţiuni au fost săvârşite).
[3] A se vedea, în acest sens: pct. 29 din Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 6 din 10.03.2020 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi ale articolului 27 alin. (5) din Legea nr. 270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și ale punctului 8 din Anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1231 din 12 decembrie 2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar (garanțiile salariale în cazul suspendării raporturilor de muncă) (sesizarea nr. 204g/2019)*; pct. 32 din Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 16 din 09.06.2020 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 70 alineatele (3) și (13) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 (achitarea onorariului fix administratorului / lichidatorului și compensarea cheltuielilor aferente care se trec în mod solidar în obligația organelor de conducere ale debitorului) (sesizarea nr. 185g/2019)**; pct. 18 din Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 29 din 26.11.2020 pentru controlul constituționalității articolului 60 din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri nr. 1544 din 23 iunie 1993 (sesizarea nr. 124a/2020)***; pct. 21 din Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 2 din 12.01.2021 pentru controlul constituționalității unor prevederi din articolul 1 din Legea nr. 296 din 23 noiembrie 1994 pentru interpretarea unor prevederi ale Legii nr. 1225 din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice (drepturile persoanelor născute în locurile de represiune sau în drum spre ele) (sesizarea nr. 109a/2020)****.
* Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr. 102.
** Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr. 165-176.
*** Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr. 332-342.
**** Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr. 22-32
[4] A se vedea pct. 49 din Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 16 din 20.05.2021 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 27 alin. (5) din Legea nr. 270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și a punctelor 21 și 8 din Anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1231 din 12 decembrie 2018 pentru punerea în aplicarea prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar (asigurarea menținerii salariilor personalului din unitățile bugetare) (sesizarea nr. 168g/2020)*.
* Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr. 137-141.
[5] A se vedea: pct. 33 din Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 24 din 08.10.2020 pentru controlul constituționalității unor prevederi din articolul 6 alin. (5) din Legea nr. 86 din 11 iunie 2020 cu privire la organizațiile necomerciale (interdicția prestării serviciilor de către organizațiile necomerciale pentru concurenții electorali în perioada campaniei electorale) (sesizarea nr. 130a/2020)*; pct. 40 din pct. 21 din Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 2 din 12.01.2021 pentru controlul constituționalității unor prevederi din articolul 1 din Legea nr. 296 din 23 noiembrie 1994 pentru interpretarea unor prevederi ale Legii nr. 1225 din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice (drepturile persoanelor născute în locurile de represiune sau în drum spre ele) (sesizarea nr. 109a/2020)**.
* Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr. 279-284.
** Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr. 22-32.