La data de 16 decembrie 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Georgia pentru discriminarea comunității LGBT, care a atins pragul de severitate în sensul art. 3 coroborat cu libertatea la întrunire (art. 11 din CEDO).  Autoritățile georgiene au fost obligate să plătească un prejudiciu în valoare de 193 500 euro pentru că au fost ”de acord” cu violența fără precedent împotriva demonstranților LGBT ”official acquiescence and connivance in hate crimes” (Women’s Initiatives Supporting Group and others v. Georgia).

In casu, în aprilie/mai 2013, un grup de 35 de cetățeni georgieni, membri ai comunității LGBT și două organizații neguvernamentale, Women’s Initiatives Supporting Group și Identoba, au contactat poliția pentru ai proteja în timpul unui miting, pentru marcarea Zilei Internaționale împotriva Homofobiei, pe 17 mai 2013.

Pe fondul relatărilor din presă, mai multe ONG-uri și preoți au organizat o contrademonstrație și o campanie de discurs instigator la ură pe rețelele de socializare.

La 17 mai 2013, doisprezece dintre reclamanți, membrii ai comunității LGBT, ajunși în Piața Pușkin, s-au pomenit singuri în fața a 35.000 până la 40.000 de contra-demonstranți. La scurt timp, mulțimea a fost despărțită de reclamanți prin garduri metalice și un cordon subțire de polițiști neînarmați.

Sute de contra-demonstranți, au spart în cele din urmă cordonul și au început să alerge spre cei 12 reclamanți, scuturând bețe de lemn și bastoane de fier și strigând insulte. Reclamanții s-au retras din mulțime urcându-se în două autobuze puse la dispoziție de poliție, care însă au fost înconjutate de contra-demonstranți, lovind cu bastoane și cu pietre în parbrize.

Imagini video care suprind aceste scene sunt disponibile la următoroarele link-uri: aici și aici.

Între timp, alți 15 dintre reclamanți fuseseră încercuiți de o mulțime pe o altă stradă, refugiindu-se, în cele din urmă, într-o casă din apropiere până la sosirea unui microbuz al poliției.

Ceilalți opt reclamanți s-au amestecat cu contra-demonstranții și au fugit de la fața locului cu forțele proprii.

La sfârșitul după-amiezii, unul din grupul de 12 reclamanți care fugiseră într-un autobuz al poliției s-a întors în centrul orașului pentru a căuta un coleg. Contra-demonstranții l-au recunoscut din filmările anterioare de la televizor și l-au atacat. Reclamantul a reușit să fugă și s-a ascuns într-un supermarket. Ajunși la fața locului, polițiștii i-au spus că pot să-l scoată de acolo doar dacă se deghizează în polițist, ceea ce presupunea să-și radă barba. Ofițerii i-au dat o oră să-și radă barba.

Pe acest caz, Ministerul de Interne a pornit două cauze penale, primul fiind în desfășurare din 2013 până în prezent, iar în cel de-al doilea caz, fiind emisă o sentință de achitare. Alți patru contra-demonstranți au fost amendați pentru contravenții cu 45 de euro.

Ajuns cazul în fața CEDO, Curtea a analizat dacă situația de anxietate și suferință emoțională la care au fost supuse cele 30 de persoane din partea persoanelor private, în lipsa unor răni fizice, este compatibilă cu respectarea demnității lor umane și a dacă s-a atins pragul de severitate pentru ca plângerile să intre în domeniul de aplicare al art. 3 din Convenție. Mai mult, Curtea a analizat rolul activ al autorităților în sensul art. 3, făcând referire, de nenumărate ori, la precedente judiciare în cauze împotriva Republicii Moldova.

Aprecierile și argumentele CEDO:

1. Tratamentul discriminatoriu poate echivala, în principiu, cu un tratament degradant în sensul art. 3, atunci când atinge un nivel de severitate astfel încât să constituie un afront la adresa demnității umane. Remarcile și insultele discriminatorii trebuie, în orice caz, să fie considerate un factor agravant atunci când se analizează un anumit caz de rele tratamente în lumina art. 3;
2. În cazul în care există suspiciunea că atitudinile discriminatorii au condus la un act violent, este deosebit de important ca ancheta oficială să fie continuată cu vigoare și imparțialitate, având în vedere necesitatea de a întări încrederea populației că se luptă contra unor asemenea violențe. Autoritățile georgiene nu au dat dovadă de imparțialitate, tratând cazul ca unul ordinar – ”unavoidably treated on an equal footing with ordinary cases”. Curtea a condamnat faptul că urmărirea penală a fost condusă de aceeași unitate a Ministerului de Interne care fusese responsabilă, de asigurarea siguranței la mitingul de protest. Având în vedere că plângerile penale ale reclamanților au vizat insuficiența protecției din partea poliției și chiar conivența/acordul unor agenți de drept cu ostilitatea contra-demonstranților. În special, Curtea s-a referit la filmările video ale jurnaliştilor independenţi, când poliția nu numai că nu a reacționat când contra-demonstranții începuseră să spargă cordoanele, ci în unele locuri chiar le-a deschis accesul;
3. Cu privire la reclamantul obligat să-și radă barba, Curtea a constatat că ofițerii de poliție l-au umilit;
4. Curtea a constatat că autoritățile nu au luat măsuri adecvate pentru a proteja reclamanții, ori riscurile asociate cu acest eveniment au fost pe deplin cunoscute în prealabil autorităților interne ca urmare a declaraților în presă. Ei și-au limitat rolul la proiectarea unui plan de dispersie.

Reieșind din cele menționate, remarcăm că această Hotărâre a CEDO se evidențiază nu doar prin mărimea prejudiciului, dar și analiza atitudinii pasive și pe alocuri chiar încurajatoare a unor acte de discriminare din partea autorităților care au depășit nivelul unei încălcări a art. 14 CEDO, fiind considerate o încălcare a art.3.

Mădălina Luca