Instituția contractului nenumit datorită interferenței sale cu originalitatea intenției părților trezește interes juridic deosebit pentru discuții și rezolvarea situațiilor practice.
Deși este un exponent al libertății contractuale reglementat în codurile moderne, contractul nenumit nu întotdeauna a fost recunoscut. La o etapă a dreptului privat roman contractele nenumite puteau opera doar prin prisma ius gentium și nu aveau forță obligatorie între cetățenii romani – aceasta deoarece în justiția romană puteau fi discutate doar contractele care îndeplineau condițiile stricte de solemnitate („ex nudo pacto nulla nascitur actio” – a se vedea CASTALDO et LEWY, Histoire du droit civil, 2010 (citat de Mathias LATINA în Contrat (Generalites), Dalloz 2016)).
Pentru juristul care elaborează un contract, instituția contractului nenumit este o „modalitate a libertății de exprimare profesională în contract”, dar care trebuie tratată cu prudență în lumina efectelor ce poate să le producă pentru părți.
Un contract redactat cu diligență este garanția certitudinii și previzibilității soluțiilor viitorului litigiu. „Ambiguitatea este inamicul avocatului pe contracte. Orice termen ce poate fi interpretat în mai multe sensuri decât întrun anumit fel poate deveni bază pentru dispută și, eventual, litigiu între părți.” (Charles M. Fox „Work with Contract”. What Law School Doesn’t Teach You. 2008).
Lucrul asupra unui contract cu tentă de calificare „nenumit” necesită predictibilitate asupra determinării regimului său juridic. În practică, când apare necesitatea oferirii unei soluții juridice asupra raportului contractual, sarcinile preliminare de analiză se configurează, inter alia, asupra aspectelor privind calificarea contractului, riscurile asociate calificării (asimilarea cu alte contracte numite, calificarea drept contract complex), stabilirea cadrului de reglementare și efectele juridice pentru părți în lumina circumstanțelor contractului concret.
Problematica contractului nenumit este strâns legată și necesită trasarea delimitării de contractul complex și contractul mixt. Deși între contractul complex și cel mixt ar putea fi pus semn de egalitate, regimul legal de reglementare și tendințele regulilor model îmi permit să subliniez că există loc pentru o diferențiere. Spre exemplu, în Republica Moldova contractul complex își are compoziția din elemente a mai multor contracte numite (articolul 667 alin.(3) Cod Civil al RM), iar conform regulii model din Draft Common Frame of Reference (DCFR) contractul mixt include atât elementele contractelor numite cât și a celor nenumite (Cartea II. articolul 1:107 „Mixt contracts”, DCFR, 2009). Din analiza acestor surse poate fi concluzionat că noțiunea de contract mixt poartă caracter generic, iar contractul complex este o formă a acestuia. Totuși, articolul 667/2 din proiectul de modificare a Codului Civil al RM (publicat pe site-ul Ministerului Justiției în luna aprilie 2017) tinde să unifice reglementarea contractului mixt, dar sub auspiciile noțiunii „Contract complex”. În plan comparativ, articolul 1168 din Codul Civil român, similar articolului 1105 din Codul Civil francez (corespondentul articolului 1107 din cod înainte de reforma dreptului obligațiilor, intrată în vigoare la 1 octombrie 2016), nu operează cu reglementare distinctă asupra contractului complex, ceea ce presupune stabilirea regimului juridic al contractului complex și mixt prin auspiciile reglementării contractului nenumit.
Dacă să ne referim la practica juridică din Republica Moldova, consider relevant de a puncta următoarele aspecte. În multe cazuri părțile tind să denumească contractul cu o expresie proprie (ex. „Acord de colaborare”, „Contract de investiții”, „Garanție” etc.). În acest caz trebuie să ținem cont de principiul „voinței reale a părților” și să aplicăm regula de interpretare prevăzută în articolul 725 alin.(2) Cod Civil al RM. Prin urmare, dacă părțile au avut în vedere un contract numit (i.e. vânzare-cumpărare, societate civilă, împrumut, fidejusiune), atunci contractul urmează a fi calificat anume astfel. Dacă din conținut rezultă un contract nenumit, atunci vor fi aplicate regulile de reglementare pentru contractul nenumit.
În relațiile de afaceri și comerț internațional se întâlnesc contracte cu denumiri care nu se regăsesc în legislația Republicii Moldova. Totuși, dacă legea moldovenească este cea care guvernează relația atunci juristul urmează să identifice corespondentul reglementării naționale pentru a califica contractul și aplica regimul contractual respectiv. Pe de altă parte, deși în circuitul relațiilor comerciale și financiare internaționale apar contracte cu anumite denumiri, unele din ele nu pot fi considerate contracte numite, deoarece nu cad sub incidența unei reglementări din legea moldovenească. Spre exemplu, contractul de garanție independentă (exprimat în sistemul juridic anglo-saxon ca „Independent Guarantee” sau „Guarantee”) nu are un corespondent fidel în dreptul moldovenesc, deși este foarte similar cu raportul de fidejusiune („Suretyship” sau „Personal Guarantee” reglementat în articolele 1146-1170 Cod Civil al RM) și contractul de garanție bancară („Bank Guarantee” reglementat în articolele 1246-1255 Cod Civil al RM). Un alt exemplu poate servi contractul „Escrow” întâlnit și în practica din Moldova. Deși contractul „Escrow” nu este reglementat prin lege la examinarea acestuia pot fi identificate unele similitudini cu operațiunea de plată prin acreditiv documentar (articolele 1280-1284 Cod Civil al RM).
Una din problemele la care juristul trebuie să găsească răspuns când examinează contractul nenumit este aplicabilitatea și extinderea aplicării reglementărilor legale. Spre exemplu, în sistemul de drept românesc remediul de reglementare al contractului nenumit este structurat de la reguli generale (fiind reglementare primară) spre reglementări speciale ale contractului numit cu care se aseamănă cel mai mult (reglementare secundară) (articolul 1168 Cod Civil român).
Regimul actual stabilit prin articolul 667 alin.(3) Cod Civil al RM nu oferă nici un răspuns la întrebarea care reguli se aplică contractului nenumit cu titlu de reglementare primară și care intervin ca reglementare secundară. În aceste condiții există spațiu de interpretare, iar din perspectivă practică, dar și teoretică, pot fi aduse argumente în două direcții: (i) asupra elementelor contractului similare sau identice cu un contract numit, ar putea fi aplicate regulile speciale aplicabile contractului numit, similar mecanismului de distribuție a reglementării pentru contractul complex (spre exemplu întrun contract nenumit cu elemente de prestări servicii să fie aplicată regula din articolul 942 Cod Civil dreptul de reziliere de către beneficiar în contractul de antrepriză sau prestări servicii.); (ii) toate elementele contractului nenumit să fie reglementate de regulile generale aplicabile contractelor (spre exemplu articolul 733 Cod Civil care prevede dreptul de reziliere doar în cazul stabilit de contract sau de lege). În dependență de opțiunea juridică soluțiile ar putea fi diferite, în primul caz vom fi în prezența unui drept potestativ al beneficiarului, iar în al doilea caz va fi necesar invocarea unui temei prevăzut expres de lege, i.e. o situație prevăzută în articolul 709 sau 735 Cod Civil.
Merită de menționat că proiectul de modificare al Codului Civil moldovenesc în articolul 667/1 alin.(2) propune următoarea ordine consecutivă de reglementare a contractului nenumit: (a) acordul de voinţă al părţilor, expres şi implicit; (b) dispoziţiile legale aplicabile contractelor şi obligaţiilor contractuale în general; (c) practicile statornicite între părţi şi uzanţele din domeniu, dacă există; (d) dispoziţiile legale aplicabile contractelor numite asemănătoare în măsura în care acestea sunt compatibile cu natura şi scopul contractului nenumit.
Spre final vreau să concluzionez că instituția contractului nenumit permite dezvoltarea și flexibilitatea circuitului civil, se întâlnește în practica din Moldova și altor state, iar analiza acesteia necesită scrupulozitate juridică și spirit de previzibilitate profesională.
Vladimir PALAMARCIUC
Mențiune: Acest articol este rezumatul discursului de la Conferința de lansare Juridice Moldova din 12 mai 2017.