Cătălin Avxentiev

Situația de fapt:

Reclamanții s-au plâns că au fost transportați în condiții care constituiau tratament inuman și degradant, ceea ce a dus la încălcarea art. 3 din Convenție.

Reclamanții domnul Rakov, domnul Tomov, domnul Roshka și domnul Barinov s-au plâns de asemenea că nu au avut o cale de atac națională efectivă pentru plângerea lor privind condițiile de transport, conform art. 13 din Convenție.

În concluzie, reclamanții au pretins, în special, că au fost transferați între instituții penitenciare în condiții inumane și degradante și că nu au avut acces la un recurs intern efectiv.

Transportarea condamnaților intră în atribuția Serviciului Federal pentru Executarea Pedepselor. În Federația Rusă, Serviciul Federal pentru Executarea Pedepselor (Федеральная служба исполнения наказаний. Abreviere: „фсин”) îndeplinește numeroase funcții, printre care se numără supraveghere în domeniul executării pedepselor penale în legătură cu persoanele condamnate, […] protecția și escorta acestora.

Condamnații/inculpații/învinuiții sunt transportați prin două metode:

1. Vagoane de cale ferată – vagoanele speciale pentru transportul prizonierilor, au un corp metalic solid montat pe șasiul unui vagon obișnuit de călători. Căile ferate sunt identificate ca mijloc de transport preferabil; rutele regulate de autostrăzi pot fi stabilite numai dacă nu sunt disponibile legături feroviare.
2. Furgonete special amenajate – furgonetele sunt folosite pentru transportul deținuților la și dinspre gări și, de asemenea, între penitenciare, judecătorii și secțiile de poliție. Cele mai comune mărci sunt camionete GAZ-3307 și 3309.

Concluziile instanțelor naționale:

În 2011, reclamantul dl. Vasilyev și o altă persoană s-au plâns la Tribunalul orașului Syktyvkar că condițiile în care au fost transportați la începutul aceluiași an au încălcat articolul 3 din Convenție. La 24 februarie 2012, Tribunalul a respins cererea lor în primă instanță, constatând că plasarea a până la douăsprezece persoane într-un compartiment mare al unui vagon de cale ferată a fost compatibilă cu gradul de ocupare normativ al acestuia și cu Instrucțiunea de transport. La 13 august 2012, Curtea Supremă a Republicii Komi a casat această decizie.

La 3 octombrie 2012, Prezidiul Curții Supreme a Republicii Komi a admis recursul în casație declarat de Serviciul Federal pentru Executarea Pedepselor și a menținut decizia Tribunalului Komi, acordând o importanță decisivă respectării oficiale a reglementărilor și a jurisprudenței Curții Supreme de menținere a cadrului normativ.

Pretenții similare depuse de domnul Al., domnul Ya. și domnul An. au fost respinse de instanțele din Komi. În cazul domnului Ya., instanța de apel a adăugat:

„Transportul reclamantului prin cale ferată [efectuat] în conformitate cu cerințele instrucțiunii și în absența dovezilor de vătămare corporală reală nu este, în sine, un indiciu al unui tratament degradant sau inuman. În orice caz, condițiile de transport sunt aceleași pentru toți condamnații și sunt acceptabile în situația socială și economică predominantă din țară… Izolarea socială a infractorilor condamnați implică restricții ale drepturilor și libertăților [lor] și implică un element de suferință, care este o condiție suspensivă pentru atingerea obiectivelor pedepsei penale: restabilirea justiției sociale și reabilitarea infractorului.”

Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului:

Curtea reiterează că aprecierea dacă a existat o încălcare a articolului 3 nu poate fi redusă la un calcul pur numeric al spațiului disponibil unui deținut în timpul transferului. Numai o abordare cuprinzătoare a circumstanțelor particulare ale cauzei poate oferi o imagine exactă a realității.

Totuși, Curtea consideră că o prezumție puternică de încălcare apare atunci când deținuții sunt transportați în mijloace de transport care oferă mai puțin de 0,5 metri pătrați de spațiu per persoană. Indiferent dacă astfel de condiții înghesuite rezultă dintr-un număr excesiv de deținuți care sunt transportați împreună sau din proiectarea restrictivă a compartimentelor mijlocului de transport folosit, nu are importanță pentru analiza Curții, care se concentrează pe condițiile obiective ale transportului.

Înălțimea redusă a tavanului, în special a cabinelor cu un singur prizonier, care îi obligă pe prizonieri să se aplece, poate exacerba suferința fizică și oboseala. Protecție inadecvată împotriva temperaturilor exterioare, atunci când celulele deținuților nu sunt suficient de încălzite sau ventilate.

Factori precum incapacitatea de a aranja un loc de dormit individual pentru fiecare deținut sau de a asigura o aprovizionare adecvată cu apă potabilă și hrană sau accesul la toaletă agravează grav situația deținuților în timpul transferurilor și indică o încălcare a articolului 3.

Aplicarea Convenției în prezenta cauză:

Articolul 3, constatările Curții:

1. Curtea constată că reclamanții domnul Tomov, domnul Vasilyev, domnul Roshka și domnul Barinov au fost privați de o noapte de odihnă în una sau mai multe nopți consecutive din cauza locurilor insuficiente de dormit. Acest lucru în sine indică un tratament inuman și degradant care încalcă articolul 3.
2. În vagonul în care erau transportați, nu funcționa circuitul de încălzire, ca urmare reclamanții au petrecut cel puțin cincisprezece ore încuiați într-un compartiment neîncălzit, la temperaturi exterioare sub zero.
3. Două vizite la toaletă și trei vase cu apă per zi, pe întreaga durată a unei călătorii de șaizeci și două de ore nu pot fi considerate un aranjament adecvat.
4. Toți cei patru reclamanți au fost transportați de la gară în celulele cu mai mulți deținuți. De fiecare dată timpul de călătorie era între o oră și două și jumătate și fiecare deținut avea la dispoziție mai puțin de 0,5 metri pătrați de suprafață. Considerate izolat, astfel de condiții probabil nu ar fi atins pragul de severitate cerut de articolul 3 din cauza duratei lor relativ scurte și a faptului că au fost un eveniment unic. Cu toate acestea, în speță, aceștia au precedat sau au urmat imediat o călătorie cu trenul în condiții pe care Curtea le-a considerat mai sus, că a constitui un tratament inuman și degradant. Evaluând efectul cumulativ al condițiilor de transport de la început până la sfârșit, Curtea constată că articolul 3 a fost încălcat în ceea ce privește dl. Tomov, domnul Vasilyev, domnul Roshka și domnul Barinov.
5. Kostromina afectată de diabet, este o femeie corpolentă, starea ei impunea o alocare generoasă a spațiului pentru scaune și un bun acces la ventilație, astfel încât să-i facă condițiile de transfer mai suportabile.
6. Punegova era transportată cel puțin de zece ori timp de o lună într-un furgon „celulă”. În interiorul celulei nu era încălzire. Curtea reține că condițiile de transport ale doamnei Punegova în timpul procesului, care au fost marcate de lipsa spațiului și expunerea la temperaturi scăzute, au încălcat articolul 3.

Articolul 13, constatările Curții:

1. Curtea a examinat dacă reclamanții – domnul Tomov, domnul Roshka și domnul Barinov – au avut la dispoziție căi de atac interne efective cu privire la plângerile lor privind condițiile inumane și degradante de transport. Curtea reiterează că, pentru a asigura o despăgubire cu adevărat efectivă pentru presupusa încălcare a drepturilor Convenției, cadrul legal pentru soluționarea unor astfel de plângeri trebuie să îndeplinească cerințele articolului 13 din Convenție, iar procedura trebuie să fie capabilă să ofere o reparație adecvată persoanei vătămate.
2. În ceea ce privește plângerile pe care deținuții le pot adresa comandanților unității de escortare, Curtea a observat că superiorii ierarhici nu au un punct de vedere suficient de independent pentru a examina obiectiv plângerile care pun sub semnul întrebării modul în care își îndeplinesc datoria de a menține condițiile corespunzătoare, de detenție sau transport.
3. O plângere poate fi trimisă, de asemenea, biroului federal sau regional al ombudsmanului sau unei comisii publice de monitorizare. Cu toate acestea, Curtea nu este convinsă că aceste organisme ar putea oferi o despăgubire adecvată. Nici Avocatul Poporului, nici comisiile de monitorizare nu sunt învestite cu autoritatea de a emite decizii obligatorii din punct de vedere juridic.
4. Curtea a constatat anterior că procurorii care supraveghează închisorile preventive joacă un rol important în asigurarea condițiilor adecvate de detenție (a se vedea Ananyev și alți, § 104, și Dirdizov , § 76) Căile ferate intră sub jurisdicția зprocuraturilor de transport (транспортная прокуратура) care au sarcina de a supraveghea aplicarea legilor și de a asigura respectarea drepturilor și libertăților omului. Cu toate acestea, după cum a observat Curtea, procesele-verbale de încălcare sau ordonanțele emise de un procuror sunt în primul rând chestiuni între autoritatea de supraveghere și organul de supraveghere și nu sunt orientate spre acordarea de reparații preventive sau compensatorii persoanei vătămate.
5. Nu există nici o cerință legală care să oblige procurorul să audieze reclamantul sau să asigure participarea sa efectivă la procedurile care urmează. Reclamantul nu ar fi parte la nici o procedură și ar avea dreptul doar de a obține informații despre modul în care organul de supraveghere a tratat plângerea. În plus, nu se pare că deținuții în tranzit au o modalitate de a contacta un procuror de transport pentru a-și asigura intervenția rapidă în cazul în care condițiile de transport nu respectă cerințele legale sau constituie un tratament inuman sau degradant.
6. Spre deosebire de condițiile dintr-o închisoare preventivă, pe care deținutul le suportă luni sau ani, transferurile durează mult mai puțin, în intervalul de zile sau săptămâni. Cu toate acestea, faptul că instanțele de judecată pot lua cunoștință de fondul plângerii chiar și după încheierea unui transfer, pot stabili faptele și pot face reparații adaptate naturii încălcării face ca recursul judiciar să fie accesibil și capabil, cel puțin în teorie, de a oferi o despăgubire compensatorie adecvată.
7. Cu toate acestea, pentru a fi eficace, o cale de atac trebuie să fie disponibilă nu numai în teorie, ci și în practică și să ofere perspective rezonabile de succes.
8. Curtea a criticat abordarea instanțelor ruse ca fiind nejustificat de formalistă. Este o problemă deosebită de îngrijorare faptul că Curtea Supremă a descris vătămarea corporală reală ca un element necesar al tratamentului inuman și degradant și, de asemenea, a părut să sugereze că suferința cauzată de condițiile de transport a fost favorabilă reabilitării infractorilor.
9. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție, coroborat cu articolul 3, în ceea ce privește reclamanții, dn. Tomov, dn. Roshka și dn. Barinov.

Curtea în unanimitate reține,

Că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, următoarele sume:

1. 5000 EUR (cinci mii de euro) domnului Tomov și doamna Kostromina;
2. 3500 EUR (trei mii cinci sute de euro) domnului Roshka și domnul Barinov;
3. 1500 EUR (o mie cinci sute de euro) doamnei Punegova și domnul Vasilyev, plus orice taxă care poate fi percepută cu privire la prejudiciul moral;
4. 10 000 EUR (zece mii de euro), plus orice alte costuri și cheltuieli domnului Mezak;

Curtea hotărăște că statul pârât va pune la dispoziție, în termen de optsprezece luni de la data la care prezenta hotărâre devine definitivă, o combinație de căi de atac interne efective în ceea ce privește reclamațiile privind condițiile de transport care au atât efecte preventive, cât și compensatorii, pentru a respecta în totalitate cerințele prevăzute în prezenta hotărâre.

Cătălin Avxentiev