Publicaţia periodică “Monitorul Fiscal FISC.MD”, într-un comunicat publicat la data de 6 ianuarie 2022, reamintește că potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, unele categorii de plătitori de contribuţii la BASS, care nu au persoane angajate prin contract individual de muncă, au obligaţia să declare contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii o dată pe an, până la data de 15 ianuarie a anului următor celui de gestiune.
- persoanele fizice – întreprinzători individuali, care au obţinut dreptul de a desfăşura activitate în modul stabilit de lege, indiferent de forma juridică de organizare
- persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu mărfuri supuse accizelor
- persoanele fizice care desfăşoară activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal.
Ținând cont de faptul că în acest an data de 15 ianuarie este zi de sâmbătă, categoriile menţionate de plătitori de contribuţii în BASS au obligaţia să prezinte Serviciului Fiscal de Stat, până la data de 17 ianuarie 2022 inclusiv, Darea de seamă privind calcularea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi evidența nominală a asiguraţilor în sistemul public de asigurări sociale (Forma CAS18-AN) aprobată prin Ordinul nr.71/2018 de către Ministerul Finanţelor și ajustată prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 96/2020 cu privire la modificarea unor ordine ale Ministerului Finanțelor pentru anul 2021.
Aflaţi mai mult despre Asigurări sociale, Casa Națională de Asigurări Sociale, cnas
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.