Alina Gaja
În fapt, după încetarea procesului de insolvabilitate și radierea unei societăți din Registrul de stat al persoanelor juridice, la data de 15 iulie 2015, prin Încheierea Curții de Apel Bălți, a fost stabilită și încasată din contul patrimoniului fondatorilor societății, remunerația lichidatorului în sumă totală de 274 121 de lei.
La 28 octombrie 2021, unul dintre fondatori a declarat recurs împotriva încheierii din 15 iulie 2015 a Curții de Apel Bălți, solicitând totodată repunerea recursului în termen. În motivarea cererii de repunere în termenul de atac recurentul a indicat că a aflat abia la data de 13 octombrie 2021 despre titlul executoriu eliberat de Curtea de Apel Bălți nr. 2i- 57/15 din 15 iulie 2015, privind încasarea din contul lui a sumei de 274121 de lei în beneficiul lichidatorului societății.
Recurentul a menționat că, nu a recepționat nici o citație la ședința de examinare a cererii lichidatorului cu privire la stabilirea și încasarea remunerației și nici nu a recepționat încheierea contestată. De asemenea, a afirmat că instanța de insolvabilitate s-a bazat doar pe declarațiile lichidatorului și pe un raport fictiv care nu dezvăluie din ce este format onorariul lichidatorului.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a statuat că materialele cauzei atestă că încheierea contestată a fost pronunțată public la 15 iulie 2015, fiind cu drept de recurs, potrivit normelor procedurale în vigoare la momentul emiterii, în termen de 15 zile din momentul pronunțării. CSJ a apreciat critic alegațiile recurentului, or, acesta nu a dat nicio explicație plauzibilă în fața instanței de recurs despre motivul pentru care a așteptat mai mult de 5 ani, să depună o cerere de recurs, odată ce procesul de insolvabilitate a fost intentat din 2013, recurentul fiind parte la proces și fiind reprezentat de avocat. Instanța a menționat că recurentul nu a fost exonerat de obligația de a se interesa în termene rezonabile de soarta dosarului.
Suplimentar, instanța de recurs a remarcat că jurisprudența CtEDO reiterează obligaţia părţii de a lua măsurile necesare pentru protecţia drepturilor sale de acces la justiţie, inclusiv prin manifestarea diligenței în exercitarea drepturilor sale procedurale şi a interesului faţă de soarta dosarului vizat, or la caz recurentul fiind vizat direct în procesul de insolvabilitate, urma să monitorizeze soarta cauzei (cauza van Harn vs. Germania, hotărâre din 11 septembrie 2007, cauza Pîrnău ş.a. vs. Republica Moldova, hotărâre din 31 ianuarie 2012 şi cauza SA Universul vs. Republica Moldova, hotărâre din 10 iulie 2012).
În acest context, instanţa de recurs a notat că în conformitate cu art. 56 alin (3) al Codului de procedură civilă, participanţii la proces sunt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă.
Totodată, s-a reiterat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă, or, prevederile art. 15 al Codului de procedură civilă, stipulează expres că participanţii la proces şi alte persoane interesate ale căror drepturi, libertăţi ori interese legitime au fost încălcate printr-un act judiciar pot exercita căile de atac împotriva acestuia în condiţiile legii.
:: Încheierea CSJ nr. 2rci-42/21 din 22 decembrie 2022
Av. stagiar, drd. Alina Gaja
Redactor-șef JMD
Aflaţi mai mult despre Alina GAJA, Curtea Supremă de Justiție, recurs, repunere în termen
Lasă un răspuns