Cătălin Avxentiev

La 19 octombrie 2021, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a fost sesizată privind controlul constituționalității Legii cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice nr. 144 din 14 octombrie 2021. La 18 ianuarie 2022, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea.

Argumentele autorilor sesizării:

Autorii sesizării afirmă că art. 3 lit. c) care reglementează definiția ”gen” deviază radical de la realitatea biologică a ”genului”.

Conform art. 3 lit. c): „gen – va însemna rolurile, comportamentele, activităţile şi atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei şi bărbaţi;”

Autorii afirmă:
„Astfel, Convenția de la Instambul presupune identificarea cu anumite principii de bază ale acelei teorii antropologice a genului, care neagă existența diferențelor naturale dintre cele două sexe biologice.

În respectivul format, noțiunea comportă și o încărcătură ideologică puternică și se clădește pe concepția că omul se naște ca o ființă neutră, care poate să își determine sau să își schimbe genul în cursul vieții (după 18 ani) și sub influența diverșilor factori, precum societatea, educația și auto-determinarea”.

Totodată, autorii fac trimitere la art. 2 din Protocolul 1 CEDO: „Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice.”, remacând că art. 14 din Convenție, care prevede obligativitatea părților de a include materiale didactice pe probleme cum ar fi egalitatea între femei și bărbați, respect reciproc, non-violență, ar genera spețe problematice, cum ar fi (citez):
„În spiritul prevederilor Convenției, s-ar putea genera spețe de genul: părinții nu ar putea să se opună controversatelor ore de educație sexuală, în cadrul cărora copiii sunt încurajați să exploreze și să accepte diversele orientări sexuale și identități de „gen”. Or, părinții ar putea fi acuzați de violență împotriva fetiței lor dacă, de exemplu, refuză să o trateze drept băiețel, dacă ea dorește așa. Același lucru s-ar putea întâmpla dacă părinții recurg la ajutor medical pentru copilul lor care suferă de disforie de gen. Nu este clar la ce se referă rolurile de „gen” ne-stereotipe și cine ar trebui să le identifice și să le definească. În lumina controversatei definiții a „genului” și a articolului 33 din Convenția de la Istanbul, părinții care fac aceste lucruri ar putea fi acuzați de violență psihologică și ar putea fi incriminați.”

În concluzie, autorii notează că drepturile părinților în domeniul educației propriilor copii au prioritate și, din acest motiv, autoritățile nu trebuie să le impună copiilor un program educațional contrar convingerilor religioase și filosofice ale părinților.

Cu referire la componenta religioasă, autorii afirmă că prevederile Convenției sunt contrare viziunii creștinești asupra familiei, ca reprezentând uniunea dintre bărbat și femeie, „acest precept religios ar putea fi stigmatizat drept tradiție bazată pe comportamente stereotipare.”, iar faptul că Biserica Ortodoxă exclude femeile de la primirea Tainei Preoțești ar putea fi considerată o încălcare a Convenției.

Argumentele Curții:

Cu privire la noțiunea de „gen”, curtea constată:

Curtea observă că prin introducerea noțiunii de gen, autorii Convenției au un singur scop, i.e. cel de a îndemna statele să înțeleagă că fenomenul violenței împotriva femeilor și violenței domestice se bazează pe inegalitatea de gen și pe stereotipurile de gen. Astfel, autorii Convenției au considerat că există o relație între inegalitatea de gen și stereotipurile de gen, pe de o parte, și apariția frecventă a violenței împotriva femeilor, pe de altă parte. De altfel, potrivit § 43 din Raportul explicativ al Convenției, pentru a adopta măsuri de protecție și sprijinire a victimelor violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, violența în discuție trebuie înțeleasă prin prisma genului. Astfel, pentru a răspunde în mod adecvat la complexitatea fenomenului, formele de violență menționate trebuie abordate în contextul inegalității predominante între femei și bărbați, al stereotipurilor existente, al rolurilor de gen și al discriminării împotriva femeilor.

Cu privire la argumentul autorilor sesizării că dispozițiile articolului 3 lit. c) din Convenție neagă diferențele naturale dintre bărbat și femeie și promovează ideea că omul se naște ca o ființă neutră și afectează dreptul părinților de a-și educa copiii potrivit propriilor convingeri religioase, Curtea reține că § 43 din Raportul Explicativ al Convenției prevede că termenul „gen” din definiția articolului 3 lit. c) din Convenție nu urmărește să înlocuiască termenii „femeie” și „bărbat” utilizați în Convenția de la Istanbul.

Comisia de la Veneția a notat că cele două limbi autentice ale Convenției de la Istanbul, engleza și franceză, fac diferența între sex/sexe și gen/genre. În timp ce primul termen se referă la o realitate biologică, cel de-al doilea se referă, în conformitate cu definiția din Convenție, la așteptările sociale legate de această realitate. Această definiție „socială” nu este în niciun caz concepută să înlocuiască definiția biologică. În plus, deși Convenția de la Istanbul oferă o definiție a „genului”, ea nu le impune statelor părți să introducă această definiție în ordinea lor juridică.

De asemenea, Comisia a reținut că Convenția de la Istanbul nu le cere statelor părți să ia vreo măsură pentru a recunoaște persoanele care se identifică cu un alt gen decât cel așteptat de societate sau pentru a le acorda vreun statut juridic special. Convenția pur și simplu confirmă faptul că identitatea de gen se situează – alături de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinie politică sau de altă natură, origine națională sau socială, asociere cu o minoritate națională, proprietate, naștere, orientare sexuală, vârstă, stare de sănătate, dizabilitate, stare civilă, statut de migrant sau de refugiat sau alt statut…

Prin urmare, se poate conchide că articolul 3 litera c) din Convenția de la Istanbul nu vine în conflict cu articolul 31 din Constituția Republicii Moldova, din perspectiva libertății conștiinței, sau cu articolul 35 din Constituție, referitor la dreptul la educație. De asemenea, acesta nu vine în conflict cu conceptul familiei, așa cum este definit și protejat de articolul 48 din Constituție. Conceptul de „gen”, așa cum este definit în Convenția de la Istanbul, este conform cu și poate constitui chiar un instrument pentru protecția drepturilor și libertăților stabilite în Constituție și cu valorile noțiunii de „familie” ca un „element natural şi fundamental al societăţii Republicii Moldova”.

Cu privire la pretinsa încălcare a drepturilor părinților de a decide cu privire la educația pe care trebuie să o primească copiii lor:

Cu referire la articolul 14 paragraful 1 din Convenție, autorii sesizării consideră că acesta afectează dreptul părinților de a-și educa copiii potrivit convingerilor lor religioase. Potrivit acestui articol „părţile vor face, acolo unde este cazul, demersurile necesare pentru a include material didactic pe probleme cum ar fi egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen nestereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relaţiile interpersonale, violența de gen împotriva femeilor şi dreptul la integritate personală, adaptate capacităţii în evoluție a elevilor, în curriculum-ul formal şi la toate nivelele de educaţie”. Potrivit Raportului explicativ al Convenției, atitudinile, convingerile și modelele comportamentale sunt modelate la o vârstă foarte fragedă. Promovarea egalității de gen, a respectului reciproc în relațiile interumane și a non-violenței trebuie să înceapă cât mai devreme și este în primul rând o responsabilitate a părinților. Totuși, instituțiile de învățământ au un rol important în promovarea acestor valori. După cum o arată cuvintele „unde este cazul”, autorii Convenției nu au dorit să le impună statelor un model. Mai curând, această dispoziție le lasă statelor competența de a decide pentru care tip de școlarizare și pentru care grupă de vârstă de elevi consideră că acest material didactic este adecvat. Această prevedere se bazează pe faptul că stereotipurile de gen și modelele de comportament împotriva femeilor se formează în copilărie. Prin urmare, articolul 14 din Convenția de la Istanbul nu încalcă dreptul părinților de a decide cu privire la educația pe care trebuie să o primească copiii lor, întrucât lasă statelor o marjă de manevră suficientă pentru a respecta acest drept atunci când decid modalitatea de implementare a acestui articol.

Astfel, Curtea Constituțională a declarat sesizarea inadmisibilă.

Avxentiev Cătălin