Vineri, 21 ianuarie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în prima lectură un proiect de modificare a Legii cu privire la energia electrică, potrivit unui comunicat.
Viceprim-ministru, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a explicat că în anii precedenți Republica Moldova procura energie electrică de la un singur furnizor. Participanții la următoarele licitații vor fi obligați să achiziționeze energia electrică din cel puțin două surse, ca măsură de creștere a siguranței aprovizionării țării cu energie.
Urmează a fi modificate și condițiile de depunere a garanțiilor financiare de către participanții la licitațiile pentru energie electrică: mărimea garanției va fi stabilită într-o măsură rezonabilă de Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE).
Prin urmare se propune completarea atribuțiilor ANRE; modificarea și stabilirea modelelor aplicabile pentru asigurarea independenței operatorului sistemului de transport; stabilirea cerințelor privind desemnarea operatorului de sistem independent, a procedurilor aplicate la desemnarea acestuia, atribuțiilor și obligațiilor de bază.
Proiectul de modificare a Legii cu privire la energia electrică urmează a fi votat în lectură finală.
Aflaţi mai mult despre Andrei Spînu, ANRE, energie electrică, Parlamentul Republicii Moldova
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.