Vlad Bercu

Privilegiul studiilor superioare a devenit un moft, un capriciu al studentului-consumator veșnic nemulțumit de prestația transmițătorului de cunoștințe. Valoarea cunoștințelor nu se mai ascunde după baldachinul stăruinței și al tenacității, iar balanța raporturilor dintre studenți și profesori înclină pe tot parcursul anilor universitari către ADHD-ul „tinerelor talente neînțelese”. Seminarele nu mai reprezintă acele întruniri sacrale unde profesioniștii în formare încearcă să-și potolească setea tainelor de breaslă, ele sunt nimic altceva decât standup-uri, ”интерактивчик”, unde există un public infantil, al căror cultură generală este generată de algoritmele tik-tok.

Întrebări nu mai există, discuția a murit, Nietzsche a avut dreptate, ori ceea tot ce este de elogiat, divinizat despre om ține de interes. Cum putem vorbi despre reforma justiției, când reforma educației este lăsată pentru discuții futile. Ce planuri strategice mai trebuie elaborate, poate 2022-what about never, dacă nu se atrage atenție la cel mai esențial –  pentru a fi implementate strategii trebuie să avem școală.

Cu siguranță că în masa generală se regăsesc specimene care ies din tipare, dar oare ce tipografie avem dacă matricea generală este una de o calitate ieftină.

Cu toate că studențimea mea a avut loc relativ recent, totuși, noi nu ne imaginam să verbalizăm următoarele fraze, care într-o societate academică veritabilă vor fi considerate de mauvais goût: „Cu ce ne ocupăm azi la seminare?; Întrebări nu avem, totul e clar (primele 3 minute din seminar).; Eu nu pot să răspund pentru că sunt în troleibuz.; Off, domn profesor, nu știu (codurile de pe masă cum erau închise, așa și au rămas); La seminare doar discutăm”.

Despre ce dialog putem vorbi când pentru el nu există niciun fel de teren, inexistența nu poate produce polemici, discuții, concluzii.

Cu părere de rău, rolul seminarelor a devenit unul pur birocratic – acordarea unui calificativ. Poate că ar fi binevenit ca notele semestriale să fie excluse și prezența să fie la discreția consumatorului, iar calificativul să fie doar în baza de examenul final…? Cel puțin așa s-ar consolida un grup de persoane dornice să nu-și irosească timpul în zadar și să exploateze pozitiv pe cel ce are dorința de a le fi nimic altceva decât un ghid și un partener de discuții profesionale. Cel puțin în universitățile europene acest model funcționează, iar studenții sunt deja parte din intelectualitate, apartenență pe care au meritat-o prin profunzimea de care dau dovadă.

În fine, părerea mea este că orice specialitate poate să încolțească în arsenalul individului doar dacă există o bază formată din pagini lecturate și un nivel de structurare deja format. Primul pas este deschiderea unei cărți pe care doreai să o citești și să o faci, ulterior și literatura de specialitatea va deveni o provocare și de aici până la dialog nu mai rămâne decât o întrebare adresată din interes pur personal.