Joi, 17 martie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a votat în prima lectură proiectul de modificare a Legii privind activitatea băncilor și Legii cu privire la organizațiile de creditare nebancare, care are scopul de a crește gradul de protecție a consumatorilor de împrumuturi, potrivit unui comunicat.
Autorul proiectului, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, și-a argumentat inițiativa legislativă printr-o împovărare foarte mare a populației Republicii Moldova din partea instituțiilor de creditare. Aproximativ 450 de mii de cetățeni au împrumuturi contractate la Organizațiile de creditare nebancară (OCN), dintre care aproape 200 de mii au întârzieri la plata creditelor, inclusiv 40 de mii – au întârzieri de peste un an.
Astfel, proiectul urmărește plafonarea costului împrumutului și reglementarea principiilor de evaluare a bonității beneficiarului de credit.
Se propune plafonarea ratei dobânzii de credit specificată în contractul de credit – la maxim 50%. Totodată, celelalte cheltuieli (comisioane, taxe, penalități, dobânzi de întârziere și orice alt tip de plată) care sunt incluse în costul total al creditului, cu excepția dobânzii, pe o zi de credit, nu vor fi mai mare de 0,04 procente din suma totală a creditului.
Prin urmare, costul total al creditului nu va fi mai mare decât valoarea totală a acestuia.
Documentul mai prevede obligația creditorilor de a evalua în mod corespunzător bonitatea consumatorilor, folosind toate informațiile disponibile. În caz contrar, debitorii ar putea fi scutiți de plata dobânzii, comisioanelor sau altor plăți către creditor, rambursând doar suma inițială a creditului.
Aflaţi mai mult despre bănci comerciale, credit, Dumitru Alaiba, organizați de creditare nebancară, Parlamentul Republicii Moldova, rata dobânzii
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.