Protecția jurnaliștilor în timp de conflict armat în reglementarea Dreptului Internațional Umanitar

Protecția jurnaliștilor în timp de conflict armat în reglementarea Dreptului Internațional Umanitar
24.03.2022 | Marina FLOREA

Marina Florea

INTRODUCERE

În ultimele decenii, viețile a milioane de civili au fost spulberate din cauza conflictelor armate. Aceste conflicte sunt adesea însoțite de încălcări grave ale dreptului internațional umanitar și drepturilor omului, care pot include genocidul, crimele de război sau crime împotriva umanității.

Raportarea războiului este în mod inerent periculoasă, și ar putea fi, fără îndoială, una dintre cele mai periculoase activități și ocupații din lume. Totuși, din simțul datoriei profesionale, mulți jurnaliști și profesioniști din media fac alegerea curajoasă de a merge în zonele de conflict, pentru a spune lumii despre poveștile conflictelor armate și costul uman pe care îl implică.

În mijlocul așa-numitului loc de „ceață a războiului”, ei joacă un rol vital în a ține lumea informată și în a ne asigura că răspunsurile noastre se bazează pe faptele și adevărurile care se desfășoară pe teren.

În timp de conflict armat, atât internațional cât și non-internațional, rolul de supraveghere al mass-mediei și importanța ei în vederea informării populației este într-o continuă creștere. Acest fapt se datorează în principal momentului în care, în timpul războiului, de cele mai multe ori lipsește o societate civilă funcțională care să monitorizeze într-o manieră critică comportamentul guvernului și al armatei.

Mass-media este principalul, dacă nu singurul, responsabil de transmiterea informațiilor privind încălcarea securității internaționale. În timpul războiului, mass-media nu are doar calitatea de observator, dar simultan reprezintă și o sursă de informație, un combatant, o armă, o țintă și un câmp de luptă.

Activitatea jurnaliștilor în domeniu, împreună cu evoluția tehnologică, a făcut posibilă răspândirea imediată a informațiilor. Într-o epocă de supra-mediatizare a războiului, slujba reporterului a suferit schimbări profunde. Știrile internaționale au devenit omniprezente, transmise de toate mijloacele de comunicare disponibile. Într-un context al concurenței, mass-media trebuie să urmărească evenimentele minut cu minut, în timp ce se adresează unui public care a devenit mai mult consumator decât un critic de știri.

Libertatea de exprimare și de informare, care reprezintă fundamentul democrației și al celor dintre cele mai importante drepturi ale omului, sunt în mod frecvent amenințate, deoarece teama de puterea cuvintelor și imaginilor limitează drastic libertatea jurnaliștilor pentru a raporta conflictul armat. Astfel, se poate detecta o legătură strânsă între protecția jurnaliștilor și menținerea libertății de exprimare.

Atacurile împotriva jurnaliștilor reprezintă un atac direct împotriva libertății de exprimare și, prin urmare, împotriva democrației. Agresiunea împotriva unui jurnalist este un atac asupra libertăților noastre fundamentale. Libertatea presei și libertatea de exprimare nu poate fi apreciată fără o protecție eficientă.

Indiferent de rolul și responsabilitatea lor esențială, numărul jurnaliștilor care dispar, sunt amenințați, arestați, maltratați sau uciși se află într-o continuă creștere. Aceasta nu reprezintă doar pierderea de vieți ca daune colaterale în timpul operațiunilor militare, acest lucru face ca locurile de muncă ale jurnaliștilor în conflicte să fie extrem de periculoase, fiind supuși pericolului de a fi atacați, dar și pericolului de a fi răpiți, arestați sau acuzați de spionaj.

PARTICULARITĂȚILE ACTIVITĂȚII JURNALIȘTILOR ÎN CONTEXTUL CONFLICTELOR ARMATE

„Niciun reportaj nu merită viața unui jurnalist” – cu aceste cuvinte începe orice instruire în materie de siguranță a Federației Internaționale a Jurnaliștilor (IFJ), sau ale altor organizații care au o vastă experiență în pregătirea jurnaliștilor pentru a lucra în puncte fierbinți.

O caracteristică a conflictelor armate din prezent a devenit dobândirea unei influențe speciale a componentei informaționale, care este rezultatul logic al tranziției omenirii de la sistemul industrial la cel informațional. În consecință, rolul jurnaliștilor și a informațiilor a crescut considerabil.

Pentru părțile la conflict, jurnaliștii internaționali sunt canalul prin care își pot prezenta poziția comunității internaționale, formând atât o imagine de confruntare, cât și o imagine a celor implicați în carul acestuia.

Conducerea militară este, de asemenea, departe de a fi întotdeauna capabilă să protejeze jurnaliștii din teritoriile greu de controlat. Statul nu își poate folosi întotdeauna potențialul diplomatic și de altă natură pentru a-și proteja cetățeanul într-o altă țară, pentru a nu menționa o situație în care o astfel de decizie prin canale oficiale este imposibilă sau extrem de dificilă.

Declarația internațională privind siguranța jurnaliștilor, publicată la începutul lunii decembrie 2015 la Geneva de 70 de organizații media, inclusiv: Associated Press, Association of European Journalists, BBC, BuzzFeed CNN Committee to Protect Journalists, Dart Centre, Ethical Journalism Network, Institute of Mass Information – se bazează pe o nouă abordare a responsabilității pentru siguranța jurnaliștilor și subliniază importanța sensibilizării jurnaliștilor, redacțiilor și organizațiilor media cu privire la cele mai bune practici ce țin de siguranța acestora.

Planificarea activității jurnalistului într-o zonă cu risc ridicat reprezintă un element extrem de important al muncii unui jurnalist. În activitatea jurnaliștilor occidentali, planificarea preliminară este adesea o condiție prealabilă pentru obținerea unei polițe de asigurare sau o taxă.

Experții în securitate recomandă să fie incluși următorii pași în procesul de planificare:

Cercetare (informații istorice, geografice, culturale și politice despre țară / teritoriu);
Studierea istoriei conflictului, a caracteristicilor culturale și religioase, colectarea celor mai relevante informații despre situația actuală;
Studiul hărții (inclusiv locația spitalelor, școlilor, clădirilor administrative);
Planificare logistică (căi de mișcare și starea drumuri, locuri pentru a petrece noaptea, determinând un loc sigur pentru „bază”, determinarea punctului de colectare dacă cineva este pierdut etc.);
Informații de contact;
Se supune unui examen medical complet. Cunoașterea grupei sanguine, reacții alergice, boli cronice, tensiune arterială crescută / scăzută etc. proprii lor, precum și a altor membri ai echipei;
Îmbrăcăminte – adecvată condițiilor meteorologice și climatice;
Pașaport și permise;
Pregătirea echipamentelor tehnice și a echipamentelor de protecție.

Protecția jurnaliștilor în temeiul dreptului internațional umanitar

Principiile generale de protecție și protecția jurnaliștilor fac parte din Jus in Bello sau Dreptul Internațional Umanitar – DIU care cuprinde un set de reguli destinate pentru reglementarea tratamentului individual – civil sau militar în conflictele armate. DIU aplică principiul distincției și, prin urmare, protejează combatanții și civilii în mod diferit. În plus, DIU recunoaște persoanele atașate forțelor armate ca grup special de persoane protejate.

Este important de remarcat faptul că, alături de DIU, normele privind drepturile omului se aplică și conflictelor armate, chiar dacă se poate deroga de la majoritatea prevederilor în timpul războiului. În cazul unor dispoziții contradictorii între DIU și drepturile omului, DIU trebuie considerat drept lex specialis în vremuri de conflict armat. În astfel de cazuri DIU, ca lege specială în conflictele armate, prevalează asupra drepturilor omului ca lege generală sau lex generalis.

În situații de conflict armat, jurnaliștii sunt protejați în temeiul Convențiilor privind drepturile omului și dreptul internațional umanitar. Cu toate acestea, această protecție este departe de a fi respectată pe teren, după cum reiese din actele de violență comise împotriva jurnaliștilor, în special într-o situație de conflict armat. Au fost realizate mai multe inițiative de către diferite organizații, inclusiv Mișcarea Internațională a Crucii Roșii și Semiluna Roșie, pentru a îmbunătăți protecția în practică.

În cazul unui conflict armat, jurnalistul este protejat în principal ca o persoană civilă precum reamintește Protocolul adițional I din 1977 la Convențiile de la Geneva din 1949 referitoare la protecția victimelor conflictelor armate.

Este astfel protejat împotriva pericolelor rezultate din operațiuni militare și, prin urmare, nu pot face obiectul atacului decât dacă participă direct la ostilități și pe durata acestei participări. Dacă este în puterea inamicului, beneficiază de tratament uman datorat oricărui civil sau persoană care nu participă direct la ostilități în temeiul celei de-a patra Convenții de la Geneva din 1949 (CG IV) și Protocolul adițional I din 1977 (PA I) în cazul unui conflict armat internațional sau în temeiul articolului 3 comun convențiilor de la Geneva și Protocolul adițional II din 1977 (PA II) în cazul unui conflict armat non-internațional. Astfel sunt interzise: atacurile asupra vieții și integrității corporale (cum ar fi crima, tortura sau tratamentul inuman), luarea de ostatici, demnitatea umană (cum ar fi tratamentul umilitor și degradant), sentințele pronunțate fără o hotărâre pronunțată de un tribunal independent și imparțial.

Cu toate acestea, în cazul unui conflict armat internațional, dacă jurnalistul este corespondent de război, acesta se bucură de statutul de prizonier de război și deci tratamentul uman prevăzut de a treia Convenție de la Geneva din 1949 pentru protecția prizonierilor de război. Corespondent de război poate fi definit ca „orice jurnalist specialist care este prezent, cu autorizarea și protecția forțelor armate ale unui beligerant, în teatrul de operațiuni și care are misiunea de a furniza informații despre evenimentele legate de cursul ostilităților „. În acest caz, prevederile specifice protecției prizonierilor de război se vor aplica ca acelea privind interogatoriile (în ceea ce privește transmiterea informațiilor) sau confiscare de obiecte personale.

Protecția împotriva atacurilor

Principalul și cel mai important articol al DIU care se referă în mod explicit la protecția jurnaliștilor în conflictele armate internaționale este articolul din PA I, care a fost inclusă în DIU ca dispoziție specifică referitoare la jurnaliști. Acesta prevede ca jurnaliștii implicați în misiuni profesionale periculoase în zone de conflict armat, fie că sunt jurnaliști independenți sau corespondenții de război care însoțesc forțele armate, trebuie considerați civili în sensul articolului 50 alineatul (1) din PA I. Astfel, atacurile asupra jurnaliștilor sunt strict interzise de Dreptul Internațional Umanitar. Jurnaliștii au parte de un set complet de protecții relative pentru civili, inclusiv în temeiul articolelor 51 și 57 PA I și CG IV. Aceștia beneficiază de respectiva protecție atâta timp cât nu întreprind nicio măsură care să le afecteze statutul de civili, astfel cum este prevăzut la articolul 79 alineatul (2) PA I. De îndată ce iau parte directă la ostilități, jurnaliștii își pierd protecția în temeiul prezentului articol. De asemenea, jurnaliștii au datoria de a nu se angaja în nici o acțiune în contradicție cu statutul lor în conformitate cu articolul 37 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din AP I și acte de spionaj în conformitate cu articolul 46 PA I.

Deși Protocolul Adițional II (PA II) în ceea ce privește conflictele armate non-internaționale nu conține dispoziții specifice privind protecția jurnaliștilor, protecția acestora ca civili se extinde și la astfel de conflicte. Jurnaliștii sunt protejați în temeiul articolului 13 PA II precum și de garanțiile minime prevăzute la articolul 3 din CG. Potrivit studiului de drept cutumiar al Comitetului Internațional al Crucii Roșii a fost stabilită protecția și respectul pentru jurnaliștii angajați în misiuni profesionale în conflicte armate, ca o normă cutumiară de drept internațional.

Ilegalitatea atacării jurnaliștilor este consacrată prin articolul 85 alineatul (3) litera (e) PA I, prin intermediul căruia atacarea civililor este considerată crimă de război. Investigarea, urmărirea penală și pedepsirea ulterioară a unei astfel de crime de război face obiectul unor dispoziții de drept penal (internațional). Atacurile sunt permise numai dacă au fost luate toate măsurile de precauție rezonabile și daunele nu sunt excesive în raport cu scopul militar concret și legitim.

Protecția în ceea ce privește arestarea și reținerea

În ceea ce privește a doua cea mai importantă amenințare la adresa jurnaliștilor în conflictele armate, arestarea și posibila detenție în conflictele armate este important de remarcat faptul că drepturile omului completează și consolidează Dreptul Internațional Umanitar. Toate tipurile de jurnaliștii trebuie sa fie tratați ca niște civili chiar dacă statutul lor exact depinde de naționalitatea și locul arestării. Dacă sunt arestați de autoritățile proprii se aplică legislația națională, legislația internă, precum și legislația universală privind drepturile omului. Jurnaliștii care sunt cetățeni ai unui stat non-beligerant se află sub protecția unor potențiale relații diplomatice între cele două state și sunt protejați de legea care reglementează timpul de pace, inclusiv drepturile omului. Jurnaliștii arestați de autorități de altă naționalitate beligerantă, beneficiază de protecție prin garanțiile fundamentale prevăzute la articolul 75 PA I. , inclusiv interzicerea atentării la viață, sănătate, bunăstare fizică și/sau mentală, lezarea demnității personale, luarea de ostatici, pedepse colective, amenințări și detenție și proces echitabil și uman.

Articolul 79 alineatul (2) din PA I se referă la protecția specifice în caz de detenție în temeiul articolului 4 litera (a) punctul (4) din CG III privind protecția prizonierilor de război. Respectiva protecție se referă, inter alia, la persoanele care însoțesc forțele armate, fără a fi efectiv membri ai acestora, inclusiv corespondenții de război.

Astfel, în cazul în care ajung în mâna adversarului, corespondenții de război beneficiază de protecția prizonierilor de război. Cu toate acestea, articolul 4 litera (a) punctul 4 din CG III nu se referă la resortisanții unei părți la conflict și nici la cei ai statelor co-beligerante sau neutre care mențin relații diplomatice cu statul beligerant. În plus, ambele articole se aplică numai în cazul conflictelor armate internaționale.

În cazul conflictelor armate non-internaționale, jurnaliștii sunt cel puțin protejați de garanțiile minime prevăzute la articolul 3. Acestea sunt similare și amplificate de PA II, dar încă mai restrânse decât cele prevăzute la articolul 75 PA I.

Protecțiile în cadrul regimului juridic care reglementează, de exemplu, conflictele armate non-internaționale nu prevăd un statut special prizonierilor de război și, de asemenea, nu oferă ajutor împotriva detenției nejustificate. Cu toate acestea, încălcări ale drepturilor jurnaliștilor aflați în detenție, cum ar fi dreptul la un proces echitabil și tratamentul inuman este considerată o încălcare gravă a Dreptului Internațional Umanitar și poate atrage răspunderea penală a făptuitorilor.

Articolul 79 alineatul (3) din PA I este considerat o măsură de protecție suplimentară în ceea ce privește arestările, astfel cum prevede deținerea cardurilor de identificare. Astfel de cărți, cu toate acestea, nu conferă un statut special de „jurnalist” și nici nu sunt indispensabile, ci pur și simplu atestă faptul că jurnaliștii sunt autorizați să însoțească forțele armate. În cazul corespondenților de război, cărțile de identitate sunt obligatorii în conformitate cu CG III și trebuie să fie deținute în orice moment.

Protecția diferită a jurnaliștilor independenți și a corespondenților de război

În general, se pare că nici jurnaliștilor independenți, nici jurnaliștilor acreditați nu li se acordă un statut special. În schimb, jurnaliștii sunt considerați civili atât în cadrul atacurile armate internaționale, cât și non-internaționale. Deși Dreptul Internațional Umanitar nu definește jurnaliștii sau categoriile acestora, se face distincție între corespondenții de război și jurnaliștii independenți în caz de arestare.

În timp ce jurnaliști independenți sunt considerați civili și să li se acordă protecție conform articolului 75 PA I, articolul comun 3 CGS și, în general, CG IV, corespondenții de război (inclusiv jurnaliști care însoțesc armata) menționați în CG III sunt protejați de statutul de prizonieri de război care însoțesc armata.

Această distincție se bazează pe diferențele inerente rolului jurnaliștilor independenți și al corespondenților de război. Corespondenții de război însoțesc armata și sunt sancționați de către guvern. Ei sunt, în general, mai expuși la riscuri și amenințări cauzate de accesul la liniile de fronturi ale conflictului armat.

Jurnaliștii independenți, care adesea nu dispun de mijloacele necesare pentru a ajunge în prima linie din cauza restricțiilor privind accesul și a lipsei de sprijin, sunt percepuți ca fiind mai puțin expuși amenințărilor imediate.

Persistă anumite probleme principale legate de protecția jurnaliștilor în cadrul DIU care necesită clarificări și/sau pledează pentru o protecție specială:

Lipsa determinării participării directe

În ceea ce privește exercitarea de către jurnaliști a îndatorării profesionale în conflictele armate, nu este clar ce anume constituie o acțiune care ar putea să fie interpretată ca „adversă” sau ca „participare directă” la ostilități, ceea ce duce la încetarea protecției în calitate de civili.

„Participarea directă” nu este prezentată în mod clar în Convențiile de la Geneva și Protocoalele Adiționale, ci în comentariul lui Yves Sandoz privind Protocoalele Adiționale și o definește ca fiind „act de război care, prin natura sau scopul lor, ar putea provoca daune reale personalului și echipamentelor forțele armate inamice”. Este reiterat în orientările interpretative ale CICR privind noțiunea de participare directă la ostilități faptul că participarea directă include preluarea de arme, încercările de a captura, de a răni sau ucide forțele inamice sau de a distruge intenționat sau deteriora proprietatea inamicului. În cauza Targeted Killings, Curtea Supremă din Israel a concluzionat că transportarea combatanților sau a armelor, întreținerea armelor pot reprezenta participarea directă.

Termenul „participare directă” implică necesitatea unei legături strânse între comportamentul jurnaliștilor și efectul acestora asupra desfășurării activității ostilităților. Cu toate acestea, nu este definit tipul de activități în care un jurnalist ar trebui să se angajeze sau să facă parte astfel încât să nu fie considerată participare directă la ostilități

Convențiile de la Geneva nu conțin dispoziții explicite privind purtarea armelor defensive. În schimb, legile interne reglementează acest domeniu. Ministerul britanic al Apărării, de exemplu, afirmă că, corespondenții de război nu au permisiunea de a transporta arme.

În ceea ce privește DIU, cu toate acestea, se sugerează că simplul fapt de a purta o armă defensivă ușoară pentru protecție nu poate fi considerat un act ostil. Autoapărarea este, fără îndoială, un act legitim pentru jurnaliști dacă aceștia sunt atacați de forțele cu încălcarea DIU și dacă forța aplicată de jurnaliști este proporțională și necesară pentru a se proteja. DIU nu incriminează participarea civilă la ostilități ca atare, prin urmare, problema autoapărării cade în cea mai mare parte în domeniul de aplicare al legislației naționale.

În ceea ce privește propaganda, se pare că, în general, aceasta nu poate fi considerată participare directă, justificând atacurile sau arestările jurnaliștilor. Tribunalul Internațional pentru Fosta Iugoslavie a declarat în „raportul final asupra bombardamentelor NATO” că mass-media nu sunt ținte legitime pentru că se angajează în propagandă, dar doar dacă astfel de activități sprijină efortul de război. Cu toate acestea, acest lucru trebuie să facă distincție de la propaganda de „incitare” sau „ură” în scopuri precum acte de genocid sau violență. Acest lucru a fost ilustrat de cazurile de la Tribunalul Penal Internațional pentru Rwanda, unde astfel de acte sunt pedepsite prin Dreptul Internațional Penal. De asemenea, Studiul ICRC privind participarea directă se referă la propaganda politică ca activitate de susținere a războiului, care poate fi luată în considerare ca participare directă la ostilități.

În același context, spionajul este un act interzis de DIU în temeiul art. 46 PA I. În cazul în care jurnaliștii se angajează în acte de spionaj în numele inamicului, aceștia pot fi arestați și acuzați în conformitate cu dreptul intern. În astfel de cazuri, DIU oferă doar garanții în ceea ce privește procesul echitabil.

Formula de la Haga definește semnul distinctiv al spionajului ca fiind efectuat „clandestin” și „pe pretexte false” în beneficiul inamicului. Astfel, informațiile trebuie colectate „cu intenția de a le comunica părții ostile”, o definiție care lasă termenul „intenție” deschis pentru interpretare extensivă.

Colectarea informațiilor cu privire la valoarea militară și participarea directă la ostilități poate duce cu siguranță la pierderea statutul civil și, în consecință, la atacuri sau arestări. Acest lucru ridică problema dacă forțele armate sunt întotdeauna capabile de a face distincția de facto între jurnaliștii care își îndeplinesc doar îndatoririle și acționează în cadrul responsabilităților acestora sau aceștia se angajează în acte interzise. Această distincție dificilă este sporită și mai mult de posibilitatea de a confunda echipamentele jurnaliștilor cu echipamente militare, care conduc la atacuri accidentale.

Concluzie

Mass-media și, prin urmare, jurnaliștii, ocupă un rol esențial în societate. Ei susțin respectarea drepturilor omului, cum ar fi libertatea de exprimare, sunt martori la nedreptăți la nivel mondial și funcționează ca un gardian al guvernelor si militarilor care își folosesc greșit puterea. Acest rol esențial este însă din ce în ce mai periclitat în cadrul conflictelor armate de natura schimbătoare a războiului, de cererile în continuă creștere ale publicului și de teama crescândă față de puterea mass-mediei.

Datorită recunoașterii amenințărilor și pericolelor tot mai mari cu care se confruntă jurnaliștii în conflictele armate, subiectul protecției jurnaliștilor a redobândit recent importanță. Comunitatea internațională a savanților juridici, practicienilor, jurnaliștilor și ONG-urile din domeniul mass-media au oferit o varietate de propuneri privind modalitățile de a proteja mai bine jurnaliștii în viitor. Majoritatea propunerilor prezentate se bazează pe ideea că jurnaliștii merită o protecție separată de cea a civililor. Acestea sunt dificil de realizat, implică dezavantaje vaste și nu abordează în mod adecvat ambiguitățile din cadrul DIU atunci când sunt puse în aplicare individual. În ceea ce privește îmbunătățirea protecției de jure, este important de remarcat faptul că jurnaliștii se bucură de protecție juridică pe care o pot avea, și anume ca civili și în unele cazuri suplimentare ca prizonieri de război.

Consolidarea acestei protecții ar putea fi realizată numai prin crearea unui statut special și, eventual, a unui document internațional (juridic) separat. Cu toate acestea, este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple sub forma unui text obligatoriu, cel puțin în viitorul apropiat. Concentrarea exclusiv pe o protecție juridică sporită nu abordează aspecte legate de o mai bună protecție de facto, în special în ceea ce privește natura comună a atacurilor deliberate, neînțelegerile cu privire la rolul mass-media și ignoranța sau lipsa acestora în cunoașterea legii.

De asemenea, au fost create mai multe asociații pentru a promova libertatea presei, exercitarea profesiei de jurnalist în deplină independență precum și protecția și interesele jurnaliștilor (lobby, instruire, elaborarea de ghiduri practice etc.): Reporteri fără frontieră, Federația Internațională a Jurnaliștilor, Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor sau Institutul Internațional pentru Siguranța Știrilor.

În ultimii ani, Mișcarea Internațională Crucea Roșie și Semiluna Roșie este, de asemenea, îngrijorată de situația jurnaliștilor ca civili afectați de conflictele armate, securitatea mass – media și relevanța dreptului internațional umanitar pentru protecția jurnaliștilor.

Astfel, în absența unei protecții eficiente a jurnalistului pe teren, este imperativ ca statele, organizațiile și asociațiile internaționale să se preocupe de protecția jurnaliștilor, mai ales în conflictele armate.

CURSURI. MONOGRAFII

Bettati M., Droit Humanitaire, Dalloz, Paris, 2012;
Sassol M., How does law protect in war, ICRC, 1999;

ARTICOLE, STUDII DE SPECIALITATE

ICRC, Interpretative guidance on the notion of direct participation in hostilities under international humanitarian law (2008) International Review of the Red Cross;
Gongadze, Raportul special al Comitetului pentru protecția jurnaliștilor, 2014;
J Mirimanoff-Chilikine, Protection de la Population et des Personnes Civiles Contre les Dangers Résultant des Opérations Militaires;
Melzer, Interpretative Guidance on the Notion of Direct Participation in Hostilities under International Humanitarian Law (ICRC, 2009).

JURISPRUDENȚĂ

Israeli Supreme Court (High Court of Justice) Public Committee Against Torture in Israel v Government ofIsrael (Targeted Killings), HCJ 769/02 (11 December 2005).

SITE-URI INTERNET