Lansare de Invitație la Conferința: Instituția Carabinierilor între prezent și viitor
04.04.2022 | JURIDICE MOLDOVA

Avocatul Poporului își exercită activitatea în temeiul art.591 al Constituției R. Moldova, Legii nr.52 din 03 aprilie 2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsman), Principiilor de la Paris și asigură promovarea și protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Oficiul Avocatului Poporului implementează proiectul „Carabinierii pentru Drepturile Omului”, susținut financiar de Fundația Soros Moldova. Scopul proiectului este de a contribui la respectarea demnității umane și a drepturilor fundamentale ale persoanelor reținute de carabinieri, prin identificarea deficiențelor existente și bunelor-practici în activitatea de menținere și restabilire a ordinii publice cu ocazia unui proces amplu de monitorizare a activității carabinierilor efectuate de membrii Oficiului Avocatului Poporului. La finele lunii iunie 2022 urmează a fi realizată conferința teoretico-științifică a Ombudsmanului cu titlul „Instituția Carabinierilor între prezent și viitor”.

Evenimentul are drept scop implicarea reprezentanților mediului academic, doctoranzilor, masteranzilor, practicienilor, studenților și altor specialiști, exponenți ai societății civile, tineri cercetători și orice alte persoane interesate în activități de cercetare a subiectului instituției Carabinierilor din perspectiva teoretico-practică a acestei noi-vechi instituții în Moldova cu accent pe legislație, bune-practici, studii comparate, relațiile carabinierilor cu alți actori ce au în sarcini asigurarea ordinii de drept, relevanța acestora, precum și atribuțiile carabinierilor la reținerea persoanelor și implicarea în activități de restabilire a ordinii publice.

Temele prezentate vor cuprinde 2-4 file și vor fi incluse în Buletinul informativ al OAP, dar și alte ediții științifice. Raportorii vor fi premiați cu diploma Ombudsmanului.

Avocatul Poporului, Ceslav PANICO, invită actorii interesați să dea curs invitației de participare la conferința reiterată supra, cu lucrări la subiectul indicat.

Participanții interesați, sunt invitați să informeze pe Dl Alexandru ZUBCO, șef direcție, Direcția prevenirea torturii OAP, director de proiect la adresa electronică [email protected] sau GSM 060002641.

Această activitate are loc în cadrul proiectului „Carabinierii pentru drepturile omului”, finanțat de Fundația Soros Moldova.

 


Aflaţi mai mult despre ,


Lasă un răspuns

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.