A fost adoptată Declarația finală a celei de-a 11-a Reuniuni a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană
07.04.2022 | JURIDICE MOLDOVA

La 7 aprilie 2022, conform comunicatului de pe pagina web a Parlamentului RM, a fost adoptată Declarația finală și recomandările celei de-a 11-a Reuniuni a Comitetului  Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

Documentul vizează consecințele agresiunii militare neprovocate și nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei; cererea de aderare a Moldovei la UE; consolidarea relațiilor UE-Moldova și realizarea unui program ambițios de reforme; dificultățile economice cu care se confruntă Moldova, în special consecințele crizei aprovizionării cu gaze create artificial;  criza epidemiologică cauzată de pandemia COVID-19 și Planul UE de redresare a economiei pentru Moldova; soluționarea pașnică a problemei  transnistrene; extinderea cooperării parlamentare.

În special, semnatarii salută solidaritatea și sprijinul oferit de autoritățile moldovenești, precum și de cetățenii moldoveni refugiaților ucraineni și, totodată, solicită Comisiei Europene să sporească în continuare asistența financiară și tehnică pentru Moldova.

Instituțiile europene sunt invitate să depună eforturi pentru acordarea statutului de candidat la UE Republicii Moldova, în conformitate cu articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană și, între timp, pentru o accelerare a integrării treptate a Republicii Moldova pe piața unică a UE.

De asemenea, este remarcată semnarea, la 29 noiembrie 2021, a Memorandumului de înțelegere între Parlamentul European și Parlamentul Republicii Moldova privind cadrul comun pentru sprijinirea democrației parlamentare.


Aflaţi mai mult despre , ,


Lasă un răspuns

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.