Departamentul de Drept Privat al Facultății de Drept, USM, recrutează noi membri în echipa USM la competiția Willem C. Vis International Commercial Arbitration Moot
20.04.2022 | JURIDICE MOLDOVA

Departamentul de Drept Privat al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova selectează studenți în echipa de juniori  la competiția Willem C. Vis International Commercial Arbitration Moot cea mai mare și cel prestigioasă competiție de drept privat din lume. Anul acesta, peste 360 ​​de facultăți de drept au participat la competiție, inclusiv universități de renume internațional din SUA, Germania, Marea Britanie etc.

Competiția constă într-un litigiu întemeiat pe un contract de vânzare-cumpărare încheiat între două companii al căror sedii se află în state părți a Convenției Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri (Viena, 1980) (CISG), având inserat o clauză arbitrală. Competiția include două faze: prima fază constă în redactarea a două memorandumuri (Claimant/ Respondent), iar a doua fază implică o pregătire considerabilă în prezentarea argumentelor orale în fața completurilor de trei arbitri din Viena (Austria). Membrii echipei  vor beneficia de oportunități profesionale, sociale și culturale. Inițial, studenții selectați vor face parte din Junior Team, având parte de un an de antrenament (iunie 2022-iunie 2023) alături de Senior Team și mentorii-OCTAVIAN CAZAC, ANA GALUS și INA JIMBEI.

Criterii de selecție:

  • Studenții începând cu anul II (inclusiv cei ce finisează anul 1 de studii);
  • Studenții cu interes puternic pentru dreptul privat;
  • O cunoaștere excelentă a limbii engleze;
  • Interes pentru advocacy;
  • O dorinta de a pune echipa Vis Moot deasupra oricarei alte activități extracurriculare.

Cei interesați sunt rugați să trimită CV-ul în limba engleză până cel târziu la data de 30 aprilie 2022, prin e-mail la [email protected]. De asemenea, sunt rugați să indice, pe scurt, rezultatele academine pentru fiecare an de studiu anterior (1), inclusiv pentru primul semestru al anului curent de studiu, nivelul de cunoaștere a limbii engleze (scris și vorbit) (2), inclusiv dacă au participat anterior la orice concurs de pledoarie sau dezbateri (3). Studenții selectați vor fi invitați la un interviu care va avea loc la scurt timp după termenul limită. Interviul se va desfășura în limba engleză și va avea menirea de a determina nivelul de cunoaștere a limbii engleze, abilități și motivație.
Pentru mai multe informații accesați pagina de Facebook a echipei disponibilă aici. 


Aflaţi mai mult despre , , ,


Lasă un răspuns

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.