Flux noutăţi

Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței va fi reorganizată
21.04.2022 | JURIDICE MOLDOVA

Ministerul Economiei a elaborat  proiectul de hotărâre de Guvern cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, ce urmează a fi creat prin reorganizarea APCSP și care va avea un efectiv-limită de 63 de unități de personal.

Entitatea reorganizată va realiza următoarele funcții:

  • supravegherea pieței privind produsele nealimentare;
  • conformitatea serviciilor (inclusiv turistice);
  • protecția consumatorilor;
  • metrologie și produse preambalate;
  • controlul de stat al activităților în domeniul jocurilor de noroc;
  • respectarea condițiilor de licențiere conform domeniului de competență

Potrivit documentului, la realizarea activităților de control, inspectorii vor utiliza sisteme video de supraveghere portabile, iar înregistrările fixate de sistemul de supraveghere portabil în timpul controlului de stat vor fi utilizate în conformitate cu legislația cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

În contextul analizei funcționale a fost remarcat faptul că, deși APCSP are profilul de protecție a consumatorilor, odată cu atribuirea funcției de supraveghere a pieței, focusarea activităților a rămas aceeași – se efectuează controale preponderent în baza petițiilor consumatorilor și nu se pune accentul pe evaluarea produselor pe piață la toate nivelele, prin intermediul instrumentelor de monitorizare și prelevare de probe etc.

Totodată, s-a constatat faptul că, în continuare, consumatorii se adresează la APCSP pentru soluționarea problemelor în cazul unor produse alimentare neconforme (atribuții în competența ANSA), iar prin acțiunea de restructurare a instituției se urmărește inclusiv accentuarea domeniului de supraveghere, întrucât este necesară distincția și înțelegerea clară a atribuțiilor instituției.

Proiectul poate fi consultat până vineri, 22 aprilie curent.

 


Aflaţi mai mult despre , , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.