Conform statutului ODA, organele de conducere ale acesteia vor fi directorul și Consiliul – organ colegial, care are rolul de supraveghere și monitorizare a procesului decizional și este responsabil de activitatea per ansamblu și de soliditatea financiară a ODA. Consiliul, constituit din 5 membri, va fi desemnat de fondator pentru o perioadă de 4 ani, fiind format din doi reprezentanți ai Ministerului Economiei și câte unul al Ministerului Finanțelor, Cancelariei de stat și societății civile din domeniile de competență ale ODA.
Totodată, ODA va dispune și de un Comitet de finanțare și risc – organ consultativ subordonat Consiliului, care va examina limitele pentru garanții financiare acordate expuse pe tip de debitori și creditori, pe activități/ramuri economice etc., va monitoriza și evalua progresul în implementarea programelor de stat și proiectelor de asistență, va analiza obiectivele strategice de dezvoltare ce țin de administrarea mijloacelor financiare alocate pentru implementarea programelor de stat, emiterea de garanții de stat, conformitate și administrare a riscurilor, precum și situațiile financiare, bugetul anual de venituri și cheltuieli, rapoartele anuale/finale privind progresul în implementarea programelor de stat etc.
Conform notei informative, concentrarea misiunii de implementare a politicii statului pentru creșterea și dezvoltarea antreprenoriatului în cadrul ODA este relevantă și argumentată prin asigurarea unei gestionări unificate, consolidate și eficiente a instrumentelor de suport pentru întreprinderi, inclusiv a mijloacelor financiare alocate din bugetul de stat și partenerii de dezvoltare.
Reamintim, ODIMM a fost instituită prin Hotărârea Guvernului nr.538/2007 și gestionează până la momentul de față o serie de proiecte și programe destinate antreprenorilor, printre care: PARE 1+1; Femei în Afaceri, Start pentru tineri, Digitaliarea IMM –urilor, inclusiv emite garanții de stat în numele și pe contul statului, Programul de stat „Prima Casă” etc.