Site icon JMD

CSE a aprobat noi proceduri pentru asigurarea cetățenilor cu energie electrică

În cazul majorării prețurilor la energia electrică procurată pe piața angro de către furnizorii serviciului universal și/sau de ultimă opțiune și operatorii de sistem care va genera un impact mai mare de 5% asupra veniturilor determinate la aprobarea prețurilor/tarifelor în vigoare, prin derogare de la procedurile stabilite în Legea nr. 107/2016 cu privire la energia electrică, Legea nr. 174/2017 cu privire la energetică și Legea nr. 239/2008 cu privire la transparența în procesul decizional:

– în termen de 2 zile lucrătoare, furnizorii serviciului universal și/sau de ultimă opțiune și operatorii de sistem vor prezenta Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) cererile privind ajustarea prețurilor reglementate de furnizare a energiei electrice către consumatorii finali și a tarifelor de distribuție a energiei electrice;

– în termen de 5 zile lucrătoare, ANRE va ajusta și publica tarifele de distribuție a energiei electrice și a prețurilor reglementate de furnizare a energiei electrice către consumatorii finali.

Comisia pentru Situații Excepționale a RM a aprobat ieri, 23 mai, Dispoziția nr. 22, ce prevede noi proceduri pentru asigurarea cetățenilor cu energie electrică.

Prevederile Dispoziției pot fi accesate aici.

Exit mobile version