Începând cu data de 24 iunie curent, starea de urgență pe teritoriul Republicii Moldova s-a prelungit pentru 45 de zile. În acest context Comisia pentru situații excepționale a revizuit și a modificat deciziile anterioare, astfel ca instituțiile implicate în gestionarea crizelor generate de războiul din Ucraina, să aibă pârghiile necesare.
Sunt actuale următoarele derogări:
– Pe perioada stării de urgență și pe parcursul a până la 90 de zile după expirarea acesteia, se permite șederea pe teritoriul Republicii Moldova pentru cetățenii ucraineni, apatrizii recunoscuți de autoritățile competente din Ucraina și membrii de familie ai acestora, care au intrat în Republica Moldova în perioada stării de urgență, precum și cei care se aflau legal în Republica Moldova la data instituirii stării de urgență, fără respectarea termenului de 90 de zile calendaristice în decursul oricărei perioade de 180 de zile calendaristice (derogare de la art. 84 alin. (2) din Legea nr. 200/2010 cu privire la regimul străinilor în Republica Moldova).
– În perioada stării de urgență, decizia privind acordarea sau prelungirea dreptului de ședere provizorie se emite în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii actelor la ghișeul unic de documentare a străinilor, cu excepția investitorilor străini (derogare de la art. 362 alin. (2), art. 363 alin. (2) și art. 432 alin. (8) din Legea nr. 200/2010 cu privire la regimul străinilor în Republica Moldova).
– Pe perioada stării de urgență și pe parcursul a până la 90 de zile după expirarea acesteia se permite acordarea dreptului de ședere provizorie în scop de muncă, fără prezentarea vizei de lungă ședere, străinilor care sunt membri de familie ai cetățenilor ucraineni și apatrizilor recunoscuți de autoritățile competente din Ucraina (derogare de la art. 31 alin. (l) din Legea nr. 200/2010 cu privire la regimul străinilor în Republica Moldova).
– Pe perioada stării de urgență și pe parcursul a până la 90 de zile după expirarea acesteia, cetățenii Ucrainei au dreptul să depună la Biroul migrație și azil al Ministerului Afacerilor Interne solicitarea de acordare/prelungire a dreptului de ședere în baza documentului de călătorie al cărui termen a fost prelungit mai mult de 10 ani (derogare de la art. 6l alin.(4) din Legea nr. 200/2010 cu privire la regimul străinilor în Republica Moldova).
– Pe perioada stării de urgență, documentul de identitate temporar de solicitant de azil este valabil pe un termen de 90 de zile, cu posibilitatea prelungirii lui pentru alte termene a câte 90 zile, până la soluționarea definitivă a cererii (derogare de la art. 32 alin. (2) din Legea nr. 270/2008 privind azilul în Republica Moldova).
Rămâne funcțională, 24/7, Linia verde a Biroului migrație și azil al Ministerului Afacerilor – 080001527.
Cetățenii străini sunt încurajați să se programeze pentru serviciile Biroului migrație și azil al Ministerului Afacerilor, online, prin aplicația mobilă „Earlyone”, pentru a reduce rândurile de așteptare și evita aglomerația.
Aflaţi mai mult despre Biroul migrație și azil
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.